Marele Marcello Mastroianni

DS TW

Marcello Vincenzo Domenico Mastroianni s-a născut pe 28 septembrie 1924 în Fontana Liri, un mic sat din Apennines, Lazio, și a crescut la Torino și Roma. Tatăl lui, Ottone, conducea un atelier de tâmplărie, iar bunicul, Umberto, era sculptor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tânărul a fost internat un timp într-un lagăr de detenție german, dar a reușit să evadeze și s-a ascuns la Veneția.

Mastroianni și-a făcut debutul pe ecran ca figurant în filmul “Marionette” pe când avea paisprezece ani, iar după război a apărut în câteva filme minore. Primul său rol important a venit în 1951, când a jucat în „Atto d’accusa”, iar în zece ani a devenit o celebritate internațională, cele mai cunoscute roluri ale sale fiind cel din filmul “Big Deal pe Madonna Street” din 1958 și, doi ani mai târziu, cel din “La Dolce Vita”.

Au urmat “Days of Love”, cu Marina Vlady, „La Notte”, cu Jeanne Moreau, „Yesterday, Today and Tomorrow”, „Marriage Italian Style”, „Sunflower”, „The Priest’s Wife”, „ A Special Day”, toate având-o în rolurile principale pe Sophia Loren. Pe parcursul carierei sale spectaculoase, actorul a jucat alături de Brigitte Bardot, Rita Tushingham, Monica Vitti, Richard Burton, Jacqueline Bisset, Nastassja Kinski, Ginger Rogers și Fred Astaire sau Shirley MacLaine.

Mastroianni a fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru filmele “Divorț în stil italian”, „O zi specială” și „Ochi negri” și a jucat alături de fiica sa, Chiara Mastroianni, în “Trei vieți și o singură moarte” în 1996, iar ultimul său film, „Voyage to the Beginning of the World” a fost lansat postum.

S-a căsătorit cu actrița Flora Carabella pe 12 august 1950, cuplul având o fiică, Barbara, dar cei doi s-au separat din cauza numeroaselor aventuri ale actorului cu diverse colege de pe platourile de filmare. Prima relație serioasă după despărțirea de soție a fost cea cu actrița Faye Dunaway, de care s-a îndrăgostit după ce au apărut împreună în “A Place for Lovers”.

Faye ar fi vrut să se căsătorească cu el și să aibă copii, dar Mastroianni, care era catolic practicant, a refuzat să divorțeze legal de Flora Carabella. În 1970, după mai bine de doi ani în care a așteptat să se răzgândească, actrița l-a părăsit, iar în 1987 el i-a mărturisit unui reporter că Dunaway a fost femeia pe care a iubit-o cel mai mult: “Îmi va părea mereu rău că am pierdut-o. Am fost întreg alături de ea pentru prima dată în viața mea”.

Mastroianni are o fiică, Chiara Mastroianni, și ea actriță, din relația cu Catherine Deneuve. Cei doi au locuit împreună timp de patru ani în anii ‘70 și în acest timp cuplul a jucat în patru filme: “It Only Happens to Others”, „La cagna”, „A Slightly Pregnant Man” și „Don’t Touch the White Woman!”. După ce Mastroianni s-a despărțit de Catherine Deneuve,  Flora Carabella s-a oferit să o adopte pe Chiara, pentru că ambii părinți naturali erau în permanență ocupați cu filmările, dar actrița franceză s-a opus categoric.

“Într-o zi, la începutul căsniciei noastre, povestea Flora, am dat peste scrisoarea unei amante de-a lui Marcello. Am crezut că explodez. M-am dus la amicul nostru, regizorul Luchino Visconti, şi am plâns. El mi-a spus că n-am decât două variante: ori divorţez, ori va trebui să accept aceste escapade amoroase ale soţului meu. Am ales a doua variantă”.

Despre relația actorului cu Catherine Deneuve, Flora spunea: “Am plâns mult în vremea aceea. Dar am cunoscut-o pe Chiara când avea 3 ani şi am îndrăgit-o. Dintre toate femeile pe care le-a iubit Marcello, Catherine îmi este cea mai simpatică”. De altfel, Marcello şi-a ţinut soţia la curent cu toate aventurile lui: “Marcello mi-a spus că fizic nu poate fi fidel, dar între noi a existat o puternică legătură afectivă, o relaţie bazată pe respect şi libertate individuală…”

Printre alte iubite celebre ale lui Mastroianni s-au aflat actrițele Anouk Aimée, Ursula Andress, Claudia Cardinale, Carole Mallory și Lauren Hutton. În jurul anului 1976, actorul a început o relație cu regizoarea Anna Maria Tatò, cu care a rămas împreună până la sfârșitul vieții.

Mastroianni a murit de cancer pancreatic la Paris pe 19 decembrie 1996, la vârsta de 72 de ani, fiind înconjurat de ambele sale fiice, precum și de Catherine Deneuve și de Ana Maria Tatò. Primăria din Roma a decis ca apa care alimentează Fontana di Trevi, asociată cu rolul lui din “La Dolce Vita”, să fie oprită pentru câteva ore, iar ansamblul să fie drapat cu pânză neagră, ca simbol al doliului orașului.

 

 

Galerie foto:

DS TW
Latest comment

leave a comment