Madame Septième, povestea Fiicei Franței devenită călugăriță carmelită

Louise Marie s-a născut la Palatul Versailles pe 15 iulie 1737, fiind al șaptelea copil din cei zece ai regelui Ludovic al XV-lea al Franței și ai soției lui, regina Maria Leszczyńska, la curte fiind cunoscută drept Madame Septième. Fetița a crescut la Abația Fontevraud împreună cu alte trei surori, Madame Victoire, Madame Sophie și Madame Thérèse, ultima dintre ele murind aici la vârsta de opt ani.

Nici unul dintre planurile de căsătorie făcute de rege pentru ea nu a fost dus la îndeplinire, iar Louise Marie a căutat refugiu în religie. S-a întors la curtea tatălui ei în 1750, la vârsta de 13 ani, unde a stat pentru următorii douăzeci de ani și unde a fost martoră la moartea surorii ei mai mari, Madame Henriette, în 1752, a asistat la nașterea nepoatelor și nepoților ei, la tentativa de blankasasinare a tatălui ei în 1757, la ascensiunea metresei regelui, Madame du Barry, apoi la moartea surorii ei mai mari, Madame Infante, și, în final, la moartea mamei sale, regina Maria Leszczyńska.

În 1770, în timpul unui eveniment public, Louise, ajunsă la vârsta de 33 de ani, și-a rugat tatăl să-i permită să devină călugăriță carmelită, spre amuzamentul general al asistenței. Prințesa începuse să poarte haine monahale în secret și să ducă o viață austeră, ca cea a unei călugărițe, în timp ce trăia în luxul curții de la Versailles. Regele Ludovic al XV-lea și-a dat acordul scris pe 16 februarie 1770, exact în perioada în care curtea pregătea căsătoria Delfinului, viitorul rege Ludovic al XVI-lea, cu Arhiducesa Maria Antoaneta.blank

În aprilie 1770, Louise a părăsit curtea de la Versailles însoțită doar de profesorul ei particular, o domnișoară de onoare și o servitoare.

A intrat la mânăstirea Saint-Denis, unde a urmat cu strictețe regulile Ordinului Carmelitelor, luându-și numele Thérèse, după numele sfintei Tereza de Avila, fondatoarea Ordinului Carmeliților Desculți. Un an mai târziu, în 1771, a fost acceptată în ordin.

blankImediat după intrarea în mănăstire, Louise a fost numită supraveghetoare pentru 13 novice, iar până la sfârșitul anului 1771, a fost însărcinată cu economiile mănăstirii.

Fiica Franței, cum erau numite fiicele regilor, a devenit maică superioară din 1773 până în 1779 și din nou începând cu 1785. În această calitate a intervenit pe lângă tatăl ei pentru a le permite maicilor carmelite austriece persecutate de împăratul Iosif al II-lea să se refugieze în Franța.blank

Maica Therese a murit la Saint-Denis pe 23 decembrie 1787, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei boli de stomac. Martorii spun că ultimele cuvinte ale prințesei au fost: “Au paradis! Vite! Au grand galop!” (“Spre rai! Repede! În galop!”), fiind înmormântată în Catedrala Saint-Denis, locul unde, din secolul al X-lea și până în anul 1830 au fost îngropați toți regii Franței, cu trei excepții, dar și mulți alți membri ai familiilor regale și nobili.

blankÎn timpul Revoluției Franceze mai multe morminte regale din Saint-Denis, printre care⁠ și cel al maicii Therese, au fost profanate, rămășițele fiind aruncate într-o groapă comună.

Papa Pius al IX-lea a declarat-o pe Louise a Franței “venerabilă” pe 19 iunie 1873, procesul de sfințenie fiind realizat în 1891-1892, iar procesul virtuților a avut loc din 1896 până în 1904. Decretul de validare a acestor procese a fost publicat la 28 noiembrie 1906, și până în prezent, doar lipsa unui miracol atribuit Louisei este obstacolul pentru a fi declarată “Binecuvântată”.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *