AcasăEroii României moderneDoamne și domnițeIubirile lui Take Ionescu: englezoaica Bessie Richards și tânăra Adina Olmazu

Iubirile lui Take Ionescu: englezoaica Bessie Richards și tânăra Adina Olmazu

Take Ionescu s-a născut în Ploiești, pe 13 octombrie 1858, părinții săi fiind negustorul de cereale Gheorghe (Ghiță) Ioan și Eufrosina, care era de origine aromână din Macedonia. Copilul a fost botezat Dumitru Ioan, dar în familie i se spunea Dumitrache sau Take, nume pe care avea să-l adopte mai târziu. Cum afacerile cu cereale nu prea mergeau, tatăl este nevoit să-și declare falimentul și să se mute cu întreaga familie la București, unde va închiria o locuință modestă.

În toamna lui 1864 Take este înscris de tatăl său la pensionul „Geaniloni” din București pentru a urma clasele primare, apoi este admis prin concurs la Liceul Sfântu Sava și va deveni bursier. Ghiță Ioan, care vroia să asigure copiilor săi un viitor strălucit, i-a trimis pe Take și pe frații săi, Constantin, Toma și Victor, la Paris, ca să studieze dreptul. Tânărul locuiește timp de 6 ani în Cartierul Latin, urmează studiile de drept, iar în 1881 susține examenul de doctor în drept.

 

În vara anului 1879 Take Ionescu o cunoaște pe viitoarea sa soție la un concert de binefacere la cazinoul municipal din Aix-les-Bains. „M-elle Bessie Richards, de Londre” cum apărea pe afiș, era „o fată blondă de 17 ani, cu părul afânat, cu ochii mari albaștri. O fată de bună familie, cu o educație din cele mai alese, dar fără avere”. Părinții lui Take Ionescu, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiție înaltă și cu stare, se opun categoric relației, dar nu reușesc să împiedice căsătoria, motiv pentru care îl dezmoștenesc pe Take și încetează relațiile cu el pentru mulți ani. Căsătoria cu Elisabeth (Bessie) Richards s-a oficiat în Anglia, pe 13 noiembrie 1881, la Brighton și pe 19 noiembrie în biserica greco-ortodoxă din Londra.

 

De-a lungul celor 35 de ani de mariaj cu Take, Bessie nu s-a implicat în viața publică, rămânând o prezență discrete, deși a făcut parte din diferite asociații și societăți de binefacere. Odată cu începerea războiului, Bessie Ionescu a plecat în refugiu la Iași și apoi la Londra. În ianuarie 1918 a publicat în ziarul The Observer un articol despre tragedia României în timpul războiului. Bessie Ionescu moare în aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, în urma unui accident de călărie pe Rotten Row în Hide Park.

 

După decesul soției sale în aprilie 1918, controversatul Take Ionescu s-a recăsătorit cu Adina Cordescu, născută Olmazu, o tânără cu 33 de ani mai mică decât el. Adina provenea dintr-o familie de mici boieri înrudiți cu Constantin Sărățeanu, membru al Regenței la sfârșitul anilor ’20, și era căsătorită în momentul în care a început aventura cu politicianul. Era frumoasă, fusese educată la Notre Dame de Sion din Paris, cânta la pian și știa să facă o conversație minunată, dar relația ei cu Take Ionescu nu a fost privită cu ochi buni la București.

 

În timpul unei vizite în Italia în vara anului 1922, Take Ionescu s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a murit într-un sanatoriu de pe strada Via Toscana din Roma. Conform unor surse, el a contractat boala în Napoli, unde a mâncat o stridie infestată, și i s-a făcut rău în timp ce trecea prin Sicilia. Circumstanțele neobișnuite în care a murit au provocat interesul medicilor, fiind discutate de-a lungul anilor ’20 în cercurile medicale ca fiind „boala Take Ionescu”.

Trenul care i-a transportat trupul a fost primit cu urale de oficialii sârbi, în timp ce acesta le traversa țara. Ajuns la București, trenul a fost întâmpinat de alte locomotive care au sunat sirenele la unison, în semn de respect. Sicriul, înfășurat în drapelul României, a fost depus la Ateneul Român, unde a rămas timp de mai multe zile. Cortegiul funerar, condus de Regele Ferdinand, a acompaniat sicriul, situat pe un cheson, până la Gara de Nord din București, de unde a fost transportat pentru a fi îngropat la Sinaia, pe 30 iunie 1922.

Cavoul de marmură al lui Ionescu se află în curtea veche a mănăstirii Sinaia, lângă paraclis.

Adina Take Ionescu, cum era numită oficial în societate, împreună cu arhitectul Petre Antonescu, sunt cei care fac, în 1924, diligențele necesare pentru amenajarea capelei funerare a lui Take Ionescu. Adina se va preocupa și de mormântul primei soții a lui Take Ionescu, Bessie, aflat în Hove, plătind anual taxa de 22 lire sterline pentru întreținerea acestuia, iar în 1928, la șase ani de la moartea lui Take Ionescu, se recăsăsătorește la Nisa cu principele Jean Korybut Woroniecki, ambasadorul polonez în Franța.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu