Isabella d’Este, Prima Doamnă a lumii. Marchiza din Mantova a fost una dintre cele mai importante femei din Renașterea italiană

Isabella d’Este s-a născut pe 19 mai 1474, la ora nouă seara, la Ferrara, fiind fiica lui Ercole I d’Este, Duce de Ferrara, și a Eleanorei de Napoli. Un an mai târziu, pe 29 iunie 1475, s-a născut sora ei, Beatrice, iar apoi au urmat patru frați, Alfonso, Ferrante, Ippolito și Sigismondo, dar dintre toți copiii, Isabella era considerată favorita părinților.

În anul nașterii lui Ferrante, Isabella a călătorit la Napoli cu mama ei și a învățat arta diplomației și a conducerii. Isabella era o tânără foarte educată, studiase istoria romană, știa greaca și latina și, datorită inteligenței ei remarcabile, asista la discuțiile tatălui ei cu ambasadorii veniți în ducat. Mai mult decât atât, avea contact personal cu pictorii, muzicienii, scriitorii și savanții care trăiau la curtea părinților. Pe lângă cunoștințele sale de istorie și limbi străine, Isabella recita cu plăcere din Vergilius și Terențiu, cânta la lăută și știa să danseze admirabil.

În 1480, la vârsta de șase ani, fetița a fost logodită cu Francesco, moștenitorul marchizului de Mantova, care era cu opt ani mai mare decât ea, pentru o zestre de 25.000 de ducați. Deși nu era un tânăr frumos, Isabella l-a admirat mai târziu pentru puterea și curajul lui, s-a bucurat de compania lui și și-a petrecut următorii câțiva ani pregătindu-se pentru a fi Marchiza de Mantova. În timpul lungii logodne, Isabella a apreciat scrisorile, poeziile și sonetele pe care marchizul i le-a trimis ca daruri.

Zece ani mai târziu, pe 11 februarie 1490, la vârsta de 15 ani, tânăra s-a căsătorit cu Francesco prin procură, ceremonia fiind sărbătorită printr-o mare sărbătoare populară care a avut loc pe 15 februarie.

blankPe lângă faptul că era marchiz, Francesco era și căpitan general al armatelor Republicii Veneția. Isabella a adus în căsătorie suma de 3.000 de ducați, multe bijuterii valoroase, seturi de porțelan și un serviciu de masă din argint. Înainte de banchetul care a urmat ceremoniei de nuntă, tânăra a făcut o plimbare pe străzile principale din Ferrara călare pe un cal drapat cu o mantie decorată cu pietre prețioase și fireturi de aur.

Cei doi tineri s-au iubit mult, s-au admirat reciproc, iar Francesco a ajutat-o pe Isabella să “înflorească”. În momentul nunții, mireasa a fost descrisă ca fiind frumoasă, subțire, grațioasă și bine îmbrăcată, cu părul lung, fin și blond și ochii căprui de culoarea conurilor de brad toamna.

Francesco, în calitatea sa de căpitan general al armatelor venețiene, era adesea obligat să meargă la Veneția și o lăsa pe Isabella la La Reggia, palatul antic din Mantova care era reședința familiei  Gonzagas. Tânăra își petrecea timpul cu mama și cu sora ei, Beatrice, dar și cu Elisabetta Gonzaga, cumnata ei de 18 ani, cele două femei devenind prietene apropiate. Le plăcea amândurora să citească, să joace cărți și să călătorească  împreună prin țară.blank

La aproape patru ani de la căsătorie, în decembrie 1493, Isabella a născut primul ei copil, o fiică pe care a numit-o Eleonora.

Cuplul a avut apoi încă șapte copii: Margherita, care a murit la doar două luni, Federico al II-lea, viitorul duce de Mantova, Livia Gonzaga, care a murit la șapte ani, Ippolita Gonzaga, care a devenit călugăriță, Ercole, care va fi episcop de Mantova, Ferrante și Livia Gonzaga care a devenit și ea călugăriță.

La un an după căsătoria cu fratele Isabellei, Alfonso, în 1502, celebra Lucrezia Borgia a devenit amanta lui Francesco, soțul marchizei. Francesco și Lucrezia au avut o aventură lungă și pasională, iar frumoasa Isabella a suferit foarte mult. Deși Lucrezia a încercat să se apropie de soția amantului său, Isabella a tratat-o cu răceală și dispreț și a privit-o ca pe o rivală Legătura soțului ei cu Lucrezia s-a încheiat după ce marchizul s-a îmbolnăvit de sifilis ca urmare a unor relații cu diverse prostituate.

blankIsabella a jucat un rol important în Mantova în vremurile tulburi prin care a trecut orașul. Când soțul ei a fost capturat în 1509 și ținut ostatic la Veneția, ea a preluat controlul asupra forțelor militare până la eliberarea lui în 1512. În același an, ea a fost gazda Congresului de la Mantova, convocat pentru a rezolva problemele dintre Florența și Milano. În această perioadă ea s-a dovedit mai competentă decât soțul ei, iar la întoarcerea acestuia din captivitate, aflând de calitățile ei, Francesco a fost furios, iar acest lucru a făcut ca mariajul lor să se rupă irevocabil. În anii următori Isabella a început să trăiască independent de soțul ei.blank

După moartea acestuia în martie 1519 din cauza complicațiilor sifilisului, Isabella a condus Mantova ca regentă pentru fiul ei Federico și a început să joace un rol din ce în ce mai important în politica italiană, având o contribuție esențială în transformarea orașului în ducat.

blankIsabella d’Este a devenit faimoasă pentru că a fost cea mai importantă patroană de artă a Renașterii. Numeroși artiști celebri ai epocii au lucrat pentru ea, inclusiv Giovanni Bellini, Giorgione, Leonardo da Vinci, Andrea Mantegna (care a fost pictor de curte până în 1506), Perugino, Raphael, Titian, Antonio da Correggio, Lorenzo Costa (și el pictor de curte din 1509), Dosso Dossi, Francesco Francia, Giulio Romano și mulți alții.

În plus, ea a avutt contracte cu cei mai importanți sculptori ai timpului: Michelangelo, Pier Jacopo  Alari Bonacolsi, Gian Cristoforo Romano și Tullio  Lombardo și a fost o mare colecționară de artă romană antică.blank

Isabella a fost și un lider al modei, își comanda cele mai bune haine, inclusiv blănuri, precum și cele mai noi parfumuri, pe care și le cumpăra pentru ea, dar avea obiceiul de a le trimite ca daruri prietenelor apropiate. Stilul ei de a purta mantii, pălării și rochii cu decolteu generos a fost imitat în toată Italia, dar și la curtea regală franceză.

blankÎn ciuda patronajului ei artistic semnificativ, există foarte puține portrete identificate ale Isabellei și nu există tablouri care să o înfățișeze între 26 și 54 de ani. În ultimii ani, mai multe muzee și-au retras puținele identificări ale portretelor marchizei de Mantova din cauza riscului de identificare greșită.blank

În anul 1500 Isabella s-a întâlnit cu regele francez Ludovic al XII-lea al Franței la Milano într-o misiune diplomatică pentru a-l convinge să nu-și trimită trupele la Mantova, reușind să-și protejeze astfel orașul de invazia franceză. Ludovic a fost impresionat de personalitatea ei seducătoare și de inteligența sa ageră.

blankIsabella a fost un exemplu extremist al tendinței europene renascentiste de a deține sclavi africani la curte și de a-i trata ca accesorii exotice, fiind fascinată de ei. Pe 1 mai 1491, marchiza i-a cerut lui Giorgio Brognolo, agentul ei din Veneția, să achiziționeze o tânără fată de culoare cu vârstă între un an și jumătate și patru ani, iar de două ori la începutul lunii iunie i-a amintit de cerere, subliniind că fata ar trebui să fie “cât mai neagră posibil”, deși avea deja la curte o fată de culoare de vreo 10 – 11 ani. Documentele arată că ea a obținut o fetiță neagră dintr-un orfelinat venețian, apoi și-a dorit să cumpere un băiețel negru și și-a înnoit cererea de a fi “cât mai negru posibil”.blank

După ce a devenit văduvă, în 1519, Isabella, ajunsă la vârsta de 45 de ani, și-a luat foarte în serios poziția de marchiză și a început să studieze problemele cu care se confruntă un conducător al unui oraș-stat, a citit despre arhitectură, agricultură și industrie, iar oamenii din Mantova au respectat-o și au iubit-o foarte mult.

Isabella a părăsit orașul plecând spre Roma în 1527 și s-a aflat acolo în timpul catastrofalei Sacco di Roma, evenimentele violente care au culminat cu jefuirea Romei și a Statului Papal începând cu 6 mai 1527 de către mercenarii germani, spanioli și italieni și și-a transformat casa în adăpost pentru aproximativ 2.000 de oameni care fugeau de soldații imperiali. Reședința sa a fost una dintre puținele din oraș care nu a fost atacată, pentru că fiul ei era membru al armatei invadatoare, iar când a plecat din Roma a reușit să obțină evacuarea în siguranță a tuturor refugiaților pe care îi găzduise în casa ei.

blankÎntorcându-se la Mantova, Marchiza a transformat orașul într-un adevărat centru cultural, a făcut o școală pentru fete, și-a transformat apartamentele personale din palatul ducal în muzeu și a expus pentru public cele mai frumoase opere de artă care îi aparțineau. Ajunsă la vârsta de 60 de ani, Isabella s-a întors la viața politică și a condus Solarolo, o comună din provincia Ravenna, până la moartea ei, pe 13 februarie 1539. Marchiza a fost înmormântată alături de soțul ei în Biserica San Francesco din Mantova.

În timpul vieții și după moartea ei, poeți, papi și oameni de stat i-au adus nenumărate omagii Isabellei. Papa Leon al X-lea a rugat-o să-l trateze cu “la fel de multă prietenie ca pe fratele ei”, secretarul personal al marchizei, Pietro Bembo, a descris-o ca fiind “una dintre cele mai înțelepte și mai norocoase femei”, poetul Ariosto a considerat-o “liberală și mărinimoasă”, Matteo Bandello a scris că este “supremă în rândul femeilor”, iar diplomatul Niccolò da Correggio a numit-o “Prima Doamnă a lumii”.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *