Marea Ducesă Anna Leopoldovna, regentă pentru micul țar Ivan al VI-lea, fiul ei de doar două luni, a sfârșit în închisoare la ordinual Elisabetei Petrovna, fiica lui Petru cel Mare

Anna Leopoldovna s-a născut pe 18 decembrie 1718 și a fost fiica lui Karl Leopold, Duce de Mecklenburg-Schwerin și a soției sale, Ecaterina Ivanovna, care a fost fiica cea mare a țarului Ivan al V-lea al Rusiei. Acesta era fratele mai mare al lui Petru cel Mare și co-țar al imperiului, însă fiind considerat incapabil să-și exercite mandatul, toată puterea era în mâinile lui Petru.

Ecaterina Ivanovna a fost cea de-a treia soție a ducelui Karl Leopold, care divorțase de primele două neveste după mariaje foarte scurte, ea fiind singura care i-a oferit un copil. În 1721, când Anna avea trei ani, mama ei a rămas însărcinată a doua oară, dar în acel moment căsătoria cu Karl Leopold avea probleme, așa că în 1722 s-a întors la curtea unchiului Petru cel Mare și și-a luat fiica cu ea, așa că fetița a crescut în Rusia, neavând aproape deloc contact cu tatăl ei.

În 1730, țarul Petru al II-lea a murit pe neașteptate, iar Consiliul privat rus a luat-o în considerare pe Ecaterina ca succesoare la tron, dar în cele din urmă sora ei mai mică, Anna Ivanovna, a devenit țarină, fiind cunoscută sub numele împărăteasa Anna a Rusiei.

În 1733, micuța Anna, care împlinise 15 ani, s-a convertit la ortodoxism și această decizie a făcut-o acceptabilă ca moștenitoare la tron, deși nu a fost niciodată declarată succesoare de către mătușa ei.

În 1739, Anna Leopoldovna s-a căsătorit cu Anthony Ulrich, al doilea fiu al lui Ferdinand Albert, ducele de Brunswick-Wolfenbüttel, care locuia în Rusia încă din 1733, iar cuplul a avut un fiu născut pe 23 august 1740. Pe 5 octombrie 1740, împărăteasa Anna l-a adoptat pe copilul nou-născut al nepoatei sale, micul Ivan al VI-lea, și l-a proclamat moștenitor al tronului, iar pe 28 octombrie, la doar câteva săptămâni după acest gest, țarina a murit, lăsând instrucțiuni precise cu privire la succesiunea noului țar, care avea doar două luni, și numindu-l pe Ernest Biron, ducele de Courland și Semigallia, regent.

blankBiron era însă detestat de poporul rus și, după ce a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, aceasta n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere, lucru care s-a întâmplat pe 8 noiembrie 1740. Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă, pentru că nu știa prea multe lucruri despre oamenii cu care avea de a face și nici despre modul de lucru al guvernului rus sau cutumele curții imperiale, în scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători.

Anna a ordonat efectuarea unei anchete după ce i s-a spus că uniformele primite de militari erau de calitate proastă și cu această ocazie a aflat despre condițiile inumane de lucru ale muncitorilor din fabricile de confecții, astfel că a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim pentru lucrători și a unui număr maxim de ore de muncă, precum și crearea de facilități medicale pentru angajații fiecărei fabrici.blank

Viața amoroasă a lui Anna a fost foarte tumultuoasă. Femeia era bisexuală și a fost implicată simultan într-o aventură pasională cu ambasadorul saxon Moritz zu Lynar și cu domnișoara ei de onoare, Julia von Mengden. Soțul Anei a făcut tot posibilul să ignore aceste aventuri, dar, după ce ea a devenit regentă, Anton a fost marginalizat, fiind obligat să doarmă într-un alt palat, în timp ce Anna îi lua pe Lynar, pe Julia sau pe amândoi în dormitorul ei. Uneori, Marele duce se plângea de faptul că este “încornorat”, dar oricum era în permanență ținut departe de afacerile soției sale. La un moment dat, Anna a propus ca ambasadorul Lynar să se căsătorească cu Julia von Mengden pentru ca cele două persoane pe care le iubea să-i fie și mai aproape, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la urmă. Relația Annei cu Mengden a provocat mult dezgust în Rusia, deși se pare că la Sankt Petersburg trăiau numeroși libertini care considerau relațiile regentei un semn de modernitate.

blankAnna era considerată o “visătoare indolentă”, care își petrecea dimineața citind romane în pat, se trezea doar după-amiază, îi plăcea să se plimbe prin apartamentul ei aproape dezbrăcată și singura ei pasiune era literatura. Deciziile administrative ale femeii de a oferi joburi guvernamentale aristocraților germani au provocat însă multă resentimente în rândul nobilimii ruse, care s-a plâns de aceste hotărâri nedrepte.

În decembrie 1741, fiica lui Petru cel Mare, Elisabeta Petrovna, care era favorita soldaților, i-a incitat pe gardieni să se revolte și a urcat pe tron ca țarina Elisabeta, lovitura de stat fiind sprijinită de ambasadorii Franței și Suediei, care doreau să schimbe politicile pro-britanice și pro-austriece ale guvernului Annei Leopoldovna.blank

După lovitura de stat a Elisabetei Petrovna, care a devenit noua țarină a Imperiului rus, noul regim a decis să trimită familia Annei mai întâi în fortăreața Dünamünde de lângă Riga, apoi toți au fost exilați la Kholmogory, pe râul Dvina de Nord. Fosta regentă a imperiului a murit în cele din urmă de febră puerperală pe 19 martie 1746, la nouă zile după nașterea fiului ei Alexei, după mai bine de patru ani de închisoare. Familia ei a rămas în temniță încă mulți ani. După 18 ani de temniță fiul ei, Ivan al VI-lea, a fost ucis în cetatea Shlisselburg pe 16 iulie 1764, iar soțul ei, Anthony Ulrich, a murit la Kholmogory pe 4 mai 1774, după ce a stat încă un deceniu în închisoare. Cei patru copii blankrămași în viață, Ekaterina (care avea doar câteva zile când a ajuns în închisoare), Elizaveta, Peter și Alexei (care se născuseră în temniță), au fost eliberați și dați în custodia mătușii lor, regina daneză Juliana Maria din Brunswick-Wolfenbüttel. Pe 30 iunie 1780 copiii s-au stabilit în Iutlanda și au fost puși sub arest la domiciliu în Horsens pentru tot restul vieții lor, sub tutela Julianei și pe cheltuiala țarinei Ecaterina cel Mare. Copiii nu erau însă obișnuiți cu viața socială și după ce au fost eliberați nu au reușit să se integreze în societate, niciunul dintre ei nu s-a căsătorit și nici nu au avut urmași.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *