HomeMonarhieIoana cea Nebună, închisă timp de 46 de ani

Ioana cea Nebună, închisă timp de 46 de ani

DS TW

Ioana de Castilia s-a născut pe 6 noiembrie 1479 în vechiul oraș vizigot Toledo, capitala Castiliei, fiind al treilea copil și a doua fiică a reginei Isabela Catolica și a lui Ferdinand al II-lea de Aragon. Fetița a fost educată de preotul dominican Andrés de Miranda, membru al curții regale, de Beatriz Galindo și de mama sa, a studiat religia, muzica, dansul, eticheta curții, călăria și a învățat toate dialectele iberice: castiliana, leoneza, galiciana, portugheza și catalana, dar vorbea fluent și franceza, și latina. Din 1495, începuse să dea semne de scepticism religios și lipsă de devotament față de ritualurile creștine, iar acest lucru a alarmat-o pe Isabela, care a ordonat să nu fie dezvăluit nimănui secretul copilei.

În 1496, la vârsta de 16 ani, prințesa a fost logodită cu arhiducele Filip cel Frumos, fiul împăratului Maximilian I al Imperiului romano-german și al primei sale soții, Maria de Burgundia, care era născut pe 22 iulie 1478. Căsătoria a fost o alianță între Casa de Habsburg și Casa de Trastamara și a însemnat o încercare de sporire a puterii familiei regale spaniole împotriva influeței în creștere a francezilor.

În august 1496, tânăra a părăsit portul Laredo din nordul Spaniei la bordul unui vas condus de căpitanul Juan Perez. Flota care a însoțit-o era compusă din nouăsprezece nave și caravele, cărora li s-au alăturat alte 60 de vase comerciale, pentru a demonstra bogăția coroanelor Castiliei și Aragonului

Căsătoria a avut loc pe 20 octombrie 1496, la Lier, la nord de Bruxelles, iar Filip a fost fascinat de frumusețea și inteligența miresei sale. Între anii 1498 și 1507, cuplul a avut șase copii, doi viitori împărați și patru viitoare regine, dar curând bărbatul a început să aibă aventuri cu alte femei, ceea ce i-a provocat tinerei soții frecvente crize de gelozie, pentru că era îndrăgostită nebunește de el. Comportamentul Ioanei nu a fost socotit deloc normal, pentru că misiunea legitimă a căsătoriei era aceea de a procrea, iar relațiile extraconjugale erau considerate firești în epocă.

Moartea singurului ei frate, Ioan, Prinț de Asturia, fiul cel mare al regilor Isabela a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon și cea a surorii mai mari, Isabella de Asturia, regină a Portugaliei, și a singurului fiu al acesteia, Miguel, au făcut-o pe Ioana moștenitoarea tronului Spaniei. În 1502, curtea castiliană a recunoscut-o ca succesoare legitimă și, împreună cu soțul ei, a plecat în Spania pentru a primi titlul de prințesă de Asturia.

Pe 10 martie 1503 a dat naștere unui fiu care a fost numit Ferdinand.  La scurt timp prințesa a dorit să se întoarcă la soțul ei, care plecase între timp în Flandra, dar Isabela Catolica a încercat să o împiedice și a închis-o în castelul La Motta, sub supravegherea episcopului Fonseca. După o discuție foarte aprinsă, suverana a fost nevoită să o lase să plece, punând însă la îndoială sănătatea mintală a fiicei sale.

După moartea reginei, pe 26 noiembrie 1504, Ioana a preluat tronul, tatăl ei, Ferdinand al II-lea, și-a pierdut poziția, deși avea dreptul de a guverna în absența fiicei. La începutul anului 1505, nemulțumit de noile aranjamente, a susținut că tânăra este bolnavă și nu-și poate exercita atribuțiile.

Soțul ei, Filip cel Frumos, care nu se mulțumea cu regența și visa să fie rege, a emis monede cu numele “Filip și Ioana, rege și regină a Castiliei, Leonului și Arhiduci de Austria”, dar a început să se plângă și el în curând de comportamentul ei.

În acest timp, Ferdinand a îmbrățișat o politică pro-franceză și s-a căsătorit cu Germaine de Foix, nepoata regelui Ludovic al XII-lea al Franței, în speranța că va avea un fiu care va moșteni Aragon-ul și, poate, Castilia. Filip și Ioana au rămas la curtea din Bruxelles, unde pe 15 septembrie 1505, Ioana a dat naștere celui de-al cincilea copil, Maria. La sfârșitul anului, Filip, care era dornic să meargă în Castilia, a dat ordin să se pregătească flota, în ciuda faptului că era riscant să călătorească în timpul iernii. Cei doi au plecat pe 10 ianuarie 1506 cu 40 de nave, dar în Canalul Mânecii o furtună a scufundat mai multe vase, iar restul au eșuat. În cele din urmă, au fost nevoiți să își amâne planurile și au stat trei luni în Anglia. Cu această ocazie, Ioana a vizitat-o pe sora ei, Caterina de Aragon, soția lui Henric al VIII-le, pe care nu o văzuse de zece ani.

Filip era pregătit pentru o confruntare armată cu socrul său pentru dominația Castiliei, dar, datorită diplomației lui Ferdinand, s-a semnat tratatul de la Villavafila, prin care cel din urmă îi ceda regatul ginerelui său, convenind printr-un al doilea tratat excluderea Ioanei de la guvernare, datorită presupusei ei nebunii. Imediat după aceea Ferdinand a declarat că a fost șantajat de Filip cel Frumos, pe care l-a acuzat că o ține prizonieră pe prințesă, și a denunțat tratatul, susținând că fiica sa trebuie să-și mențină dreptul de regină.

De fapt și tatăl, și ginerele erau interesați în egală măsură să acrediteze ideea că Ioana este incapabilă să guverneze. Pe 25 septembrie 1506, Filip a murit de febră tifoidă în timp ce se afla la Burgos, în Castilia, și curând au apărut zvonuri că ar fi fost otrăvit de Ferdinand al II-lea. În acel moment Ioana era însărcinată cu cel de-al șaselea ei copil, Caterina. Tatăl ei, ca regent, a scris la toate curțile Europei, explicând că nebunia fiicei este cauzată de moartea bruscă a iubitului ei soț și astfel a apărut o legendă despre comportamentul ciudat al Ioanei, văduvă neconsolată, care decisese să mute trupul lui Filip de la Burgos, unde murise, la Granada, cu excepția inimii, care a fost dusă la Bruxelles.

Însoțită de un alai de nobili, soldați, preoți, doamne de onoare și slujitori, prințesa a pornit la drum. Călătoreau numai pe timp de noapte, deoarece ea era de părere că un alai cu un catafalc pe străzile orașelor nu era un spectacol prea plăcut. Drumul a durat opt luni, timp în care regina neîncoronată nu s-a despărțit de sicriul soțului, dar în tot acest timp nobilii din cortegiu deveniseră nemulțumiți și au alimentat bârfele despre nebunia reginei. Pe 14 ianuarie 1507, pe când se afla în orașul Torquemada, Ioana a dat naștere ultimei ei fiice, Caterina. În acest timp, fiul și moștenitorul ei, Carol I, care avea 16 ani, fusese lăsat în grija mătușii sale în nordul Flandrei, iar tatăl ei rămăsese în Aragon.

De la moartea mamei sale până la propria ei moarte, Ioana a deținut doar în mod formal titlul de regină a Castiliei, deoarece puterea reală a fost deținută de o serie de patru regenți.

Încă din tinerețe ciudata suverană avusese un caracter neconvențional și  o scandalizase chiar și pe mama sa, care o supusese unei discipline rigide, din cauza caracterului ei rebel. De-a lungul timpului, s-a emis ipoteza că ar fi suferit de depresie, schizofrenie sau psihoză și s-a speculat că ar fi moștenit boala de la bunica maternă, Isabela a Portugaliei, regină a Castiliei, care suferise în timpul văduviei de o boală psihică.

Tema nebuniei Ioanei de Castilia a stârnit interesul multor istorici și scriitori de-a lungul timpului. Se știe că în februarie 1509 a fost închisă în castelul Tordesillas din ordinul tatălui său, împreună cu ultimul ei copil, Caterina, fiind complet izolată de lumea exterioară. După moartea lui Ferdinand, pe 23 ianuarie 1516, situația nu s-a schimbat, deoarece fiul ei, Carol Quintul, își dorea, la rândul lui, coroana. Pe 4 noiembrie 1516, Carol, care nu-și văzuse mama de zece ani pentru că fusese crescut în Flandra de mătușa Margareta, a mers să o viziteze, dar a decis să continue politica bunicului său și a lăsat-o închisă la Tordesillas.

Regina-mamă și fiica sa au fost abuzate fizic și psihic de către temniceri, iar captivitatea a fost extrem de dificilă mai ales pentru că Ioana a fost constrânsă să practice catolicismul și să se confeseze, ceea ce ea refuza cu încăpățânare. Când a izbucnit o epidemie de ciumă, marchizul Denia, unul dintre temniceri, a cerut permisiunea de a evacua palatul, dar fiul ei, Carol, a refuzat, deși știa bine că viața mamei sale era pusă în pericol.

Noul rege era în permanență informat de ceea ce se întâmpla în castel și se temea că, dacă ar elibera-o, Ioana i-ar submina puterea. I-a permis, în schimb, surorii lui mai mici, Caterina, să părăsească temnița în 1525, moment în care a trimis-o să se mărite cu Ioan al III-lea al Portugaliei.

Carol a plecat din Castilia pe 20 mai 1520, lăsându-l ca regent pe detestatul Adrian de Utrecht, viitorul papă Adrian al VI-lea, iar la sfârșitul lunii a izbucnit așa numita revoltă a comunităților castiliene condusă de Juan de Padilla. În luna august a aceluiași an, locuitorii din Tordesillas s-au alăturat rebelilor și au luat cu asalt castelul în care era închisă regina. L-au înlăturat pe gardianul șef Denia, au eliberat-o pe biata femeie și, fiind convinși că era în deplinătatea facultăților mintale, au încercat să o atragă de partea lor. De-abia acum regina neîncoronată a aflat de moartea tatălui ei și de evenimentele care avuseseră loc de când era închisă. Totuși, a decis să nu li se alăture rebelilor împotriva fiului său, chiar dacă aceștia o eliberaseră, și a refuzat să semneze orice document care ar fi legitimat acțiunile lor. Revolta a fost reprimată după bătălia de la Villalar din 23 aprilie 1521, iar conducătorii ei au fost executați.

După eșecul revoltei, Ioana a fost închisă din nou sub supravegherea marchizului Denia, devenit și mai ostil din cauza ofenselor pe care le suferise în timpul rebeliunilor. Viața Ioanei s-a deteriorat progresiv, mai ales după plecarea fiicei sale. Depresia a crescut în intensitate și, în ultimii ani, presupusa ei boală psihică a devenit reală. Regina avea probleme la picioare și nu mai putea merge, dar, cel mai grav, nu putea comunica cu nimeni din interiorul sau din exteriorul temniței.

Ioana cea Nebună a murit pe 12 aprilie 1555, în Vinerea Mare, la scurt timp după ce refuzase să primească ungerea de pe urmă, și a fost înmormântată la mănăstirea Santa. Mai târziu, nepotul ei, Filip, a poruncit să fie reînhumată în Capela Regală a Catedralei din Granada, alături de soțul ei și de alți regi spanioli. Fiul reginei, Carol Quintul, a abdicat la trei luni dupa moartea mamei sale și a încetat din viață trei ani mai târziu, pe 21 septembrie 1558, la mănăstirea Cuacos de Yuste.

DS TW
No comments

leave a comment