HomeVizionariiInventatori și industriașiHarry Houdini, Codul misterelor

Harry Houdini, Codul misterelor

DS TW

Harry Houdini, pe numele său real Erik Weisz, s-a născut pe 24 martie 1874 la Budapesta într-o familie de evrei, tatăl său fiind rabinul Mayer Sámuel Weisz , iar mama, Cecília Steiner, cei doi având în total șapte copii. Erik a sosit în Statele Unite pe 3 iulie 1878, la vârsta de 4 ani, pe SS Fresia, împreună cu mama, care era însărcinată, și cei patru frați ai săi. Familia și-a schimbat numele în Weiss, Erik a devenit Ehrich și s-au stabilit toți în Appleton, Wisconsin, unde tatăl devenise rabin al Congregației Evreiești reformate.

Conform recensământului din 1880, familia locuia pe strada Appleton, într-o zonă cunoscută acum sub numele de Piața Houdini, iar pe 6 iunie 1882 rabinul Weiss a devenit cetățean american, dar în același an și-a pierdut locul de muncă. Familia s-a stabilit în Milwaukee și a trăit o vreme în sărăcie cumplită, dar în 1887 rabinul s-a mutat cu Ehrich la New York, unde au locuit într-o pensiune de pe East 79th Street. În copilărie, Ehrich Weiss a avut mai multe slujbe, făcându-și debutul ca artist la trapez la nouă ani sub numele “Ehrich, Prințul Aerului”.

După ce a devenit magician profesionist, și-a spus “Harry Houdini”, după numele magicianului francez Jean-Eugène Robert-Houdin, a cărui autobiografie o citise. Tânărul și-a început cariera în 1891, dar nu a avut prea mult succes, a evoluat în teatre și spectacole de stradă și chiar la un circ. Inițial, artistul s-a concentrat pe trucuri clasice cu cărți de joc și, la un moment dat, și-a ales supranumele “Regele Cărților”.

În 1894, în timp ce cânta cu fratele său, “Dash” (Theodore), la Coney Island în trupa “The Brothers Houdini”, a întâlnit o tânără cântăreață, Wilhelmina Beatrice “Bess” Rahner, care a fost inițial curtată de Dash, dar apoi s-a căsătorit cu Harry și a lucrat ca asistentă de scenă a magicianului pentru tot restul vieții.

Marea șansă a lui Houdini a venit în 1899, când l-a întâlnit pe managerul Martin Beck în St. Paul, Minnesota. Impresionat de numărul cu cătușe al tânărului, Beck l-a sfătuit să se concentreze asupra actelor de evadare și l-a inclus într-un spectacol de vodevil numit Orpheum. În 1900, Beck a aranjat ca Houdini să facă turul Europei, iar după câteva spectacole nereușite la Londra, agentul britanic Harry Day l-a ajutat să obțină o întâlnire cu C. Dundas Slater, pe atunci managerul Teatrului Alhambra, ajungând să facă o demonstrație de evadare din cătușe la Scotland Yard. A reușit să-i impresioneze pe spectatorii din poliție atât de mult, încât a obținut un contract la Alhambra pentru o perioadă de șase luni, show-ul său a avut un mare succes, iar salariul i-a crescut la 300 de dolari pe săptămână, echivalentul a 9.220 de dolari astăzi.

Între 1900 și 1920, a apărut în turnee în toată Marea Britanie, jucând în diverse spectacole cu numere de evadare, iluzionism, trucuri cu cărți de joc și cascadorii în aer liber și a devenit unul dintre cei mai bine plătiți animatori din lume. De asemenea, a făcut turnee în Olanda, Germania, Franța și Rusia, fiind cunoscut ca “Regele cătușelor”. La Moscova, a evadat dintr-o dubă de transport ce mergea spre o închisoare din Siberia, iar la Köln a dat în judecată un ofițer de poliție, Werner Graff, care îl acuzase că evadările lui sunt făcături și a câștigat procesul după ce a reușit să deschidă seiful judecătorului de caz.

Devenit extrem de bogat, Houdini a cumpărat la un moment dat o rochie despre care se spunea că a fost făcută pentru regina Victoria și a organizat o recepție grandioasă unde invitată de onoare a fost mama lui, îmbrăcată în rochia elegantă. Ceilalți oaspeți erau chiar rudele sale, iar despre acest eveniment Houdini a spus mai târziu că a fost cea mai fericită zi din viața lui. În 1904, artistul s-a întors în Statele Unite și și-a cumpărat o casă de 25.000 de dolari, adică peste 700.000 de dolari astăzi, în Harlem, New York City.

În timp ce se afla în Europa, în 1902, Houdini a vrut neapărat să o întâlnească pe văduva lui Robert Houdin, pentru ca aceasta să-i  permită să viziteze mormântul celebrului magician. Artistul nu a primit acceptul femeii, dar a vizitat cimitirul unde se afla idolul său, spunând mai târziu că a fost tratat nepoliticos de madame W. Emile Robert-Houdin.

Începând cu anul 1907, a făcut turnee de mare succes în Statele Unite, se elibera din cătușe, lanțuri, frânghii și cămăși de forță, de multe ori provocându-și spectatorii să inventeze cele mai teribile mijloace de a-l ține închis pentru a demonstra că, datorită magiei, poate scăpa din orice încercare.

După o lungă perioadă de documentare, Houdini a scris o colecție de articole despre istoria magiei, demascându-l chiar pe predecesorul său, Robert Houdin, despre care a spus că a fost un șarlatan și un mincinos. De-a lungul carierei, artistul a explicat câteva dintre trucurile pe care le făcea, dezvăluind că toate încuietorile și cătușele pot fi deschise cu o forță aplicată corespunzător.

Timp de mulți ani, a fost cel mai bine plătit artist de vodevil american, iar unul dintre cele mai notabile spectacole de iluzionism a fost realizat la Hipodromul din New York, când a făcut să dispară un elefant de pe scenă. În 1923, Houdini a devenit președintele Martinka & Co., cea mai veche companie de magie din America, și a fost ales președinte al Societății Magicienilor Americani, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, în 1926. În timpul turneelor, organiza cluburi de magie în toate orașele prin care trecea și a creat astfel cea mai mare organizație de magicieni din lume.

În anii 1920, Houdini și-a îndreptat energia pentru denunțarea celor care susțineau că sunt experți în spiritism și că pot comunica cu persoanele decedate, pentru că pregătirea lui în magie i-a permis să explice fraudele care păcăliseră până atunci cu succes mulți oameni de știință. În plus, a devenit membru al unui comitet științific american care a oferit un premiu în bani pentru orice medium care ar putea demonstra cu succes abilități supranaturale, dar niciun spiritist nu a fost în stare să facă acest lucru.

Înainte ca artistul să moară, a făcut o înțelegere cu Bess, soția sa, convenind ca, dacă va găsi posibilitatea de a comunica după moarte, să îi transmită mesajul “Rosabelle belie”, un cod secret pe care cei doi au decis să îl folosească.

Harry Houdini a încetat din viață pe 31 octombrie 1926 din cauza unei peritonite, afecțiune secundară  a rupturii apendicelui, la Spitalul Grace din Detroit, la vârsta de 52 de ani. Artistul a fost înmormântat pe 4 noiembrie 1926 la New York, iar la ceremonie au participat peste 2.000 de persoane.

Bess a ținut ședințe anuale de Halloween timp de zece ani după moartea lui Houdini, în speranța că va primi un semn din lumea de dincolo. În 1936, după o ultimă încercare nereușită desfășurată pe acoperișul Hotelului Knickerbocker, femeia a stins lumânarea aprinsă lângă o fotografie a lui Harry în momentul morții magicianului, iar în 1943 a spus: “zece ani este un timp suficient de lung pentru a aștepta orice om”.

Văduva a murit în urma unui atac de cord pe 11 februarie 1943, la vârsta de 67 de ani, în Needles, California și și-a exprimat dorința de a fi înmormântată alături de soțul ei, dar a fost înhumată la 35 de mile spre nord, la Cimitirul Poarta Cerului din Westchester County, New York, pentru că familia ei catolică a refuzat să fie depusă într-un cimitir evreiesc.

“Statele Unite sunt în fierbere. De data aceasta nu este însă vorba de o chestiune politică, care să fi tulburat pe copilăroşii yankei, ci de un eveniment spiritist. Pentru cititorul nostru, lucrul acesta poate să pară o glumă; este însă cât se poate de serios. Nu există oameni mai superstiţioşi şi mai creduli faţă de orice eveniment curios ca yankeii. De data aceasta, unele din multele societăţi spiritiste care împănează uriaşa federaţie transoceanică au lansat ştirea că au primit o veste senzaţională din partea lui Houdini.

Ştirea în sine nu prezintă nici un interes pentru cititorii noştri. Ceea ce este interesant este că sute de mii de oameni se interesează de acest eveniment şi fiecare susţine că vestea venită de pe lumea cealaltă este riguros controlată. Socotim însă interesant să povestim câte ceva despre eroul acesta fantomatic, fiindcă Houdini a fost un om care a ţinut încordată atenţia lumii întregi, şi mai ales a Statelor Unite, vreme de zeci de ani.

Debutul lui Harry Houdini a fost dintre cele mai interesante. Era un necunoscut muritor de foame când, într-o bună zi, ziarele în permanentă căutare de fapte senzaţionale au anunţat că un oarecare se arunca cu mâinile legate de pe înălţimea unui pod în apele râului Hudson.

Evident că în ziua şi la ora anunţată podul de peste Hudson era plin de oameni curioşi. Poliţia aflase însă şi ea câte ceva despre toate acestea şi la ora anunţată, în momentul în care Houdini se pregătea să se arunce în valuri, un agent foarte voinic l-a prins de braţ şi i-a pus cătuşele.

Lumea era agitată. Dar Houdini, fără să-şi piardă prezenţa de spirit, se smulse din mâinile agentului stupefiat şi se aruncă în valuri. Nimeni nu credea că o să mai iasă la suprafaţă. Iată însă că după două minute Houdini reapăru la suprafaţă cu mâinile libere ca şi cum n-ar fi fost niciodată încătuşat. De atunci omul acesta a căpătat porecla “omul care nu poate fi încătuşat”. Şi porecla şi-a transformat-o în renume.

Houdini a devenit în scurtă vreme cel mai renumit număr de varieteu. Cert este însă că nici până astăzi n-a reuşit nimeni să-i descopere trucurile. Într-un rând Houdini a făcut prinsoare că, chiar dacă va fi încarcerat în celula morţii de la Sing Sing, tot va putea să se salveze. Cu o condiţie însă, şi anume să fie lăsat singur vreme de o jumătate oră.

Sub controlul sever al unor magistraţi, evident şi ei interesanţi în toată această experienţă, Houdini a fost încarcerat complet gol. Lumea s-a retras şi numai după o jumătate de oră Houdini a reapărut îmbrăcat în faţa juriului.

Şi culmea, el mai deschisese din distracţie câteva celule, inclusiv aceea în care se aflau hainele sale.

Una dintre experiențele cele mai interesante ale lui Houdini era aceea că se lăsa închis într-un cazan de tinichea uriaș, care era apoi umplut cu apă. Cazanul era apoi închis ermetic și redeschis abia după o jumătate de oră. În toată această vreme, Houdini era, după părerea spectatorilor, în imposibilitate să respire. După jumătate de oră, omul reapărea însă tot atât de vesel ca şi mai înainte. Explicaţia era foarte simplă. Cazanul avea un fund dublu care primea exact atâta apă cât îi era necesar lui Houdini să poată ţine capul afară ca să poată respira. În capac erau practicate două deschizături care lăsau să intre aerul.

Când se deschidea cazanul, Houdini își trăgea capul sub apă, iar lumea era convinsă că stătuse toată vremea așa. Iată însă că odată Houdini a fost acuzat că este un simplu escroc. Lucrul s-a întâmplat în Germania. Acuzatorul era şeful poliţiei unui oraş din Prusia. Houdini l-a chemat în judecată pe poliţist, care în faţa judecăţii i-a pus la mâini nişte cătuşe, după părerea lui imposibil de deschis.

În opt minute Houdini a apărut în faţa judecăţii cu mâinile complet libere, spre stupoarea poliţistului, care a fost condamnat sever pentru calomnie.

Acesta a fost omul care astăzi, după moarte, mai poate agita America. Numai să nu fie şi de data aceasta o simplă abilitate de scamator”.

*** Realitatea ilustrată

DS TW
No comments

leave a comment