Legenda Ioanei D’Arc, fecioara din Orleans

Născutã pe 6 ianuarie 1412, la Domrémy, în Lorena de astăzi, Ioana D’Arc este considerată cea mai importantă figură a Evului Mediu francez. Părinţii ei, Jacques d’Arc şi Isabelle Romee, erau ţărani şi mai aveau încă o fată şi patru băieţi.

Ajunsă la adolescenţă, Ioana a afirmat că auzea voci de origine divină care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței aflată sub dominație engleză. În anul 1415, francezii fuseseră învinși de Henric al V-lea la Azincourt și, după această victorie, regele Angliei începuse cucerirea Franței.

Delfinul, viitorul rege Carol al VII-lea, era refugiat la Bourges, renegat de propria mamă, iar legitimitatea lui era din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franței, inclusiv Parisul, aparținea englezilor.

În februarie 1429, tânăra Ioana D’Arc, ajunsă la vârsta de 16 ani, pornește spre Chinon, refugiul lui Carol al VII-lea, determinată să îi ofere sprijinul său Delfinului pentru a mobiliza armata. Anturajul acestuia încearcă să îl convingă că demersul fetei este o capcană, dar soacra lui, Iolanda de Aragon, insistă s-o primească, pentru că auzise de „puterile” Ioanei. Carol hotărăște să o pună la încercare.

Timp de trei săptămâni este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul – că este fecioară, că îl poate ajuta în lupta pentru eliberarea Franţei dacă va primi puterea de a conduce o armată, că este trimisa lui Dumnezeu pentru a-l sprijini. Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este virgină, așa cum pretindea, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard și escortă.

Soldaţii lui Carol acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbați, cert este că venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aștepta fără niciun plan căderea Orleansului, ultimul bastion al puterii regale, iar în aceste condiții, situația era disperată pentru Carol.

Delfinul a decis să-i ofere trupe și a numit-o la comandamentul acestora. Liderii armatei franceze, Étienne de Vignolles, Jean Poton de Xaintrailles și Jean de Dunois, au fost nevoiţi să meargă la luptă sub comanda acestei fete de 16 ani. Comandantul statului major al Ioanei a devenit Prințul de Alençon. Imediat Ioana a plecat la Blois, punctul de adunare a armatei. Vestea că armata va fi condusă de “mesagerul lui Dumnezeu” a determinat o creștere morală extraordinară. Soldații care îşi pierduseră speranța, obosiți de nesfârșitele înfrângeri, și-au recuperat curajul.

blankPe 26 aprilie Ioana d’Arc, în fruntea trupelor sale, se îndrepta în Orleans. Traseul său nu este cunoscut cu precizie, dar pe 28 aprilie 1429 tânăra este menţionată în fruntea unui detașament de soldați la marginea de sud a orasului.

Conform legendei, pe 29 aprilie Ioana a intrat în Orleans, iar peste cinci zile a căzut unul dintre cele mai puternice forturi construit de englezi pentru blocarea oraşului. Pe 7 mai, fata constrânge șefii militari francezi să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, ea conduce, totuși, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața. Aceştia se supun și succesul nu întârzie să apară.

Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei – cucerirea Orleans-ului – este răspândită în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semn că ea este trimisul lui Dumnezeu.

Urmează, pe 18 iunie, la Patay, o nouă victorie împotriva armatei engleze, condusă de Falstaff și Talbot.blank

Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obținut și să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum îi comandau „vocile” pe care fata le auzea noaptea. Carol se supune planului său şi, după 15 zile de călătorie triumfală, Ioana și Delfinul intră în Reims.

Carol al VII-lea este uns rege în prezența ei și a stindardului. Se împlinește cea de-a doua profeție a fecioarei. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres este cel care îndeplinește ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimității Delfinului și poporul îl consideră singurul și adevăratul suveran.

Ioana d’Arc vrea să continue lupta pentru a-i alunga din întreaga țară pe englezi. Însă regele tergiversează planurile practice, iar soacra lui, Iolanda de Aragon, îl sfătuiește de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea ostilităților. În acest moment încep necazurile pentru Fecioara din Orleans, participă la o serie de lupte fără izbândă, iar oamenii spun că „vocile” încetaseră să-i mai vorbească după ungerea regelui.

blankCând Ducele de Burgundia asediază Compiegne-ul în anul 1430, Ioana vine în ajutorul orașului. Pe 24 mai 1430, este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încerca să iasă dintr-o încercuire. Ioana D’Arc pune la cale o evadare, dar nu reuşeşte să scape. Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra.

Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. Pe 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce, pentru că nu știa să scrie, actul de abjurare. Legenda spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug pe 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Legată de un stâlp înalt, ea le-a cerut preoţilor Martin Ladvenu și Isambart de la Pierre să îi dea un crucifix, dar a fost refuzată. Un soldat englez a construit o cruce mică pe care a pus-o în fața fetei. Ioana moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea. După ce fecioara a murit, englezii au aruncat rămășițele sale în Sena. Călăul, Geoffroy Thérage, a declarat mai târziu că s-a temut foarte mult să nu fi fost blestemat.blank

Curând, Carol al VII-lea inițiază o procedură care anulează sentința din 1431 şi cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept. Scopul său era să demonstreze că ajutorul pe care i-l dăduse Ioana provenea de la Dumnezeu. Sentința prin care fecioara a fost condamnată la moarte este anulată în 1456, de o instanță autorizată de Papa Callixt al III-lea. Curtea a a pronunțat nevinovăţia ei și a declarat-o martir.

Fecioara din Orleans avea să fie beatificată în 1905 şi sanctificată în 1921.

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *