Intriganta Prințesă Liselotte, cumnata Regelui-Soare, a criticat viața decadentă de la curtea Franței

Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului, s-a născut pe 27 mai 1652 în castelul familiei din Heidelberg, părinții ei fiind Carol I Ludovic al Palatinatului și Charlotte de Hesse-Kassel.

În timpul copilăriei fetița a fost alintată cu numele Liselotte, a fost un copil energic și plin de viață care prefera să alerge și să se cațăre în copaci, spunând ea însăși mai târziu că era “un copil sălbatic”. Părinții ei au avut o căsătorie nefericită care a devenit un adevărat dezastru deoarece certurile casnice se transformau în scene violente, iar Carol Ludovic a început în 1653 o relație cu Marie Luise von Degenfeld, prietena și confidenta soției sale.

Bărbatul a vrut să se căsătorească cu amanta sa înainte de a se fi pronunțat divorțul de soție, explicând că își dorește să legitimeze copiii bastarzi. La cinci ani, Liselotte a fost trimisă la sora tatălui său, Sofia, soția lui Ernest Augustus, Elector Palatin. Fetița și-a amintit de perioada petrecută la mătușa sa ca fiind cea mai fericită din viața ei, chiar dacă era destul de legată de surorile sale vitrege mai mici.

În 1663, Liselotte a fost nevoită să se întoarcă la Heidelberg, unde a trăit în aceeași casă cu mama vitregă, cu cei cinsprezece frați vitregi și cu fratele său, viitorul Carol al II-lea, Elector Palatin.blank

Tânăra s-a căsătorit prin procură cu Filip, Duce de Orléans, Monsieur, fratele mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, la Metz, pe 16 noiembrie 1671. După ce a părăsit regatul tatălui său, dar înainte de intrarea în Franța, s-a convertit la religia romano-catolică, așa cum prevedea contractul matrimonial.

Căsătoria aranjată a fost negociată de mătușa ei, Anna Gonzaga, prietenă apropiată a soțului ducelui și a fostei lui soții decedate. La curtea franceză, soțul său era cunoscut cu titlul onorific de Monsieur, în consecință ea a blankprimit titlul de Madame. Elisabeth Charlotte era foarte legată de fiicele sale vitrege, Maria Luiza de Orléans și Anne Marie de Orléans. Când prima dintre ele, Maria Luiza, a părăsit Franța, pentru a se căsători cu Carol al II-lea, ea a însoțit-o până la Orléans.

Înclinațiile homosexuale ale soțului ei erau binecunoscute la curtea Franței, iar prințesa va spune că Filip avea nevoie de “mătănii pentru a-și îndeplini îndatoririle conjugale”. Elisabeth Charlotte a obiectat ferm în fața sumelor cheltuite de acesta pentru a-și recompense iubiții și avea să povestească: “Aș putea suporta dacă Monsieur ar cheltui banii la jocuri deblank noroc, dar el uneori dă 100.000 de franci pentru nimic și asta nu este plăcut deloc, în afara faptului că mă pune într-o poziție îngrozitoare. Dumnezeu mi-e martor, va trebui să trăim din mila regelui, ceea ce este un lucru mizerabil”.

La început, căsătoria cu fratele regelui a fost fericită, mai ales după nașterea primilor ei doi fii. După moartea primului copil al cuplului la doar trei ani și jumătate, prințesa, care era însărcinată pentru a treia oară, a făcut o depresie profundă, nereușind să-și revină după pierderea suferită și fiind îngrijorată din cauza sarcinii. După nașterea fiicei lor, relațiile dintre soți nu au mai fost aceleași și, de comun acord, au întrerupt relațile conjugale. Filip s-a întors la iubiții săi, blankiar Liselotte la lecturile și corespondența ei.

Elisabeth Charlotte a avut un apartament la Versailles, dar locuia la Palais-Royal și la Castelul Saint-Cloud, ultimul fiind reședința ei preferată. A avut un apartament și în reședința privată a regelui, Château de Marly, iar în perioada văduviei sale a locuit la Castelul Grand Trianon construit de Ludovic al XIV-lea.blank

Liselotte și soțul său frecventau curtea, unde titlul de fils de France le dădea prioritate asupra tuturor, după rege și regină, fiilor acestora, soțiilor și nepoților lor, dar și favoritei suveranului, metresei en-titre. Această poziție o irita pe Elisabeth Charlotte, care nu-i iubea pe copiii ilegitimi ai lui Ludovic al XIV-lea și îl detesta mai ales pe Ducele de Maine. Françoise-Marie de Bourbon, fiica mai mică a uneia dintre metresele regelui, Madame de Montespan, s-a căsătorit cu fiul prințesei, dar nimic nu a reușit să o facă pe prințesă să accepte acest mariaj. Când a descoperit că fiul ei chiar la insistențele regelui a cerut-o de blanksoție pe tânăra respectivă, l-a pălmuit în fața curții și i-a întors spatele regelui, care o salutase cu o plecăciune. Mai târziu a scris: “În cazul în care prin vărsarea propriului meu sânge aș fi reușit să împiedic căsătoria fiului meu, aș fi făcut-o de bunăvoie, dar cum lucrul era făcut, nu am avut altă dorință decât să păstrez armonia.”

După ce regele și-a transferat afecțiunea de la madame de Montespan la madame de Maintenon, prințesa a devenit obsedată de aceasta. În scrisorile ei, când se referă la Madame de Maintenon, folosea epitete precum “prostituata bătrână a regelui” sau “bătrâna vrăjitoare”.blank

Pe 9 iunie 1701 soțul prințesei, care avea șaizeci de ani, a murit în urma unei crize convulsive, iar Liselotte se temea că regele o va trimite la mănăstire, așa cum era stipulat în contractul de căsătorie, mai ales că la monarh ajunseseră printr-un fidel al acestuia anumite scrisori în care ea folosea termeni disprețuitori la adresa doamnei de Maintenon. Decisă să-și păstreze privilegiile, a mers la rege să-i ceară iertare, iar acesta a avertizat-o să-și schimbe atitudinea față de amanta sa preferată. Elisabeth Charlotte a rămas binevenită la curtea regală, i s-a permis să-și păstreze titlul și apartamentele în toate reședințele regale, i-a fost oferită renta de 40.000 de livre pe an cuvenită după moartea soțului, iar regele i-a oferit încă 250.000 de livre.

blankLa scurt timp după moartea ducelui, Liselotte avea să scrie: “Dacă cei ce se află pe lumea cealaltă ar putea ști ce se întâmplă în această lume, Alteța sa, regretatul Monsieur, ar fi mulțumit de mine, pentru că am căutat în sertarele lui, am găsit scrisorile amanților săi și le-am ars fără să le citesc și astfel știu sigur că nu vor cădea în mâinile altora.”

În 1715 Ludovic al XIV-lea va muri la vârsta de șaptezeci și șapte de ani. Prin testament regele a decis ca strănepotul său, micul rege Ludovic al XV-lea, care avea doar cinci ani, să fie pus sub regența Ducelui de Maine, fiul său ilegitim cu Madame de Montespan. Parlamentul a răsturnat însă dispozițiile testamentului suveranului și l-a numit regent pe Filip al II-lea, fiul Liselottei. În memoriile sale, prințesa descrie noua eră a Regenței și,blank deși acum nu mai era întrecută în rang de nicio altă femeie de la curtea Franței și scăpase de persecuțiile imaginare ale Doamnei de Maintenon, Elisabeth Charlotte nu încetează să se plângă zilnic în scrisorile sale, de ceea ce ea consideră o curte din ce în ce mai decadentă.

Prințesa Liselotte a murit la Castelul Saint-Cloud pe 8 decembrie 1722, la vârsta de șaptezeci de ani, și va fi îngropată la Catedrala din Saint-Denis, necropola regilor Franței.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *