Esther Lachmann s-a născut pe 7 mai 1819 la Moscova, în Rusia imperială, fiind fiica țesătorului Martin Lachmann și a soției sale, Anna Amalie Klein, ambii evrei de origine poloneză. Pe 11 august 1836, la vârsta de 17 ani, adolescenta s-a căsătorit cu croitorul Antoine François Hyacinthe Villoing, iar un an mai târziu cuplul a avut un fiu, Antoine. Tânăra și-a părăsit soțul la scurt timp după nașterea copilului și a călătorit la Berlin, Viena și Istanbul, ajungând în cele din urmă la Paris. Aici și-a luat numele Thérèse și, în jurul anului 1840, a devenit amanta pianistului și compozitorului Henri Herz, pe care îl cunoscuse la Bad Ems, un oraș balnear la modă din Germania.
Relația i-a adus intrarea în lumea artistică, devenind apropiată de Richard Wagner, Hans von Bülow, Théophile Gautier și Emile de Girardin. Deși Herz o prezenta adesea pe Esther ca soție și ea era numită în mod obișnuit “Madame Herz”, cuplul nu s-a căsătorit niciodată, pentru că femeia avea deja un soț. Cei doi au avut o fiică, pe Henriette, care a fost crescută de părinții lui Herz.
Stilul de viață luxos al iubitei i-a afectat grav economiile pianistului, astfel încât acesta a călătorit în America pentru a găsi diverse oportunități de afaceri, dar în timp ce el era în străinătate, cheltuielile lui Esther au continuat într-un ritm amețitor. Indignată, familia lui Herz a dat-o afară din casă.
Când a devenit clar că pianistul nu putea să îi ofere viața la care visa, una dintre prietenele ei, curtezana Esther Guimond, a venit cu o soluție. A dus-o pe rusoaică la un creator celebru de pălării numit Camille, iar acesta a sfătuit-o să-și caute norocul la Londra, unde ar putea profita de diverși bărbați în căutarea unor aventuri galante. Îmbrăcată cu haine de lux împrumutate, tânăra s-a stabilit în cartierul Covent Garden, prima ei cucerire britanică fiind Edward Stanley, al doilea baron Stanley de Alderley, a cărui amantă a devenit pentru un timp.
Aventura cu Lordul Stanley a fost urmată de alte relații condiționate de daruri costisitoare cu persoane mai mult sau mai puțin cunoscute ale epocii, inclusiv cu ducele de Guiche, care va deveni mai târziu al 10-lea duce de Gramont.
Scriitoarea Cornelia Otis Skinner a scris că una dintre cuceririle frumoasei Esther a fost Adolphe Gaiffe, un bancher căruia i-a cerut douăzeci de bancnote de o mie de franci pe care voia să le ardă, una câte una, în timpul unei partide de amor de 20 de minute. Bancherul a acceptat, dar se pare că a decis să înlocuiască banii cu bancnote false.
La sfârșitul anilor 1840, aflată la spa-ul din Baden, Esther l-a întâlnit pe Albino Francisco de Araújo de Paiva, un moștenitor portughez ai cărui părinți făcuseră avere în Macao din afaceri bazate pe comerțul cu opiu. Deși era numit uneori marchiz sau viconte, Araújo nu a fost aristocrat și nu a avut niciun titlu nobiliar.
Pe 5 iunie 1851, la doi ani după moartea primului ei soț, femeia s-a căsătorit cu bogatul portughez la o biserică din Passy, scriitorul Théophile Gautier fiind unul dintre martori. Cu toate acestea, a doua zi după nuntă, conform memoriilor contelui Horace de Viel-Castel, noua madame de Païva i-a trimis soțului ei o scrisoare prin care îl anunța că pune capăt căsătoriei: “Ai obținut ce ți-ai dorit și ai reușit să mă faci soția ta”, a scris ea. “Eu, pe de altă parte, ți-am luat numele. Am fost sinceră, dar, în ceea ce te privește, domnule de Paiva, ești împovărat cu o soție cu reputație proastă și nimeni nu te va mai primi în vizită. Îți propun să ne despărțim, să te întorci în țara ta și să-mi lași numele”.
De Paiva i-a lăsat soției sale 40.000 de lire sterline în titluri de valoare, așa cum era specificat în contractul de căsătorie, și tot mobilierul din casa lor din rue Rossini. Araújo a plecat în Portugalia, iar la scurt timp după separarea lor Esther a început o aventură cu unul dintre cei mai bogați oameni din Europa.
În 1852, l-a cunoscut pe industriașul prusac Guido Henckel von Donnersmarck, care avea doar 22 de ani, și pe care îl întâlnise la o petrecere dată de consulul Prusiei la Paris. Potrivit contelui Viel-Castel, l-a urmărit pe tânăr în întreaga Europă, pretinzând că nu este interesată de el, dar reușind întotdeauna să fie în același oraș, în același timp și la aceleași evenimente sociale ca și el. Tânărul Reichsgraf s-a îndrăgostit în cele din urmă de ea și, după ce a întâlnit-o din nou la Berlin, i-a propus să-i devină amantă și i-a promis că, dacă va accepta, își va împărți toată averea cu ea.
Pe 16 august 1871, femeia a obținut anularea căsătoriei sale de Albino Francisco de Araújo de Païva și două luni mai târziu, pe 28 octombrie, s-a căsătorit cu Guido Georg Friedrich Erdmann Heinrich Adalbert, conte Henckel von Donnersmark, la Biserica Luterană din Paris.
Darul mirelui pentru frumoasa sa soție a fost un colier cu diamante deținut anterior de împărăteasa Eugénie de Montijo, soția lui Napoleon al III-lea. În ceea ce-l privește pe fostul soț al lui Esther, acesta s-a sinucis anul următor, după ce a realizat că averea sa s-a topit din cauza avariției fostei soții.
Noul soț ai lui Esther, Henckel von Donnersmarck, i-a dăruit Castelul de Pontchartrain, aflat lângă Paris, i-a oferit o rentă de 80.000 de lire sterline și a finanțat construcția celui mai extravagant conac din Paris: Hôtel de la Païva, aflat pe Champs-Élysées.
Terenul a fost achiziționat pe 11 iulie 1855, iar casa a fost finalizată în 1866 de arhitectul Henri Lefeul, printre cei care au lucrat la construcție aflându-se și tânărul Auguste Rodin, care se afla atunci în echipa sculptorului Albert Carrier-Belleuse. Printre caracteristicile celebrei reședințe se află o scară centrală din marmură galbenă algeriană, o cadă din piatră nord-africană și o altă cadă, din argint, care avea trei robinete, unul fiind pentru lapte, altul pentru apă care provenea dintr-un rezervor în care erau puse flori de tei și ultimul – alimentat cu șampanie.
La Païva a fost ani de zile o gazdă foarte cunoscută pentru petrecerile ei luxoase, ceaiurile, cinele și seratele frecventate mai ales scriitori, printre oaspeții ei fiind Gustave Flaubert, Émile Zola, Paul de Saint-Victor sau Arsène Houssaye. Se pare că în perioada mariajului cu Guido femeia a avut o serie de relații extraconjugale, una dintre cele mai cunoscute fiind cea cu împăratul Napoleon al III-lea.
Vârsta a erodat însă farmecul frumoasei La Païva, contele Viel-Castel observând în 1857 că “pare de cel puțin patruzeci de ani, este pudrată ca un bătrân plimbăreț și s-a culcat cu toată lumea din Paris”, iar alți martori vor spune că, deși era întotdeauna extrem de elegantă, arăta ca un cadavru ambulant.
În 1870, când a început Războiul franco-prusac, La Païva a fost suspectată că este spion german și a devenit ținta acuzelor publice, fiind fluierată și huiduită oriunde mergea. La sfârșitul anului, Henckel von Donnersmarcks a comandat pentru iubita lui soție o casă la țară în Silezia, cunoscută sub numele de Schloss Neudeck, unde Esther Lachmann, contesa Henckel von Donnersmarck, a murit pe 21 ianuarie 1884, la vârsta de 65 de ani. Potrivit legendei, soțul ei i-a păstrat corpul într-un lichid special de îmbălsămare, dar nu l-a întreținut așa cum trebuia, preferând să-l depoziteze într-o mansardă nelocuită. Rămășițele fostei curtezane au fost găsite după trei ani de viitoarea soție a contelui, Katharina Slepzóv, care a poruncit să fie îngropate în curtea castelului.
