Maria Sofia de Bavaria, ultima regină a Regatului celor Două Sicilii, a fost eroina de la Gaeta. Tânăra semăna izbitor cu sora ei mai mare, împărăteasa Sisi a Austriei

Maria Sofia de Bavaria s-a născut pe 4 octombrie 1841 și a fost unul din cei zece copii ai Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și ai Prințesei Ludovika de Bavaria, soră mai mică a împărătesei Sisi a Austriei, căreia îi semăna foarte mult. Tânăra s-a căsătorit din motive politice cu Prințul moștenitor Francisc, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii, căsătoria prin procură având loc la Munchen pe 9 ianuarie 1859, viitorul mire fiind prințul Luitpold al Bavariei.

Patru zile mai târziu, pe 13 ianuarie, Maria s-a urcat în tren până la Viena, unde s-a întâlnit cu sora ei, împărăteasa Elisabeta, apoi a plecat spre Trieste la bordul unei nave și a ajuns la Bari unde a fost așteptată de socrul ei, regele Ferdinand al II-lea, de Ducele de Calabria, soțul ei, de cei nouă frați vitregi ai acestuia și de regina Maria Tereza, a doua soție a regelui. Aceasta era, de fapt, conducătoarea familiei și îl dirija inclusiv pe prințul moștenitor cu autoritatea prin care își impunerea ideile sale ultra-conservatoare.

Ducele de Calabria era un tânăr interesat doar de opere de pietate și de viețile sfinților și nu vorbea germana, iar tânăra sa soție nu vorbea deloc italiana. Pentru că suferea de fimoză, căsătoria lor nu s-a putut consuma timp de mulți ani. După câteva luni, după decesul bătrânului rege, soțul ei a devenit regele Francisc al II-lea al celor Două Sicilii, iar Maria regină la vârsta de 17 ani, dar cuplul regal a rămas sub autoritatea soacrei. Anul următor, regatul celor Două Sicilii a fost invadat de armata lui Giuseppe Garibaldi și Maria a devenit sufletul rezistenței în timp ce armatele soțului ei, depășite de situație, se refugiaseră la Gaeta.

Din păcate, apelul la cumantului ei, împăratul austriac Franz Joseph I, soțul lui Sisi, care devenise în acea perioadă foarte nepopular după înfrângerea de la Solferino și Magenta, a rămas fără efect în ciuda eforturile depuse de frații și surorile lui.

Familia regală a fost nevoită să urmeze corpul diplomatic și nunțiul papal și să se închidă în fortăreața de la Gaeta. Ziarele au denumit-o pe Maria “eroina de la Gaeta” în timp ce Victor Emanuel al II-lea, care spre deosebire de Francisc nu avea remușcări pentru invadarea Statelor papale, a fost proclamat rege al Nepolelui și apoi al Italiei.

Regatul celor Două Sicilii a fost anexat noului regat al Italiei în urma unui referendum, iar familia regală a celor Două Sicilii a trebuit să caute un refugiu în ceea ce a mai rămas din Statele Papale.

În timpul exilului la Roma, Maria s-a îndrăgostit de un ofițer al gărzii papale, Armand de Lawayss, și a rămas însărcinată. S-a retras la casa părinților ei, la Possenhofen, unde consiliul familiei a decis ca ea să nască în secret pentru a preveni un scandal. Pe 24 noiembrie 1862, Maria Sofia a născut o fiică, Daisy, la mănăstirea St. Ursula din Augsburg, iar copilul a fost dat imediat familiei iubitului ei, Lawayss. Maria Sofia a trebuit să promită că nu o să-l mai vadă niciodată pe Armand, iar acest lucru a afectat-o profund. În ultimii ani ai vieții a suferit de depresie severă și se pare că motivul a fost acest eveniment tragic al tinereții ei.

Un an mai târziu, la sfatul familiei, Maria Sofia i-a mărturisit soțului ei aventura și după un timp relația celor doi s-a îmbunătățit. Francisc a fost supus unei intervenții chirurgicale și în urma operației a reușit să consume căsătoria, iar Maria a rămas însărcinată pentru a doua oară, de data aceasta cu soțul ei. Pe 24 decembrie 1869, după zece ani de căsătorie, Maria Sofia născut o fiică, Maria Cristina Pia. Mica prințesă s-a născut în aceeași zi cu mătușa ei, împărăteasa Sisi a Austriei, care i-a devenit nașă. Din păcate, copilul a trăit numai trei luni, murind pe 28 martie 1870, iar Maria Sofia și soțul ei nu au mai avut alți copii.

În 1870 Roma a căzut în fața forțelor italiene și regele și regina celor Două Sicilii au plecat în Bavaria. Francisc al II-lea a murit în 1894, iar Maria Sofia, rămasă văduvă, a trăit la Munchen și apoi a plecat la Paris unde a prezidat curtea Bourbon în exil și a primit sprijinul financiar al familiei Rothschild.

Maria Sofia a supraviețuit Primului Război Mondial și căderii monarhiilor austriece, germane și ruse și nu a ezitat să o învinovățească pe nepoata sa, prințesa Marie-José a Belgiei, pentru logodna ei cu prințul moștenitor al Italiei, pe care a considerat-o o trădare. La un moment dat au apărut zvonuri că ea ar fi fost implicată în asasinarea regelui Umberto I al Italiei în 1900 în speranța că va destabiliza noul stat al Italiei, dar acestea nu au niciun fundament.

De fiica ei naturală, Daisy de Lavaysse, se știe doar că a fost crescută de familia sa paternă din sud-vestul Franței și că o dată pe an tânăra Daisy este trimisă la Possenhofen pentru a se întâlni discret cu mama ei. Tânăra a murit înaintea mamei sale pentru că este consemnată participarea fostei regine la înmormântarea fiicei sale în Biserica Madeleine din Paris, spre uimirea presei.

Regina detronată Maria Sofia a celor Două Sicilii a murit la Munchen în 1925, iar din 1984 rămășițele ei se odihnesc alături de cele ale soțului și fiicei ei la biserica Santa Chiara din Napoli, necropola regilor celor Două Sicilii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *