Miss Ellie, actrița care a unit întreaga distribuție a serialului Dallas (galerie foto)

Barbara Bel Geddes s-a născut la 31 octombrie 1922, la New York, și a fost fiica lui Helen Belle și a designerului Norman Bel Geddes. Tânăra s-a căsătorit cu Carl Sawyer, managerul unui teatru, în 1944 și au avut împreună o fiică numită Susan. Cuplul a divorțat în 1951 și în același an actrița s-a căsătorit cu regizorul Windsor Lewis, cu care a avut mai avut o fiică, Betsy.

Primul ei rol important a fost în 1946, pe Broadway, în spectacolul “Deep Are the Roots”, piesă care i-a adus Premiul Clarence Derwent și Premiul Donaldson, un precursor al premiilor Tony, pentru realizările sale remarcabile în teatru.

În 1952, actrița, care împlinise 30 de ani, a primit prestigiosul premiu “Femeia anului” de la Hasty Pudding Theatricals, cea mai veche companie de teatru din America. Bel Geddes și-a început cariera în cinematografie în 1947, interpretând rolul principal, alături de Henry Fonda, în “The Long Night”, un remake al filmului francez din 1939 “Le jour se lève” și în anul următor a fost nominalizată la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea sa în filmul lui George Stevens, “I Remember Mama”.

 

Din 1951 până în 1953, Bel a jucat 924 de spectacole ale comediei de succes “The Moon Is Blue”, iar în 1955 a primit rolul lui Maggie în producția lui Elia Kazan de pe Broadway, după piesa “Pisica pe acoperișul fierbinte” de Tennessee Williams.

Apoi actrița a interpretat-o pe soția lui Richard Widmark, Nancy, în filmul lui Kazan, “Panic in the Streets”. În 1958, Alfred Hitchcock a distribuit-o alături de James Stewart în “Vertigo” și după aceea a jucat împreună cu Danny Kaye și Louis Armstrong în musicalul “The Five Pennies”.

 

 

În 1978, Bel Geddes a fost primul artist care a fost distribuită în serialul Dallas, rolul lui Miss Ellie Ewing fiind cel care i-a adus rapid recunoașterea internațională. Actrița a apărut în multe episoade, aproape în fiecare sezon al serialului, mai exact în 276 de episode filmate din 1978 până în 1990. Larry Hagman, cel care a jucat rolul lui JR Ewing, era cu doar nouă ani mai tânăr decât Bel și va declara mai târziu pentru Associated Press: “Ea a fost stânca din Dallas. Era o femeie foarte drăguță și o actriță minunată, avea un fel de lipici care ne ținea pe toți împreună”.

 

În 1971, actrița a suferit o mastectomie radicală, o experiență pe care a retrăit-o în timp ce o juca pe Miss Ellie, în sezonul 1979–1980 din serial și în acea perioadă a fost premiată de fosta primă doamnă Betty Ford pentru că a contribuit la creșterea gradului de conștientizare riscului privind cancerul de sân.

La doar câteva zile după ce actrița a finalizat filmările pentru sezonul 1982–1983, medicul său i-a descoperit o afecțiune care necesita o intervenție chirurgicală tip bypass de urgență. Bel Geddes a suferit o operație cardiacă și a ratat primele 11 episoade din sezonul 1983-1984, fiind înlocuită cu actrița Donna Reed pentru sezonul 1984-1985. După ce starea ei s-a îmbunătățit, a revenit în serial jucând până în 1990.

Bel Geddes s-a retras din actorie în 1990 și s-a stabilit în casa ei din Northeast Harbor, Maine, a scris două cărți pentru copii și a creat o colecție de felicitări pentru Crăciun.

Actrița a murit la reședința ei din cauza unui cancer pulmonar pe 8 august 2005, la vârsta de 82 de ani, și a fost incinerată, cenușa ei fiind împrăștiată dintr-o barcă de lemn în apele portului din Maine.

 

 

Galerie foto:

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *