HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseLegenda neagră a Lucreției Borgia

Legenda neagră a Lucreției Borgia

DS TW

Născută la Subiaco pe 18 aprilie 1480, Lucretia Borgia a fost al treilea copil al cardinalului spaniol Rodrigo Borgia, arhiepiscopul de Valencia, care, în 1492, a devenit papă sub numele Alexandru al VI-lea. Mama ei, Vannozza dei Cattanei, originară din Brescia, era de cincisprezece ani amanta lui Rodrigo, iar Lucreția a fost singura fiică a cardinalului, a avut doi frați mai mari, Cesare și Giovanni, iar la doi ani după nașterea ei a venit pe lume mezinul Gioffre Borgia.

Lucreția a fost descrisă ca o femeie fatală, rol în care a apărut în numeroase romane și filme. Ce i s-a reproșat însă tinerei de-a lungul timpului? Mai întâi naşterea nelegitimă, dar aceasta a fost o greşeală a părinţilor, care nici în secolul al XV-lea nu era aruncată în vina copiilor, iar dovada este că fiii nelegitimi ai lui Rodrigo Borgia au făcut partide în cea mai înaltă nobilime a Italiei. Apoi, două logodne desfăcute, dar ele au fost aranjate de cardinal, pe când Lucreția avea 11 și 12 ani. E adevărat că a avut trei soţi, pe Giovanni Sforza, Alfonse d’Aragon şi Alfonse d’Este, dar aceste mariaje s-au supus, de fapt, necesităţilor schimbătoare ale politicii pontificale.

Fiica papei avea părul blond, lung până mai jos de genunchi, ten frumos, ochi căprui, pieptul plin și înalt și o grație naturală care o făcea să pară că „merge pe aer”. Fetița a fost dată în grija unei verișoare a tatălui, Adriana Mila, văduva nobilului Ludovico Orsini, a cărei noră, Giulia, devenise noua metresă a cardinalului după ce mama Lucreției căzuse în dizgrație.

A primit în această perioadă o educație foarte bună, a învățat spaniola, italiana, franceza și latina, a studiat muzica, desenul, dansul și broderia și, ajunsă la vârsta de unsprezece ani, a primit cereri în căsătorie de la doi pretendenți spanioli. Primul potențial soț a fost Cherubino Juan de Centelles, care i-a propus cardinalului Borgia un contract ce prevedea o dotă de 100.000 de timbres, iar cel de-al doilea a fost Gaspare di Procida, fiul contelui de Aversa.

În 1492, când a fost ales papă, Borgia a rupt înțelegerile pe care le făcuse cu cei doi miri aspiranți, despăgubindu-le familiile, apoi a încercat să o mărite pe Lucreția în Italia, pentru a forma alianțe politice cu nobilii aflați la putere. Cardinalul Ascanio Sforza i l-a propus, în aceste condiții, ca pretendent pe nepotul său, Giovanni Sforza, un tânăr de 27 de ani, ducele de Pesaro. Lucreția a fost instalată în palatul din Santa Maria in Portico, care a devenit un punct de întâlniri mondene, fiind frecventat de rude, prieteni, doamne nobile și musafiri din diverse case princiare. Căsătoria prin procură cu Sforza a avut loc pe 2 februarie 1493, iar patru luni mai târziu, cei doi soți s-au întâlnit pentru prima oară, căsătoria religioasă oficiindu-se în Apartamentul Borgia.

După ceremonie, Lucreția nu a fost însă condusă la patul nupțial, pentru că Papa ceruse ca nunta să nu fie consumată până la sfârșitul anului, probabil din cauza vârstei fragede a miresei. La începutul lui august, Giovanni Sforza a părăsit Roma fugind de epidemia de ciumă care afectase orașul și nu este clar dacă Lucreția l-a însoțit.

 

Papa Alexandru al VI-lea

Soțul fetei s-a întors la Roma înainte de Crăciun și și-a petrecut sărbătorile la Vatican, dar Papa, în acea perioadă, și-a schimbat alianțele, alăturându-se aragonezilor din Neapole datorită căsătoriei dintre fiul său cel mic, Gioffre Borgia, cu Sancha de Aragon. După câteva luni, tânăra și-a însoțit soțul la Pesaro, împreună cu Adriana, care avea datoria de a veghea asupra ei. Lucreția a uitat să-i scrie cu regularitate tatălui, așa cum promisese, și a devenit prietenă cu frumoasa Caterina Gonzaga, soția lui Ottaviano da Montevecchio, care a folosit această relație pentru a-și proteja propria familie.

În timpul invaziei Italiei de către armata franceză condusă de Carol al VIII-lea, Lucreția a rămas în siguranță la Pesaro, iar când a revenit la Roma a constatat că poziția soțului ei devenise fragilă: papa îi ordonase ginerelui să abandoneze Pesaro și să se pună în serviciul său, deși Giovanni avea intenția să i se alăture lui Ludovico il Moro.

În martie 1496, Lucreția l-a cunoscut pe Francesco Gonzaga, iar în mai au sosit la Roma fratele mai mic, Gioffre, și Sancha, soția acestuia, care până atunci trăiseră la Neapole, cele două tinere devenind bune prietene. În 10 august 1496 s-a întors la Roma și unul dintre cei doi frați mai mari, Giovanni Borgia, care plecase în Spania în 1493, pentru a se căsători cu o verișoară a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. Papa i-a încredințat acestuia conducerea armatelor papale împotriva familiei Orsini, care-l trădase în timpul invaziei franceze, dar campania tânărului Borgia s-a terminat cu un dezastru și, în acest context tulbure, pe 26 martie 1497, Giovanni Sforza a fugit din Roma, se spune că de teama de a nu fi ucis.

Alexandru al VI-lea i-a ordonat ginerelui să se întoarcă de mai multe ori, dar acesta a refuzat și, în cele din urmă, papa a anunțat că intenționează să anuleze căsătoria, declarând că Lucreția îi fusese promisă lui Procida Gaspare di’ Aversa și că Giovanni ar fi impotent, iar căsătoria nu fusese consumată. Ca să se răzbune, Giovanni Sforza l-a acuzat pe suveranul pontif de incest. Între timp, Lucreția se refugiase la mânăstirea San Sisto pentru a scăpa de scandal și, aflată aici, la jumătatea lunii iunie a aflat de asasinarea fratelui cel mare, Giovanni Borgia.

În cele din urmă, Giovanni Sforza a fost nevoit să semneze anularea căsătoriei pe motiv de impotență, iar Lucreția a confirmat în fața unor judecătorilor că mariajul nu fusese consumat, fiind declarată virgo intacta. Anularea mariajului a avut însă un efect negativ asupra reputației tinerei, mai ales pentru că începuseră să circule zvonurile lansate de presupusa relația incestuasă cu tatăl ei.

Câteva luni mai târziu a izbucnit un alt scandal. Pe 14 februarie 1498 a fost găsit în râul Tibru cadavrul lui Pedro Calderón, cunoscut și sub numele de Perotto, un tânăr servitor spaniol al papei, și corpul uneia dintre doamnele de companie ale Lucreției. În Roma au apărut zvonuri că celălalt frate al fetei, Cesare Borgia, ar fi dat ordin ca Perotto să fie ucis, probabil pentru că ar fi lăsat-o însărcinată pe Lucreția, iar documentele arată, într-adevăr, că într-un raport oficial din 18 martie ducele Ercole I d’Este a fost informat că fiica papei a născut. Despre copil nu se știe nimic, chiar dacă unii istorici l-au identificat ca fiind l’infans romanus, Giovanni Borgia, asumat ca fiu al lui Alexandru al VI-lea, deci frate vitreg al Lucreției.

 

Alfonso de Aragon

Între timp, papa ducea tratative pentru cea de-a doua căsătorie a Lucreției, soțul ales fiind Alfonso de Aragon, fiul ilegitim al lui Alfonso al II-lea de Neapole, și frate cu Sancha de Aragon. Prin această uniune, familia Borgia urmărea apropierea de tronul din Neapole, mai ales că Cesare, fratele cel mare al Lucreției, urma să o ia în căsătorie pe Charlotte de Aragon, fiica legitimă a regelui Frederic I de Neapole (în cele din urmă această căsătorie nu a mai avut loc, iar Cesare s-a căsătorit cu Charlotte d’Albret, sora regelui Navarei).

Nunta Lucreției cu Alfonso de Aragon, un tânăr care avea doar 17 ani, “adolescentul cel mai frumos ce a fost văzut vreodată în Roma”, a avut loc în Apartamentul Borgia pe 21 iulie 1498, fără a fi însă sărbătorită cu mare fast. Cei doi se iubeau nespus de mult și au avut o relație armonioasă, în ciuda mediului plin de intrigi și de conspirații de la Vatican. Pe 9 februarie 1499 Lucreția a suferit un avort spontan din cauza unei căzături, două luni mai târziu a rămas din nou însărcinată, dar brusc Alfonso, care avea o relație contondentă cu socrul său, a fugit la Genazzano, lăsându-și soția în pragul disperării și, nu după mult timp, i-a cerut Lucreției, a cărei sarcină ajunsese în luna a șasea, să vină după el. Pentru a evita fuga fiicei, papa Alexandru al VI-lea a trimis-o la Spoleto, o fortăreață aflată la nord de Roma, numind-o guvernatoare a cetății. O lună mai târziu Alfonso s-a împăcat cu socrul său, iar pe 14 octombrie cuplul s-a întors la Roma, unde, în noaptea de 31 octombrie, Lucreția a adus pe lume un băiat care a primit numele Rodrigo de Aragon.

Frumosul Alfonso a fost strangulat în august 1500 din ordinul cumnatului său, Cesare, care inițial a răspândit zvonul că familia Orsini ar fi fost cea care a comandat crima, apoi i-a mărturisit tatălui său că tânărul încercase să îl ucidă și a fost nevoit să se răzbune. În timp ce Alexandru al VI-lea a acceptat explicația, Lucreția, distrusă de durere, furioasă și pe fratele, și pe tatăl său, a refuzat să mai mănânce și s-a îmbolnăvit grav.

După ce și-a revenit parțial, tânăra și fiul său, micuțul Rodrigo, au fost trimiși pentru o vreme la Nepi, iar la întoarcerea la Roma, papa i-a propus să îl ia în căsătorie pe ducele de Gravina, care în 1498 fusese pretendentul ei. Refuzul a fost ferm: “Nu, pentru că toți soții mei au fost nenorociți de voi”.

 

Alfondo d”Este

Dorințele Lucreției au fost însă ignorate, iar la Vatican au început curând tratativele pentru cea de-a treia căsătorie, cea cu Alfonso d’Este, fiul lui Ercole, ducele de Ferrara, scopul papei fiind, de fapt, de a consolida puterea lui Cesare în Romagna. Familia d’Este s-a opus inițial uniunii din cauza zvonurilor care circulau pe seama Lucreției, dar papa i-a cerut regelui Ludovic al XII-lea, protectorul Ferrarei, să intervină, aprobarea acestuia fiind esențială pentru încheierea tratativelor.

De altfel, în dorința de a-și atinge țelurile, Alexandru al VI-lea l-a șantajat chiar pe rege, spunându-i că va recunoaște drepturile francezilor asupra tronului din Napoli doar dacă va reuși să convingă familia d’Este să accepte căsătoria.

În iulie 1501, pentru a dovedi familiei viitorului ginere că Lucreția este capabilă de mari responsabilități, și deci demnă de a fi ducesă d’Este, papa i-a încredințat conducerea Vaticanului, în timp ce el era plecat într-o călătorie la Sermoneta. În cele din urmă căsătoria prin procură a avut loc la Ferrara pe 1 septembrie 1501, iar patru zile mai târziu, când vestea a ajuns la Roma, Lucreția a fost îndemnată să meargă să-i mulțumească Fecioarei Maria la Basilica di Santa Maria del Popolo.

 

Lucreția Borgia

La jumătatea lunii decembrie, o escortă din Ferrara condusă de cardinalul Ippolito d’Este, fratele lui Alfonso, a ajuns la Roma pentru a o prelua pe fiica papei, iar rudele soțului au rămas uimite de frumusețea miresei. Lucreția a plecat spre Ferrara trecând prin Urbino și Bologna și s-a oprit la Bentivoglio, unde a fost întâmpinată de Alfonso, continuându-și împreună drumul spre Torre de Fossa, unde cei doi au întâlnit restul familiei d’Este.

Lucreția a încercat să se adapteze regulilor noii sale familii, dar la scurt timp a intrat în conflict cu socrul ei, ducele Ercole. În primăvară anului următor a rămas însărcinată, dar sarcina a fost dificilă, pe 5 septembrie a intrat în travaliu și a născut prematur un făt mort in utero, retrăgându-se apoi pentru o vreme la mănăstirea Corpus Dominis.

Revenită la curte, a preluat o parte din atribuțiile ducesei Ercole, care murise între timp, secondându-l pe socrul ei în ceremoniile oficiale. Așa l-a cunoscut pe poetul Pietro Bembo, cu care a început o relație platonică, dar treptat legătura lor secretă a devenit pasională.

Nu după mult timp, în timp ce se afla la Medelana, unde se refugiase întreaga familie d’Este din cauza ciumei, Lucreția a primit vestea morții tatălui ei, papa Alexandru al VI-lea. La scurt timp problemele familiei s-au agravat, pentru că, după scurtul pontificat al lui Pius al III-lea, a fost ales papa Iulius al II-lea, un inamic declarat al familiei Borgia.

Noul suveran pontif i-a poruncit fratelui Lucreției, Cesare, să restituie Vaticanului toate teritoriile cucerite în Romagna, acesta a refuzat, dar cu sprijinul Lucreției a angajat o armată de mercenari pentru a se opune deciziei papale. Republica Veneția s-a aliat cu Iulius al II-lea și a sprijinit mulți nobili să-și redobândească proprietățile ce intraseră în trecut în proprietatea lui Cesare, dar armata Lucreției a reușit să-i învingă pe venețieni.

Frumoasa Borgia nu trebuia însă să rezolve doar problemele fraților ei, ci își ducea propriile bătălii. Își dorea cu ardoare să se ocupe de fiul ei din cea de-a doua căsătorie, Rodrigo, și de l’Infans Romanus, Giovanni Borgia, micuțul frate vitreg (sau fiu, după alte surse), dar ducele Ercole s-a opus ca cei doi copii să vină la Ferrara, sugerând să fie trimiși în Spania. De această dată Lucreția nu a avut de ales, așa că l-a încredințat pe Rodrigo rudelor fostului soț, iar pe Giovanni Borgia l-a trimis la Carpi, unde a crescut împreună cu Girolamo și Camilla, cei doi fii ilegitimi a fratelui ei.

În această perioadă Cesare a fost arestat din ordinul papei Iulius al II-lea, fiind trimis într-o închisoare din Spania. Pe 25 ianuarie 1505, ducele Ercole, care era bolnav de câteva luni, a murit, iar Alfonso, soțul Lucreției, a fost încoronat duce și, din respect pentru titlul de ducesă pe care l-a primit, tânăra a decis să pună capăt relației secrete cu poetul Bembo. După câteva luni, pe 19 septembrie 1505, a adus pe lume un fiu care a primit numele Alessandro, dar bebelușul a murit după o lună, iar Lucreția a suferit enorm, pentru că era a doua oară când nu reușea să ofere un moștenitor familiei d’Este. Spre sfârșitul anului 1506, papa a cucerit Bologna și, în aceeași perioadă, fratele ei, Cesare, a evadat din închisoare. Însărcinată din nou, dar fericită pentru că tocmai primise vestea, în timpul carnavalului din 1507 Lucreția a dansat și s-a agitat atât de tare încât a pierdut copilul. Soțul a considerat-o vinovată de cele întâmplate, dar în vara lui 1507 a rămas din nou însărcinată. De această dată s-a îngrijit cu atenție în timpul sarcinii și a adus pe lume un fiu sănătos și robust, viitorul duce Ercole al II-lea.

În această perioadă, Papa Iulius al II-lea, ajutat de marile puteri europene, a declarat război Veneției, iar ducele Alfonso, soțul Lucreției, a fost numit la conducerea armatei papale. Artileria condusă de Alfonso i-a învins pe venețieni, dar pe 9 august 1509, cumnatul Lucreției, Francesco Gonzaga, marchizul de Mantua, care avea o idilă secretă cu tânăra, a căzut prizonier în mâinile venețienilor. Lucreția, din nou însărcinată, a născut pe 25 august un băiat, pe viitorul cardinal Ippolito al II-lea d’Este.

În 1516, la curtea d’Este a fost invitat marele pictor Tițian, căruia Lucreția i-a comandat mai multe lucrări. Părea că vremurile bune au revenit și că viața sa va redeveni liniștită, dar, după atâția ani de războaie, femeia era complet schimbată. Purta mereu sub haine o cămașă aspră din păr de capră, ca semn de penitență, nu se mai îmbrăca în rochii decoltate, mergea des la biserică, asculta slujbe religioase în timpul meselor și nu după mult timp a aderat la cel de-al treilea ordin franciscan.

 

Vannozza dei Cattanei

În 1515 a dat naștere unei fetițe, botezată Eleonora, iar în 1516 a adus pe lume un fiu, Francesco. În același an a murit fratele ei mai mic, Gioffre, în 1518 mama sa, Vannozza dei Cattanei, iar pe 29 martie 1519 a murit și cumnatul, Francesco Gonzaga. În acea primăvară Lucreția era din nou însărcinată și a fost nevoită să stea mai mult la pat. Pe 14 iunie a dat naștere unei fetițe, Isabella Maria, dar la scurt timp s-a îmbolnăvit. Starea ei s-a agravat foarte repede, pe 22 iunie a dictat o scrisoare adresată papei în care îi cere iertarea păcatelor, apoi și-a semnat testamentul.

Lucreția Borgia a murit pe 24 iunie 1519, la vârsta de 39 de ani. Ducesa a fost înmormântată, așa cum și-a dorit, la mănăstirea Corpus Domini, îmbrăcată în uniforma călugărițelor din al treilea ordin franciscan.

Ca tot restul familiei sale, de-a lungul secolelor, Lucreția a fost subiect pentru numeroase calomnii și acuzații. Cele mai insistente o descriau ca un fel de Mesalina, intrigantă, sângeroasă, coruptă, complice a tatălui și fraților său, dar, cel mai probabil, toate aceste zvonuri care i-au însoțit memoria de-a lungul secolelor au apărut doar din cauza numeroșilor dușmani ai familiei Borgia.

DS TW
No comments

leave a comment