Infanta Beatrice, o viață în exil. Prințesa spaniolă s-a căsătorit cu un aristocrat italian și a locuit până la moarte în Palazzo Torlonia din Roma

Infanta Beatrice a Spaniei s-a născut pe 22 iunie 1909 la Palatul Regal La Granja, aflat lângă Segovia, și a fost al treilea copil dintre cei șase ai regelui Alfonso XIII al Spaniei și ai soției sale, Victoria Eugenie din Battenberg. Fetița a fost numită Beatrice după bunica maternă, prințesa Beatrice a Regatului Unit, fiica cea mai mică a reginei Victoria, și a fost educată acasă, în Palacio de Oriente de către profesori englezi, învățând la perfecție limbile engleză, franceză și spaniolă.
Infanta Beatrice și sora ei, Maria Cristina, cu doi ani mai mică, își doreau să meargă la școli private, la fel ca fiicele nobilimii cu care erau prietene de joacă, dar, urmând tradiția spaniolă, părinții le-au adus la palat guvernante și tutori particulari. Au studiat istorie, religie și au luat lecții de pian și dans, dar au practicat și sporturi în aer liber. Infanta Beatrice a devenit o înotătoare foarte bună, juca tenis și golf și îi plăcea să călărească.
Vara, familia regală se muta la Palacio de la Magdalena, lângă Santander, unde fetele practicau sporturi nautice. Cele două surori au făcut, de asemenea, câteva vizite în Anglia vizitând-o pe bunica maternă la Palatul Kensington. Mama lor, regina Victora Eugenie, Ena, cum i se spunea în familie, le-a implicat și în activități de caritate, astfel că cele două prințese participau la diverse activități săptămânale la sediul organizației Crucea Roșie din Madrid. Beatrice a fost numită chiar președintă a Crucii Roșii din San Sebastián, unde lucra în timpul vacanței de vară.
blankCele două infante, întotdeauna elegant îmbrăcate, aveau un aspect contrastant, una era blondă și cealaltă brunetă. Beatrice, care seamănă cu rudele ei spaniole, avea ten măsliniu, era înaltă și slabă ca tatăl ei, iar Maria Cristina era blondă și durdulie. Beatrice și sora ei ar fi putut fi purtătoare ale genelor de hemofilie, moștenite de la mama lor, care transmisese boala băieților familiei – lui Alfonso și lui Gonzalo. Un alt frate, Jaime, era surd, doar cel de-al treilea băiat, Juan, era complet sănătos. Prietenii cei mai apropiați ai fetelor erau verii lor, Alvaro, Alonso și Ataúlfo de Orleans y Borbón, cei trei fii ai Infantelui Alfonso de Orleans și Borbón, iar planurile părinților erau ca Beatrice să se căsătorească cu Alonso, iar Maria Cristina cu Alvaro, dar până la urmă mariajele preconizate nu s-au concretizat, mai ales pentru că situația politică din Spania avea să se schimbe total.blank
În 1929, când Beatrice a împlinit douăzeci de ani, s-a îndrăgostit de Miguel Primo de Rivera y Sáenz de Heredia, fiul cel mic al lui Miguel Primo de Rivera, premier al Spaniei până în ianuarie 1930. Tinerii erau văzuți deseori călărind împreună, dar o eventuală căsătorie nici nu putea fi pusă în discuție. Când premierul Rivera a aflat despre relația lor, și-a trimis fiul în străinătate.
Sprijinul pe care Alfonso al XIII-lea i-l acordase nepopularului premier Primo de Rivera l-a făcut pe rege să fie văzut ca un adversar al poporului. Pe 14 aprilie 1931, după ce a fost proclamată A Doua Republică Spaniolă, rămas fără niciun sprijin din partea armatei, regele Alfonso a fost obligat să părăsească țara în aceeași zi, dar nu a abdicat, sperând să fie chemat înapoi la tron.
Infanta Beatrice, mama și frații ei, cu excepția infantelui Don Juan, care era plecat într-o misiune militară, au rămas inițial la Madrid. După câteva zile regina și cei cinci copii au fost sfătuiți să părăsească Palatul Regal, mergând cu mașina până la El Escorial, iar de acolo au luat un tren spre Franța.
blankPrima casă a familiei regale în exil a fost Hôtel Meurice din Paris, dar s-au mutat curând într-o aripă privată a hotelului Savoy din Fontainebleau. Însoțite de mama lor, cele două infante vizitau Parisul de două ori pe săptămână cu mașina sau cu trenul, își petreceau timpul la o școală de echitație sau jucau tenis cu prietenii.
Pe fondul unor vechi neînțelegeri, ajunși în exil, regele Alfonso XIII, care avusese de-a lungul timpului mai multe relații extraconjugale și șase copii nelegitimi proveniți de la numeroasele sale metrese, și soția sa, Victoria Eugenie, s-au separat definitiv. Regina Victoria s-a mutat la Londra și mai târziu la Lausanne, în Elveția, iar cele două infante au locuit o perioadă cu ea. În 1933 regele s-a stabilit la Rapallo, lângă Genova, iar fetele s-au dus după tatăl lor în Italia. La insistențele lor, regele Alfonso s-a mutat apoi la Roma și a închiriat o casă pentru toți trei acolo, iar Beatrice și sora ei s-au împrietenit cu membrii familiei regale italiene și s-au adaptat rapid la viața mondenă din Roma.
În 1934 Beatrice, care își petrecea vacanța de vară în Austria împreună cu fratele ei, Gonzalo, a făcut un accident de mașină. Încercând să evite un biciclist care îi tăiase drumul, a intrat cu automobilul într-un zid și, deși accidentul nu a părut la început grav, Infantele Gonzalo, care suferea de hemofilie, a făcut hemoragieblank internă și a murit la primele ore ale zilei următoare, pe 13 august 1934. Beatrice a fost șocată din cauza urmărilor tragicului accident pe care îl provocase chiar ea și toată viața s-a simțit vinovată de moartea prematură a fratelui ei cel mic care avea doar 19 ani.
În momentul morții lui Gonzalo, Infanta Beatrice se pregătea de nuntă. Fata era logodită cu un aristocrat italian, Alessandro Torlonia, al 5-lea prinț de Civitella-Cesi, a cărui familie dobândise o avere uriașă în secolele XVIII și XIX administrând finanțele Vaticanului. Strămoșii lui Alessandro primiseră titlul de prinți de Civitella-Cesi în 1803 de la Papa Pius VII și, deși tânărul avea acest rang, el nu aparținea unei dinastii domnitoare, astfel că Beatrice a trebuit să se căsătorească cu el morganatic, renunțând la drepturile ei de succesiune la tronul Spaniei.
Nunta a avut loc pe 14 ianuarie 1935, la Biserica Il Gesù din Roma. Mireasa a purtat o rochie cu trenă de 20 de metri și o coroniță din flori de blankportocal, iar oaspeți de onoare au fost regele și regina Italiei și aproximativ 52 prinți din monarhiile europene. Mii de spanioli au venit la Roma pentru a asista la nunta fiicei regelui exilat, iar după ceremonie tânărul cuplu a fost primit de Papa Pius al XI-lea.
Infanta Beatrice din Spania, devenită Prințesa Civitella-Cesi, și soțul ei au avut patru copii: Sandra, Marco, Marino și Olimpia, unsprezece nepoți și nouăsprezece strănepoți. Cuplul s-a stabilit în Palazzo Torlonia, o casă superbă aflată pe Via della Conciliazione, strada care face legătura între Piața San Pietro și Castelul Sant’Angelo.blank
Palazzo Torlonia a fost construit pentru cardinalul Adriano Castellesi da Corneto în 1496, apoi a intrat în posesia familiei Campeggio până în 1609. Din 1609 până în 1635 a fost deținut de familia Borghese, apoi a fost achiziționat de familia de bancheri francezi Giraud. În 1820, palatul a fost cumpărat de familia Torlonia, rămânând și astăzi în proprietatea puternicei familii italiene care mai deține la Roma Palazzo Núñez-Torlonia, aflat pe Via Condotti, lângă Treptele Spaniole, Palazzo Torlonia aflat pe Via della Lungara, în zona Trastevere, și Villa Albani, aflată lângă Porta Salaria. În zilele noastre, singurul onor ereditar oferite nobilei familii de către Vatican este cel de prinț asistent al Tronulului Papal, funcție care a fost deținută până la moartea sa, în 2017, de onorabilul Alessandro Torlonia.
blankTatăl infantei, regele Alfonso al XIII-lea, a murit în 1941. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când situația politică din Italia s-a deteriorat, Infanta Beatrice împreună cu familia sa s-au alăturat fraților și mamei care se aflau în Lausanne, dar după război Beatrice s-a întors în Italia și a locuit aici pentru tot restul vieții.
În 1950, în timp ce se afla cu fratele ei, Juan, la Estoril, în Portugalia, Infanta Beatrice a obținut aprobarea dictatorului Francisco Franco pentru a face o vizită în Spania, revenind în țara natală pe 25 august 1950, pentru prima dată de la plecarea sa în exil cu aproape douăzeci de ani în urmă și fiind prima membră a familiei regale care a fost primită în țară după Războiul Civil. În călătorie a fost însoțită de soțul său și de fiica lor, Sandra, și s-au cazat la hotelul Ritz din Madrid, vizitând Palatul La Granja, unde se născuse, și Catedrala din Zaragoza. Infanta Beatrice a fost primită cu un entuziasm atât de mare de popor, încât, după doar o săptămână, guvernul le-a dat termen douăzeci și patru de ore să părăsească țara de teamă ca simpatia populară să nu ducă la răsturnarea regimului politic.blankInfanta Beatrice a rămas foarte iubită în Spania și a susținut în permanență pretențiile la tron ale fratelui ei, Don Juan. În 1962, a participat la nunta fiului acestuia, Juan Carlos, cu prințesa Sofia a Greciei la Atena. Sănătatea ei fragilă nu i-a permis să se alăture familiei când nepotul Juan Carlos a preluat tronul Spaniei și nu a putut participa nici la ceremoniile de reînhumare a rămășițelor părinților și fraților ei care muriseră în exil. Cu toate acestea, Infanta Beatrice nu numai că a supraviețuit tuturor fraților ei, dar a vizitat din nou Spania în 1998 mergând iar la Palatul La Granja. Ultima ei vizită în țara natală a avut loc în 2001, când a mers la Palacio de la Magdalena, lângă Santander, locul în care își petrecuse toate vacanțele în copilărie.
Infanta Beatrice a murit acasă, în Palazzo Torlonia din Roma, pe 22 noiembrie 2002, la vârsta de 93 de ani, și a fost înmormântată la Cimitirul Campo Verano din Roma.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *