AcasăMonarhieLegenda Ioanei D’Arc, fecioara din Orleans

Legenda Ioanei D’Arc, fecioara din Orleans

Născutã pe 6 ianuarie 1412, la Domrémy, în Lorena de astăzi, Ioana D’Arc, fiica unor țărani, Jacques d’Arc şi Isabelle Romee, care mai aveau încă cinci copii, este considerată astăzi cea mai importantă figură a Evului Mediu francez.

Ajunsă la adolescenţă, Ioana a afirmat că auzea voci de origine divină care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței aflată sub dominație engleză. În anul 1415, francezii fuseseră învinși de Henric al V-lea la Azincourt și, după această victorie, regele Angliei începuse pas cu pas cucerirea Franței.

 

Delfinul, viitorul rege Carol al VII-lea, era refugiat la Bourges, renegat de propria mamă, iar legitimitatea lui era din ce în ce mai mult pusă la îndoială, în timp ce restul Franței, inclusiv Parisul, aparținea englezilor.

În februarie 1429, tânăra Ioana D’Arc, care avea deja 16 ani, pornește spre Chinon, locul de refugiu al lui Carol al VII-lea, hotărâtă să îi ofere sprijinul său Delfinului pentru a mobiliza armata, anturajul acestuia a încercat să îl convingă pe suveran că demersul fetei este o capcană, dar soacra lui, Iolanda de Aragon, a insistat să o primească, pentru că auzise de „puterile” ei, iar Carol decide să o pună la încercare.

Timp de trei săptămâni Ioana este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul – că este fecioară, că poate ajuta în lupta pentru eliberarea Franţei dacă va primi puterea de a conduce o armată, că este trimisa lui Dumnezeu pentru a-l sprijini pe suveran. Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este virgină, așa cum pretindea, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau o armură, un stindard și escortă, iar soldaţii lui Carol acceptă să i se supună.

 

Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată, cert este că venirea ei îi redă o încredere extraordinară Delfinului, care aștepta fără niciun plan căderea Orleansului, ultimul bastion al puterii regale.

Regele a decis să-i ofere trupe și a numit-o la comanda acestora, iar liderii armatei franceze, Étienne de Vignolles, Jean Poton de Xaintrailles și Jean de Dunois, au fost nevoiţi să meargă la luptă coordonați de tânăra de 16 ani. Comandant al statului major al Ioanei a devenit Prințul de Alençon, iar vestea că armata va fi condusă de „mesagerul lui Dumnezeu” a determinat imediat creșterea moralului trupelor și soldații care îşi pierduseră orice speranță obosiți de nesfârșitele înfrângeri, și-au recăpătat curajul.

 

Pe 26 aprilie Ioana d’Arc, aflată în fruntea trupelor sale, se îndrepta spre Orleans. Traseul său nu este cunoscut cu precizie, dar pe 28 aprilie 1429 tânăra este menţionată în fruntea unui detașament de soldați la marginea de sud a orasului.

Conform legendei, pe 29 aprilie Ioana a intrat în oraș, iar peste cinci zile a căzut unul dintre cele mai puternice forturi construit de englezi pentru blocarea cetății. Pe 7 mai, tânăra constrânge șefii militari francezi să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, ea conduce, totuși, asaltul și, cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața, aceştia se supun și succesul nu întârzie să apară.

 

Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei – cucerirea Orleans-ului – se răspândește în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că ea este trimisul lui Dumnezeu, iar pe 18 iunie, la Patay, urmează o nouă victorie împotriva armatei engleze, condusă de Falstaff și Talbot. Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obținut și să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum îi comandau „vocile” pe care le auzea noaptea, Carol se supune planului său şi, după 15 zile de călătorie triumfală, Ioana și Delfinul intră în Reims.

 

Carol al VII-lea este uns rege în prezența ei și astfel se împlinește cea de-a doua profeție a fecioarei, arhiepiscopul Regnaud de Chartres fiind cel care a prezidat ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimității Delfinului și poporul îl consideră singurul și adevăratul suveran.

Ioana d’Arc vrea să continue însă lupta pentru a-i alunga din întreaga țară pe englezi, însă regele îi tergiversează planurile, iar soacra lui, Iolanda de Aragon, îl sfătuiește de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord pentru încetarea ostilităților și în acest moment încep necazurile pentru Fecioara din Orleans, care participă la o serie de lupte fără izbândă, iar oamenii încep să spună că „vocile” încetaseră să-i mai vorbească.

 

Când Ducele de Burgundia asediază Compiegne-ul în anul 1430, Ioana vine în ajutorul orașului, dar ăe 24 mai 1430 este făcută prizonieră de către un cavaler burgund care o capturează în timp ce încerca să iasă dintr-o încercuire, tânăra pune la cale o evadare, dar nu reuşeşte să scape și Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen.

 

Ioana D’Arc este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției, iar pe 24 mai 1431 fata semnează desenând o cruce, pentru că nu știa să scrie, actul de abjurare la credința ei, dar legenda spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Este arsă pe rug pe 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen și moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea, rămășițele sale fiind aruncate în Sena. Călăul, Geoffroy Thérage, a declarat mai târziu că s-a temut foarte mult să nu fi fost blestemat.

Curând, Carol al VII-lea a inițiat o procedură care anula sentința din 1431 şi a cerut ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, scopul său fiind de a demonstra că ajutorul pe care i-l dăduse Ioana provenea de la Dumnezeu. Decizia privind condamnarea la moarte a Ioanei D’Arc a fost anulată în 1456 de o instanță autorizată de Papa Callixt al III-lea, curtea i-a pronunțat nevinovăţia și a declarat-o martir, iar Fecioara din Orleans a fost beatificată în 1905 şi sanctificată în 1921.

 

 

 

 

 

 

Galerie foto:

Comentarii
  • Sunt si cercetări care demolează mitul Ioanei întrucât era doar asa zisul MIT NECESAR. Naționaliștii francezi au cautat o eroina din Evul mediu si au ales-o pe Ioana fără sa stie ca era schizofrenica. Adica auzea voci.
    Naționalismul istoric francez a apărut in secolul 19 in urma înfrângerii din războiul cu Prusia. Aveau neapărată nevoie de un simbol al eroismului.
    Desi s-a aflat ca Ioana era schizofrenica, francezii nu au îndrăznit sa o scoată din manualele de istorie.

Lasă un comentariu