Iubirile lui Take Ionescu: Bessie Richards și Adina Olmazu

Take Ionescu s-a născut pe 13 octombrie 1858 la Ploiești, părinții săi fiind negustorul de cereale Gheorghe (Ghiță) Ioan și Eufrosina, care era de origine aromână din Macedonia. Copilul a fost botezat Dumitru Ioan, dar în familie i se spunea Dumitrache sau Take, nume pe care avea să-l adopte mai târziu. Cum afacerile cu cereale nu prea mergeau, tatăl a fost nevoit să-și declare falimentul și să se mute cu întreaga familie la București, unde a închiriat o locuință modestă.

În toamna lui 1864 Take a fost înscris de tatăl său la pensionul „Geaniloni” din București pentru a urma clasele primare, apoi a fost admis prin concurs la Liceul Sfântul Sava, devenind bursier. Ghiță Ioan, care voia să le asigure copiilor săi un viitor strălucit, i-a trimis pe Take și pe frații săi, Constantin, Thoma și Victor, la Paris, ca să studieze dreptul. Tânărul a locuit timp de 6 ani în Cartierul Latin, a urmat facultatea, iar în 1881 și-a susținut examenul de doctor în drept.

În vara anului 1879, Take Ionescu a cunoscut-o pe viitoarea sa soție la un concert de binefacere la cazinoul municipal din Aix-les-Bains. „M-elle Bessie Richards, de Londre” cum apărea pe afiș, era „o fată blondă de 17 ani, cu părul afânat, cu ochii mari și albaștri. O fată de bună familie, cu o educație din cele mai alese, dar fără avere”. Părinții lui Take Ionescu, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiție bună și cu stare, s-au opus categoric relației, dar nu au reușit să împiedice căsătoria, motiv pentru care l-au dezmoștenit și au încetat relațiile cu el timp de mulți ani. Căsătoria cu Elisabeth (Bessie) Richards s-a oficiat în Anglia, pe 13 noiembrie 1881, la Brighton, și pe 19 noiembrie în biserica greco-ortodoxă din Londra.

De-a lungul celor 35 de ani de mariaj cu Take, Bessie nu s-a implicat în viața publică, rămânând o prezență discretă, deși a făcut parte din diferite asociații și societăți de binefacere. Odată cu începerea războiului, doamna Ionescu a plecat în refugiu la Iași și apoi s-a mutat pentru o vreme la Londra. În ianuarie 1918 a publicat în ziarul The Observer un articol despre tragedia României în timpul războiului. Din nefericire, Bessie a murit în aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, după ce a avut un accident de călărie pe Rotten Row în Hide Park.

După decesul soției, Take Ionescu s-a recăsătorit cu Adina Cordescu, născută Olmazu, o tânără cu 33 de ani mai mică decât el, care provenea dintr-o familie de mici boieri înrudiți cu Constantin Sărățeanu și era căsătorită în momentul în care a început aventura cu politicianul. Era frumoasă, fusese educată la Notre Dame de Sion din Paris, cânta la pian și știa să facă o conversație minunată, dar relația ei cu politicianul nu a fost privită cu ochi buni la București.

În timpul unei vizite în Italia, în vara anului 1922, Take Ionescu s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a murit într-un sanatoriu aflat pe Via Toscana din Roma. Conform unor surse, a contractat boala în Napoli, unde mâncase o stridie infestată, și i s-a făcut rău în timp ce trecea prin Sicilia. Circumstanțele neobișnuite în care a murit au provocat interesul medicilor, de-a lungul anilor ’20 afecțiunea sa fiind botezată în cercurile medicale „boala Take Ionescu”.

Trenul care i-a transportat trupul spre țară a fost primit cu urale de oficialii sârbi și, ajuns la București, a fost întâmpinat cu sunete de sirene. Sicriul, înfășurat în drapelul României, a fost depus la Ateneul Român, unde a rămas timp de mai multe zile. Cortegiul funerar condus de Regele Ferdinand a condus trupul politicianului, așezat pe un cheson, până la Gara de Nord din București, de unde a fost transportat pentru a fi îngropat la Sinaia pe 30 iunie 1922.

“O generaţie întreagă a trăit sub farmecul cuvântului lui Take Ionescu şi dacă din discursurile Iui, ca de altminteri din discursurile tuturor marilor oratori, sunt pagini ce nu vor supravieţui, sunt şi atâtea care desigur multă vreme vor împodobi antologiile române.

În sfârşit, de câte ori se va face istoricul luptelor uriaşe pentru închegarea noastră naţională, va trebui să se arate rolul covârşitor jucat de Take Ionescu la întemeierea României Mari şi să se recunoască unitatea frumoasă şi nedesminţită a atitudinii lui în tot timpul acestor zile neuitate de măreţie şi de glorie…

…Târziu, după moatea lui, după ce vor fi dispărut toţi cei ce acum nu pot vorbi în deplină libertate, cu alte cuvinte când se va putea zugrăvi portretul lui definitiv şi întreg cu toate luminile şi cu toate umbrele, când se va putea fără grijă spune tot şi despre generozitatea sa şi despre bunătatea şi despre dispreţul său pentru răzbunări şi resentimente, şi despre slăbiciunile şi despre ambiţiile şi despre frământările lui sufleteşti, când se va putea neturburat lămuri dacă în alte împrejurări şi sub alte înrâuri o fire atât de bogat înzestrată n’ar fi meritat o altă soartă şi n’ar fi putut desfăşura o altă muncă, figura lui Take Ionescu va reieşi totuşi interesantă, reprezentativă şi puternică, şi în faţa ei generaţiunile viitoare vor trece închinându se cu admiraţie şi cu melancolie”, scria presa vremii.

Politicianul a fost înmormântat într-un cavou de marmură aflat în curtea veche a mănăstirii Sinaia, lângă paraclis. Tânăra sa soție, Adina Take Ionescu, cum era numită în societate, împreună cu arhitectul Petre Antonescu, au făcut, în 1924, diligențele necesare pentru amenajarea capelei funerare și tot Adina s-a ocupat și de mormântul primei soții a lui Take Ionescu, Bessie, aflat în Hove, plătind anual taxa de 22 lire sterline pentru întreținere.

Prin testamentul olograf semnat pe 12 Decembrie 1920, Take Ionescu își lăsase întreaga avere soției. Moștenirea, considerată foarte modestă pentru anvergura unui om de stat de talia lui, consta în:

• Casa din str. Atena 25, proprietatea decedatului de mai bine de 30 ani și o vilă la Sinaia
• 120 de pogoane de pământ presupus petrolifer la Ariceşti (jud. Prahova), moştenire rămasă de la Eufrozina Chiţă Ion
• diverse creanţe în valoare de un milion Iei
• mai multe acţiuni la Societățile Dacia, Drajna, Banca Marmorosch Blanck și Banca de Credit Român, care toate garantează datorii in sumă de 850.000 de Iei
• o sumă de 38.650 de lei depusă la Banca de Credit Român.

În 1928, la șase ani de la moartea lui, Adina Take Ionescu s-a recăsăsătorit la Nisa cu principele Jean Korybut Woroniecki, ambasadorul polonez în Franța.