Maria Terezia, Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei și Mare Principesă a Transilvaniei

Prințesa Maria Terezia, fiica lui Carol al VI-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, s-a născut în dimineața zilei de 13 mai 1717 la Palatul Hofburg din Viena și a fost botezată în aceeași zi.
Tatăl ei, care domnea peste zone vaste în Europa Centrală, avea nevoie de un moștenitor pe linie masculină pentru că legea salică interzicea femeilor drepturile de succesiune, astfel că nașterea fetiței a fost o mare dezamăgire pentru tatăl ei și pentru întreaga populație din Viena.
Maria Tereza a fost un copil serios și rezervat, iar pasiunile ei erau să cânte și să tragă cu arcul. Tatăl i-a interzis să călărească, însă mai târziu ea a învățat elementele de bază ale echitației, de dragul ceremoniei de încoronare din Ungaria.
Prințesa a studiat desenul, pictura, muzica și dansul – discipline care au pregătit-o pentru rolul de regină. Tatăl ei i-a permis să participe la întâlnirile de consiliu de la vârsta de 14 ani, însă niciodată nu a avut discuții de stat cu ea.
Problema căsătoriei Mariei Tereza a fost ridicată încă de la începutul copilăriei ei. Prima dată a fost logodită cu Leopold Clement de Lorena, care trebuia să viziteze Viena și s-o întâlnească pe arhiducesă în 1723, însă Leopold a murit de variolă.
Astfel că fratele mai mic al acestuia, Francisc Ștefan, a fost invitat la Viena și el a devenit candidatul favorit la mâna Mariei Terezia, deși împăratul a luat în calcul și alte posibilități.
Francisc Ștefan a rămas la curtea imperială până în 1729, când a urcat pe tronul Lorenei, însă nu i s-a promis formal mâna Mariei Terezia până pe 31 ianuarie 1736, în timpul războiului polonez de succesiune.
Cuplul s-a căsătorit la 12 februarie 1736, iar iubirea Mariei Terezia, devenită Ducesă de Lorena, pentru soțul ei, Francisc Ștefan, a fost puternică și posesivă. Prințesa a fost foarte geloasă și infidelitățile soțului au reprezentat o mare problemă a mariajului lor.
În iulie 1737, Francisc devine Mare Duce de Toscana și cuplul se stabilește pentru scurt timp la Florența. Curând Carol al VI-lea i-a chemat înapoi la Viena, temându-se că va muri în timp ce moștenitoarea lui era la kilometri depărtare, în Toscana. Carol al VI-lea, tatăl Mariei Terezia, a murit pe 20 octombrie 1740, posibil dintr-o intoxicație cu ciuperci.
Atunci când Maria Terezia a preluat tronul, la vârsta de 23 de ani, a găsit imperiul într-o stare deplorabilă. Curtea considera că această tânără femeie, fiind lipsită de experiență, va duce o politică influențată de soțul ei, care nu numai că era străin, dar avea și simpatii pentru Franța. În plus, pentru că o femeie nu ar fi putut fi aleasă ca împărăteasă a Sfântului Imperiu Romano-German, Maria Terezia i-a oferit lui Francisc poziția de co-domnitor.
Totuși, în ciuda iubirii pentru soțul ei și a temerilor criticilor ei, Maria Terezia nu i-a permis acestuia să decidă cu privire la probleme de stat și de multe ori îl dădea afară de la ședințele consiliului atunci când nu era de acord cu el.
Ministrul prusac îi face următorul portret împărătesei: “Maria Tereza are un mers dezinvolt și o ținută maiestoasă, silueta ei este impozantă, fața rotundă și plină, părul blond cu o nuanță roșcată, ochii foarte mari, plini de viață și blândețe, de un albastru-închis, impresionează. Nasul proporționat ca formă nu este nici coroiat, nici turtit. Dantura albă se dezgolește nespus de fermecător atunci când râde. Deși mare, gura ei este mai degrabă frumoasă. Are ceafa și pieptul bine făcute, iar mâinile ei sunt delicioase.”
Pe parcursul a douăzeci de ani, Maria Tereza a dat naștere la șaisprezece copii, dintre care treisprezece au supraviețuit până la maturitate. Prima ei fiică, Maria Elisabeta s-a născut la mai puțin de un an după nuntă. Sexul copilului a generat dezamăgire, la fel ca și nașterea următoarelor fiice: Maria Anna și Maria Carolina.
Apoi, Maria Terezia a născut un fiu pe care l-a numit după Sfântul Iosif, la care se rugase îndelungat în timpul sarcinii, pentru a-i da un moștenitor masculin.
Copilul favorit al Mariei Tereza, Maria Christina, s-a născut când împărăteasa a împlinit 25 de ani, cu patru zile înainte de înfrângerea armatei austriece în Bătălia de la Chotusitz. Încă cinci copii s-au născut în timpul războiului: Maria Elisabeta, Carol Iosif, Maria Amalia, Leopold și Maria Carolina, iar următorii cinci copii s-au născut în timpul păcii dintre Războiul de Succesiune Austriacă și Războiul de Șapte Ani: Maria Ioana, Maria Josepha, Maria Carolina, Ferdinand și Maria Antoaneta.
Ultimul ei fiu, Maximilian Franz, s-a născut în timpul Războiul de Șapte Ani, când Maria Tereza avea 39 de ani.
Împărăteasa a afirmat că, dacă nu ar fi fost aproape întotdeauna însărcinată, ar fi intrat în luptele imperiului ea însăși.
La scurt timp după ce a dat naștere copiilor mai mici, Maria Tereza s-a implicat în negocierile privind căsătoriile celor mari. A fost o mama bună și afectuoasă, dar și-a folosit copiii în jocurile dinastice și a sacrificat fericirea lor în beneficiul statului. Fiind o mamă devotată, dar conștientă de poziția ei, a purtat corespondență cu toți copiii ei cel puțin o dată pe săptămână și se spune că și-a exercitat autoritatea asupra acestora, indiferent de vârsta și rangul lor.
În aprilie 1770, fiica cea mică a Mariei Tereza, Maria Antonia, s-a căsătorit la Viena, prin procură, cu Ludovic, delfin al Franței. Educația ei fusese inițial neglijată, și atunci când francezii s-au arătat interesați de ea, împărăteasa a fost nevoită să intensifice lecțiile despre curtea de la Versailles și francezi.
Maria Terezia a ținut o corespondență ferventă cu Maria Antonia, numită acum Maria Antoaneta, în care de multe ori i-a reproșat lenea și frivolitatea și a certat-o pentru incapacitatea ei de a concepe un copil.
Dar împărăteasa nu a fost critică doar cu regina Franței. A criticat-o pe Maria Carolina pentru activitățile sale politice, pe Ferdinand pentru lipsa lui de organizare și pe Maria Amalia pentru trufie și slaba ei franceză.
Singurul copil pe care nu l-a certat în mod constant a fost Maria Christina, care s-a bucurat de încrederea deplină a mamei sale, deși nu a reușit să o mulțumească pe Maria Terezia într-un aspect foarte important – nu a născut nici un copil care să fi supraviețuit.
Pe plan intern, împărăteasa Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de “Reforma tereziană de stat”. Una din calitățile ei a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ei ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz.
A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului și a instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În 1768 a adoptat un nou cod penal (Constitutio Criminalis Theresiana), iar în 1776 a interzis tortura.
Împărăteasa a militat pentru îmbunătățirea situației țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790).
De asemenea, a abrogat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară (Ratio educationis), punând bazele învățământului de stat pe tot cuprinsul monarhiei habsburgice și a înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației.
Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali, a introdus recrutarea sistematică, a editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a dezvoltat o nouă artilerie. În timpul domniei ei s-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătăți calitatea ofițerilor.
Orașul Theresienstadt din nordul Boemiei, întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale. De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Terezia.
Împăratul Francisc, soțul adorat al Mariei Terezia, a murit pe 18 august 1765, în timp ce se afla la Innsbruck, la nunta celui de-al doilea fiu al lor, Leopold.
Împărăteasa a fost devastată, și-a abandonat toate bijuteriile, și-a tăiat părul, a cerut să îi fie zugrăvit dormitorul în negru, s-a îmbrăcat în doliu pentru tot restul vieții sale și s-a retras complet din viața publică.
De-a lungul văduviei, obișnuia să-și petreacă întreaga lună august și cea de-a optsprezecea zi a fiecărei luni singură în camera ei. Maria Terezia și-a descris starea de spirit la scurt timp după moartea lui Francisc: “Abia acum mă cunosc, pentru că am devenit ca un animal care nu are o adevărată viață sau putere de gândire.”
Spre finalul vieții, Maria Terezia a suferit de dificultăți de respirație, oboseală, tuse și insomnie. Starea ei s-a agravat pe 24 noiembrie 1780. Medicul personal, dr. Störk, și-a dat seama că nu mai are nicio soluție medicală pentru ea, pe 26 noiembrie a solicitat să-i fie făcute ultimele ritualuri religioase, iar pe 28 noiembrie doctorul i-a spus că a sosit timpul. Pe 29 noiembrie, marea împărăteasă a murit înconjurată de copiii săi aflați la Viena.
Reformele pe care ea le-a promovat au transformat imperiul într-un stat modern cu o poziție internațională semnificativă, ea a centralizat și modernizat instituțiile, iar domnia sa a fost considerată începutul erei “absolutismului luminat” din Austria, cu o abordare cu totul nouă față de guvernare: măsurile luate de conducători au devenit mai moderne și mai raționale, iar monarhii s-au dedicat bunăstarii statului și poporului.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *