Sophie Charlotte Augustine de Bavaria s-a născut pe 23 februarie 1847 la Castelul Possenhofen și a fost fiica Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și a Prințesei Ludovika, al nouălea copil din cei zece ai familiei, soră a împărătesei Sisi a Austriei, a reginei Maria Sofia a celor Două Sicilii și a Helenei, prințesă de Thurn și Taxis.
Tânăra s-a logodit cu vărul ei, regele Ludwig al II-lea al Bavariei, dar, după mai multe amânări ale căsătoriei, Ludwig a rupt logodna în octombrie 1867 și prințesa s-a mutat la mătușa ei, Amalie Auguste, în Saxonia, unde l-a întâlnit pe Ferdinand d’Orléans, cu care s-a căsătorit pe 28 septembrie 1868.
Cei doi s-au stabilit la Londra, unde Sophie Charlotte a adus pe lume primul copil, pe Louise d’Orléans, apoi pe Emanuel, Duce de Vendôme. Ajunsă la vârsta de 40 de ani, prințesa a început o relație cu un medic căsătorit și a fost atât de îndrăgostită încât s-a gândit să-și părăsească soțul și copiii adolescenți. Cei doi amanți au vrut să fugă în Elveția, dar soția medicului a creat un scandal public și cuplul a decis să se despartă.
Ulterior a fost internată în sanatoriul doctorului Kraft-Ebing, aflat în Mariagrün, lângă Graz, în Austria, fiind tratată de medicul Richard von Krafft-Ebing, specialist în tulburări sexuale. După cinci luni de terapie, Sophie s-a reîntors în Mentelberg, și-a reluat viața de familie și a început să se implice în misiuni de caritate. Ca și cum ar fi avut o presimțire, ducesa și-a redactat testamentul pe 4 octombrie 1896. Sora împărătesei Sisi a murit câteva luni mai târziu, pe 4 mai 1897, în incendiul devastator de la Bazar de la Charité din Paris.
Prințesa se afla la evenimentul anual de caritate organizat de aristocrația franceză pentru a strânge fonduri pentru săraci când a izbucnit focul. În acea după-amiază, nunțiul apostolic Eugenio Clari vizitase târgul și îl binecuvântase. În jurul orei 4 după-amiaza, ducesa, care se afla la standul călugărițelor dominicane, a simțit miros de ars și i-a șoptit uneia dintre vecinele ei, doamna Belin: “Mă sufoc”. Aceasta i-a răspuns: “Dacă ar izbucni un incendiu, ar fi groaznic”.
Nu după mult timp s-a declanșat cumplita tragedie. Focul a pornit de la o lampă de proiecție cinematografică, mai întâi a ars o perdea, apoi incendiul s-a întins la structura de lemn a hangarului în care era organizat evenimentul, cuprinzând tot acoperișul din carton gudronat. Oamenii au intrat în panică și au încercat disperați să se salveze, dar, așa cum se întâmplă în astfel de tragedii, s-au produs busculade, unii au căzut și nu s-au mai putut ridica, în timp ce erau călcați pur și simplu în picioare de cei care încercau să fugă.
Ducesa Sophie a refuzat să iasă din incinta bazarului, insistând ca vânzătoarele și călugărițele care lucrau alături de ea să fie salvate primele. O femeie care a scăpat cu viață a povestit că a văzut-o îngenunchind și începând să se roage în timp ce flăcările o înconjurau și a auzit-o spunând: “Mai întâi tinerii, apoi vizitatorii”. Apoi a adăugat: „Fugiți! Nu vă faceți griji pentru mine, voi fi ultima care va pleca”.
La doar un sfert de oră de la izbucnirea focului, hangarul se transformase într-un morman de grinzi carbonizate sub care erau zeci de cadavre. Printre cele 126 de victime s-au aflat șase călugărițe, șase copii, un medic, pictorița Camille Moreau-Nélaton și multe femei din aristocrația franceză. În urma dezastrului, un binefăcător anonim a donat 937.438 de franci pentru scopurile caritabile pentru care fusese organizat bazarul, echivalentul sumelor adunate cu un an înainte.
La câteva zile după tragedie, sora lui Sophie, Sissi, împărăteasa Austriei, a prezis: „cu toții vom muri de moarte violentă”.
Corpul ducesei se odihnește în capela regală din Dreux. Celebra statuie culcată a Sophiei de Alençon care se află în Muzeul de Artă din oraș este opera sculptorului Louis-Ernest Barrias. În anul 1900, pe locul dezastrului de la Bazar de la Charité a fost construită capela Notre-Dame-de-Consolation.
