Jonas Edward Salk s-a născut pe 28 octombrie 1914 la New York și a fost fiul cel mare al lui Daniel Salk și Dorei Press, un cuplu de evrei emigranți din Imperiul Rus. Familia a locuit mai întâi în Harlem, apoi în cartierul Bronx, iar ulterior în Queens.
Tatăl era croitor, făcea haine pentru femei și a muncit din greu pentru că își dorea ca cei trei fii ai săi să aibă parte de o educație bună. La vârsta de 12 ani, Jonas a fost înscris la liceul Townsend Harris, o școală particulară pentru copii supradotați, în care elevii puteau să facă în trei ani un program de cursuri de patru ani. După ce a dat bacalaureatul la numai 15 ani, tânărul a fost admis la City College din New York și, deși voia să devină avocat, la insistențele mamei a renunțat la planurile inițiale și s-a concentrat asupra materiilor care îi trebuiau pentru a face studii de medicină.
Salk a obținut o bursă la Facultatea de Medicină a Universității New York, optând pentru o carieră în cercetare, iar în 1939 a primit titlul de doctor în medicină. În același an s-a căsătorit cu Donna Lindsay, cu care a avut trei fii: Peter, Darrell și Lee. În 1968, cuplul a divorțat, iar în 1970 medicul s-a recăsătorit cu pictorița Françoise Gilot, fostă iubită a lui Pablo Picasso, și mama a doi copii ai artistului.
La începutul carierei, doctorul a început un stagiu la Spitalul Mount Sinai din New York, concentrându-se mai ales asupra muncii de laborator. În momentul intrării Statelor Unite în cel de al Doilea Razboi Mondial, Salk urma sa fie recrutat ca medic militar, dar, datorită intervenției profesorului Thomas Francis, care a insistat asupra importanței cercetărilor în care era implicat pentru apărarea națională, a putut să-și continue munca științifică la Ann Arbor, în Michigan, unde a dezvoltat un vaccin împotriva gripei, ser aplicat pe scara largă în bazele militare.
În 1947, Salk a decis să caute un institut unde să-i ăncredințeze conducerea unui laborator propriu de cercetări și a ajuns în Pennsylvania, unde a reușit să dezvolte primul său vaccin activ contra virusului poliomielitei.
După ce în presă au apărut mai multe articole care susțineau că serul era aproape gata pentru utilizare pe scară largă, cercetătorul american a anunțat într-o emisiune la radio din 26 martie 1953 că l-a testat cu succes, dar că până la folosirea lui va mai dura ceva timp: “Deși progresul a fost mai rapid decât ne așteptam, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare pe scară largă pentru următorul sezon de poliomielită. Va veni în curând și acel moment”.
Pe 16 mai 1953, medicul s-a injectat pe el însuși, pe soția sa și pe cei trei fii ai lor cu substanța experimentală, iar pe 25 aprilie 1954, Comitetul consultativ pentru vaccinuri a aprobat o testare masivă. Procesul a început a doua zi, cu vaccinarea a mii de școlari.
În total, în 1954, peste 1,3 milioane de copii au participat la proces. Studiul a fost “dublu-orb”, ceea ce înseamnă că elevii au fost repartizați aleatoriu fie în grupul de control, fie în grupul pentru vaccinare. Nici copiii (și nici părinții lor), nici oficialii din domeniul sănătății nu știau care copii au primit vaccinul și care au primit un lichid placebo.
Un an mai târziu, pe 12 aprilie 1955, într-o conferință de presă organizată de Universitatea din Michigan, doctorul Thomas Francis Jr., un cercetător cu o vastă experiență în vaccinurile antigripale, a anunțat rezultatele testului Salk. Serul, a spus el, a fost 80-90% eficient împotriva poliomielitei paralitice. Guvernul Statelor Unite a autorizat vaccinul chiar în aceeași zi.
Vaccinul Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficiente pentru imunizarea contra unui virus, fiind esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, una dintre bolile cele mai ucigătoare și invalidante, mai ales la copii, dar fabricarea și distribuția serului în Statele Unite nu au fost ferite de controverse și chiar de un scandal. Ziarul elveţian „Arbeiter Zeitung” nota în iulie 1955:
„Când Asociaţia americană pentru combaterea paraliziei infantile a făcut cunoscut faptul că vaccinul descoperit de doctorul Jonas Salk constituie un mijloc eficace pentru prevenirea acestei boli groaznice, milioane de familii au respirat ușurare. Se părea că în curând se va trece la vaccinarea în masă a copiilor de vârstă școlară. S-a sperat, de asemenea, că în curând paralizia infantilă nu va mai exista, cum nu mai există, de pildă, vărsatul în cele mai multe țări civilizate. Într-adevăr, valoarea descoperirii doctorului Salk nici nu este pusă la îndoială. De faptul că executarea programului de vaccinare, sau mai bine zis neexecutarea sa, s-a transformat într-un scandal, că milioane de părinţi văd spulberându-se speranţa că copiii lor vor fi feriţi, încă în vara acestui an, de paralizia infantilă, sunt vinovaţi baronii chimiei din S.U.A., ahtiaţi după profituri.
Din aprilie 1955, de când vaccinul doctorului Salk a fost pus la dispoziţie pentru a fi folosit în masă, în sistemul sanitar al Americii domneşte o confuzie de nedescris. Președintele Eisenhower şi ministrul sănătăţii, doamna Oveta Culp-Holey s-au opus instituirii unui control de stat asupra repartizării acestui ser. De aceea repartizarea serului a fost lăsată pe seama firmelor de produse chimice. Dr. Salk, un om cu conştiinţă socială, a renunţat la brevetarea descoperirii sale atât de valorase şi, deci, la orice fel de profit de pe urma ei.
Baronii chimiei în schimb, concep acest ser ca fiind o sursă inepuizabilă de venituri, care face ca acţiunile lor să crească în mod vertiginos. Pentru ei acest ser înseamnă un venit anual de 20 milioane de dolari.
Imediat a început activitatea bursei negre. Apoi, fabricanţii nu au ţinut cont de reglementarea repartiţiei în favoarea copiilor de vârstă şcolară, ci l-au vândut în primul rînd prietenilor, rudelor şi clientelei preferate. Dar s-au întâmplat lucruri şi mai grave. Zece la sută din producţia serului a fost încredinţată firmei Cutter din California, care a fabricat acest ser într-un mod atât de neglijent şi pripit, încât s-a putut constata prezenţa virusului viu al poliomielitei. Dintre cei 5 milioane copii vaccinaţi în lunile aprilie şi mai, s-au îmbolnăvit de paralizie infantilă un număr de 54 de copii; 44 din aceştia fuseseră vaccinaţi cu produsele laboratoarelor Cutter.
În urma acestui fapt, experţii guvernului au recomandat noi măsuri de securitate la fabricarea serului, pentru a evita repetarea unor asemenea întâmplări. Baronii chimiei, însă, au avut neruşinarea să combată aceste măsuri de securitate, pentru că ele ar ridica — după cum au declarat în mod deschis — cheltuielile de fabricaţie. Pentru ei acest ser nu înseamnă altceva decât o sursă de profituri mari. Dar, în urma protestelor vehemente ale opiniei publice, au fost nevoiţi să cedeze.
Confuzia ce domneşte în Ministerul Sănătăţii de la Washington se aseamănă cu o panică. De aproape două luni, vaccinările sunt ba oprite, ba permise. Ba se spune că serul este bun, ba că nu este sigur şi că metoda de fabricaţie trebuie îmbunătăţită. Deci se pare că în S.U.A. încă nu există, nici pe departe, o părere unitară asupra producţiei acestui ser. Nu este de mirare că, cu prilejul vaccinărilor efectuate de curând în şcolile de la New-York, o treime din copii au fost absenţi, pentru ca părinţii vor să mai aştepte până ce se vor încredinţa că modul de fabricaţie a acestui ser este sigur“.
Salk nu a patentat niciodată serul pentru care a lucrat împreună cu echipa sa ani în șir, pentru că nu voia să devină milionar, estimând că din salariu și donații va reuși să trăiască decent. Când un jurnalist l-a întrebat de ce nu și-a patentat produsul, medicul i-a răspuns: “Se patentează soarele?”, spunând că rezultatul muncii sale aparține omenirii.
În ultimii ani ai vieții, Salk a fost preocupat cu obținerea unui vaccin împotriva SIDA. Doctorul a încetat din viață pe 23 iunie 1995, la vârsta de 81 de ani, în La Jolla și a fost înmormântat la cimitirul El Camino Memorial Park din San Diego.
Galerie foto:
