Luisetta, regina Etruriei și ducesă de Lucca, rămasă văduvă la doar 20 de ani, a stat cinci ani în arest din ordinul lui Napoleon Bonaparte

Maria Luisa a Spaniei s-a născut pe 6 iulie 1782 la Palatul Regal din La Granja de San Ildefonso, fiind a treia fiică a regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a soției lui, Maria Luisa de Parma, nepoată a regelui Ludovic al XV-lea al Franței, fiind copilul favorit al părinților ei.

În 1795, vărul primar al Mariei Luisa, Louis, Prinț Ereditar de Parma, a venit la curtea Spaniei pentru a o cunoaște, conform înțelegerii dintre cele două familii regale, pe viitoarea lui mireasă. Louis trebuia să se căsătorească cu una dintre fiicele regelui Carol al IV-lea și alegerea urma să fie infanta Maria Amalia, cea mai mare fiică nemăritată a lui Carol. Aceasta avea 15 ani, era timidă și melancolică, așa că Louis a preferat-o pe sora ei mai mică, Maria Luisa, care, deși avea doar 13 ani, era frumoasă, dezinvoltă și veselă.

 

Louis a fost numit infante al Spaniei și s-a căsătorit cu Maria Luisa pe 25 august 1795 în La Granja, San Ildefonso. Căsătoria dintre ei s-a dovedit a fi fericită, deși a fost umbrită din cauza sănătății fragile a tânărului. Cuplul a locuit în Spania, la Palatul din Aranjuez în primii ani de căsătorie, aceasta fiind cea mai fericită perioadă a vieții lor. Primul lor fiu, Carol Louis, s-a născut la Madrid, pe 22 decembrie 1799.

În acea periodă, Napoleon, care era interesat ca Spania să-i fie aliată împotriva Angliei, l-a trimis pe fratele său, Lucien, la curtea spaniolă să semneze un tratat cu regatul, propunând familiei regiunea Etruria, în compensare pentru pierderea Ducatului de Parma. Astfel Louis a devenit rege al Etruriei, un nou regat creat din Marele Ducat de Toscana, iar mama Mariei Luisa a fost foarte mulțumită când fiica sa a devenit regină.

 

Cei doi tineri au mers la Paris ca să primească direct de la Napoleon învestitura noii lor suveranități. Pe 21 aprilie 1801 cuplul a părăsit Madridul și a călătorit incognito spre Franța sub numele de Contele și Contesa de Livorno. Napoleon i-a primit și, după ce au stat trei săptămâni la Paris, Maria Luisa și soțul ei au plecat spre Parma pe 30 iunie, iar de acolo au ajuns în Etruria.

În august au ajuns în noua lor capitală, Florența. Generalul francez Joachim Murat fusese trimis la Florența pentru a pregăti Palatul Pitti pentru ei. Imediat ce cuplul a ajuns, Maria Luisa, care era însărcinată, a suferit un avort spontan, iar sănătatea soțului ei s-a deteriorat și mai mult, având frecvente crize de epilepsie. Palatul Pitti, reședința noilor regi ai Etruriei, fosta casă a ducilor de’ Medici, abandonată după moartea ultimului Medici, a devenit locuința lor.

 

Un an mai târziu, în vara anului 1802, Maria Luisa și soțul ei au fost invitați în Spania, pentru a participa la dubla nuntă a fratelui ei, Ferdinand, cu Maria Antonia de Neapole și a surorii ei mai mici, Maria Isabel, cu Francisc I de Neapole. Louis s-a simțit foarte rău înainte de a urca pe navă și, odată ajunși pe mare, i-a fost rău Mariei Luisa, care era din nou însărcinată. Înainte de a ajunge la Barcelona, Maria Luisa a născut-o după mari chinuri pe fiica ei, Maria Luisa Carlota, iar medicii au crezut că nici ea, nici copila nu vor supraviețui. Tânăra era atât de bolnavă, încât a așteptat trei zile pe vas pentru a se recupera înainte de a coborî pe țărm.

La o săptămână după sosirea în Spania, au aflat că tatăl lui Louis a murit. Întorși în Etruria, tânărul rege va muri și el pe 27 mai 1803, la vârsta de 30 de ani, în urma unei crize epileptice.

 

Îndurerată, Maria Luisa, ajunsă văduvă la doar douăzeci de ani, a suferit de depresie, dar, în același timp, a trebuit să acționeze ca regentă pentru fiul ei, Charles Louis, noul rege al Etruriei.

În timpul regenței, tânăra a fondat o școală pentru predarea științelor, Muzeul de Fizică și Istorie Naturală din Florența și a început să organizeze la Palatul Pitti recepții pentru artiști și scriitori.

Acuzată de francezi că nu a aplicat blocada engleză în Etruria, Maria Luisa a primit ordinul să părăsească Florența și a trebuit să se supună. Regina mamă și copiii ei au părăsit orașul pe 10 decembrie 1807, Napoleon a anexat teritoriul și i-a acordat titlul de “Marea Ducesă de Toscana” surorii lui, Elisa. Regina exilată a mers la Milano unde s-a întâlnit cu Napoleon, care i-a promis, ca o compensare pentru pierderea Etruriei, tronul regatului din nordul Lusitaniei. Ca parte a angajamentului impus de Bonaparte, Maria Luisa trebuia să se căsătorească cu fratele acestuia, Lucien, care, la rândul său, trebuia să divorțeze de soția sa, însă amândoi au refuzat. Lucien era atașat de soția sa, iar Maria Luisa a considerat eventuala nuntă o mezalianță.

 

Astfel că Maria Luisa a ajuns în Spania, unde fratele ei, Ferdinand, Prinț de Asturia, complota împotriva tatălui lor și a primului ministru Godoy. Napoleon a profitat de contextul din familia regală și a invadat Spania în decembrie 1807. Maria Luisa a ajuns la Aranjuez la 19 februarie 1808, iar în martie, pe fondul unei revolte populare, tatăl ei, Carol al IV-lea, a abdicat în favoarea fiului său, Ferdinand.

Napoleon Bonaparte i-a forțat însă și pe Carol al IV-lea, și pe Ferdinand să renunțe la tronul Spaniei, promițându-le un venit mare și reședințe în Compiegne și Chambord. Maria Luisa a încercat să-l convingă pe împăratul francez să-i redea, măcar ei, Toscana sau Parma, dar răspunsul lui a fost că va fi mult mai fericită fără grijile guvernării.

 

Napoleon a dăruit Spania fratelui lui, Joseph, și a forțat familia regală să stea în exil la Castelul Fontainebleau. Maria Luisa a solicitat un permis de ședere separat și s-a mutat cu copiii ei la o casă în Passy, dar curând a fost mutată la Compiegne. A avut mari probleme financiare până când Napoleon i-a trimis o sumă de 12.000 de franci. În același timp, i s-a promis că va putea să se retragă la Palatul Colorno din Parma cu o alocație substanțială, dar, odată ajunsă la Lyon, a fost escortată la Nisa, unde a fost ținută sub strictă supraveghere.

 

Pentru că plănuia să fugă în Anglia și scrisorile ei au fost interceptate, Maria Luisa a fost arestată pe 26 iulie și condamnată la închisoare, fiind încarcerată într-o mănăstire din Roma. Fiul ei în vârstă de nouă ani a rămas în grija bunicului Carol al IV-lea, pensia i-a fost redusă la 2.500 de franci, toate bijuteriile și obiectele de valoare i-au fost luate și a fost închisă împreună cu fiica ei și cu o servitoare, pe 14 august 1811, la mănăstirea Santi Domenico e Sisto aflată în apropiere de Quirinal.

Fosta regină a Etruriei scria în Memorii: “Sunt de doi ani și jumătate în această mănăstire și de un an fără să văd sau să vorbesc cu nimeni. Nu mi s-a permis să scriu sau să primesc vești nici chiar de la fiul meu. Eram în mănăstire deja de unsprezece luni atunci când părinții mei au venit cu fiul meu la Roma, pe 16 iunie 1812. Am sperat că voi fi eliberată imediat după sosirea lor, dar m-am înșelat; în loc de o diminuare a rigorii din închisoare, am fost pusă sub ordine stricte”.

Mai târziu reginei i s-a permis să-și vadă părinții și fiul o dată pe lună, dar numai pentru douăzeci de minute și sub supraveghere. După căderea lui Napoleon Bonaparte, pe 14 ianuarie 1814, la mai bine de patru ani de captivitate, a fost eliberată.

 

Maria Luisa s-a mutat cu copiii și cu părinții la Palatul Barberini din Roma, dar la întoarcearea împăratului francez din exilul său de pe insula Elba au fugit toți, trecând dintr-un oraș în altul în Italia, întorcându-se de-abia după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo.

Congresul de la Viena a decis să-i acorde Mariei Luisa și fiului ei micuțul ducat de Lucca, care provenea din Toscana. Maria Luisa a refuzat compromisul pentru mai mult de doi ani, timp în care a locuit cu copiii într-un palat din Roma. În acest timp relația cu familia sa a fost tensionată: părinții și fratele ei, Ferdinand, voiau s-o căsătorească pe fiica ei, Maria Luisa Carlota, care avea doar 14 ani, cu infantele Francisco de Paula, fratele mai mic al familiei. Ea s-a opus vehement acestui plan, așa cum s-a opus și planului de a-l căsători pe fiul ei cu Maria Cristina de Neapole, fiica surorii sale, Maria Isabel.

 

Voind să se distanțeze de familie, Maria Luisa a acceptat soluția oferită de Tratatul de la Paris din 1817, primind ducatul de Lucca, rangul și privilegiile unei regine.

Când Maria Luisa a ajuns în Lucca, avea deja 35 de ani și se gândea la o nouă căsătorie. S-a orientat în primul rând spre Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana, care era verișorul ei primar, dar a eșuat, apoi spre Arhiducele Ferdinand de Austria-Este, dar nici de această dată nu a avut succes.

 

După asasinarea lui Charles Ferdinand, Ducele de Berry, în 1820, au existat, de asemenea, planuri de căsătorie cu tatăl lui, Carol, conte de Artois, cel care va deveni regele Carol al X-lea al Franței.

Ca ducesă, ea a promovat în Lucca lucrările publice și cultura, iar în  timpul guvernării științele au înflorit. Între 1817 și 1820, a ordonat reînnoirea completă a decorațiunilor interioare ale Palatului Ducal, făcând din Palazzo din Lucca unul dintre cele mai frumoase din Italia, a fondat șaptesprezece mănăstiri noi, a construit un nou apeduct și a dezvoltat Viareggio, portul Ducatului.

 

 

În 1820, a aranjat nunta fiului ei în vârstă de 21 de ani cu Prințesa Maria Tereza de Savoia, una dintre gemenele regelui Victor Emanuel I al Sardiniei. În această perioadă, Maria Luisa își petrecea verile în Lucca și iernile la Roma. Pe 25 octombrie 1823 a plecat la palatul ei din Roma pentru că se simțea obosită și bolnavă. Pe 22 februarie 1824 și-a semnat testamentul și a murit de cancer după doar trei săptămâni, pe 14 martie, la Roma. Trupul ei a fost dus în Spania și a fost înmormântat la El Escorial.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *