Legenda neagră a Lucreției Borgia: Fiică a papei Alexandru al VI-lea, căsătorită de trei ori, mama a cel puțin opt copii

Născută la Subiaco pe 18 aprilie 1480, Lucretia Borgia a fost al treilea copil al cardinalului spaniol Rodrigo Borgia, arhiepiscopul de Valencia, care, în 1492, va fi ales papă cu numele de Alexandru al VI-lea. Mama ei, Vannozza dei Cattanei, originară din Brescia, era de cincisprezece ani amanta lui Rodrigo, iar Lucreția va fi singura fiică a cardinalului și a Vannozzei. Fata avea doi frați mai mari, Cesare și Giovanni, iar doi ani mai târziu se naște Gioffre Borgia.

Lucreția a fost descrisă ca o femeie fatală, rol în care a apărut în numeroase opere de artă, romane și filme. Un tablou intitulat Portretul unei tinere realizat de Battista Dossi care se află la Galeria Națională Victoria a fost identificat drept portret al Lucreției Borgia cu 12 ani în urmă, în noiembrie 2008.

Tânăra fiică a papei avea părul blond, lung până mai jos de genunchi, ten frumos, ochi căprui, dar care își schimbau culoarea, piept plin și înalt și o grație naturală care o făceau să pară că „merge pe aer”.

Fetița este dată în copilărie în grija unei verișoare a tatălui său, Adriana Mila, văduva nobilului Ludovico Orsini. Nora acestei doamne devenise noua metresă a tatălui Lucreției, după ce mama fetei căzuse în dizgrația cardinalului. Giulia și Lucreția, care erau apropiate ca vârsta, au devenit prietene.

Lucreția învață spaniola, italiana, franceza și latina, studiază muzica, desenul, dansul și broderia și, ajunsă la vârsta de unsprezece ani, este promisă de soție pentru doi pretendenți spanioli. Primul potențial soț este Cherubino Juan de Centelles, cu un contract ce prevedea o dotă de 100.000 de timbres, iar cel de-al doilea este Gaspare di Procida, fiul contelui de Aversa.

În 1492, când este ales papă, tatăl Lucreției rupe logodna cu cei doi pretendenți despăgubind familiile acestora. Alexandru al VI-lea încearcă să o mărite pe Lucreția în Italia, pentru a forma alianțe politice cu familiile nobililor aflați la putere. Cardinalul Ascanio Sforza îl propune ca pretendent pe nepotul său, Giovanni Sforza, un tânăr de 27 de ani, duce de Pesaro.

În această perioadă, papa îi face cadou Lucreției palatul din Santa Maria in Portico, care devine un punct de întâlnire monden, fiind frecventat de rude, prieteni, doamne nobile și invitați din case princiare. Printre aceștia, în 1492, Lucreția este vizitată și de Alfonso d’Este, cel ce va deveni mai târziu cel de-al treilea soț al tinerei.

Pe 2 februarie 1493, are loc căsătoria prin procură dintre Lucreția, care are acum treisprezece ani, și Giovanni Sforza. Patru luni mai târziu, în iunie, contele de Pesaro ajunge la Roma și cei doi se întâlnesc pentru prima oară, iar zece zile mai târziu se celebrează căsătoria religioasă, în Apartamentul Borgia.

După cină, Lucreția nu este condusă la patul nupțial, pentru că Papa vrea ca nunta să fie consumată peste cinci luni, probabil din cauza vârstei fragede a miresei. La începutul lui august, Giovanni Sforza părăsește Roma fugind de epidemia de ciumă și nu este clar dacă Lucreția l-a însoțit.

blank
Papa Alexandru al VI-lea

Soțul fetei se întoarce la Roma înainte de Crăciun și petrece sărbătorile cu Lucreția, dar Papa, în acea perioadă, își schimbă alianțele, alăturându-se aragonezilor din Neapole, datorită căsătoriei dintre fiul său cel mic, Gioffre Borgia, cu Sancha de Aragon. După câteva luni, Lucreția își însoțește soțul la Pesaro, împreună cu Adriana și Giulia, care aveau datoria de a veghea asupra ei. Ajunsă aici, Lucreția uită să-i scrie cu regularitate tatălui și devine prietenă cu frumoasa Caterina Gonzaga, soția lui Ottaviano da Montevecchio, care exploatează această relație pentru a-și proteja propria familie.

În timpul invaziei Italiei de către armata franceză condusă de Carol al VIII-lea, Lucreția rămâne în siguranță la Pesaro, unde duce o viață luxoasă. În acel an după Paște, tânăra se întoarce la Roma, dar poziția soțului ei devine fragilă: papa îi ordonase să abandoneze Pesaro și să se pună în serviciul său, în timp ce Giovanni avea intenția să i se alăture lui Ludovico il Moro.

În martie 1496, Lucreția îl cunoaște pe Francesco Gonzaga. În mai sosesc la Roma fratele ei mai mic, Gioffre, și Sancha, soția acestuia, care până atunci trăiseră la Neapole. Curând Lucreția și Sancha devin bune prietene. În 10 august 1496 se întoarce la Roma și unul dintre cei doi frați mai mari, Giovanni Borgia, care plecase în Spania în 1493, pentru a se căsători cu o verișoară a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. Papa îi încredințează acestuia conducerea armatei papale împotriva familiei Orsini, care-l trădase în timpul invaziei franceze. Dar campania tânărului Borgia se termină cu un dezastru și, în acest context tulbure, pe 26 martie 1497, Giovanni Sforza fuge din Roma, se spune că de teama de a nu fi ucis de papă și că Lucreția însăși și-ar fi avertizat soțul.

Alexandru al VI-lea îi ordonă ginerelui să se întoarcă de mai multe ori, dar acesta refuză și, în cele din urmă, Papa anunță că intenționează să anuleze căsătoria, declară că Lucreția îi fusese promisă lui Procida Gaspare di’ Aversa și că Giovanni era impotent, iar căsătoria nu fusese consumată.

Ca să se răzbune, Giovanni Sforza îl acuză pe papa de incest cu fiica sa. Între timp, Lucreția se refugiază la mânăstirea San Sisto, pentru a scăpa de scandal și, aflată aici, la jumătatea lunii iunie află de asasinarea fratelui său cel mare, Giovanni Borgia.

În cele din urmă, Giovanni Sforza este nevoit să semneze de față cu martori anularea căsătoriei pe motiv de impotență, iar Lucreția confirmă în fața unor judecătorilor că mariajul nu fusese consumat, fiind declarată virgo intacta.

Anularea căsătoriei are însă un efect negativ asupra reputației Lucreției, mai ales pentru că încep să circule zvonurile lansate de fostul soț despre relația incestuasă cu tatăl ei, papa Alexandru al VI-lea.

Câteva luni mai târziu izbucnește un alt scandal. Pe 14 februarie 1498 este găsit în Tibru cadavrul lui Pedro Calderón, cunoscut și sub numele de Perotto, un tânăr servitor spaniol al papei, și cel al uneia dintre doamnele de companie ale Lucreției. Apar zvonuri că celălalt frate al fetei, Cesare Borgia, ar fi dat ordin ca Perotto să fie ucis, probabil pentru că ar fi lăsat-o însărcinată pe Lucreția. Într-un raport din 18 martie, ducele Ercole I d’Este este informat că fiica papei a născut. Despre copil nu se știe nimic, chiar dacă unii istorici l-au identificat ca fiind l’infans romanus, Giovanni Borgia, asumat ca fiu al lui Alexandru al VI-lea, deci frate vitreg al Lucreției, născut în acea perioadă.

blank
Alfonso de Aragon

Între timp, se perfectau tratativele pentru cea de-a doua căsătorie a Lucreției. Cu o zestre de 40.000 de mii de ducați de aur, tânăra urma să îl ia de soț pe Alfonso de Aragon, fiul ilegitim al lui Alfonso al II-lea de Neapole, și frate cu Sancha de Aragon. Prin această unire, familia Borgia urmărea apropierea de tronul din Neapole. Cesare, fratele cel mare al Lucreției, trebuia și el să o ia în căsătorie pe Charlotte de Aragon, fiica legitimă a regelui Frederic I de Neapole, dar această căsătorie nu are loc și Cesare se căsătorește cu Charlotte d’Albret, sora regelui Navarei.

Nunta Lucreției cu Alfonso de Aragon, un tânăr care are doar 17 ani și este descris ca “adolescentul cel mai frumos ce a fost văzut vreodată în Roma”, are loc în Apartamentul Borgia pe 21 iulie 1498, fără mare fast. Cei doi se iubesc nespus și au o relație armonioasă, dar pe 9 februarie 1499 Lucreția suferă un avort din cauza unei căzături. Două luni mai târziu este din nou însărcinată. Dar brusc Alfonso fuge la Genazzano, lăsându-și soția disperată și însărcinată în luna a șasea și, nu după mult timp, tânărul îi cere Lucreției să vină după el. Pentru a evita fuga Lucreției, pe care fratele ei mai mic intenționa să o însoțească, papa Alexandru al VI-lea o trimite la Spoleto, o fortăreață aflată la nord de Roma, numind-o guvernatoare. Aici, Lucreția se dedică guvernării, instituie o trupă de mareșali care păstrează ordinea în oraș și face un armistițiu cu orașul rival Terni.

O lună mai târziu ajunge la ea Alfonso, care se împacă cu socrul său, iar pe 14 octombrie Lucreția, Alfonso și Gioffre se întorc la Roma. În noaptea de 31 octombrie dă naștere unui băiat care primește numele Rodrigo de Aragon.

Frumosul Alfonso va fi strangulat în august 1500, la vârsta de 19 ani, din ordinul cumnatului său, Cesare, care inițial răspândește zvonul că tânărul a fost ucis la comanda familiei Orsini, apoi îi mărturisește tatălui său, papa, că acesta încercase să-l ucidă și a fost nevoit să se răzbune. În timp ce Alexandru al VI-lea acceptă explicația fiului său, Lucreția nu-l crede. Furioasă pe fratele și tatăl său, refuză să mănânce și cade la pat cu febră.

Când își revine, Lucreția și fiul său, micuțul Rodrigo, sunt trimiși pentru o vreme la Nepi, iar la întoarcerea la Roma, papa o cheamă la Vatican și îi propune să se mărite cu ducele de Gravina, care în 1498 fusese pretendentul ei. Ea refuză și când Alexandru al VI-lea o întreabă care e motivul, fata răspunde cu voce tare, de față cu toate persoanele prezente: “pentru că soții mei au fost nenorociți”.

blank
Alfondo d”Este

Ignorând suferințele Lucreției, curând încep tratativele pentru cea de-a treia căsătorie, de data aceasta cu Alfonso d’Este, fiul lui Ercole, ducele de Ferrara, iar scopul papei era, de fapt, de a consolida puterea lui Cesare, fratele fetei, în Romagna. Familia d’Este se opune inițial uniunii din cauza zvonurilor care circulau pe seama Lucreției. Astfel că papa îi cere regelui Ludovic al XII-lea, protector al Ferrarei, să intervină, aprobarea acestuia fiind determinantă pentru încheierea tratativelor.

Alexandru al VI-lea îl șantajează pe rege, precizând că va recunoaște drepturile francezilor asupra tronului din Napoli, doar dacă regele va convinge familia d’Este să accepte căsătoria. Regele consimte, iar Ercole d’Este, tatăl mirelui, cere în compensație dublul celor 100.000 de ducați oferiți de papă, și, în plus, alte beneficii pentru ducat, rude și prieteni pentru ca această căsătorie să fie perfectată.

În iulie 1501, pentru a dovedi familiei viitorului ginere că Lucreția e capabilă de mari responsabilități, și deci demnă de a fi ducesă d’Este, papa îi încredințează tinerei conducerea Vaticanului, în timp ce el pleacă la Sermoneta. Căsătoria prin procură are loc la Ferrara pe 1 septembrie 1501, iar patru zile mai târziu, când vestea ajunge la Roma, poporul sărbătorește, Lucreția mergând să-i mulțumească fecioarei la Basilica di Santa Maria del Popolo.

blank
Lucreția Borgia

La jumătatea lunii decembrie, escorta din Ferrara condusă de cardinalul Ippolito d’Este, fratele lui Alfonso, ajunge la Roma. Rudele soțului rămân uimite de frumusețea miresei, iar în seara de 30 decembrie tânăra primește binecuvântarea nupțială. Zilele următoare toată lumea sărbătorește, dar banii din dota Lucreției sunt numărați cu atenție.

Lucreția pleacă la Ferrara trecând prin Urbino și Bologna și se oprește la Bentivoglio, unde Alfonso îi vine în întâmpinare, continuându-și împreună drumul spre Torre de Fossa, unde cei doi întâlnesc restul familiei d’Este și curtea din Ferrara.

După sărbătoririle fastuoase ale nunții, curtea din Ferrara își reia ritmul cotidian. Lucreția încearcă să se adapteze noului mediu, dar la scurt timp apar dezacorduri cu socrul ei, ducele Ercole. În primăvară rămâne însărcinată, dar sarcina este dificilă, Lucreția se îmbolnăvește și pe 5 septembrie intră în travaliu și naște o fetiță moartă. Ea însăși este grav bolnavă și se retrage pentru convalescență la mănăstirea Corpus Dominis.

După însănătoșire revine la curte și, pentru că socrul ei, ducele Ercole rămăsese văduv, începe să fie numită ducesă și să apară la ceremoniile oficiale.

Așa îl cunoaște pe poetul Pietro Bembo, cu care începe o relație platonică, dar treptat legătura lor devine pasională. Când poetul se îmbolnăvește în iulie 1503, ea merge să-l viziteze, în ciuda dezaprobării curții de Ferrara.

Nu după mult timp, aflată la Medelana, unde se refugiase întreaga familie d’Este din cauza ciumei, Lucreția primește vestea morții tatălui ei, papa Alexandru al VI-lea. Problemele familiei încep să se agraveze, când, după scurtul pontificat al lui Pius al III-lea, este ales papa Iulius al II-lea, inamic declarat al familiei Borgia.

blank
Lucreția Borgia

Noul papă îi poruncește fratelui Lucreției, Cesare, să restituie statului pontifical toate teritoriile cucerite în Romagna. Acesta refuză, dar este ajutat de Lucreția, care angajează o armată de mercenari plătită de ea. Republica Veneția se aliază cu papa și sprijină mulți nobili să-și redobândească proprietățile luate de Cesare, dar armata Lucreției reușește să-i învingă pe venețieni, apărând Cesena și Imola.

Lucreția își dorește apoi să se ocupe de fiul ei din cea de-a doua căsătorie, Rodrigo, și de l’Infans Romanus Giovanni Borgia, micuțul frate vitreg (sau fiu, după alte surse). Dar ducele Ercole nu este de acord ca cei doi copii să vină la Ferrara și sugerează să fie trimiși în Spania. Ea se opune, dar nu are de ales, așa că îl încredințează pe Rodrigo rudelor fostului soț, iar pe fratele mai mic, Giovanni Borgia, îl trimite la Carpi, unde crește împreună cu Girolamo și Camilla, doi fii ilegitimi a fratelui ei, Cesare, avuți cu o doamnă de companie a Lucreției.

În această perioadă, Cesare este arestat din ordinul papei Iulius al II-lea și nevoit, în schimbul libertății, să accepte câteva pretenții ale acestuia. Ieșit din închisoare, se refugiază la Neapole, unde este arestat din nou și trimis într-o închisoare din Spania.

Pe 25 ianuarie 1505, ducele Ercole, bolnav, moare, iar Alfonso, soțul Lucreției, este încoronat duce. Devenită ducesă, din respect pentru noul titlu, tânăra decide să pună capăt relației cu poetul Bembo.

După câteva luni, pe 19 septembrie 1505, aflată la Reggio, naște un fiu botezat Alessandro, care moare după o lună. Lucreția suferă mult, este a doua oară când nu reușește să ofere un moștenitor familiei d’Este. Spre sfârșitul anului 1506, papa cucerește Bologna și fratele ei, Cesare, evadează din închisoare. Însărcinată din nou, dar fericită pentru că tocmai primise această veste, în timpul carnavalului din 1507 Lucreția se distrează mult, dansează și se agită atât de tare încât pierde copilul. Soțul o consideră vinovată de cele întâmplate, dar în vara lui 1507 rămâne din nou însărcinată. De această dată se îngrijește cu atenție în timpul sarcinii, dar înainte de a naște, soțul ei, ducele Alfoso, pleacă la Veneția, motivând că nu vrea să asiste la pierderea unui alt moștenitor. Lucreția naște însă un fiu sănătos și robust, viitorul duce Ercole al II-lea și se însănătoșește repede după naștere.

În această perioadă, Papa Iulius al II-lea, ajutat de marile puteri europene, declară război Veneției. Ducele Alfonso, soțul Lucreției, este numit la conducerea armatei papale, iar ea, ajutată de zece cetățeni din consiliu, guvernează ducatul în absența lui.

Artileria papei, condusă de Alfonso, îi învinge pe venețieni, dar pe 9 august 1509, cumnatul Lucreției, Francesco Gonzaga, marchiz de Mantua, care avea o idilă secretă cu tânăra, cade prizonier în mâinile venețienilor.

Lucreția, din nou însărcinată, va naște pe 25 august un băiat, pe viitorul cardinal Ippolito al II-lea d’Este, și, după ce aduce pe lume copilul, este singura care-l caută și se preocupă de cumnatul ei în timpul captivității.

După încheierea cu succes a campaniei militare împotriva Veneției, papa atacă Franța. Alfonso refuză să-l trădeze pe Ludovic al XII-lea, astfel că Iulius al II-lea îl excomunică.

Francesco Gonzaga este eliberat doar după ce papa Iulius al II-lea îi cere să-i trimită ca ostatic pe propriul fiu, Federico, apoi biserica îl pune la conducerea armatei pentru a ataca Ferrara, dar acesta refuză să devină dușmanul ducatului propriilor săi cumnați.

În acest timp Alfonso primește ajutorul francezilor pentru a apăra Ferrara, învingând trupele papei la Fosso Geniolo în 11 februarie 1511. După câteva luni, la sfârșitul lui mai, papa pierde Bologna, iar Lucreția se retrage la San Bernardino pentru a se îngriji de sănătate. Soțul ei, ducele Alfonso, rămas singur, decide să meargă la Roma și să facă penitență înaintea papei, iar acesta îi cere să-i cedeze ducatul de Ferrara, oferindu-i în schimb Asti. Este exact perioada în care Lucreția primește vestea morții lui Rodrigo, fiul avut cu cel de-al doilea soț, de care se ocupase în permanență, chiar dacă de la distanță.

Doborâtă de durere, se retrage la Mănăstirea San Bernardino pentru o lună.

La moartea papei Iulius al II-lea în 1513, care tocmai punea la cale un alt atac împotriva familiei d’Este, familia Lucreției jubilează. Datorită poetului Pietro Bembo, fostul iubit secret al Lucreției, care devenise secretar particular al noului papă Leon al X-lea (din familia de’ Medici), Ferrara și Mantova se reconciliază cu cetatea sfântă.

În 1516 sosește la curtea d’Este marele pictor Tițian, iar Lucreția îi comandă mai multe lucrări. Părea că vremurile bune au revenit și că viața sa va deveni mai liniștită. Dar, după patru ani de războaie, Lucreția e complet schimbată. Avea mereu sub haine o cămașă aspră din păr de capră, care se purta de regulă pe piele de penitenți, nu se mai îmbrăca în rochii decoltate, mergea des la biserică, asculta slujbe religioase în timpul meselor și, nu după mult timp, va adera la cel de-al treilea ordin franciscan.

blank
Vannozza dei Cattanei

Totuși, viața în credință nu o va împiedica să rămână de mai multe ori însărcinată. În 1515 dă naștere unei fetițe, botezată Eleonora, iar în 1516 unui fiu, Francesco. În același an moare fratele ei mai mic, Gioffre, în 1518 mama sa, Vannozza dei Cattanei, iar pe 29 martie 1519 moare și cumnatul ei, Francesco Gonzaga.

Primăvara lui 1519 este foarte dificilă. Este din nou însărcinată și foarte obosită, stă mai mult la pat. Pe 14 iunie dă naștere unei fetițe, Isabella Maria, dar Lucreția se îmbolnăvește, face septicemie și îngrijitoarele decid să-i taie superbul păr blond. Starea ei se agravează, pe 22 iunie dictează o scrisoare către papă în care îi cere iertarea păcatelor, iar apoi își semnează testamentul în fața soțului.

Lucreția Borgia moare pe 24 iunie 1519, la vârsta de 39 de ani. Familia și orașul țin un doliu profund. Ducesa este înmormântată în pământ, așa cum și-a dorit, la mănăstirea Corpus Domini, îmbrăcată în uniforma călugărițelor din al treilea ordin franciscan.

Ca tot restul familiei sale, de-a lungul secolelor, Lucreția a fost subiect pentru numeroase calomnii și acuzații. Cele mai insistente o descriau ca un fel de Mesalina, intrigantă, sângeroasă, coruptă, complice a tatălui și fratelui său, dar, cel mai probabil, toate acestea au apărut doar din cauza numeroșilor dușmani ai familiei Borgia.

Alte articole

blank

Inedit: Constantin Brâncuși

Oficiul național de radio-televiziune franceză a realizat acest film omagial în 1969, în atelierul sculptorului român. Comentariul realizatorilor francezi evocă povestea sa și cuprinde mai

Citeste mai mult»

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *