Henrietta Maria, regina neîncoronată a Angliei. Mamă a doi regi, suverana s-a refugiat în Franța după decapitarea soțului ei, regele Carol I

Henrietta Maria a Franței s-a născut pe 25 noiembrie 1609 la Luvru, în Paris, și a fost fiica cea mai mică a regelui Henric al IV-lea al Franței și a celei de-a doua lui soții, Maria de Medici, și sora viitorului rege Ludovic al XIII-lea al Franței. Tatăl ei a fost asasinat pe 14 mai 1610, înainte ca Henrietta să împlinească un an și după ce sora sa mai mare, Christine Marie, s-a căsătorit cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia, în 1619, și a preluat prestigiosul titlu de Madame Royale.

Henrietta a fost instruită, la fel ca surorile sale, într-un mediu rafinat, luând lecții de călărie, dans și muzică. Tânăra și-a întâlnit viitorul soț la Paris, în 1623, în timp ce acesta călătorea spre Spania cu Ducele de Buckingham pentru a discuta despre posibila sa căsătorie cu Arhiducesa Maria Anna de Austria.

 

Călătoria lui Carol în Spania a fost însă un eșec pentru că regele Filip al III-lea al Spaniei i-a cerut să se convertească la catolicism și să trăiască în Spania încă un an după nuntă, pentru a se asigura că Anglia respectă termenii tratatului de căsătorie. Căutând o altă mireasă, Carol și-a trimis diplomații la Paris, mariajul următor fiind negociat în cele mai mici amănunte.

Henrietta a fost aleasă mireasă a sa, iar tânăra a sosit în Anglia cu o cantitate uriașă de bunuri scumpe, inclusiv diamante, perle, inele, nasturi cu diamant, rochii de satin și catifea, pelerine brodate, candelabre, picturi, cărți, veșminte și seturi de dormitor pentru ea și pentru doamnele de onoare, fiind însoțită de doisprezece preoți.

 

 

Tânăra s-a căsătorit cu Carol prin procură pe 1 mai 1625, la scurtă vreme după ascensiunea lui pe tron, iar căsătoria în persoană a avut loc la Biserica St Augustine din Canterbury, pe 13 iunie 1625, dar Henrietta a refuzat să renunțe la credința ei catolică, așa că nu a fost încoronată.

Din cauza religiei ei, regina nu era agreată de anturajul regal. În iulie 1626 s-a rugat pentru catolicii executați la Tyburn, provocând un conflict major care a culminat cu încercarea ei de a-l converti la credința catolică pe nepotul său, Prințul Rupert al Rinului, la sosirea acestuia în Anglia.

Prințesa venise din Franța un mare număr de persoane catolice care împovărau financiar curtea regală, așa că, la un an după nuntă, soțul ei a decis să trimită înapoi în Franța toți însoțitorii reginei, dar unii dintre aceștia, printre care episcopul Mende, au refuzat s-o părăsească, așa că regele a recurs la gărzile înarmate ale palatului pentru a-i alunga.

Când Carol a găsit-o pe soția sa la o fereastră a palatului uitându-se cu tristețe la curtenii care plecau, a târât-o cu forța de la geam. Încă de la începutul vieții sale la curtea engleză regina a cheltuit sume uriașe și a acumulat datorii consistente, dar nici după plecarea curtenilor cheltuielile ei nu s-au diminuat. Henrietta a împrumutat bani pe ascuns în 1627 și a cheltuit sume incredibile pentru a-și cumpăra haine costisitoare.

 

Ca o curiozitate, regina avea la curtea sa numeroși pitici, cel mai faimos fiind Jeffrey Hudson, care a fost pictat de Van Dyck, și o adevărată menajerie formată din căței, păsări exotice și maimuțe.

Carol și Henrietta se certau frecvent și încercau să nu se vadă prea des, regina intrând chiar în conflict cu George Villiers, Duce de Buckingham, favoritul regelui. În schimb s-a împrietenit cu Lucy Percy, contesa de Carlisle, care era o femeie strălucitoare, frumoasă și cu o personalitate puternică.

După câțiva ani relațiile în cuplul regal s-au îmbunătățit, Henrietta a devenit cea mai bună prietenă și consilieră a lui Carol și a rămas pentru prima oară însărcinată în 1628. Anul următor, după o naștere dificilă, a născut un copil care a murit imediat, iar în 1630 a născut un alt băiat, viitorul Carol al II-lea. Cuplul regal va avea nouă copii, dar doar patru au supraviețuit până la maturitate: Carol al II-lea, care îl va succeda pe tatăl său, Maria, Prințesă de Orange, Iacob al II-lea, care va deveni și el rege al Angliei, și Henrietta Anne, Prințesă a Angliei.

 

Henrietta Maria era pasionată de artă și l-a susținut financiar pe pictorul Orazio Gentileschi și pe fiica sa, Artemisa, care au fost principalii decoratori a tavanelor de la Queen’s House și Greenwich.

La izbucnirea războiului civil englez, regina a început să se implice în politică, a căutat sprijin financiar pentru soțul său apelând la Franța și la papa Urban al VIII-lea, iar acest lucru a enervat opinia publică din Anglia.

Întâmplarea a făcut să fie descoperite câteva scrisori ale Henriettei Maria din care se înțelegea că punea la cale o posibilă alianță cu țările catolice ale Europei, motiv pentru care în Parlamentul britanic s-a decis acuzarea și arestarea ei.

Soțul ei, Carol, a aflat și pe 4 ianuarie 1642, însoțit de câțiva soldați a descins în parlament cu intenția de a-i aresta pe cei care plănuiseră fapta, dar lorzii au refuzat să-și retragă decizia. Regele a fost nevoit să părăsească Londra plecând în nordul țării pentru a încerca să adune o armată, iar regina a plecat la Paris.

 

În 1642, la izbucnirea războiului civil, Henrietta era încă în Europa, la Haga, unde se străduia să adune bani pentru cauza regalistă. A încercat să-și vândă bijuteriile, dar nu a avut succes, pentru că podoabele ei erau foarte scumpe, iar mulți potențiali cumpărători se temeau că Parlamentul britanic va revendica bijuteriile, considerând că Henrietta le-a vândut illegal. Gestul său a fost prost văzut mai ales în presa engleză care a numit-o “vânzătoarea bijuteriilor coroanei la străini, pentru a cumpăra arme pentru un război religios”.

La începutul lui 1643 Henrietta a încercat să se întoarcă în Anglia, dar nu a putut din cauza condițiilor meteorologice, dar a plecat din nou la sfârșitul lunii februarie 1643, de această data reușind să debarce la Bridlingtone, împreună cu trupele înarmate pe care le adusese. Regina s-a oprit o vreme la York, dar în acest timp a aflat că Parlamentul votase distrugerea capelei sale private și arestarea călugărilor ei capucini, iar armata a distrus altarul realizat de Rubens și numeroase statui și a dat foc picturilor religioase, cărților și veșmintelor catolice.

 

 

Henrietta a plecat spre sud, în timpul verii s-a întâlnit cu Carol la Kineton, mergând împreună spre Oxford cu întăriri și provizii, apoi cei doi s-au refugiat la castelul Merton College. La începutul anului 1644 situația militară a lui Carol a început să se deterioreze, așa că Henrietta, care era însărcinată cu ultimul său copil, viitoarea prințesă Anne Henrietta, a fost trimisă la Bath pentru a naște în siguranță. Carol a însoțit-o până la Abingdon, aceasta fiind ultima oară când cei doi s-au văzut.

Henrietta a ajuns la Exeter, unde a fost nevoită să se oprească din cauza nașterii iminente, dar a aflat că urmează să fie capturată, așa că, după ce a adus-o pe lume cu mari chinuri pe fetiță, a decis să fugă în Franța. A lăsat-o pe micuța Anne Henrietta la Exeter și s-a îmbarcat pe o navă franceză pe 14 iulie, reușind să ajungă la Brest în Franța sub protecția familiei regale franceze.

Poziția soțului ei devenise tot mai disperată, trupele regale fiind efectiv distruse și, după o serie de conspirații și încercări de negocieri, Carol a fost capturat de forțele parlamentare. Regele a fost judecat de Parlament și condamnat la decapitare, la fel ca bunica lui, Maria Stuart, fiind executat pe 30 ianuarie 1649, iar la aflarea veștii Henrietta a intrat în stare de șoc.

 

Regina s-a stabilit la Paris, l-a numit cancelar pe excentricul sir Kenelm Digby și a format o mică curte la superbul castel Saint-Germain-en-Laye. În octombrie 1660, după Restaurație, s-a întors la Londra împreună cu fiica sa cea mică, pentru a asista la anunțarea căsătoriei fiului ei mijlociu, Iacob, cu Anne Hyde, fiica ducelui de Clarendon.

Henrietta nu-l agrea pe viitorul ei cuscru și s-a opus inițial acestui mariaj, dar fiul ei, Iacob, era sprijinit de fratele său mai mare, devenit regele Carol al II-lea, iar regina nu a mai avut niciun cuvânt de spus. A trăit în continuare la Somerset House din Londra, primind onorurile cuvenite unei regine mamă și problemele sale financiare s-au rezolvat după ce a primit o pensie generoasă.

În 1661 bătrâna regină s-a întors la Paris pentru a organiza nunta fiicei sale, Henrietta Anne, cu Filip I, Duce de Orléans, fratele mai mic a lui Ludovic al XIV-lea, iar după nuntă s-a întors în Anglia intenționând să rămână aici până la sfârșitul zilelor.

 

În 1665 după ce a suferit de o bronșită gravă cauzată de clima umedă din Anglia, a decis însă să se întoarcă în Franța, la Paris, unde a locuit la Hôtel de la Bazinière, actualul Hôtel de Chimay.

Pe 10 septembrie 1669, Henrietta Maria a murit la castelul Colombes pentru că luase o doză prea mare de opiacee, la sfatul medicului lui Ludovic al XIV-lea, și a fost înmormântată la basilica Saint-Denis, necropola regilor Franței, inima sa fiind depusă într-o urnă de argint la mănăstirea Chatillot. Astăzi osemintele ei se află în osuarul comun al abației care a fost construit în timpul Restarației, alături de rămășițele altor regi ai Franței ale căror morminte au fost profanate în timpul Revoluției franceze.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *