Isabela a Franței s-a născut la Paris în anul 1295 și a fost fiica regelui Filip al IV-lea al Franței și a reginei Ioana I a Navarei. Trei dintre fratii ei, Ludovic, Filip și Carol, au devenit regi ai Franței. Fetița a fost crescută la Palatul Louvre și Palais de la Cité din Paris, fiind îngrijită de o doică numită Teofania de Saint-Pierre care a învățat-o să citească, dezvoltându-i dragostea pentru cărți.
Încă din copilărie, Isabela i-a fost promisă de către tatăl ei moștenitorului tronului Angliei, Eduard al II-lea, în încercarea de a rezolva astfel conflictul dintre Franța și Anglia legat de teritoriile continentale. Regele Eduard I al Angliei a încercat în câteva rânduri să rupă logodna fiului său, dar la scurt timp după ce suveranul a murit, în 1307, nunta a fost organizată.
Mirele Isabelei, devenit rege ca Eduard al II-lea, făcea parte din casa Plantagenet, era înalt, atletic și popular la începutul domniei, cei doi s-au căsătorit la Boulogne-sur-Mer pe 25 ianuarie 1308, iar în momentul căsătoriei, Isabela, care avea vârsta de doisprezece ani, a fost descrisă de Geoffrey din Paris drept “frumusețea frumuseților din regat, dacă nu din întreaga Europă.”
Eduard al II-lea
Cuplul regal a avut patru copii: Eduard al III-lea de Windsor, născut în 1312, Ioan de Eltham, Conte de Cornwall, născut în 1316, Eleanor de Woodstock, care a venit pe lume în 1318 și Ioana a Angliei, născută în 1321.
Ca regină, tânăra Isabela s-a confruntat cu numeroase provocări, pentru că frumosul ei soț era extrem de neconvențional, a avut mai multe aventuri, mai întâi cu un anume Piers Gaveston, căruia i-a oferit bijuteriile soției, iar acesta a avut aroganța de a le purta în public, și mai târziu cu Hugh Despenser cel tânăr. Regele a evitat majoritatea preocupărilor tradiționale în epocă pentru un suveran – turnir, vânătoare și război, fiind, în schimb, preocupat de muzică și poezie.
La intervenția tatălui fetei, Eduard a fost nevoit să-l exileze pe Gaveston în Irlanda pentru o perioadă, moment în care a început să se poarte cu Isabela cu mult mai mult respect și să-i ofere domenii importante în Anglia. În cele din urmă Gaveston s-a întors din Irlanda și prin 1309-1311 cei trei păreau să fi ajuns la un mod de conviețuire.
În 1311, Eduard a pus la cale o campanie militară împotriva scoțienilor, în timpul căreia cuplul regal abia a scăpat de capturare. Tensiunile politice în regat au crescut în mod constant în următorii zece ani. În 1312, Isabela l-a adus pe lume pe viitorul rege Eduard al III-lea și un an mai târziu a călătorit la Paris pentru a cere sprijinul Franței în conflictul pe care Eduard îl avea cu baronii englezi, vizită care a dus la declanșarea Afacerii din Tour de Nesle. Cuplul s-a întors în Anglia cu noi asigurări de sprijin împotriva dușmanilor monarhului, dar mai târziu, când cuplul regal a oferit o cină a pentru a sărbători întoarcerea la Londra, regina a observat că portmoneele pe care ea le dăruise la Paris cumnatelor sale erau acum la doi cavaleri normanzi, Gautier și Philippe d’Aunay.
Regina a tras concluzia că cei doi aveau relații secrete cu cumnatele ei și și-a informat tatăl în timpul următoarei vizite în Franța, în 1314. Consecința a fost Afacerea din Tour de Nesle, care a avut drept consecință o acțiune în justiție împotriva celor trei cumnate vinovate: Blanche și Margaret de Burgundia au fost închise pe viață pentru adulter, iar Ioana de Burgundia a fost încarcerată timp de un an.
Între timp, situația din Anglia s-a înrăutățit. Eduard a încercat să-i anihileze pe scoțieni într-o campanie în 1314, dar rezultatul a fost o înfrângere dezastruoasă, iar regele a fost acuzat de eșecul catastrofal al acțiunii. Thomas de Lancaster a preluat puterea administrativă în Anglia și s-a întors împotriva Isabelei, tăindu-i fondurile și, în plus, țara a fost lovită de “Marea Foamete” din 1316-1317, criză care a provocat pierderi omenești și financiare importante.
În ciuda faptului că regina a adus pe lume cel de-al doilea copil, pe Ioan, în 1316, poziția regelui era șubredă pentru că la Oxford apăruse un tânăr, John Deydras, care susținea că a fost schimbat la naștere cu suveranul în funcție, și că el ar fi, de fapt, regele real al Angliei. Zvonul s-a răspândit rapid, în cele din urmă Deydras a fost arestat și executat, dar afacerea a avut un efect negativ asupra prestigiului cuplului regal.
Între timp, regele își alesese un nou favorit, pe Hugh Despenser cel Tânăr, reginaa a plecat supărată în țara natală și aici a început o aventură cu baronul Roger Mortimer, care se afla în exil la Paris. Este posibil ca în această perioadă cei doi să fi pus la cale detronarea regelui Eduard și alungarea familiei amantului de la curte.
Cert este că în 1326 regina a revenit în Anglia în fruntea unei mici armate, și-a alungat soțul de la tron și a devenit regentă în numele fiului ei, Eduard al III-lea. Hugh cel Tânăr a fost prins în noiembrie 1326 și condamnat la o moarte dezonorantă, i s-au tăiat organele sexuale, aa fost acuzat de eretism și sodomie, apoi a fost decapitat. Isabela l-a declarat pe Eduard „nebun și probabil răpit de iele” și l-a închis în Turnul Londrei, unde, în septembrie 1327, a fost ucis, probabil cu acceptul ei tacit, unii istorici considerând că însăși Isabela a aranjat asasinatul.
După scurt timp relația reginei cu Mortimer a început să se destrame, parțial din cauza cheltuielilor prea mari pe care acesta începuse să le facă. În 1330, Edward al III-lea, care ajunsese între timp la vârsta de 18 ani, și-a arestat mama și a dat ordin ca amantul ei să fie executat.
Regina a fost închisă inițial la Castelul Berkhamsted, fiind apoi ținută sub arest la domiciliu la Castelul Windsor până în 1332, când a fost mutată la Castle Rising din Norfolk. În 1331 i s-a atribuit un venit anual de 3000 de lire sterline, care a crescut la 4000 de lire sterline până în 1337, astfel că și-a permis din nou un stil de viață luxos și a început să călătorească prin toată Anglia.
Odată cu trecerea anilor, Isabela a devenit foarte apropiată de fiica ei, Ioana, mai ales după ce aceasta și-a părăsit soțul necredincios, pe regele David al II-lea al Scoției. Spre sfârșitul tumultuoasei ei vieți, Isabela a devenit din ce în ce mai interesată de religie, a mers frecvent la mănăstiri pentru a se reculege și a devenit apropiată de călugărițele din Ordinul Surorilor Clariselor. Renunțând la resentimentele pe care le avea față de ea, regele Eduard al III-lea și copiii acestuia au vizitat-o frecvent în acea perioadă.
Regina-mamă a murit pe 22 august 1358 la Castelul Hertford, iar trupul său a fost transportat la Londra, fiind înmormântat la biserica franciscană din Newgate. Așa cum își dorise, a fost înveșmântată în mantia pe care o purtase la nuntă, iar inima regelui Eduard al II-lea, care murise cu treizeci de ani înainte, a fost depusă în sicriul ei.
