Francesca Paola Jacona della Motta s-a născut pe 27 decembrie 1873 la Palermo și a făcut parte dintr-o familie scăpătată din marea aristocrație siciliană. Tatăl ei, Pietro Jacona della Motta, era baron de San Giuliano, iar mama ei a fost Costanza Notarbartolo di Villarosa.
În ciuda faptului că părinții ajunseseră într-o situație financiară ingrată, datorită originii ei nobile Donna Franca a fost considerată o partidă bună, mai ales în ochii noii burghezii siciliene. Prin urmare, pe 11 februarie 1893, tânăra, care avea 19 ani, s-a căsătorit cu antreprenorul și armatorul Ignazio Florio Jr., moștenitorul imperiului Florio. Cuplul a avut cinci copii, dintre care doar doi au ajuns la maturitate.
Averea familiei a inclus crama Florio, principalul producător de vin Marsala, majoritatea capcanelor de ton din Sicilia, turnătoria Oretea și Banca Florio, care aparținuse anterior familiei Rothschild. Ignatio era impresarul principal al Teatrului Massimo și finanțatorul cotidianului L’Ora, fondat în 1900. În perioada de glorie a afacerilor sale, aproximativ 16.000 de oameni depindeau de imperiul Florio, iar presa se referea uneori la Palermo spunându-i „Floriopolis”.
După căsătoria cu Ignazio, Donna Franca a devenit o figură proeminentă a aristocrației europene, iar la începutul secolului XX, Sicilia, în special orașele Palermo și Taormina, deveniseră, datorită ei, un important loc de întâlnire pentru elita europeană.
Frumoasa doamnă Florio deținea două iahturi numite Sultana și Aegusa și astfel a putut participa la viața socială nu numai în Sicilia, ci și pe Coasta de Azur, dar mergea deseori și la Berlin, Paris și Londra. În 1902, a devenit doamnă de onoare a reginei Elena a Italiei.
Donna Franca a fost, de asemenea, amatoare de artă și finanțatoarea unui număr mare de artiști care au găsit în ea un susținător pe termen lung. A fost prietenă cu scriitorul italian Gabriele D’Annunzio, figura principală a mișcării decadente din Italia, care a descris-o ca fiind o femeie unică, “o creatură a cărei mișcare posedă un ritm divin”.
În 1901, Donna Franca l-a întâlnit pe pictorul Giovanni Boldini, un portretist care lucra mai ales la Paris și Londra, artistul oferindu-i, în semn de omagiu, celebrul “Portret al Francăi Florio”. Alți artiști cu care era prietenă au fost poetul Trilussa, compozitorii Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, pictorul Ettore De Maria Bergler, sculptorul Pietro Canonica și romancierul Matilde Serao.
În această perioadă, Franca Florio l-a întâlnit pe împăratul german Wilhelm al II-lea, care a devenit admiratorul ei și care, împreună cu soția sa, Augusta Victoria, a vizitat-o de mai multe ori la Palermo.
Cuplul a locuit o vreme în Villa Igiea, construită în 1900 de arhitectul Ernesto Basile, Franca ocupându-se personal de alegerea mobilierului și a decorațiunilor, splendidele fresce din sala de mese fiind realizate de De Maria Bergler. Inaugurarea reședinței a avut loc pe 19 decembrie 1900 și a fost un eveniment social foarte reușit despre care au relatat corespondenții ziarelor Le Figaro, New York Times sau Corriere della Sera.
De-a lungul timpului, chiar și după moartea Francăi, Villa Igiea a rămas un punct de oprire obligatoriu pentru vedetele și monarhii care ajungeau la Palermo, de la regele britanic Eduard al VII-lea și soția sa, Alexandra a Danemarcei, împărăteasa Rusiei, Alexandra Feodorovna, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei până la celebrități precum Oscar Wilde, Greta Garbo, Grace Kelly și Maria Callas.
Pe măsură ce viața economică s-a mutat în nordul Italiei, în orașele Milano, Torino și Genova, familia Florio s-a confruntat cu o criză economică de proporții care a dus la multe falimente, iar blocarea activităților maritime și comerciale în timpul Primului Război Mondial a paralizat afacerile lui Ignazio, companiile sale au acumulat datorii uriașe și toate firmele fie au fost vândute, fie au dispărut.
În ciuda dificultăților financiare din ce în ce mai mari, Franca și Ignazio și-au păstrat stilul de viață luxos. După vânzarea casei lor, Vila Florio all’Olvuzza, în 1924, familia s-a mutat la Roma. Între 1925 și 1935 falimentul afacerilor a dus la confiscarea tuturor bunurilor personale ale antreprenorului și în același an bijuteriile Donnei Franca, mobilierul și bunurile lor imobiliare au fost scoase la licitație. Din cauza acestor necazuri venite în cascadă, familia a decis să facă un gest de onoare, așa că a vândut toate companiile și întregul patrimoniu personal pentru a-și plăti datoriile până la ultimul bănuț, apoi cei doi s-au retras din viața publică.
Franca Florio, regina neîncoronată din Palermo, a murit pe 10 noiembrie 1950 și a fost înmormântată în Cimitirul Santa Maria di Gesù.
