HomeOameni care au intrat în istorieFeministe și activisteMarina Vlady împlinește 86 de ani. Actrița franceză a fost Mona în “Steaua fără nume”

Marina Vlady împlinește 86 de ani. Actrița franceză a fost Mona în “Steaua fără nume”

Marina Vlady
DS TW

Marina Vlady s-a născut pe 10 mai 1938 la Clichy, lângă Paris, și a fost fiica unor emigranți ruși. Tatăl ei fusese cântăreț de operă, iar mama, dansatoare, astfel că surorile Baïdar-Poliakoff, Odile Versois, Hélène Vallier, Olga și Marina au apărut pe scenă în copilărie și, pentru o perioadă, au urmat o carieră în balet. Marina a fost căsătorită cu actorul Robert Hossein din 1955 până în 1959, apoi, în 1963, s-a recăsătorit cu Jean-Claude Brouillet, un antreprenor francez, proprietarul unor companii aeriene, fost membru al Rezistenței Franceze, dar mariajul nu a durat decât trei ani.

Următorul soț al Marinei Vlady a fost poetul și compozitorul rus Vladimir Vîsoţki, care a încetat din viață în 1980 și căruia i-a dedicat volumul de memorii “Vladimir sau Zborul întrerupt” (Fayard, 1987). După cum mărturisea în “Le Figaro”, cartea este „o declaraţie de dragoste pentru un bărbat care a fost unul din marii poeţi ai generaţiei lui şi care a suferit umilinţe sub regimul sovietic. Am avut impresia că se izbea de ziduri de vată şi s-a sufocat. A murit la 42 de ani, în iulie 1980, plâns de un popor întreg care-i iubea umorul mişcător, textele provocatoare, ce n-aveau cum să fie pe placul oficialităţii. A suferit din cauza mizeriilor ce i se făceau şi s-a prăbuşit în alcoolism. Am trăit împreună un amestec de extaz şi sfâşiere, trecând mereu de la umbra la lumină. Din fericire, în anii aceia eu eram puternică, l-am purtat pe braţe. Vladimir Vîsoţki a devenit un fel de icoana în Rusia. Sicriul lui, expus la Teatrul Taganka (unde jucase un memorabil Hamlet) a fost privegheat de un milion de oameni. Nu sunt ataşată de Rusia strămoşilor mei, ci de aceea în care am trăit cu Vîsoţki ani foarte intenşi, un amestec de clocotire artistică, de suferinţe, de întâlniri exaltante şi umor nebun”.

carturesti.ro
Marina Vlady

În 1966, actrița a jucat în coproducția româno-franceză “Steaua fără nume”, realizată în România de regizorul Henri Colpi, după piesa cu acelaşi nume a lui Mihail Sebastian. Printre colegii de platou s-au aflat atunci Claude Rich, Eugenia Popovici, Marcel Anghelescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Cristea Avram, Alinta Ciurdăreanu, Franz Keller, Mihai Fotino, Emil Bozdogescu. Cristea Avram, îndrăgostit de actrița franceză, a divorțat de Olga Tudorache, cu care era căsătorit, și a plecat la Paris, dar relația cu vedeta cinematografiei franceze nu a durat prea mult timp.

“Poate că popularitatea Marinei Vlady în rândurile publicului românesc nu e străină de faptul că în frumuseţea ei s-au distilat însuşirile cosânzenelor din poveste. Acea frumuseţe de poezie întrupată de raze de lună preschimbate în lungi plete, de azur ceresc capturat într-o privire o remarcasem — ingenuă şi frusta aproape — în pastorala cu accente neorealiste intitulată de Giuseppe de Santis „Zile de dragoste”. Veritabila fascinaţie s-a produs însă o dată cu ivirea dintre ceţurile peisajului nordic a acelei stranii „Vrăjitoare”.

Marina Vlady și fiul ei, Vladimir

Ea ne-a făcut să credem iară — și poate în pofida intenției ultime a autorilor — că frumusețea unui chip de femeie poate vrăji în sensul originar al cuvântului. De altfel, o recentă reîntâlnire cu „Vrăjitoarea” pe ecranul televizorului a demonstrat că farmecul operează în continuare şi că Marina Vlady rămâne inimitabilă, în ciuda multiplicării de atunci încoace, pe scară aproape industrială, pe ecran şi pe stradă, a tipului de fată pe jumătate sălbatică, cu plete de culoarea paiului şi ochii tiviţi cu negru.

Cine şi-a dat însă osteneala să înregistreze chipul şi talentul Marinei Vlady încă din filme în care nu deţinea capul de afiş a fost îndemnat să recunoască şi să salute apariţia unei naturi artistice remarcabile. Nu am uitat cum, din numai două apariţii episodice în filmul lui Steno şi Monicelli, „Infidelele”, a putut grava în trăsături de vitriol portretul ingenuei perverse, întreţinuta brânzarului Azzalli.

fashiondays.ro

Debutul şi-l făcuse în umbra proaspetei glorii a surorii sale, Odile Versois, fără a vedea însă nimic extraordinar în faptul de a deveni actriţă — căci familia Baidarov-Poliakov a dăruit scenei mai multe generaţii de cântăreţi, dansatori şi actori. După o timpurie şi prodigioasă carieră pe ecranele italiene, ea şi-a găsit consacrarea definitivă în ţara natală, Franţa, o dată cu filmul „Înaintea potopului” de André Cayatte. Un personaj complex îi dăduse prilejul de a deveni, la 15 ani, „revelaţia anului şi a cucerit Premiulu „Suzanne Bianchetti” pe 1953.

N-a frecventat alt conservator decât platourile de filmare (şi o singură dată scena într-un spectacol scris şi regizat de fostul ei soţ, Robert Hossein). Dar de-a lungul anilor şi al celor 38 de filme în care a jucat, Marina Vlady şi-a şlefuit un meşteşug artistic care-i permite să înfrunte orice rol. Ne-a cutremurat cu perfidia Catherinei din „Cauze drepte”, tot pe atât cât ne-a zguduit cu dezarmarea și candoarea fetei-mame din „Vârsta dragostei”. Am simtit cum vibra de pasiune sub rigidul costum de curte inima „Prințesei de Cleves”, tot asa cum am captat pâlpâirile sălbatice ale sentimentelor în făptura enigmatică a „Vrăjitoarei”. Ne-am lăsat cuceriţi de sănătatea morală a tinerei eroine din coproducţia franco-cehoslovacă “În umbra legii”, ca şi de setea de absolut a Odilei din „Climate”. Ecouri din presa internaţională ne incită să aşteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu darurile de comediană ale Marinei Vlady în filme ca „Adorabila mincinoasă” sau „Bomboane cu piper”. Și mai ales cu rolul care i-a încununat cariera, aducându-i în 1963 mult râvnitul premiu de interpretare al Festivalului de la Cannes, Regina din „Patul conjugal” de Marco Ferreri.

Dar iată că până la îndeplinirea acestor deziderate ne-a fost dat să se împlinească o altă dorinţă: aceea de a ne întâlni cu Marina Vlady la Bucureşti. Venită în ţară pentru a participa la realizarea filmului „Steaua fără nume”, ecranizarea piesei lui Mihail Sebastian, populara vedetă s-a întâlnit cu un colaborator al revistei „Flacăra”.

Nu e nevoie să caut îndelung în memorie imaginea pe care mi-o evocă tabloul ce-l am în față. Nu pot uita expresia cu care în filmul „Vârsta dragostei” Marina Vlady — n-avea pe atunci mai mult de 15 ani — ieșea din cabinetul doctorului care îi spusese că va fi mamă. Aceeaşi indicibilă tandreţe şi uimire îi abureşte acum privirea aţintită asupra micului Vladimir care, în timp ce stăm de vorbă, tropăie harnic în jurul nostru şi din când în când vine să se ghemuiască pentru câteva clipe în braţele mamei.

— Publicul românesc vă îndrăgeşte foarte mult şi vestea că veţi interpreta rolul Monei din „Steaua fără nume” a produs senzaţie. Cititorii noştri ar fi foarte interesaţi să ştie cum s-a produs întâlnirea dumneavoastră cu eroina piesei lui Mihail Sebastian.

— Ca să fiu sinceră, voi spune că „vinovatul” e prietenul meu, Colpi. Teatrul lui Mihail Sebastian nu e cunoscut în Franţa, şi e păcat; dar cum intenţionam de mult sa fac un film cu Colpi, el mi-a dat să citesc piesa. Când am luat cunoştinţă de rol, m-am entuziasmat pentru ideea acestui film şi am sprijinit proiectul, fiind convinsă că Henri Colpi poate realiza din el ceva interesant. M-a bucurat, fireşte, şi gândul de a cunoaşte cu acest prilej ţara dumneavoastră.

— Vă găsiţi oarecare afinităţi cu Mona sau poate înrudiri cu alte personaje din filmele dumneavoastră?

— Personal, sunt o femeie echilibrată, deci opusul Monei, care e sfâşiată de complexe, de porniri contradictorii. Ar avea poate ceva comun cu Odile din „Climate”, care era și dânsa o nesatisfăcută în felul ei. Ca actriţă însă trebuie s-o înțeleg pe Mona, să-i intuiesc sentimentele, iar la nevoie să mă identific cu ea, chiar dacă în viața de toate zilele sunt cu totul alta.

— Știm că puteți interpreta orice tip de femeie, ingenuă ca fetiţa din “Zile de dragoste”, filmul lui De Santis, sau calculată ca odioasa Catherine din „Cauze drepte”, reţinută ca Prințesa de Cleves sau clocotind de senzualitate ca Regina din „Patul conjugal”.

— Ceea ce mă scoate din fire este lipsa de fantezie a unora dintre producători. De exemplu, după succesul cu „Ape Regina” mi s-au oferit numai şi numai roluri de femeie agresivă, gata să-şi devoreze bărbatul. Dar nu înţeleg oamenii ăştia că, pentru a se putea depăşi, o actriţă are nevoie de roluri cât mai diverse?

— Văd că puneţi serios „la inimă” problemele profesionale…

— Îmi permit să fiu sinceră cu dumneavoastră, deoarece îmi dau seama ca nu risc să fiu răstălmăcită, cum mi se întâmplă cu unii gazetari de la noi. Vă interesează mai curând munca mea decât viaţa particulară.

Marina Vlady
Marina Vlady

— Exact. De exemplu — întrebarea e banală poate — care a fost experienţa cea mai exaltantă din cariera dumneavoastră, rolul cel mai interesant?

— Există un răspuns convenţional la această întrebare, dar vă rog să credeţi că, în ce mă priveşte, e sincer : cel mai mult mă interesează rolul la care lucrez în prezent. Mă dăruiesc cu tot sufletul muncii pe care o fac, proiectului în curs şi, evident acum nu mă gândesc decât la Mona şi la contribuţia pe care aş putea-o da la reuşita acestui film. Sunt conştienta de limitele acestei contribuţi: ca interpretă sunt în mare măsură un instrument în mâna regizorului. Tot ce-mi doresc este să-i înţeleg intenţiile cât mai exact şi să le găsesc traducerea în termenii artei actoriceşti. Am însă încredere în Colpi şi el, la rândul său, în mine, astfel că va fi, sper, o colaborare armonioasă.

— Ce ne puteți spune despre ultimul dumneavoastră rol? Ce simte o actriță chemată s-o interpreteze pe Mona Lisa?

— M-am amuzat teribil. Filmul „Eu, tu și Gioconda” al lui Michel Deville — țin mult la acest regizor care mi-a mai dat ocazia să joc un rol comic în „Adorabila mincinoasă” — se încadrează în genul „comedie lirică”. Am păstrat o amintire plăcută din această experiență, dar, în general, o dată terminate, filmele nu mă mai prea interesează. Ca de altfel toată partea mondenă, strălucitoare, a profesiunii: premiere de gală, conferinţe de presă, recepţii, vânătoare de autografe etc. Singurul lucru care mă încântă este ecoul muncii mele în inimile spectatorilor, care îmi scriu uneori mulţumindu-mi pentru emoţia produsă de cutare rol sau de o scenă dintr-un film. Am primit multe asemenea scrisori şi din România şi mă bucur să ştiu că am prieteni aici.

— Aţi văzut vreun film românesc?

— Mi s-a vorbit foarte mult despre cinematografia românească, despre şansele neobişnuite care sunt oferite aci tinerilor realizatori. Cel mai recent am văzut în vară, la Moscova, filmul „Harap-Alb”. Dar îmi propun să profit de şederea mea în ţara dumneavoastră pentru a lua cunoştinţă de realizările tinerilor regizori. Sunt convinsă că aceasta îmi va permite şi să mă familiarizez mai uşor cu spiritul oamenilor de aici, să mă integrez în ambianţa filmului „Steaua fără nume”.

*** Flacăra, 30 octombrie 1965

Marina Vlady împlinește astăzi 86 de ani.

Marina Vlady

Surse:

Cinema, 1963, 1965

Femeia, 1965

Flacăra, 1965

DS TW
Latest comment

leave a comment