“De la casa lui Avram Iancu din Vidra se vede muntele Găina, în partea de miazăzi apus. Vidrenii povesteau că odinioară, în vremurile străvechi, când erau prin acele locuri băi (mine de aur), o găină de aur ieșea din ele și se așeza pe vârful muntelui, unde-și avea cuibul cu ouă de aur.
Găina aceasta era zâna păzitoare a aurului ascuns în sânul pământului. Când ea părăsea locul, aur nu se mai găsea pe acolo. Vidrenii au încercat să prindă găina cea de aur, dar degeaba, că om pământean nu s-a putut apropia de ascunzătoarea unde-și avea cuibul. Și s-a supărat găina pe vidreni și a zburat pe alt munte, pe Roșia, unde și-a făcut cuib nou. De atunci, nu se mai găsește aur în băile (minele) din preajma Vidrelor. Și dacă gropile au fost părăsite, a rămas muntelui numele de „Găina“, unde a fost odată cuibul cu ouăle de aur. Așa povestesc bătrânii.
Dar muntelui Găina i s-a dus vestea și pentru altă datină care se ține acolo. Este așa-numitul „târg de fete“ care se face odată pe аn, în luna iulie, în cea dintâi duminică după Sânpetru. Ar fi să ne bârfim neamul dacă am bănui măcar că s-ar fi făcut vreodată acolo târg cu fete de vânzare. La drept vorbind, târgul de pe Găina este o petrecere țărănească a satelor de moți și de crișeni vecini, o petrecere ca-n bâlciurile și iarmaroacele noastre, unde, pe lângă mâncărică și băuturică, se mai fac vânzări și cumpărări căutate în acea regiune de munte.
Ca la orice prilej de întâlnire între tineret, flăcăii și fetele vor fi făcând cunoștințe între ei, s-or fi legând poate multe inimi în acele 4 – 5 ceasuri cât ține târgul, că doar dragostea e de la Dumnezeu, însă logodnele și nunțile se fac tot de vale, în casele părintești.
Unii scriitori spun c-ar fi fost în vechime acolo sus pe munte un fel de arătare (o expoziție cum am zice noi) de fete de măritat. Fiind satele depărtate și risipite în văi, flăcăii ar fi trebuit să umble cu săptămânile prin munți, ca să găsească mireasă. Și așa oamenii au căutat să-și aleagă un loc și o zi anumită unde să se cunoască tineretul pornit să facă gospodării noi. Și atunci urcau fetele sus pe Găina, însoțite de părinți și neamuri, cu toată zestrea și găteala pe ele. Veneau apoi flăcăii de însurat, se uitau la zestre, dar și la fată. Dacă le plăceau, le cereau de la părinți.
Doi cercetători ai datinilor din țara moților, Teofil Frâncu și G. Condrea, spun în cartea lor că acest soi de târg cu arătare de zestre sus pe munte n-a existat însă niciodată și că totul este o scornitură din partea străinilor:
„În vremile de demult, păstorii din acel munte făceau în fiecare an o feștanie în mijlocul turmelor. Cu acea ocaziune, vidrenii duceau mâncări și băuturi și se ospătau cu popa lor pe iarbă verde și între brazi. În urmă feștania a dispărut, iar petrecerea a rămas și se ține în fiecare an…
Crișenii din apropiere au început și ei să ia parte la petrecerea vidrenilor și așa, dintr-o petrecere locală a vidrenilor, cu timpul a ajuns să fie o petrecere generală a moților și crișenilor. Mai era și obiceiul ca la Sân Petru să plătească vidrenii despotului proprietar feudal Holakay din Hălmăgel arenda pentru pășunatul vitelor în Găina, de aceea, în ziua numită, moții cu nevestele și cu copiii lor, ospătându-se de bucurie că s-au plătit de satana, participau la această veselie. Crișenii, care aflând că vidrenii aveau băutura, duceau și ei în schimb spre vânzare tot felul de unelte și astfel s-a născut târgul din Găina, rău și fără cale numit de străini: „târg de fete“.
Din an în an, datina petrecerilor cu mâncări și băuturi pe munte sus trece în părăsire cu toate datinele vechi; tot mai puțină lume urcă pe Găina, iar târgul e tot mai slab cercetat. Nu va trece multă vreme când „târgul de fete“ de pe Găina va rămâne doar în amintirea bătrânilor și a cărților vechi, care povestesc despre frumoasele obiceiuri trecute în groapa fără fund a uitării…”
*** Albina, 1924
