Marea tragediană Agatha Bârsescu: După ce a câștigat admirația publicului pe scenele internaționale, s-a întors să fie profesoară la Iași

Agatha Bârsescu s-a născut pe 9 septembrie 1857, la București, într-o familie de militari de carieră, tatăl său fiind colonelul Constantin Bârsescu, care era în relații bune cu casa regală, iar unchiul său a fost ministru de război. O parte din copilărie și-a petrecut-o la Bârsești, unde tatăl ei era staționat, fiind comandant al contingentului Râmnicu Vâlcea. Despre anul nașterii sale, actrița va scrie în memorii: “Sunt născută în București, strada Radu Vodă nr. 11, anul…, anul nu’l știu precis și nici nu vroesc să-l știu, fiindcă nici nu importă”.

 

La vârsta de 8 ani a fost trimisă de familie, împreună cu vărul ei, la un pension cu internat din Sibiu unde a învățat limba germană și mai târziu a fost înscrisă la Viena, la o școală condusă de călugărițe, “Ursulien Kloster”. Întoarsă în țară, a intrat la Conservatorul de Artă Dramatică din București, în acest timp fiind susținută cu mult entuziasm de Regina Elisabeta.

Suverana o văzuse pe Agatha jucând rolul principal în Ullranda, drama în două acte în versuri scrisă de Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei), prezentată într-un spectacol de caritate, și Elisabeta a convins familia tinerei să o trimită la Paris pentru a-și perfecționa studiile de canto.

Dar tânăra nu a ajuns la destinație pentru că în 1878, în timpul călătoriei spre capitala Franței, s-a oprit la Viena și și-a continuat pregătirea muzicală la Conservatorul din Austria.

 

Pe 22 noiembrie 1883 va debuta la Burgtheater din Vienna, iar revista Realitatea ilustrată din 1931 va cita dintr-o publicație austriacă din perioada de început a artistei: “O tânără fată care abia a părăsit şcoala dramatică, a păşit pentru prima dată pe scenă, şi nu pe o scenă din Graz sau Linz, ci pe podeaua fiebinte a Burgtheaterului, şi nu pentru a recita câteva vorbe, ci într’un rol mare, care predomină o piesă întreagă, şi nu într-o limbă maternă pe care a învăţat-o acasă la mama ei, ci într-o limbă pe care şi-a însuşit-o încetul cu încetul! (…) Aicea e un talent puternic şi real care trebuie reţinut bine!”

Criticile favorabile și succesul interpretărilor sale i-au adus alte roluri importante, Ophelia în “Hamlet”, Desdemona în “Othello” și Margareta în “Faust”. Românca a primit un contract pe viață oferit de Burgtheater și titlul de “actriță de curte” acordat prin decret imperial de împăratul Franz Joseph care venea frecvent să o aplaude. Au urmat roluri principale în “Medeea și Sapho”, “Antigona” lui Sofocle, “Maria Stuart” a lui Schiller, regina din “Ruy Blas” a lui Victor Hugo.

 

Între 1883 și 1890, Agatha Bârsescu a plecat în mai multe turnee în Europa și America, iar în 1907 s-a căsătorit cu actorul Constantin Radovici de care s-a separat în 1910. Doi ani mai târziu, în 1912, sub numele de Agathe Barcesque, a jucat rolul stareței din filmul mut “Das Mirakel” (Miracolul), o coproducție austro-germană.

Marea actriță s-a întors definitiv în România în 1925 și s-a stabilit la Iași, unde timp de aproape 15 ani a predat la Conservatorul de Artă Dramatică, apărând sporadic pe scena Teatrului Național. Despre revenirea acasă, marea actriță va mărturisi: “Mă simt bine aici fiindcă sunt între ai mei. Și apoi moldovenii, cu obișnuita lor fire primitoare, mi-au întins brațele cu drag. Dar fericirea mea e când mă aflu printre elevi la Conservator si când văd că munca mea nu e zadarnică. Mi-e drag rolul de profesoară și îndrumătoare a viitorilor reprezentanți ai clasicismului. Și dacă mai am o dorință, e aceea de a revedea Viena, Viena tinereții mele!”

 

În 1931, în Ilustrațiunea română apare un alt articol dedicat celebrei actrițe. Jurnalistul povestește: “Iași! O cameră la Hotel Traian. Cum intri îți dai seama că ai pășit în locuința unui artist. Nimicuri de preț aruncate ici și colo, diferite tablouri care o înfățișează pe tragediană în rolurile create de ea; fotografiile artiștilor celebri, însoțite de autografe tot atât de celebre; coșuri și coșnițe de flori uscate, omagii necunoscute pentru o seară de încântare, toate vorbesc de o glorie artistică cum puține au fost. Priveam atent o fotografie mai de demult ce înfățișa pe Agatha Bârsescu în rolul ei preferat, Medeea, când simții pe cineva intrând în cameră. M’am întors… și în fața mea o aveam pe “maestră”, pe însăși creatoarea Medeei demonice. Înaltă, maiestoasă, cu ochii blânzi, din a căror privire ghicești bunătatea, cu părul argintat la tâmple, Agatha Bârsescu părea în lumina palidă a amurgului o marchiză scoborând dintr’un tablou din veacul al XVIII-lea”.

 

Agatha Bârsescu a murit pe 22 noiembrie 1939, la vârsta de 82 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul Eternitatea din Iași, pe piatra ei funerară fiind inscripționate cuvintele: “Aici se odihnește geniala actriță tragică Agata Bârsescu, gloria națiunii române, care a ilustrat teatrul la perfecțiune, în țară și în străinătate”.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *