HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriMarie Joséphine de Savoia, cumnata Mariei Antoaneta

Marie Joséphine de Savoia, cumnata Mariei Antoaneta

DS TW

Marie Joséphine de Savoia s-a născut pe 2 septembrie 1753 la Palatul Regal din Torino și a fost al treilea copil și a doua fiică a prințului Victor Amadeus de Savoia și a infantei Maria Antonia Ferdinanda a Spaniei. Fetița a fost logodită cu prințul francez Ludovic Stanislas, contele de Provence, mariajul fiind parte a unei serii de căsătorii dinastice franco-savoyarde care au loc într-un interval de opt ani, dintre care cea mai proeminentă a fost cea a lui Ludovic Auguste, viitorul Ludovic al XVI-lea al Franței, care se căsătorise cu Maria Antoaneta în 1770.

Marie Joséphine era considerată, din punctul de vedere al rangului, o mireasă mai potrivită pentru Delfinul Franței, mariajul fiind susținut subteran de doamna de Barry, care dorea să aibă un aliat în cadrul familiei regale, dar destinul nu i-a fost favorabil, astfel că tânăra s-a căsătorit pe 16 aprilie 1771 prin împuternicit și apoi în persoană, pe 14 mai 1771, la Palatul Versailles, cu fratele mai mic al viitorului rege al Franței.

Ceremonia de nuntă prin procură, urmată de un banchet, a avut loc la curtea regală din Torino, după care mireasa a traversat Podul Beauvoisin dintre Savoia și Franța, și-a părăsit anturajul italian și a fost întâmpinată de noul alai francez, fiind prezentată familiei regale la Palatul Fontainebleau.

Căsătoria ei cu un nepot al regelui Franței i-a permis să își asume rangul de petite-fille de France. La moartea bunicului soțului ei, în 1774, cumnatul a fost încoronat rege ca Ludovic al XVI-lea, în calitate de frate mai mic al suveranului, soțul prințesei a preluat titlul de Monsieur, iar Marie Joséphine a devenit Madame de France.

Prințesa a primit în dar bijuterii în valoare de 300.000 de lire sterline de la Ludovic al XV-lea, dar nu a făcut o impresie bună la sosirea în Franța, fiind descrisă ca mică de statură, simplă, cu pielea galbenă și având ceea ce Ludovic al XV-lea numea “un nas ticălos”. S-a spus că nu se spăla niciodată pe dinți, nu se pensa și nici nu folosea parfumuri și, pentru a schimba impresia proastă pe care o făcuse în Franța, ambasadorul Savoiei i-a transmis tatălui ei să-i spună că trebuie să-și facă o toaletă mai atentă.

Ludovic Stanislas, conștient de bârfele din jurul soției sale, se lăuda cu relațiile lor conjugale, pentru a înlătura zvonurile că mariajul nici nu ar fi fost consumat. Mulți ani mai târziu, ambasadorul Savoiei în Franța a confirmat că nu s-a pus niciodată problema unei uniuni fizice între cei doi soți și chiar Marie Joséphine va mărturisi în februarie 1772 că nu a fost niciodată însărcinată și că “nu a fost vina ei”.

La început, părea că cei doi erau apropiați de cuplul Maria Antoaneta – Ludovic al XVI-lea, dar relația s-a deteriorat după ascensiunea noului rege la tron. Frații se certau de multe ori și la fel făceau și soțiile lor. Contesa de Provence a contestat, de fapt, legitimitatea primului copil al Mariei Antoaneta și, până la nașterea unui moștenitor de sex masculin, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se promova pe ea și pe soțul ei ca fiind în măsură să fie desemnați următorii în linia de succesiune.

Spre deosebire de sora și cumnatul ei, contele și contesa de Artois, care au părăsit Franța la scurt timp după Căderea Bastiliei, contele și contesa de Provence au rămas în Franța după izbucnirea Revoluției și au fost prezenți la palat în timpul Marșului femeilor de la Versailles, care a avut loc pe 5 octombrie 1789.

Cei doi au fost forțați de revoluționari să se mute la Paris împreună cu Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta, dar, în timp ce familia regală a stat în Palatul Tuileries, Marie Joséphine și soțul ei s-au cazat în Palatul Luxemburg, care era reședința lor din capitală.

În noiembrie 1790, contele de Provence a decis să părăsească Franța și planul de evadare a fost pus în aplicare. În iunie 1791, cuplul s-a deghizat și a plecat spre Olanda austriacă. Bărbatul s-a îmbrăcat ca un negustor englez și a călătorit pe ruta Soissons – Laon – Maubeuge, în timp ce Marie Joséphine a plecat prin nord, au trecut separat granița fără nici o dificultate și s-au reîntâlnit la Namur.

Din Namur, Marie Joséphine s-au dus la Bruxelles, ajungând în cele din urmă la Koblenz, unde cei doi au fost întâmpinați de unchiul lor, Clemens Venceslau de Saxonia, care le-a pus la dispoziție Castelul Schonbornlust. Ludovic Stanislas s-a proclamat regent, dar în această perioadă Marie Joséphine a decis să se despartă de el și să se întoarcă în țara natală. Pe 8 iunie 1795, singurul fiu supraviețuitor al lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, numit de legitimiști Ludovic al XVII-lea al Franței, a murit în timp ce era închis în Turnul Templului, iar pe 16 iunie, susținătorii monarhiei din exil l-au proclamat pe contele de Provence rege al Franței sub numele Ludovic al XVIII-lea, iar Marie Joséphine a devenit regină consoartă.

În aprilie 1796, când Savoia a fost învinsă de Franța condusă Napoleon Bonaparte, Marie Joséphine a plecat în Austria și în august s-a stabilit împreună cu fosta ei doamnă de onoare, Marguerite de Gourbillon, la Budweis, în timp ce Ludovic Stanislas s-a mutat la Blankenburg.

În timpul exilului, contele și contesa și-au scris regulat, iar în 1799, Marie Joséphine a fost invitată de soțul ei să i se alăture în Jelgava, pentru a participa la nunta nepoatei lor, Marie Thérèse, singurul copil supraviețuitor al lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, cu Louis-Antoine, ducele de Angoulême, dar a refuzat să participe la eveniment. În 1800, a plecat în stațiunea Bad Pyrmont din Germania, unde a rămas timp de câțiva ani, dar în 1804, a fost nevoită să se întoarcă, împotriva voinței sale, la Ludovic, mutându-se împreună în Anglia, unde au înființat o curte regală în exil. Era deja bolnavă de edem și a trăit retrasă timp de doi ani. Marie Joséphine a încetat din viață pe 13 noiembrie 1810, iar înmormântarea a fost o bună ocazie pentru reîntâlnirea tuturor membrilor curții regale a Franței în exil, regina neîncoronată fiind depusă la Lady Chapel din Westminster Abbey.

Trupul său a fost dus un an mai târziu în Regatul Sardiniei, la Catedrala din Cagliari, unde se află și astăzi. Fratele ei, regele Charles Felix al Sardiniei, i-a ridicat un monument impunător, pe care a inscripționat cuvintele “sapiens, prudens, pientissima”.

În 1814, după căderea lui Napoleon, în Franța a fost restaurat regimul monarhic, iar regele exilat și-a preluat tronul, ducând o politică dedicată intereselor aristocrației ce emigrase în timpul Revoluției peste hotare. Ludovic al XVIII-lea a murit pe 16 septembrie 1824 la Palatul Tuileries din Paris, după o agonie de câteva zile, ca urmare a unei gangrene la ambele picioare.

DS TW
No comments

leave a comment