Marie Joséphine de Savoia, cumnata Mariei Antoaneta, a fost proclamată în exil regină a Franței, dar nu a ajuns niciodată pe tron

Marie Joséphine de Savoia s-a născut pe 2 septembrie 1753 la Palatul Regal din Torino și a fost al treilea copil și a doua fiică a prințului Victor Amadeus de Savoia și a infantei Maria Antonia Ferdinanda a Spaniei. Fetița a fost logodită cu prințul francez Louis Stanislas, contele de Provence, mariajul fiind parte a unei serii de căsătorii dinastice franco-savoyarde care au loc într-un interval de opt ani, dintre care cea mai proeminentă a fost cea a lui Ludovic Auguste, viitorul Ludovic al XVI-lea al Franței, care se căsătorise cu Maria Antoaneta în 1770.

Marie Joséphine era considerată, din punctul de vedere al rangului, o mireasă mai potrivită pentru Delfinul Franței, mariajul fiind susținut subteran de doamna Barry, care dorea să aibă un aliat în cadrul familiei regale, dar destinul nu i-a fost favorabil, astfel că tânăra s-a căsătorit pe 16 aprilie 1771 prin împuternicit și apoi în persoană, pe 14 mai 1771, la Palatul Versailles, cu fratele mai mic al viitorului rege al Franței.

 

 

Ceremonia de nuntă prin împuternicire, urmată de o ceremonie de așternut și un banchet a avut loc la curtea regală din Torino, după care mireasa a traversat Podul Beauvoisin dintre Savoia și Franța, și-a părăsit anturajul italian și a fost întâmpinată de noul alai francez, fiind prezentată familiei regale la Palatul Fontainebleau.

Căsătoria ei cu un Nepot al Franței i-a permis să își asume rangul de petite-fille de France, iar la moartea bunicului soțului ei, în 1774, cumnatul ei a fost încoronat rege ca Ludovic al XVI-lea. În calitate de frate mai mic al suveranului, soțul ei a preluat titlul de Monsieur, iar Marie Joséphine a devenit Madame de France.

Prințesa a primit bijuterii în valoare de 300.000 de lire sterline de la Ludovic al XV-lea, dar nu a făcut o impresie bună la sosirea ei în Franța, fiind descrisă ca mică de statură, simplă, cu pielea galbenă și având ceea ce Ludovic al XV-lea numea “un nas ticălos”. S-a spus că nu s-a spălat niciodată pe dinți, nu se pensa și nici nu folosea parfumuri și, pentru a schimba impresia proastă pe care tânăra o făcuse în Franța, ambasadorul Savoiei i-a transmis tatălui ei să-i spună că trebuie să-și facă o toaletă mai atentă.

Soțul ei, Louis Stanislas, conștient de bârfele din jurul soției sale, se lăuda cu relațiile conjugale viguroase, pentru a înlătura zvonurile că mariajul său nici nu ar fi fost consumat. Ani mai târziu, ambasadorul Savoiei în Franța a confirmat că nu s-a pus niciodată problema unei uniuni fizice între cei doi soți și chiar Marie Joséphine va spune în februarie 1772 că nu a fost niciodată însărcinată și că “nu este vina mea”.

La început, părea că cei doi erau apropiați de cuplul Maria Antoaneta – Ludovic al XVI-lea, dar relația lor s-a deteriorat după ascensiunea noului rege la tron. Frații se certau de multe ori și la fel făceau și soțiile lor. Contesa de Provence a contestat de fapt legitimitatea primului copil al Mariei Antoaneta și, până la nașterea unui moștenitor masculin, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se promova pe ea și pe soțul ei ca fiind mai în măsură să fie următorii în linia de succesiune.

 

După primii ani de la căsătorie, contele și contesa de Provence au trăit în mare parte separați, apărând zvonul că Louis Stanislaus avea o relație romantică cu curteanul său preferat, ducele d’Avaray, iar despre Marie Joséphine s-a spus că avea legături neprincipiale cu doamna ei de onoare, Marguerite de Gourbillon.

Spre deosebire de sora și cumnatul ei, contele și contesa de Artois, care au părăsit Franța la scurt timp după Căderea Bastiliei, contele și contesa de Provence au rămas în Franța după izbucnirea Revoluției și au fost prezenți la palat în timpul Marșului femeilor de la Versailles, care a avut loc la 5 octombrie 1789.

Apoi cei doi au fost forțați să se mute la Paris împreună cu Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta, dar, în timp ce familia regală a stat în Palatul Tuileries, Marie Joséphine și soțul ei s-au cazat în Palatul Luxemburg, care era reședința lor din capitală.

În noiembrie 1790, contele de Provence a făcut planuri pentru a părăsi Franța și planul lui de evadare a fost pus în aplicare. În iunie 1791, cuplul a plecat în Olanda austriacă deghizat, el fiind îmbrăcat ca un negustor englez, fiind însoțit de preferatul său, d’Avraye, și a călătorit pe ruta Soissons, Laon și Maubeuge, în timp ce Marie Joséphine a călătorit prin nord, au trecut granița fără nici o dificultate și s-au reîntâlnit la Namur.

 

 

Din Namur, Marie Joséphine s-au dus la Bruxelles, ajungând în cele din urmă la Koblenz, unde cei doi au fost întâmpinați de unchiul lor, Clemens Venceslau de Saxonia, care le-a pus la dispoziție Castelul Schonbornlust. Louis Stanislaus, care s-a proclamat regent și în această perioadă Marie Joséphine a decis să se despartă de el și să se întoarcă în țara natală. Pe 8 iunie 1795, singurul fiu supraviețuitor al lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, numit de legitimiști Ludovic al XVII-lea al Franței, a murit în timp ce era închis în Turnul Templului, iar pe 16 iunie, susținătorii monarhiei din exil l-au proclamat pe contele de Provence rege al Franței ca Ludovic al XVIII-lea, iar Marie Joséphine a devenit regină consoartă.

În aprilie 1796, când Savoia a fost învinsă de Franța sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, Marie Joséphine a plecat în Austria și s-a stabilit cu fosta ei doamnă de onoare, Marguerite de Gourbillon, la Budweis în august 1796, în timp ce Louis Stanislaus s-a mutat la Blankenburg.

În această perioadă de exil, contele și contesa și-au scris regulat, iar în 1799, Marie Joséphine a fost invitată de soțul ei să i se alăture în Jelgava pentru a participa la nunta dintre nepoata lor, Marie Thérèse, singurul copil supraviețuitor al lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, cu nepotul ei Louis-Antoine, ducele de Angoulême, dar ea a refuzat să se alăture familiei pentru această ocazie. În 1800, Marie Joséphine a plecat în stațiunea Bad Pyrmont din Germania, unde a rămas timp de câțiva ani sub numele de comtesse de Lille, dar în 1804, a fost nevoită să se întoarcă, împotriva voinței sale, la Ludovic,  și i s-a alăturat soțului ei în Anglia, unde acestuia I se permisese să înființeze o curte regală în exil. La sosirea ei Anglia era bolnavă de edem și a trăit foarte discret până la moartea ei, doi ani mai târziu. Marie Joséphine a încetat din viață pe 13 noiembrie 1810, iar înmormântarea ei a fost o bună ocazie pentru reîntâlnirea tuturor membrilor curții regale a Franței în exil, regina fiind depusă la Lady Chapel din Westminster Abbey.

 

Trupul ei a fost dus un an mai târziu în Regatul Sardiniei, unde se află și astăzi, la Catedrala din Cagliari, iar fratele ei, regele Charles Felix al Sardiniei, i-a ridicat un monument impunător, pe care a inscripționat cuvintele “sapiens, prudens, pientissima”.

După căderea lui Napoleon, în 1814, în Franța a fost restaurat regimul monarhic, deși Vechiul Regim, care existase înaintea Revoluției, nu a mai putut fi restaurant, iar regele exilat și-a preluat tronul, ducând o politică dedicată intereselor aristocrației emigrate în timpul Revoluției peste hotare.

Ludovic al XVIII-lea a murit pe 16 septembrie 1824 la Palatul Tuileries din Paris, după o agonie dureroasă de câteva zile, ca urmare a unei gangrene la ambele picioare, iar fratele lui Ludovic, contele d’Artois, a devenit rege al Franței sub numele de Carol al X-lea.

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *