AcasăMonarhieIoana cea Nebună: Închisă timp de 46 de ani din rațiuni politice, captivitatea a făcut-o să-și piardă mințile cu adevărat

Ioana cea Nebună: Închisă timp de 46 de ani din rațiuni politice, captivitatea a făcut-o să-și piardă mințile cu adevărat

Ioana de Castilia s-a născut pe 6 noiembrie 1479 în vechiul oraș vizigot Toledo, capitala Castiliei, fiind al treilea copil și a doua fiică a regilor Isabela și Ferdinand al II-lea de Aragon. Fetița a fost educată de preotul dominican Andrés de Miranda, membru al curții reginei, de Beatriz Galindo și de mama sa, regina, a studiat religia, muzica, dansul, eticheta curții, călăria și a învățat să stăpânească toate dialectele romanice iberice: castiliana, leoneza, galiciana, portugheza și catalana, dar vorbea fluent și franceza și latina. Din 1495 începuse să dea semne de scepticism religios și lipsă de devotament față de culturile și ritualurile creștine, iar acest lucru a alarmat-o pe mama sa, care a ordonat să fie păstrat secretul.

 

În 1496, la vârsta de 16 ani, prințesa s-a logodit cu arhiducele Filip cel Frumos, fiul împăratului Maximilian I al Imperiului romano-german și al primei sale soții, Maria de Burgundia. Căsătoria a fost o alianță între Casa de Habsburg și Casa de Trastamara împotriva influeței în creștere a francezilor.

În august 1496 ea a părăsit portul Laredo din nordul Spaniei la bordul unui vas condus de căpitanul Juan Perez. Flota, care voia să demonstreze splendoarea coroanelor Castiliei și Aragonei, era compusă din alte nouăsprezece nave și caravele, cărora li s-au alăturat alte 60 de nave comerciale care transportau lână din Castilia.

Călătoria a fost plină de peripeții: pe 31 august flota a fost nevoită să se refugieze la Portland, în Anglia. Când în cele din urmă s-a apropiat de Middelburg, o navă genoveză care transporta 700 de oameni, haine și multe din obiectele personale ale Ioanei a eșuat pe un banc de nisip și a trebuit să fie abandonată.

Căsătoria a avut loc pe 20 octombrie 1496, la Lier, la nord de Bruxelles, Filip fiind fascinat de frumusețea Ioanei. Între anii 1498 și 1507 ea avea să dea naștere unui număr de șase copii, doi viitori împărați și patru viitoare regine.

Cei doi s-au stabilit la Bruxelles unde s-a născut prima lor fiică, Eleanor, iar curtenii îi vedeau pe Filip și Ioana ca un cuplu perfect.  Dar curând Filip a avut aventuri cu alte femei, ceea ce a provocat accese de gelozie furibunde din partea soției sale care era îndrăgostită nebunește de el. Comportamentul tinerei nu era socotit normal pentru că misiunea legitimă a căsătoriei era aceea de a procrea și relațiile extra-conjugale erau considerate normale în epocă.

Moartea singurului ei frate, Ioan, Prinț de Asturia, fiul cel mare al regilor Isabela a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon, a surorii sale mai mari, Isabella de Asturia, regină a Portugaliei și a singurului fiu al acesteia, Miguel, au făcut-o pe Ioana moștenitoarea tronului Spaniei. În 1502, curtea castiliană a recunoscut-o pe tânără moștenitoarea legitimă a tronului castilian și împreună cu soțul ei a plecat la curtea Spaniei pentru a primi titlul de prințesă de Asturia.

 

Pe 10 martie 1503 a dat naștere unui fiu care a fost numit Ferdinand. Prințesa a dorit să se întoarcă la soțul ei, care plecase în Flandra, dar mama sa a încercat să o împiedice și a închis-o sub supravegherea episcopului Fonseca în castelul La Motta. După o discuție foarte aprinsă cu fiica ei, Isabela a Castiliei a fost nevoită să o lase să plece, punând însă în dubiu sănătatea mintală a fiicei sale.

După moartea Isabelei I a Castiliei, pe 26 noiembrie 1504, Ioana a devenit regină, iar soțul ei rege de jure uxoris. Tatăl Ioanei, Ferdinand al II-lea, și-a pierdut titlul, deși soția sa i-a permis să guverneze în absența Ioanei, iar la începutul anului 1505 a convins curtea că Ioana este bolnavă și că nu poate guverna.

Soțul Ioanei, Filip cel Frumos, care nu se mulțumea cu regența și visa să fie rege, a emis monede cu numele „Filip și Ioana, rege și regină a Castiliei, Leonului și Arhiduci de Austria”, dar a început să se plângă de comportamentul ei.

În acest timp tatăl ei, Ferdinand, a îmbrățișat o politică pro-franceză și s-a căsătorit cu Germaine de Foix, nepoata regelui Ludovic al XII-lea al Franței, în speranța că va avea un fiu care va moșteni Aragon și poate Castilia. Filip și Ioana au rămas la curtea din Bruxelles, unde pe 15 septembrie 1505 Ioana a dat naștere celui de-al cincilea copil, Maria, iar la sfârșitul anului, Filip, care era dornic să meargă în Castilia, a dat ordin să se pregătească flota, în ciuda faptului că era riscant să călătorească în timpul iernii. Cei doi au plecat pe 10 ianuarie 1506 cu 40 de nave. În Canalul Mânecii o furtună a scufundat mai multe nave, iar restul au fost împrăștiate. În cele din urmă s-au oprit în Portland și au stat trei luni în Anglia. Cu această ocazie Ioana a vizitat-o pe sora ei, Caterina de Aragon, pe care nu o văzuse de zece ani.

 

Filip nu voia să renunțe la Castilia, fiind pregătit pentru o confruntare armată cu socrul său, dar, datorită diplomației lui Ferdinand, s-a semnat tratatul de la Villavafila, prin care Ferdinand îi ceda Castilia lui Filip, convenind printr-un al doilea tratat excluderea Ioanei de la guvernare, datorită presupusei sale nebunii. Imediat după aceea Ferdinand a declarat că a fost șantajat de ginerele său, pe care l-a acuzat că o ține prizonieră pe Ioana și a denunțat tratatul, spunând că Ioana trebuie să-și mențină dreptul de regină.

De fapt și Filip și Ferdinand erau amândoi sunt interesați să acrediteze ideea că Ioana este incapabilă să guverneze. Pe 25 septembrie 1506 Filip a murit brusc de febră tifoidă la Burgos, în Castilia și au apărut zvonuri că a fost otrăvit de socrul său, Ferdinand al II-lea. Ioana era însărcinată cu cel de-al șaselea lor copil, Caterina.

Tatăl ei, ca regent, a scris la toate curțile Europei, explicând că nebunia fiicei sale este cauzată de moartea bruscă a iubitului ei soț. Astfel a apărut o legendă despre comportamentul ciudat al Ioanei, văduvă neconsolată, care decisese să mute trupul lui Filip de la Burgos, unde murise, pentru a-i respecta dorința de a fi înmormântat la Granada, cu excepția inimii care a fost dusă la Bruxelles. Însoțită de un alai de nobili, soldați, preoți, doamne de onoare și slujitori, Ioana a pornit la drum. Călătoreau numai pe timp de noapte, deoarece ea era de părere că un alai cu un catafalc pe străzile orașelor nu era un spectacol prea plăcut. Călătoria a durat opt luni, timp în care regina neîncoronată nu s-a despărțit de sicriul soțului. Nobilii din cortegiu erau nemulțumiți și s-au înmulțit bârfele despre nebunia reginei. În orașul Torquemada la 14 ianuarie 1507, Ioana a dat naștere ultimului lor copil, Caterina.

Fiul și moștenitorul ei, Carol I, avea 16 ani și era lăsat în grija mătușii sale în nordul Flandrei, iat tatăl ei a rămas în Aragon.

 

De la moartea mamei sale până la propria ei moarte, Ioana a deținut doar în mod formal titlul de regină a Castiliei, deoarece puterea reală a fost deținută de o serie de patru regenți.

Încă din tinerețe Ioana a avut un caracter neconvențional și a scandalizat curtea regală a mamei sale, care o supunea unei discipline tot mai rigide datorită caracterul ei rebel. În timp s-a emis ipoteza că ar fi suferit de depresie, schizofrenie sau psihoză și s-a speculat că ar fi moștenit boala de la bunica sa maternă, Isabela a Portugaliei, regină a Castiliei, care suferise în timpul văduviei de o boală mintală.

Tema nebuniei Ioanei de Castilia a stârnit interesul istoricilor și scriitorilor de-a lungul timpului. Se știe că în februarie 1509 Ioana a fost închisă în castelul Tordesillas din ordinul tatălui său, împreună cu ultimul ei copil, Caterina, fiind complet izolată de lumea exterioară. După moartea lui Ferdinand pe 23 ianuarie 1516, situația Ioanei nu s-a schimbat, deoarece fiul său, Carol Quintul, își dorea la rândul lui coroana.

Pe 4 noiembrie 1516, Carol, care nu-și văzuse mama de zece ani și fusese crescut în Flandra de către mătușa sa, Margareta, a mers să o viziteze, dar a decis să continue politica bunicului său și a lăsat-o pe mama lui închisă la Tordesillas.

Ioana și fiica sa au fost abuzate fizic și psihic de către temnicerii lor. Captivitatea Ioanei a fost extrem de dificilă datorită totalei izolări la care a fost supusă, era constrânsă să practice catolicismul și să se confeseze, ceea ce ea refuza cu încăpățânare. Când a izbucnit o epidemie de ciumă, marchizul Denia, unul dintre temnicerii reginei, a cerut permisiunea de a evacua palatul, dar fiul ei, Carol, a refuzat, deși viața mamei sale era în pericol.

 

Carol era mereu informat de ceea ce se întâmpla în castel și se temea că, dacă ar elibera-o pe Ioana, i-ar periclita puterea, în schimb i-a permis surorii lui mai mici, Caterina, să părăsească temnița în 1525, când a plecat să se mărite cu Ioan al III-lea al Portugaliei.

Carol a plecat din Castilia pe 20 mai 1520, lăsându-l ca regent pe detestatul Adrian de Utrecht, viitorul papă Adrian al VI-lea, iar la sfârșitul lunii a izbucnit așa numita revoltă a comunităților castiliene condusă de Juan de Padilla. În luna august din același an, locuitorii din Tordesillas s-au alăturat rebelilor și au luat cu asalt castelul în care era închisă regina. L-au înlăturat pe gardianul șef Denia, au eliberat-o pe Ioana și, fiind convinși că era în deplinătatea facultăților mintale, au încercat să o atragă de partea lor. De-abia acum ea a aflat de moartea tatălui ei și de evenimentele care avuseseră loc de când era închisă. Totuși, regina a refuzat să li se alăture rebelilor împotriva fiului său, chiar dacă aceștia o eliberaseră și a refuzat să semneze orice document care ar fi legitimat acțiunile lor. Revolta a fost reprimată cu bătălia finală de la Villalar, în 23 aprilie 1521, iar conducătorii ei au fost executați.

După insuccesul revoltei, Ioana a fost închisă din nou sub supravegherea marchizului Denia, devenit și mai ostil din cauza ofenselor suferite în timpul revoltei. Viața Ioanei s-a deteriorat progresiv, mai ales după plecarea fiicei sale pentru a se căsători cu regele Portugaliei. Depresia a crescut în intensitate și în ultimii ani presupusa sa boală mintală a devenit reală. Regina avea probleme la picioare și în ultimii ani nu mai putea merge. Ioana cea Nebună a murit pe 12 aprilie 1555, în Vinerea Mare, după ce a refuzat să primească ungerea de pe urmă, fiind înmormântată la mănăstirea Santa. Mai târziu, nepotul ei, Filip, a poruncit să fie înmormântată în Capela Regală a catedralei din Granada, alături de soțul său și de alți regi spanioli. Fiul său, Carol Quintul, a abdicat la trei luni dupa moartea ei și a murit trei ani mai târziu la mănăstirea Cuacos de Yuste, în 21 septembrie 1558.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu