HomeMonarhieMadame Septième, povestea Fiicei Franței devenită călugăriță

Madame Septième, povestea Fiicei Franței devenită călugăriță

DS TW

Louise Marie s-a născut la Palatul Versailles pe 15 iulie 1737, fiind al șaptelea copil din cei zece ai regelui Ludovic al XV-lea al Franței și ai soției lui, regina Maria Leszczyńska. Cunoscută la curte drept Madame Septième, fetița a crescut la Abația Fontevraud împreună cu alte trei surori, Madame Victoire, Madame Sophie și Madame Thérèse.

Prințesa s-a întors la curtea tatălui ei în 1750, la vârsta de 13 ani, locuind la Versailles pentru următorii douăzeci de ani. De-a lungul timpului a fost martoră la moartea surorii mai mari, Madame Henriette, în 1752, a asistat la nașterea nepoatelor și nepoților ei, la tentativa de asasinare a tatălui ei în 1757, la ascensiunea metresei regelui, Madame du Barry, apoi la moartea surorii mai mari, Madame Infante, și, în final, la moartea mamei, regina Maria Leszczyńska. Pentru că nici unul dintre planurile de căsătorie făcute de rege pentru ea nu fost a dus la îndeplinire, Louise Marie a căutat refugiu în religie.

În 1770, în timpul unui eveniment public, prințesa ajunsă la vârsta de 33 de ani și-a rugat tatăl să-i permită să devină călugăriță carmelită, spre amuzamentul general al asistenței. Începuse deja să poarte haine monahale în secret și să ducă o viață austeră, ca cea a unei călugărițe, în timp ce trăia în luxul curții de la Versailles. Regele Ludovic al XV-lea și-a dat acordul scris pe 16 februarie 1770, exact în perioada în care curtea pregătea căsătoria Delfinului, viitorul rege Ludovic al XVI-lea, cu Arhiducesa Maria Antoaneta.

În aprilie 1770, Louise a părăsit curtea de la Versailles însoțită doar de profesorul ei particular, o domnișoară de onoare și o servitoare. A intrat la mânăstirea Saint-Denis, unde a urmat cu strictețe regulile Ordinului Carmelitelor, luându-și numele Thérèse, după numele sfintei Tereza de Avila, fondatoarea Ordinului Carmeliților Desculți. Un an mai târziu, în 1771, a fost acceptată în ordin.

Imediat după aceea, Louise a fost numită supraveghetoare pentru 13 novice, iar până la sfârșitul anului 1771 a fost însărcinată cu economiile mănăstirii. Fiica Franței, cum erau numite fiicele regilor, a fost maică superioară din 1773 până în 1779 și din nou începând cu 1785. În această calitate a intervenit pe lângă tatăl ei pentru a le permite călugărițelor carmelite austriece persecutate de împăratul Iosif al II-lea să se refugieze în Franța.

Maica Therese a murit la Saint-Denis pe 23 decembrie 1787, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei boli de stomac. Martorii spun că ultimele cuvinte ale prințesei au fost: “Au paradis! Vite! Au grand galop!” (“Spre rai! Repede! În galop!”) și a fost înmormântată în Catedrala Saint-Denis, locul unde, din secolul al X-lea și până în anul 1830, au fost îngropați toți regii Franței, cu trei excepții, dar și mulți alți membri ai familiilor regale și nobili.

În timpul Revoluției Franceze mai multe morminte regale din Saint-Denis, printre care⁠ și cel al maicii Therese, au fost profanate, rămășițele fiind aruncate într-o groapă comună.

Papa Pius al IX-lea a declarat-o pe Louise a Franței venerabilă pe 19 iunie 1873, procesul de sfințenie fiind realizat în 1891-1892, iar procesul virtuților a avut loc din 1896 până în 1904. Decretul de validare a acestor procese a fost publicat pe 28 noiembrie 1906 și până în prezent doar lipsa unui miracol atribuit Louisei este obstacolul pentru a fi declarată “Binecuvântată”.

DS TW
No comments

leave a comment