HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseMarea Ducesă Leonida, ultima membră a familiei Romanov

Marea Ducesă Leonida, ultima membră a familiei Romanov

DS TW

Leonida Georgievna, Mare Ducesă a Rusiei, s-a născut pe 6 octombrie 1914 la Tbilisi, în Georgia, și a fost fiica prințului George Bagration de Mukhrani și a soției lui poloneze, Helena Sigismundovna.

Pe linie paternă, mica prințesă avea strămoși printre foștii regi ai Georgiei care au condus regatul timp de trei secole, iar familia mamei aparținea aristocrației poloneze. În 1801, țarul Pavel a anexat Georgia, iar Bagration a devenit o familie de frunte a nobilimii ruse, servind în armata imperială și la curtea de la Sankt Petersburg.

Bunicul Leonidei, prințul Alexandru Iraklijevich, se afla în Rusia când a izbucnit Revoluția bolșevică și, în urma asasinării țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale în iulie 1918, a încercat să fugă în Georgia natală. Trei luni mai târziu a fost capturat la Piatigorsk, la nord de granița georgiană, și executat.

Familia rămasă în viață s-a refugiat la Constantinopole, apoi a petrecut opt luni în Germania, dar a decis să se întoarcă la Tbilisi. În 1931, datorită intervenției scriitorului Maxim Gorki, prințesa și părinții ei au părăsit Uniunea Sovietică plecând în exil în Spania, apoi s-au stabilit în Franța.

Pe 6 noiembrie 1934, Leonida s-a căsătorit la Nisa cu Sumner Moore Kirby, un om de afaceri american de origine evreiască. Cei doi au avut o fiică, Helene, născută în 1935, dar după doar doi ani, în 1937, cuplul a divorțat. Kirby a murit la spitalul din Leau în 1945, după ce scăpase din lagărul de concentrare Buchenwald cu un an înainte, lăsând-o pe fiica sa moștenitoarea unei averi uriașe.

În timpul războiului, Leonida s-a mutat în Spania, iar în 1944, unicul frate al prințesei georgine, prințul Irakli, s-a stabilit și el aici.

Cel de-al doilea ei soț a fost Vladimir Kirillovici, capul familiei imperiale ruse din 1938 până în 1992, pe care, conform memoriilor pe care le-a publicat mai târziu, îl cunoscuse la un restaurant din Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cei doi nu s-au mai văzut timp de câțiva ani, dar s-au reîntâlnit la Sanlúcar de Barrameda, în Spania, unde se aflau în vacanță, gazdele lor erau vecine și astfel au reluat vechea legătură.

Bărbatul era unicul fiu al Marelui Duce Kiril Vladimirovici și al Marii Ducese Victoria Feodorovna, sora cea mică a Reginei Maria a României și se autointitulase șeful Casei Imperiale Ruse în virtutea faptului că era moștenitor ereditar prin primogenitură al familiei Romanov, în conformitate cu legile fundamentale ale Imperiului Rus. Mariajul cu Leonida Bagration a fost însă controversat, unii istorici considerând că a fost o căsătorie morganatică.

Cuplul a avut o fiică, Maria Vladimirovna, și a trăit toată viața în Franța. Leonida și-a însoțit soțul când acesta a vizitat în Rusia în noiembrie 1991, după căderea Uniunii Sovietice. Averea moștenită de fiica ei cea mai mare, Helen Kirby, care nu s-a căsătorit niciodată, a ajutat familia să ducă o viață luxoasă.

Maria Vladimirovna și-a asumat ulterior titlul de cap al familiei imperiale ruse, dar poziția ei a fost contestată de Nicolae Romanov, fiul lui Roman Petrovici și al prințesei Praskovia Dmitrievna Sheremeteva, care a susținut că el deține cel mai înalt rang pe linie masculină după decesul lui Vladimir Kirillovici.

Leonida Georgievna, ultima membră a familiei Romanov născută pe teritoriul Imperiului Rus, a murit la Madrid pe 23 mai 2010, la vârsta de 95 de ani, și a fost înmormântată, conform dorinței ei, în mausoleul de la Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

 

DS TW
No comments

leave a comment