HomeLocuri de povesteMari colecționariMichael Rockefeller, miliardarul dispărut fără urmă

Michael Rockefeller, miliardarul dispărut fără urmă

Michael Rockefeller
DS TW

Michael Rockefeller s-a născut pe 18 mai 1938, fiind al cincilea și ultimul copil al lui Mary și Nelson Rockefeller și nepot al lui John D. Rockefeller, fondatorul Standard Oil.

Tânărul a urmat școala Buckley din New York și Academia Phillips Exeter din New Hampshire, apoi a absolvit Cum Laude Universitatea Harvard, obținând o diplomă de licență în istorie și economie.

În 1960, a servit timp de șase luni în armata Statelor Unite, apoi a plecat într-o expediție organizată de Muzeul de Arheologie și Etnologie Peabody de la Harvard pentru a studia tribul Dani din vestul Noii Guinee. Michael și un prieten de-al său au părăsit pentru scurt timp expediția pentru a studia tribul Asmat, un popor băștinaș format din aproximatic 60.000 de oameni care este stabilit în Noua Guinee de sud, în zona Parcului Național Lorentz.

După ce s-a întors la New York, cercetătorul, fascinat de arta și tradițiile foarte puțin cunoscute ale băștinașilor, a decis să revină în insule pentru a studia mai aprofundat grupul Asmat: “Îmi doresc să fac ceva aventuros”, a explicat el, “într-un moment în care frontierele, în adevăratul sens al cuvântului, dispar”.

Michael Rockefeller
Michael Rockefeller

Tânărul și-a petrecut mult timp în Noua Guinee Olandeză înregistrând date etnografice și într-una dintre scrisorile pe care le-a trimis acasă a mărturisit: “E obositor, dar deosebit de interesant aici. Tribul Asmat  este ca un puzzle imens cu piese formate dintr-o multitudine de ceremonii și stiluri de artă fascinante. Călătoriile mele îmi permit să înțeleg, chiar dacă numai într-o manieră superficială și rudimentară, natura acestui puzzle”. Pe 19 noiembrie 1961, Michael Rockefeller, care avea doar 23 de ani, și antropologul olandez René Wassing se aflau într-o canoe la aproximatic 6  kilometri de țărm atunci când barca lor s-a răsturnat. Americanul a înotat spre mal, în timp ce colegul său a rămas agățat de barcă, fiind salvat a doua zi, dar Rockefeller nu a mai fost văzut niciodată.

Cercetătorul a fost declarat mort din punct de vedere legal după trei ani, în 1964, iar dispariția sa a fost subiectul multor speculații în presa americană. S-a spus că Rockefeller fie s-a înecat, fie a fost atacat de un rechin sau un crocodil de apă sărată și, deoarece canibalismul era un obicei încă prezent în unele subdiviziuni ale tribului Asmat în 1961, s-a scris, de asemenea, că ar fi fost ucis și mâncat de băștinași.

În 1969, jurnalistul Milt Machlin a călătorit pe insulă pentru a investiga dispariția lui Rockefeller și a respins relatările care circulaseră despre posibilitatea ca tânărul să fi fost luat ostatic, explicând că dovezile circumstanțiale susțin ideea că a fost ucis.

Michael Rockefeller

Mai mulți lideri băștinași din satul Otsjanep, unde Rockefeller ar fi ajuns probabil după ce a atins țărmul, fuseseră uciși de o patrulă olandeză în 1958, oferind astfel un posibil motiv de răzbunare din partea tribului împotriva celor din “tribul alb”.

O carte intitulată “Rocky Goes West” scrisă de Paul Toohey susține că, în 1979, mama lui Rockefeller a angajat un investigator privat pentru a merge în Noua Guinee și a încerca să rezolve misterul dispariției fiului său. Toohey scrie în volumul său că investigatorul privat ar fi dat la schimb un motor de barcă pentru craniile a trei bărbați despre care șeful tribului Asmat spunea că sunt singurii bărbați albi pe care oamenii săi i-au ucis vreodată. Anchetatorul s-ar fi întors la New York și a predat aceste cranii familiei, convins că unul dintre ele era al lui Michael Rockefeller, dar familia nu a comentat niciodată această informație.

În filmul documentar ‘Keep the River on Your Right”, antropologul american Tobias Schneebaum afirmă că a vorbit cu câțiva membri ai tribului Asmat din satul Otsjanep care i-au spus că l-au găsit pe tânărul cercetător și l-au mâncat. În 2014, Carl Hoffman a publicat o carte, „Savage Harvest: A Tale of Cannibals, Colonialism and Michael Rockefeller’s Tragic Quest for Primitive Art”, în care vorbește despre cercetarea dispariției misterioase a lui Rockefeller și a presupusei lui morți. Niciunul dintre jurnaliștii și scriitorii care au documentat misterioasa dispariție a lui Michael nu a reușit să vorbească cu familia Rockefeller.

În timpul mai multor vizite în satele din zonă, Hoffman mărturisește că a auzit mai multe povești despre bărbații din Otsjanep care l-au ucis pe Rockefeller. Povestirile, care sunt similare cu mărturiile colectate în anii 1960, se concentrează asupra versiunii conform căreia băștinașii care l-au ținut inițial ostatic s-au certat și, în cele din urmă, au decis să-l omoare pe Michael, ca răzbunare pentru incidentul din 1958. La scurt timp după crimă, comunitatea a fost afectată de o epidemie de holeră, iar sătenii au crezut că boala a fost o răzbunare divină pentru uciderea tânărului.

Multe dintre artefactele tribului Asmat care fuseseră colectate de Michael Rockefeller în timpul primei sale expediții fac parte astăzi din colecția Michael C. Rockefeller Wing de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

 

Puteți găsi aici mai multe informații despre arta tradițională Asmat.

DS TW

leave a comment