Lady Jane Grey s-a născut pe 12 octombrie 1537 în comitatul Leicestershire și a făcut parte din casa regală a Tudorilor. Tatăl său a fost Henry Grey, iar mama, Lady Frances Brandon, era fiica Mariei Tudor, sora cea mică a lui Henric al VIII-lea.
De la vârsta de 9 ani, fetiţa a locuit în casa ultimei soții a lui Henric al VIII-lea, Catherine Parr, unde a fost educată conform tradiției dinastice, și a rămas acolo până la moartea reginei, în anul 1548. Atunci, pentru prima oară, a apărut planul de a o înscăuna pe Jane ca succesoare a regelui Eduard al VI-lea. Prințesa era o persoană fermecătoare și bine educată, învățase greaca, latina, ebraica, italiana și franceza, citea operele filozofilor antici și ştia să se facă repede foarte plăcută.
Tânăra a dus o viață liniștită până în anul 1551, când tatăl ei, Henry Grey, a fost numit Duce de Suffolk, dar în acel moment a fost nevoită să părăsească Bradgate Park și s-a mutat la curtea regală, această schimbare radicală fiind pusă la cale de John Dudley, Ducele de Northumberland, care spera ca prin căsătoria fiului său, Guildford, cu ea, să preia puterea în Anglia.
Ducele nu avea nici simpatie, nici respect pentru tânăra fată, căuta în ea doar o marionetă care i-ar fi putut fi de folos în planurile sale. Ideea a fost primită cu entuziasm de părinții ambițioși ai viitoarei mirese și, astfel, pe 21 mai 1553, Jane Grey s-a măritat cu Guildford Dudley, al patrulea fiu al lui John Dudley. Modul în care a tratat-o noua sa familie a condus-o, însă, în scurt timp la depresie pe Lady Grey.
Cele două surori ale regelui Eduard al VI-lea, Elisabeta (fiica lui Henric al VIII-lea cu Anne Boleyn) și Maria (fiica lui Henric al VIII-lea cu Caterina de Aragon), care, în mod normal, ar fi trebuit să succeadă la tron, au fost considerate nepotrivite pentru a fi regine. Ducele Northumberland își realiza treptat planul: ca prieten apropiat și consilier al lui Eduard al VI-lea, l-a convins pe tânărul rege că surorile nu sunt adecvate pentru preluarea puterii şi a promovat-o pe Jane Grey-Dudley, care era verișoara suveranului.
În sufletul adolescentului s-a născut convingerea că aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru preluarea tronului în cazul morții sale, dar singurul obstacol în calea schimbării succesiunii la tron o reprezenta ultima dorință a lui Henric al VIII-lea, care considerase că fiicele lui, deși nu erau perfecte, ar fi fost potrivite să poarte coroana Angliei. În cele din urmă, Lordul John Dudley de Northumberland şi un grup numeros de intriganți l-au convins pe Eduard, în ciuda voinței tatălui său decedat, să-și lipsească surorile de dreptul la succesiune și să o numească ca urmașă pe Jane. Tânărul rege a murit înainte de a împlini 16 ani, cei mai mulţi istorici avansând ideea că suferea de tuberculoză, dar există şi varianta că ar fi avut variolă sau pojar.
Pe 9 iulie 1553, Consiliul de Coroană a informat-o pe Jane despre decizie, iar o zi mai târziu, pe 10 iulie, a fost declarată suverană a Angliei, sub numele Jane I. Fiind o persoană extraordinar de inteligentă, probabil că ar fi trebuit să-și dea seama de situația sa ingrată, dar se pare că nu s-a opus pentru că pur și simplu nu avea niciun susținător. Curând Maria Tudor şi-a adunat armata la Norfolk, ducele Northumberland a fost acuzat de trădare şi pe 19 iulie 1553 fiica cea mare a lui Henric al VIII-lea a intrat triumfătoare în Londra. Regina Jane I a fost la rândul ei acuzată de trădare și, împreună cu soțul ei, a fost întemnițată în Turnul Londrei.
Jane și-a recunoscut vina. Încă mai avea o șansă de a-și salva viața și probabil așa s-ar fi întâmplat dacă tatăl ei nu ar fi participat la rebeliunea lui Thomas Wyatt, care s-a răzvrătit împotriva noii regine de drept a Angliei. În acel moment, soarta lui Lady Grey a fost decisă definitiv. Maria Tudor nu-și putea permite riscul de a o lăsa în viață, mai ales pentru că se pregătea să se mărite și nu voia ca logodnicul ei spaniol să aibă îndoieli cu privire la siguranța coroanei. Șase luni mai târziu, pe 12 februarie 1554, Jane a fost decapitată în Tower Green, iar soțul ei, Guildford Dudley, a fost executat în Tower Hill. Fata avea 17 ani neîmpliniţi şi a fost considerată o martiră, simplă victimă a intrigilor politice de la curtea regală.
În timp ce se îndrepta spre eşafod, regina adolescentă şi-a ridicat privirea din cartea de rugăciuni pe care o ţinea în mâini şi a văzut trupul neînsufleţit al soţului ei, care tocmai fusese executat.
Răpusă de spaimă, s-a legat singură la ochi şi l-a implorat pe călău să o omoare repede. Temându-se că acesta îi va tăia capul înainte să şi-l aşeze pe butuc, l-a întrebat: „Mi-l vei reteza înainte să mă aşez?” Călăul i-a promis: „Nu, doamnă”.
Legată la ochi, înspăimântată şi dezorientată, tânăra nu reuşea să găsească butucul şi a început să plângă: „Unde este? Ce să fac? Unde este?”. Călăul a dus-o în dreptul butucului, a ajutat-o să se aşeze, iar Jane a strigat: „Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul! Mor împăcată cu toată lumea. Domnul s-o apere pe regină!” Au fost ultimele ei cuvinte.
