Ghiță Cuțui și Simion Mehedințeanu, ultimii condamnați la moarte prin spânzurătoare

După înăbușirea Revoluției de la 1821 și reinstaurarea domniilor pământene, s-a urmărit, vreme de aproape 15 ani, prinderea și condamnarea ori uciderea tuturor celor care participaseră la rebeliune. Doi dintre capii revoltelor din Oltenia, Ghiță Cuțui Olteanul și Simion Mehedințeanu, ambii căpitani de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, s-au ascuns, după 1822, și au continuat să lupte.

Ghiță Cuțui ridicase, în jurul anului 1815, o culă importantă la Broșteni (restaurată într-o formă identică cu cea a construcției originale de familia Socol, descendentă a familiei Cuțui), în lunca Motrului, în amintirea soției sale, răpită de turcii din Ada-Kaleh care pustiau la acea vreme vestul Olteniei, și devenise căpetenia răsculaților din zonă pentru că nu își găsise dreptatea după dispariția soției.

Simion, care găsise refugiu între zidurile Schitului Topolnița, era descris ca fiind o “căpetenie dintre apostați la vremea turburării ce s-au urmat aici în țară”.

La 1824 cei doi fugari au aflat că oamenii domnului îi caută, au fugit în Transilvania, s-au organizat și apoi au revenit în Mehedinţi, unde au început să controleze zona din jurul mănăstirii Topolnița. Într-una din zile l-au sechestrat pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să trimită o scrisoare ispravnicilor de Mehedinţi, prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa. Cei doi căpitani au transmis autorităților ameninţarea că, dacă nu vor plăti răscumpărarea cerută, vor jefui Mehedințiul şi capitala  regiunii, comuna Cerneţi.

Din cauza ploilor puternice din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să-și menţină controlul asupra teritoriului din jurul mănăstirii Topolniţa și au fost nevoiţi să se retragă între zidurile mănăstirii pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti. După scurt timp muniția și alimentele li s-au terminat, așa că Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat negocieri cu vătaful plaiului Cloşanilor pe care, între timp, îl eliberaseră.

După câteva zile cei doi au fost prinși și aduși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a stabilit ca răsculaţii să rămînă liberi între zidurle mînăstirii şi să fie aprovizionaţi cu hrană de către autorităţi pentru că se temea că Simion și Ghiță vor ajunge la Bucureşti și îi vor prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor, iar acest lucru s-a întâmplat în cele din urmă.

Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai mişcării revoluţionare din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes și, în cele din urmă, au fost arestaţi şi supuşi unui regim sever de detenţie. Judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta “pildă celor asemenea lor”.

Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au fost spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi în dimineaţa zilei de 26 august 1826, în „Târgul din Afară”, în zona Obor de astăzi.

Pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare avea să fie desființată prin articolul 289 din Regulamentul Organic, document promulgat de către autoritățile imperiale rusești în iulie 1831 în Muntenia și în 1832 în Moldova.

Sursa ultimelor două fotografii: culacutui.ro