Margareta de Navarra, prima femeie modernă

Margareta s-a născut pe 11 aprilie 1492, fiind cel mai mare copil al Louisei de Savoia și al lui Charles, Conte de Angoulême. Tatăl ei a fost descendent al regelui Carol al V-lea al Franței și, deci, succesor la coroană.

La doi ani după nașterea Margaretei, familia s-a mutat din Angoulême la Cognac, unde influența italiană era foarte mare și unde Boccaccio era privit aproape ca un zeu. Tatăl ei a murit când fetița avea aproape paru ani, iar fratele ei, Francisc, a devenit moștenitorul prezumptiv al tronului Franței.

Datorită mamei, o tânără văduvă de numai 19 ani, Margareta a primit o educație clasică care a inclus limba latină, iar tânăra prințesă avea să fie mai târziu numită “Maecenas” de învățații de la curtea fratelui ei.

La vârsta de 17 ani, Margareta s-a căsătorit cu Charles IV de Alençon care avea 20 de ani, printr-un decret al regelui Ludovic al XII-lea al Franței. Din căsătorie nu au rezultat copii.

După decesul soțului ei în 1525, Margareta s-a căsătorit cu regele Henric al II-lea care domnea în Navarra Inferioară și pe 16 noiembrie 1528 a născut o fiică, viitoarea Jeanne a III-a de Navarra, care a devenit mama regelui Henric al IV-lea al Franței.

Margareta știa toate secretele artei diplomatice și s-a implicat personal în eliberarea fratelui ei, Francisc I, care era ținut prizonier în Spania de împăratul Carol al V-lea, după ce fusese luat ostatic în bătălia de la Pavia, Italia, 1525.

În cursul perioadei critice a negocierilor, regina Margareta a mers călare prin pădure iarna, timp de ​​douăsprezece ore pentru a-i negocia eliberarea, iar noaptea trimitea scrisori diplomatice în același scop. Împăratul Carol al V-lea și cancelarul său, Mercurin Gattinara, nu au acceptat răscumpărarea oferită de regină, ci au cerut retrocedarea Burgundiei, al cărei moștenitor era Carol, prin bunica sa.

Singurul ei fiu, Jean, s-a născut la Blois la 7 iulie 1530 când Margareta avea 38 de ani, dar copilul a murit în ziua de Crăciun în același an.

Se pare că durerea pricinuită de pierderea unicului său fiu a motivat-o pe regină să scrie cea mai controversată lucrare a sa, Miroir de l’âme pécheresse, în 1531. Teologii Sorbonei au condamnat lucrarea ca erezie, iar un călugăr a spus că Margareta ar trebui să fie băgată într-un sac și aruncată în Sena.

Ca patroană generoasă al artelor, Margareta s-a împrietenit și a protejat mulți artiști și scriitori, printre care Francois Rabelais, Clement Marot, Claude de Bectoz și Pierre de Ronsard.

Ea însăși scriitoare și protectoare a umaniștilor și reformatorilor, Margareta de Navarra a fost o figură remarcabilă a Renașterii franceze, motiv pentru care Samuel Putnam a considerat-o “prima femeie modernă”.

Printre protejații ei s-a aflat Leonardo da Vinci, cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene, care a murit în timp ce era oaspetele Margaretei și al fratelui ei, Francisc I. Acesta se afla la acel moment în serviciul lui Francisc I, fiind sub înalta protecție a acestuia din 1516 și i-au fost oferite o locuință în Clos Lucé (Cloux) și o bursă confortabilă.

Deși Margareta a susținut reforma în cadrul Bisericii Catolice, ea nu era calvinistă, dar a făcut tot posiblilul pentru a-i proteja pe reformatori și l-a descurajat pe fratele ei, francisc I, să ia măsuri intolerante împotriva acestora, atât cât a putut.

În timp, influența ei politică a scăzut, iar la sfârșitul anului 1542, Margareta s-a retras la Mont-de-Marsan, loc pe care l-a transformat în schitul ei, un loc de rugăciune și meditație.

În 1548, fiica sa Jeanne, după multe aventuri, s-a căsătorit cu Antoine de Bourbon-Vendôme, deși regina a încercat totul pentru a evita această uniune. Margareta avea să moară la vârsta de 57 de ani, pe 21 decembrie 1549, din cauza unei inflamații a plămânilor și va fi înmormântată pe 10 februarie 1550 în catedrala din Lescar, necropola regilor din Navarra.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *