Irène Joliot-Curie, o eroină căzută pe altarul științei

Irène Joliot-Curie s-a născut pe 12 septembrie 1897 și a fost fiica cea mare a savanților Marie și Pierre Curie, cuplul având în 1904 încă o fiică ce a fost numită Eva. Copilele și-au pierdut tatăl la începutul anului 1906, în urma unui accident grav, bărbatul fiind rănit mortal de o căruță, iar Marie, cercetătoarea poloneză căreia i se datorează studiul radioactivității, a fost nevoită să-și crească singură cele două fete.

Irène a urmat o școală privată, dar în 1906 profesorii au anunțat-o pe mama ei că este foarte bună la matematică, astfel că Marie Curie a decis să-i încurajeze înclinațiile spre științele exacte. Pentru că la acel moment nu exista nicio școală – publică sau privată – dedicată copiilor supradotați, savanta a inițiat “Cooperativa”, o instituție informală, compusă din nouă elevi care erau copiii celor mai distinși academicieni din Franța, printre dascăli aflându-se fizicienii Paul Langevin și Jean Perrin. Părinții au decis să le predea pe rând copiilor, programa era foarte variată și includea nu numai noțiuni științifice, ci și materii precum limba chineză sau sculptura, punând mare accent pe comunicare și învățare prin joc. Fetița a studiat în acest mediu timp de aproximativ doi ani.

În 1910, Irène și sora cea mică, Eva, au fost trimise în Polonia pentru a-și petrece vara cu mătușa lor, Bronya, sora Mariei, iar copila era atât de riguroasă încât făcea, fără să fie obligată de nimeni, câte o lecție de germană și una de trigonometrie în fiecare zi de vacanță.

Adolescenta a urmat studiile liceale la Collège Sévigné din centrul Parisului până în 1914, apoi s-a înscris la Facultatea de Științe de la Sorbona pentru a-și continua pregătirea academică, dar în 1916 cursurile au fost întrerupte din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

În acea perioadă a absolvit un curs de asistență medicală pentru a o ajuta pe Marie Curie, și-a început activitatea ca asistentă de radiologie alături de mama ei, iar după câteva luni a fost lăsată să lucreze singură la un centru radiologic din Belgia. Aici studenta i-a învățat pe medici cum să localizeze șrapnelul în corpurile răniților folosind radiologia și a reușit să repare singură echipamentele medicale atunci când acestea s-au defectat.

După război, Irène s-a întors la Sorbona pentru a-și finaliza specializarea în matematică și fizică și a continuat să lucreze ca asistentă a mamei sale, predând radiologia la Institutul Radiului. Teza sa de doctorat a avut ca temă dezintegrarea alfa a poloniului, elementul descoperit de părinții ei, și numit după țara natală a lui Marie Curie, Polonia.

În 1925, tânăra a devenit doctor în științe și a primit misiunea să predea tehnicile de laborator pentru cercetări radiochimice unui inginer chimist numit Frédéric Joliot, cu care avea să se căsătorească după puțin timp.

Din 1928, Irene și soțul ei, Frédéric, și-au unit eforturile pentru studiul nucleelor atomice, în 1933 cei doi au calculat masa exactă a neutronului și un an mai târziu au descoperit radioactivitatea artificială, pentru care au primit Premiul Nobel în 1935. Descoperirea a oferit posibilitatea creării rapide și fără costuri mari a materialelor radioactive, dar cea care studiase inițial procedeul fusese românca Ștefania Mărăcineanu, prima care a observat că timpul de înjumătăţire al poloniului pare să depindă de materialul pe care este depozitată proba respectivă. Explicaţia a fost că particulele alfa emise de poloniu ar transforma materialul substratului într-un element radioactiv.

În ianuarie 1935, într-o discuție cu gazetarii revistei Ilustrațiunea română, domnișoara Mărăcineanu mărturisea: “Întâmpin astăzi aceeași neîncredere cu producerea ploii artificiale cum am întâmpinat acum zece ani cu descoperirea radioactivității artificiale a plumbului. Irene Joliot vine după zece ani și anunță descoperirea radioactivității aluminiului, urmând comod o cale anevoioasă, pe care i-am deschis-o eu. După zece ani, o variantă, o deducție firească a primei mele descoperiri, este primită cu cel mai mare entuziasm. Din fericire pentru mine, nu toți oamenii au fost pedepsiți cu pierderea memoriei…”

Irene și Pierre Joliot a avut doi copii, Hélène, născută pe 19 septembrie 1927, și Pierre, care a venit pe lume în 1932. În acea perioadă soții Joliot-Curie deveniseră tot mai conștienți de pericolul ascensiunii mișcării naziste în Europa și în 1934 au decis să se alăture Partidului Socialist Francez. Cei doi au vizitat Moscova pentru aniversarea a 220 de ani de la înființarea Academiei Ruse de Științe și s-au întors acasă povestind tuturor cât sunt de încântați de comuniștii ruși. Legătura strânsă a lui Pierre cu Partidul Comunist a făcut ca Irène să fie mai târziu reținută pe insula Ellis, în timpul celei de-a treia călătorii pe care o făcea în Statele Unite ale Americii.

În 1948, folosind fisiunea nucleară, soții Joliot-Curie, împreună cu alți oameni de știință, au creat primul reactor nuclear francez. În acea perioadă Irene a devenit comisar în Comisariatului pentru Energie Atomică, s-a implicat activ în promovarea educației femeilor și a făcut parte din Comitetul Național al Uniunii Femeilor Franceze și din Consiliul Mondial pentru Pace.

Din cauza lungii perioade de timp în care a lucrat cu materiale radioactive, Irene a fost diagnosticată cu leucemie, factorul declanșator fiind localizat cu doi ani în urmă, când fusese expusă accidental la poloniu în momentul în care o capsulă sigilată a elementului a explodat pe masa ei de laborator. Deși tratamentul medical și o serie de operații i-au ușurat temporar suferința, starea ei a continuat să se deterioreze. În ciuda bolii, Irene Joliot-Curie a continuat să lucreze în permanență.

În 1956, după o ultimă perioadă de convalescență petrecută în Alpii francezi, a fost internată la spitalul Marie Curie din Paris, unde a murit pe 17 martie, la vârsta de 58 de ani. După puțin timp și starea de sănătate a lui Frédéric s-a agravat, savantul murind în 1958 din cauza unei boli hepatice despre care s-a spus că este tot rezultatul supraexpunerii la radiații.

Fiica soților Joliot-Curie, Hélène Langevin-Joliot, care are astăzi 95 de ani, a devenit fizician nuclear și profesoară la Universitatea din Paris, iar fratele ei, Pierre Joliot, a fost biochimist la Centre National de la Recherche Scientifique.