Emil Căpraru s-a născut pe 27 septembrie 1923 în comuna Mihăiţa din judeţul Dolj, tatăl său fiind un ţăran înstărit care avea 30 – 40 de hectare de pământ. Părinții au avut încă doi băieți, cel de-al doilea născut a fost ales să aibă grijă de gospodăria părintească, iar mezinul a devenit inginer.
Emil, cel mai mare dintre cei trei copii, a urmat Colegiul Naţional Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit în 1943. Tatăl său, Constantin Căpraru, a fost mobilizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier la Stalingrad și a murit în lagărele sovietice, iar cel care a aflat primul cumplita veste a fost viitorul medic pediatru.
Deja student la Medicină, tânărul s-a dus la Focşani, la cazarma unde ajungeau prizonierii de război eliberaţi de ruşi după 23 august 1944, să afle veşti despre sergentul Căpraru și a primit din mâna unui fost prizonier fotografia pe care el însuşi i-o dăduse tatălui înainte de mobilizarea pe front. Mama celor trei fraţi avea, în momentul în care aflase că soţul este prizonier, 35 de ani şi, povestea Emil Căpraru într-o emisiune tv realizată de Eugenia Vodă, din acel moment nu a mai purtat decât haine negre.
Tânărul a terminat Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1949 şi, după ce a devenit rezident, a fost ales de profesorul Alfred Rusescu să-i fie asistent la Catedra de Pediatrie. În perioada mişcărilor anticomuniste de la Budapesta din 1956, deşi nu mai era student, Căpraru a intrat în legătură cu organizatorii protestelor împotriva regimului comunist din facultățile bucureștene.
Emil Căpraru s-a dus la trei dintre profesorii lui. Pe Alfred Rusescu l-a întrebat: “Dacă sunt mişcări de protest şi trebuie să vorbiţi în amfiteatru, o veţi face?” Marele pediatru i-a răspuns: “Dragă, categoric! Şi dacă mă împuşcă, eu vorbesc!” Acelaşi răspuns l-a primit şi de la profesorul Lupu, care i-a spus: “Vorbesc, fătul meu, vorbesc”. Profesorul Theodor Burghele i-a răspuns tânărului medic: “Măi, Emile, tu o să mori adolescent”, sfătuindu-l însă să fie prudent. Dar Emil Căpraru a continuat să vorbească cu o serie de colegi, studenţi şi profesori şi, nu după mult timp, activitatea sa a ajuns la urechile Securităţii. Dat afară din învăţământ şi numit medic pediatru la Spitalul de Copii 23 August, tânărul a primit un avertisment de la marele profesor Burghele care l-a chemat într-o dimineaţă, la ora 6, la o întâlnire secretă în Grădina Icoanei, pentru a-l atenţiona că este filat.
Doctorul Căpraru a fost arestat pe 13 decembrie 1958. În acel moment era deja căsătorit cu Herta, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină, şi aveau un copil de un an. În primele 48 de ore de reţinere a fost ținut într-un loc conspirativ al Securitatii, apoi medicul a fost dus la Uranus, fiind supus luni de zile unor anchete şi torturi cumplite, obligat să stea ore în şir în picioare sau în genunchi, lovit cu pumnii şi torturat psihic. Fișa matricolă penală a lui Emil Căpraru menționează că a fost legionar, dar informația este, cu siguranță, o minciună a organelor de anchetă.
După finalizarea cercetării, deţinutul a fost dus la Jilava, apoi la Aiud şi din nou la Bucureşti, la Malmaison, apoi iar la Jilava. Emil Căpraru a rămas în închisoarea de triaj Jilava până în aprilie 1963, apoi a fost transferat la Salcia, ultimul său loc de detenţie.
După nu mai puțin de 113 anchete, medicul a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, prin Sentinţa nr. 544 din 26 mai 1959, la douăzeci de ani de muncă silnică, opt ani de degradare civică, confiscarea totală a averii personale şi cinci sute de lei cheltuieli de judecată pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale.
În timpul anilor de închisoare, doctorul Căpraru l-a avut coleg de celulă timp de doi ani pe Constantin Noica şi va povesti mai târziu că, la îndemnul acestuia, deţinuţii organizau lecţii în penitenciar. Lui i-a revenit misiunea de a ţine ore de istorie şi geografie, pentru că în cameră mai erau trei medici, iar aceştia primiseră biologia, nutriţia şi chimia.
Soţia sa, Herta Căpraru, a fost exmatriculată din facultate şi nu a ştiut nimic despre soarta tânărului medic timp de şase ani, până în 1964, când regimul comunist a emis decretul pentru eliberarea deţinuţilor politici, dar, înainte de a fi eliberați, aceştia au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele indurate în penitenciar.
Ajuns acasă, Emil Căpraru şi-a cunoscut fiul, care avea deja şapte ani, şi a început să se readapteze la viaţa de după gratii. Datorită faptului că decretul prevedea şi o componentă de reabilitatre a foştilor deţinuţi politici, medicul a putut să fie reangajat la Spitalul de Copii 23 August unde a lucrat timp de 22 de ani, până la pensionare, dar a rămas în permanenţă în atenţia Securităţii în anii următori.
În 1974, soţii Herta şi Emil Căpraru au dus la tipar, la Editura Medicală, volumul Mama şi copilul şi, în ciuda dosarului prost al autorilor, redactorul-şef al editurii a reuşit să primească aprobarea organelor de securitate şi să publice volumul de puericultură. Cartea a avut un succes formidabil încă de la prima ediţie, mai ales datorită faptului că era scrisă de doi practicieni în pediatrie. Volumul a fost tipărit în şase ediţii şi sute de mii de exemplare.
Marele pediatru Emil Căpraru are, în volumul său, o serie întreagă de sfaturi pentru tinerele mame, la fel de valabile şi astăzi şi, poate, mai valoroase decât cele de parenting apărute în ultimii ani, dar cel mai important crez al său a fost acela că laptele şi dragostea de mamă nu se pot înlocui cu nimic altceva.
Medicul Emil Căpraru a murit la vârsta de 95 de ani, pe 17 ianuarie 2018, la Câmpina, și este înmormântat alături de soția sa, Herta, care a murit in 1991, în Cimitirul Evanghelic-Lutheran din București.
