Maria Letizia Ramolino, “Madame Mère de L’Empereur”, cea mai importantă femeie din viața lui Napoleon Bonaparte

Maria Letizia Ramolino s-a născut pe 24 august 1750 în Ajaccio, Corsica, fiind fiica lui Nobile Giovanni Geronimo Ramolino, căpitan al regimentelor de cavalerie și infanterie corsicană din Armata Republicii Genova și a soției sale, Nobile Angela Maria Pietrasanta.

Ca majoritatea fetelor, Letizia a fost educată acasă. După moartea tatălui ei, mama tinerei s-a recăsătorit cu ofițerul de origine elvețiană Franz Fesch, căpitan în serviciul Republicii Genova staționate pe Corsica, și a mai avut doi copii.

În iunie 1764, pe când avea 13 ani, Letizia s-a căsătorit cu avocatul stagiar Carlo Buonaparte, care avea doar 18 ani. Cuplul a avut treisprezece copii, dintre care opt au supraviețuit copilăriei și cei mai mulți dintre ei au fost făcuți regi de Napoleon.

Letizia și soțul ei, Carlo, s-au împrietenit cu guvernatorul insulei Corsica, Charles Louis de Marbeuf, și cu intendentul Bertrand de Boucheporn, iar aceste relații de amiciție au fost de ajutor la înscrierea lui Napoleon la școala de cadeți din Brienne, în 1779.

Ea a fost descrisă ca o mamă dură, tradiționalistă, cu obiceiuri considerate emancipate pentru vremea aceea. De exemplu, majoritatea mamelor europene făceau baie copiilor poate o dată pe lună, dar Letizia își spăla copiii o dată la două zile. Femeia vorbea italiana și nu a învățat niciodată franceza.

În 1785, când avea 35 de ani, soțul ei a murit de cancer. În 1793, Letizia a părăsit Corsica și s-a mutat cu copiii mai mici în Marsilia, unde fiul ei Napoleon avea deja o carieră militară de succes.

Trei ani mai târziu, când acesta se pregătea să se căsătorească cu extravaganta Joséphine de Beauharnais, mama sa a încercat să îl facă să renunțe la ideea mariajului.

În 1804, Napoleon Bonaparte s-a declarat împărat și, în ciuda faptului că Letizia a apărut în celebra pictură a încoronării fiului său realizată de Jacques-Louis David, pictorul oficial al curții imperiale, ea nu a participat la ceremonia aceasta.

Prin decret imperial, ea a fost numită “Madame Mère de l’Empereur” pe 18 mai 1804 sau 23 martie 1805. Când a fost felicitată pentru ascensiunea fiului ei la tron, Letizia ar fi răspuns: “Să sperăm că va dura”.

Napoleon i-a plătit o rentă de 25.000 de franci pe lună, dar Letizia nu s-a mutat la curtea imperială, ci a locuit la Chateau de Pont-sur-Seine, iar în rarele ocazii când a vizitat Parisul se caza la Hôtel de Brienne. Hotelul îi fusese închiriat lui Lucien Bonaparte, pe atunci ministru de Interne, iar acesta a achiziționat proprietatea și a recondiționat-o. Trei ani mai târziu, în 1805, Lucien a vândut hotelul mamei sale, iar edificiul a devenit cunoscut sub numele de “Le Palais de Madame, Mère de l’Empereur”.

În 1814, Letizia a plecat în exil împreună cu Napoleon Bonaparte pe Insula Elba, unde l-a îngrijit și l-a sprijinit cu toată dragostea maternă. Mama împăratului a locuit în două conace, unul aflat în Portoferraio, iar celălalt în Marciana.

După 1815 Letizia s-a mutat la Roma, în Palazzo D’Aste-Bonaparte, în Piazza Venezia, unde a trăit împreună cu fratele ei mai mic, cardinalul Joseph Fesch. În timpul anilor petrecuți la Roma, s-a întâlnit rar cu alți membri ai familiei decât fratele ei, care i-a fost alături în ultimii ani de viață. Pentru un timp, pictorița Anna Barbara Bansi i-a ținut companie.

Letizia Ramolino Bonaparte a murit de bătrânețe pe 2 februarie 1836, la vârsta de 85 de ani, cu trei săptămâni înainte de comemorarea a 51 de ani de la moartea soțului ei. Devenise aproape oarbă și supraviețuise cu 15 ani celui mai faimos fiu al său, Napoleon Bonaparte. A fost înmormântată în Corneto, rămășițele ei fiind transferate mai târziu la Ajaccio, în capela imperială construită din ordinul lui Napoleon al III-lea, nepotul său.

 

Galerie foto:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *