Loiala regină Alexandrine a Danemarcei. Cuplul regal a devenit un simbol național în timpul ocupației naziste

Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin s-a născut pe 24 decembrie 1879 în orașul Schwerin din Germania, tatăl ei fiind Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, iar mama, Marea Ducesă Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoata împăratului Nicolae I.

Ducesa Alexandrine s-a căsătorit cu Prințul Christian al Danemarcei pe 26 aprilie 1898, la Villa Weden din Cannes, când tânăra a împlinit vârsta de 18 ani și au avut doi copii: Prințul Frederic, care va deveni regele Frederic al IX-lea al Danemarcei, și Prințul Knud.

În 1902, cuplul a primit Palatul Marselisborg, iar grădina acestuia avea să devină una dintre marile ei pasiuni. Alexandrine a devenit prințesă moștenitoare în 1906 și regină în 1912 și, deși nu a jucat niciun rol politic important, i-a fost un sprijin loial soțului ei.

Ducesa a fost interesată de muzică și a devenit protectoarea societăților muzicale din regat, iar după moartea soacrei ei, Louise a Suediei, în 1926, i-a succedat ca protector oficial al diferitelor organizații caritabile fondate de aceasta. Alexandrine era interesată de golf și de fotografie, iar în timpul Primului Război Mondial, a fondat “Comitetul Central al Reginei”, o fundație în sprijinul familiilor sărace.

Deși s-a infectat cu virusul gripal la sfârșitul războiului, a supraviețuit pandemiei de gripă din 1918 și apoi a sprijinit organizațiile care ofereau ajutor persoanelor bolnave sau rudelor celor decedați.

Cuplul regal a devenit un simbol național în timpul ocupației naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Înainte de sosirea germanilor, Alexandrine și nora ei erau angajate în mobilizarea femeilor daneze și un episod de mare loialitate în care a fost angrenată regina este citat astăzi de istorici. Pe 9 aprilie 1940, comandantul forțelor de ocupație, generalul german Kaupisch a cerut o audiență cu monarhul, iar Christian, deși inițial refuzase, a fost convins să-l primească la sfatul nurorii sale, dar a cerut să fie singur în încăpere cu Kaupisch. Când generalul era pe cale să plece, regina Alexandrine a intrat în cameră și, în momentul în care el a salutat-o, ea i-a spus: “Generale, aceasta nu este situația în care mă așteptam să salut un conațional.”

blankRegele Christian al X-lea și familia sa au decis să rămână în Copenhaga în timpul ocupației și, în ciuda vârstei sale înaintate și a stării de sănătate precare, ieșea zilnic călare pe calul său, Jubilee, prin oraș pentru a fi văzut de popor.

În 1942, Adolf Hitler i-a trimis regelui o lungă telegramă prin care îl felicita la aniversarea celor 72 de ani. Christian al X-lea i-a răspuns printr-o telegramă simplă: Meinen besten Dank. Chr. Rex (Mulțumirile mele, regele Chr.). Această replică l-a indignat pe Hitler care și-a retras ambasadorul de la Copenhaga și l-a expulzat pe ambasadorul danez din Germania. După ce regele Christian a căzut de pe cal pe 19 octombrie 1942, a rămas invalid pentru tot restul vieții sale și fiul său cel mare, Frederic, a devenit regent în numele tatălui său. În lunile următoare Alexandrine și nora ei, Ingrid a Suediei, au devenit un adevărat sprijin al monarhului și o forță de rezistența față de ocupația germană în cadrul casei regale. Regina și prințesa moștenitoare nu și-au pierdut niciodată calmul în clipele grele ale invaziei naziste și au continuat să se implice în diverse organizații care ofereau ajutor social celor care erau în dificultate.blank

În 1947, după moartea regelui Christian, Alexandrine a optat să nu folosească titlul de regină văduvă a Danemarcei și toate îndatoririle oficiale au fost preluate de regele Frederic și de regina Ingrid. Loiala regină avea să moară pe 28 decembrie 1952, la vârsta de 73 de ani, la Copenhaga, fiind înmormântată alături de soțul ei într-o capelă din catedrala Roskilde.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *