Leni Riefenstahl, probabil cea mai talentată regizoare a secolului XX. Colaborarea cu Hitler a transformat-o însă în cel mai infam personaj al cinematografiei mondiale

Helene Bertha Amalie Riefenstahl s-a născut la Berlin pe 22 august 1902. Tatăl ei, Alfred Theodor Paul Riefenstahl, deținea o companie de succes și dorea ca fiica sa să-l urmeze în lumea afacerilor, dar mama, Bertha Ida, care fusese croitoreasă înainte de căsătorie, voia ca Leni să facă o carieră în show business. Leni a avut un frate mai mic, Heinz, care a fost ucis la vârsta de 39 de ani pe Frontul de Est în războiul Germaniei naziste împotriva Uniunii Sovietice.

Fetița sa fost pasionată de artă încă din copilărie, a început să picteze și să scrie poezii la vârsta de patru ani și, fiind o fire sportivă, la vârsta de doisprezece ani s-a înscris într-un club de gimnastică și înot.

În 1918, când avea 16 ani, Riefenstahl a văzut filmul Albă ca Zăpada, care a determinat-o să-și dorească să fie dansatoare. Fără știrea tatălui, fata s-a înscris la cursuri de dans și balet la Grimm-Reiter Dance School din Berlin, unde a devenit rapid o elevă vedetă.

 

Leni a plecat în turnee în Europa cu Max Reinhardt într-un spectacol finanțat de producătorul evreu Harry Sokal, dar, din păcate, s-a rănit la un picior și a suferit o intervenție chirurgicală care i-a oprit cariera de dansatoare. În acea perioadă a început să meargă frecvent la cinematograf și a devenit pasionată de filme.

Apoi l-a întâlnit pe Luis Trenker, un actor care a jucat în Mountain of Destiny și acesta i-a prezentat-o lui Arnold Fanck, regizorul peliculei, care lucra la o producție în Berlin. Curând a început să lucreze alături de Fanck și a învățat de la el tehnici de actorie și editare de film. Una dintre peliculele lui Fanck din 1929, The White Hell of Pitz Palu, a adus-o pe Leni în lumina reflectoarelor.

Apoi ea a produs și regizat propriul film numit Das Blaue Licht (“Lumina Albastră”), în 1932, cu care a câștigat Medalia de Argint la Festivalul de Film de la Veneția, dar care nu a fost bine primit, iar Riefenstahl a dat vina pe critici, mulți dintre ei evrei. Adolf Hitler era un fan al acestei producții și credea că Riefenstahl este femeia germană perfectă, astfel că a cerut să i se aranjeze o întâlnire cu cineasta.

 

În 1932 Leni Riefenstahl l-a auzit pe liderul Partidului Nazist vorbind la un miting și a fost fascinată de talentul său oratoric. Descriind experiența din memoriile sale, a scris: “Am avut o viziune aproape apocaliptică pe care nu am putut să o uit niciodată. Părea că suprafața Pământului se întindea în fața mea, ca o emisferă care se desparte brusc în mijloc, scuipând un jet enorm de apă, atât de puternic încât a atins cerul și a zguduit pământul”.

Hitler a fost captivat de munca lui Leni Riefenstahl și i-a oferit oportunitatea de a regiza Der Sieg des Glaubens (“Victoria credinței”), un film de propagandă de o oră despre Mitingul de la Nürnberg din 1933. Surprinsă, regizoarea a fost de acord să facă filmul care avea să fie finanțat în întregime de NSDAP, chiar dacă a fost anunțată cu câteva zile înainte de eveniment.

Se pare că mai târziu Hitler a ordonat distrugerea tuturor copiilor producției, deși Riefenstahl spune că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, dar pelicula a fost considerată pierdută până în 1990 când a fost descoperită o copie în Anglia.

Impresionat de opera lui Riefenstahl, Hitler i-a cerut să filmeze Triumph des Willens (“Triumful voinței”), un nou film de propagandă despre mitingul partidului din 1934 de la Nürnberg la care participau mai mult de un milion de germani. Filmul este considerat cel mai mare film de propagandă realizat vreodată, dar inițial, va povesti regizoarea mai târziu, ea s-a opus pentru că nu voia să creeze alte filme ale Partidului Nazist.

Își dorea, însă, să regizeze un lungmetraj bazat pe Tiefland (“Lowlands” al lui Eugen d’Albert), o operă extrem de populară în Berlin, și a primit finanțare privată pentru această producție, dar proiectul a fost anulat.

 

Când Tiefland a fost în cele din urmă filmat, între 1940 și 1944, a fost realizat în alb și negru și a fost al treilea cel mai scump film produs în timpul celui de-al Treilea Reich. În timpul filmărilor de la Tiefland, Leni Riefenstahl a folosit romi din lagărele naziste pe post de figuranți, care au fost maltratați pe platourile de filmare, iar când filmările s-au terminat, au fost trimiși în lagărul morții de la Auschwitz.

Hitler a reușit totuși să o convingă să filmeze și “Triumph des Willens” cu condiția că acesta va fi ultimul film de propaganda pe care i-l solicită, iar pelicula avea să fie recunoscută ca o lucrare inovatoare pentru genul acesta de producție.

În interviurile pentru documentarul “The Wonderful, Oribil Life of Leni Riefenstahl” pe care le-a dat în 1993, regizoarea a negat categoric orice acuzație că a făcut în mod deliberat propagandă nazistă și a spus că este dezgustată de faptul că „Triumph des Willens” a fost folosită în acest mod.

Deși se presupune că a jurat că nu va mai face filme despre Partidul Nazist, Riefenstahl a realizat în 1935 o altă producție despre armata germană. La fel ca „Der Sieg des Glaubens” și „Triumph des Willens”, și acesta a fost filmat la mitingul anual al Partidului Nazist de la Nürnberg.

 

Hitler a rugat-o apoi pe regizoare să filmeze Jocurile Olimpice de vară din 1936 programate să aibă loc la Berlin, documentar despre care ea a spus că a fost comandat de Comitetul Olimpic Internațional. Leni a vizitat Grecia pentru a filma traseul torței și locul original al jocurilor olimpice, dar filmul a fost finanțat în secret de al treilea Reich.

Riefenstahl a fost unul dintre primii cineaști care au folosit cadrele de urmărire în documentar, plasând o cameră pe șine pentru a urmări mișcarea sportivilor (ceea ce astăzi se numește travelling). Filmul este, de asemenea, remarcat pentru cadrele filmate cu încetinitorul, filmările cu scufundări subacvatice, folosirea unghiurilor de fotografiere extrem de înalte sau joase (raccoursi sau plonjee), cadrele aeriene panoramice. Multe dintre aceste unghiuri și tehnici de filmare nu erau folosite la momentul respectiv, dar astăzi sunt utilizate atât în televiziune, cât mai ales în cinematografie și filme documentare.

 

Documentarul Olympia a avut premiera la momentul aniversării vârstei de 49 de ani a lui Adolf Hitler, în 1938. Apoi regizoarea a pornit într-un turneu în America, în încercarea de a obține o lansare comercială a filmului.

În februarie 1937, Leni i-a spus cu entuziasm unui reporter de la Detroit News: “Pentru mine, Hitler este cel mai mare om care a trăit vreodată. El este cu adevărat fără vină, atât de simplu și, în același timp, posedat de puterea masculină”.

 

Regizoarea a ajuns la New York pe 4 noiembrie 1938, cu cinci zile înainte de “Noaptea de cristal”, pogromul împotriva evreilor din Germania Nazistă din 9-10 noiembrie 1938. Când vestea evenimentului a ajuns în Statele Unite, Leni Riefenstahl l-a apărat public pe Hitler.

Pe 18 noiembrie, a fost primită de Henry Ford în Detroit, documentarul Olympia fiind prezentată la Chicago Engineers Club două zile mai târziu. Avery Brundage, președintele Comitetului Olimpic Internațional, i-a lăudat filmul, iar Walt Disney a condus-o personal într-o vizită de trei ore pe platourile sale de filmare.

Din jurnalul lui Joseph Goebbel, cercetătorii au aflat că Riefenstahl a avut o relație de prietenie cu acesta, care era ministru al propagandei publice și unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai lui Hitter, și cu soția sa, Magda, mergând împreună la operă și participând frecvent la petrecerile pe care le dădea cuplul.

 

După invazia Poloniei de către Germania nazistă pe 1 septembrie 1939, Leni Riefenstahl a fost fotografiată în Polonia purtând o uniformă militară și un pistol la centură, în compania soldaților germani. De fapt, ea a plecat în Polonia cu misiunea de corespondent de război. Pe 12 septembrie, se afla în orașul Końskie când 30 de civili au fost executați ca represalii pentru un presupus atac asupra soldaților germani și, după cum povestește în memorii, a încercat să intervină, dar un soldat german furios a amenințat-o cu pistolul. Va spune apoi că nu și-a dat seama că victimele erau evrei. Pe 5 octombrie 1939, Riefenstahl va filma parada victoriei lui Hitler de la Varșovia, iar apoi va părăsi Polonia spunând că a decis să nu mai facă filme naziste.

 

Pe 14 iunie 1940, ziua în care Parisul a fost ocupat de trupele germane, Leni Riefenstahl i-a scris lui Hitler într-o telegramă: “Cu o bucurie de nedescris, profund emoționată și plină de recunoștință arzătoare, împărtășesc cu tine, Führerul meu, cea mai mare victorie a ta și a Germaniei, intrarea trupelor germane în Paris. Depășești orice imaginație umană în puterea de a concepe, de a realiza fapte fără precedent în istoria omenirii. Putem oare să-ți mulțumim?”

Ea a explicat mai târziu sensul scrisorii: “Toată lumea credea că războiul s-a terminat și, în acest spirit, i-am trimis telegrama lui Hitler”. Leni Riefenstahl a fost prietenă cu Hitler timp de 12 ani, dar relația regizoarei cu dictatorul s-a deteriorat în 1944, după ce fratele ei a murit pe frontul rusesc.

După trilogia mitingurilor naziste de la Nürnberg și după Olympia, Leni Riefenstahl a început să lucreze la Tiefland. La ordinul direct al lui Hitler, guvernul german i-a plătit șapte milioane de mărci pentru producție. Între 23 septembrie și 13 noiembrie 1940, regizoarea a filmat în Krün, lângă Mittenwald, folosind, cum am menționat, ca figuranți romi deținuți într-o tabără la Salzburg-Maxglan, care au fost forțați să lucreze pentru ea.

 

Până la sfârșitul vieții ei, în ciuda dovezilor copleșitoare că ocupanții lagărului de concentrare au fost obligați să participe la filmări, Riefenstahl a continuat să spună că toți figuranții au supraviețuit și că ea s-a întâlnit cu mulți dintre ei după război. În procesul care a urmat mai târziu justiția germană a decis însă că Riefenstahl știa că figurantii provin dintr-un lagăr de concentrare, dar că ei acceptaseră să joace în această producție, iar Leni Riefenstahl nu a fost informată că vor fi trimiși la Auschwitz după terminarea filmărilor.

În 2002, când Leni Riefenstahl avea 100 de ani, a fost dată în judecată de o asociație de apărare a drepturilor romilor pentru că a negat că naziștii au exterminat romii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Leni Riefenstahl și-a cerut iertare și a spus: “Regret că romii au avut de suferit în perioada național-socialismului. Se știe astăzi că mulți dintre ei au fost uciși în lagăre de concentrare”.

 

Ultima dată când regizoarea l-a văzut pe Hitler a fost când s-a căsătorit cu Peter Jacob, pe 21 martie 1944. Cei doi aveau să divorțeze în 1946. Pe măsură ce situația militară a Germaniei devenea critică, la începutul anului 1945, Leni a părăsit Berlinul și a făcut autostopul împreună cu un grup de bărbați, încercând să ajungă la mama ei. A fost prinsă și luată în custodie de trupele americane.

Regizoarea a fugit din tabără de detenție, începând o serie de evadări și arestări în peisajul haotic al primelor zile de după căderea regimului nazist. În cele din urmă, când s-a întors acasă pe bicicletă, ea a constatat că trupele americane i-au confiscat casa, dar a fost surprinsă de amabilitatea cu care a fost tratată.

Majoritatea proiectelor neterminate ale lui Riefenstahl au fost pierdute spre sfârșitul războiului. Guvernul francez i-a confiscat toate echipamentele de montaj și rolele de peliculă ale filmărilor de la Tiefland. După ce le-a recuperat parțial, ea a editat materialul rămas și filmul a avut premiera pe 11 februarie 1954 la Stuttgart.

 

În 1945 romancierul și scriitorul Budd Schulberg, care lucra pentru noul serviciu german de informații, a primit ordin să o aresteze pe Leni Riefenstahl la cabana ei din Kitzbühel, aparent pentru a o pune să identifice criminalii de război naziști din filmele germane capturate de trupele aliate la scurt timp după război. Leni a spus că nu era conștientă de natura lagărelor de exterminare și s-a apărat explicând că a fost fascinată de naziști, dar și naivă politic, neștiind absolut nimic despre crimele de război.

De-a lungul anilor 1945-1948, a fost deținută în diferite lagăre de prizonieri controlate de aliați în Germania și apoi a fost pusă pentru un timp în arest la domiciliu. Regizoarea a fost judecată de patru ori de autoritățile postbelice și în cele din urmă a fost considerată doar o simpatizantă a regimului nazist. De altfel, a câștigat mai mult de cincizeci de procese de calomnie împotriva persoanelor care au acuzat-o că ar fi știut despre crimele de război ale naziștilor.

 

Leni a încercat de mai multe ori să revină la cariera cinematografică în anii 1950 și 1960, dar orice tentativă a fost întâmpinată cu proteste publice și critici dure. Deși mulți investitorii au fost dispuși să-i sprijine munca, majoritatea proiectelor pe care le-a încercat au fost oprite din cauza publicității negative legate de relațiile ei cu cel de-al Treilea Reich.

În 1960, Riefenstahl a devenit interesată de Africa. Vizitase Kenya pentru prima dată în 1956 și mai târziu Sudanul, unde a filmat triburile Nuba, învățând despre cultura și stilul lor de viață. Chiar dacă proiectul ei de film despre sclavia modernă intitulat Die Schwarze Fracht (“Încărcătura Neagră”) nu a fost niciodată finalizat, Leni Riefenstahl a reușit să înceapă filmările, dar a avut un accident grav inspectând zonele în care urma să continue să filmeze. După ce s-a trezit din comă într-un spital din Nairobi, regizoarea a terminat de scris scenariul, dar proiectul filmului a fost anulat.

 

Riefenstahl a spus că cel mai mare regret al vieții ei a fost întâlnirea cu Hitler: “A fost cea mai mare catastrofă din viața mea. Până în ziua în care voi muri, oamenii vor continua să spună, “Leni este o nazistă”, dar eu voi continua să spun, “Dar ce-am făcut?”

Cu puțin timp înainte de a muri, regizoarea a declarat într-un interviu pentru BBC: “Am fost unul dintre milioanele de oameni care au crezut că Hitler are toate răspunsurile. Am văzut doar lucrurile bune. Nu știam că vor veni și lucruri rele.”

În 1978, Riefenstahl a publicat o carte cu fotografiile sale subacvatice numită Korallengärten (“Coral Gardens”), urmată de volumul Wunder unter Wasser din 1990 (“Minunea sub apă”). La vârsta de 90 de ani, Riefenstahl încă filma viața marină, fiind unul dintre cei mai bătrâni scafandri din lume. Pe 22 august 2002, la împlinirea vârstei de 100 de ani, ea a lansat filmul Impressionen unter Wasser (“Impresii subacvatice”), un documentar idealizat despre viața în oceane și primul ei film în peste 25 de ani.

 

Regizoarea și-a sărbătorit cea de-a 101-a aniversare pe 22 august 2003 la un hotel din Feldafing, lângă lacul Starnberg din Bavaria, în apropiere de casa ei, iar a doua zi s-a îmbolnăvit grav. Suferea de cancer de ceva timp, dar starea ei s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni ale vieții. Leni Riefenstahl a murit în somn, la vârsta de 101 ani, pe 8 septembrie 2003, în Pöcking, Germania.

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *