Moartea dramatică a Prințesei de Lamballe, confidenta Mariei Antoaneta. Femeia a fost ucisă de gloată, decapitată și umilită chiar și după moarte

Marie Thérèse Louise de Savoia, prințesă de Lamballe, s-a născut pe 8 septembrie 1749 la Torino, fiind fiica lui Louis Victor, Prinț de Carignano și a Christinei de Hesse-Rheinfels-Rotenburg. Tânăra s-a căsătorit pe 31 ianuarie 1767 prin procură cu Louis Alexandre de Bourbon-Penthièvre, Prinț de Lamballe, nepotul lui Ludovic al XIV-lea, căsătoria fiind aranjată pentru că regele Franței sugerase că cei doi tineri ar putea consolida o alianță între Casa de Savoia și Casa Regală a Franței.

Nunta prin procură a fost urmată de o ceremonie de așternut. Acest obicei însemna că tinerii erau așezați în patul conjugal în fața a numeroși martori, reprezentanți ai familiei și invitați, scopul ritualului fiind ca aceștia să fie de față la consumarea căsătoriei, fie prin asistarea efectivă la primul contact sexual al cuplului, fie simbolic, oaspeșii plecând înainte de actul sexual. Ceremonia căsătoriei a fost urmată de un banchet care a avut loc la curtea regală din Torino. Apoi mireasa a traversat Podul Beauvoisin dintre Savoia și Franța, și-a părăsit însoțitorii italieni și a fost întâmpinată de noua ei suită franceză, care a escortat-o la Chateau de Nangis.

Tânăra a fost introdusă la curtea regală de la Versailles de către contesa de La Marche și a făcut o impresie foarte bună. Mariajul ei a fost inițial descris ca fiind foarte fericit, însă, după doar câteva luni, Louis Alexandre a înșelat-o, iar aventurile au afectat-o pe Marie Thérèse, care a fost consolată cu blândețe de socrul ei, de care a devenit apropiată.

În 1768, la vârsta de nouăsprezece ani, tânăra a rămas văduvă după ce soțul ei a murit de o boală venerică. Prințesa a moștenit averea fabuloasă a prințului, devenind foarte bogată. Socrul a convins-o să renunțe la dorința ei de a deveni călugăriță și a sfătuit-o să rămână alături de el, tratând-o ca pe fiica sa. Marie Thérèse i s-a alăturat în proiectele caritabile pe care acesta le desfășura pe domeniul de la Rambouillet, activitate care lui i-a adus supranumele de “Regele Săracilor”, iar ei cel de “Îngerul lui Penthiévre”.

În 1768, după moartea reginei Maria Leszczyńska, Prințesa Marie Adélaïde a Franței își dorea o relație între tatăl ei, regele Ludovic al XV-lea, și prințesa văduvă, pentru că ea prefera o regină tânără și frumoasă, dar lipsită de ambiție, care ar putea distrage atenția regelui de la afacerile de stat, dar cei doi nu au avut o relație intima.

Prințesa de Lamballe a locuit la Hôtel de Toulouse când venea la Paris și, în rest, la Château de Rambouillet. Pe 4 ianuarie 1769, a fost anunțată căsătoria cumnatei ei, Mademoiselle de Penthièvre, moștenitoarea celei mai mari averi din Franța, cu tânărul Philippe d’Orléans, duce de Chartres. Marie Thérèse a avut din acest moment un rol important în ceremoniile regale, iar când viitoarea regină Maria Antoaneta a sosit în Franța, în 1770, prințesa i-a fost prezentată acesteia împreună cu ducii și ducesele de Orléans, Chartres, Bourbon și ceilalți “Prinți ai Sângelui”. Cam în această perioadă a început să participe la evenimentele de la curtea regală mai des, mergând la balurile organizate de Madame de Noailles în numele Mariei Antoaneta, iar aceasta din urmă se pare că a fost fermecată de tânăra văduvă căreia i-a acordat prietenia sa.

După ce regele Ludovic al XVI-lea a urcat pe tron, regina Maria Antoaneta a numit-o pe Marie Thérèse Superintendentă a Casei Reginei, cel mai înalt rang posibil pentru o doamnă de onoare la Versailles. Această desemnare a fost controversată pentru că postul fusese vacant timp de peste treizeci de ani, fiindcă era costisitor, considerat inutil și dădea mult prea multă putere și influență deținătoarei sale, oferind un ascendent asupra tuturor celorlalte doamne de onoare. Prințesa de Lamballe, deși avea un rang suficient pentru a fi numită în funcție, era considerată prea tânără, ceea ce le-ar fi putut ofensa pe doamnele plasate sub ea, dar regina a insistat că este o recompensă dreaptă pentru prietena ei.

În timpul primului an de domnie, Maria Antoaneta i-a spus lui Ludovic al XVI-lea că prietenia Prințesei de Lamballe este farmecul vieții sale și a descris-o ca fiind mândră, sensibilă, loială și cu o frumusețe delicată. Primea un salariu de 50.000 de coroane pe an, și, când i s-a cerut să renunțe la această sumă, ea a refuzat, moment în care i s-a reproșat că este lacomă.

În 1775, prințesa a fost înlocuită în poziția ei de favorită a reginei de Yolande de Polastron, ducesă de Polignac, dar și-a păstrat funcția de superintendentă la curte și a continuat să-și îndeplinească atribuțiile, găzduind baluri în numele reginei, prezentându-i debutantele și participând la ceremoniile regale.

Prințesa de Lamballe avea de mult timp o stare de sănătate fragilă, care s-a deteriorat atât de mult la mijlocul anilor 1780 încât adesea nu putea să-și îndeplinească atribuțiile. Și-a petrecut vara anului 1787 în Anglia, sfătuită de medici să meargă la băile romane de la Bath pentru o cură, dar această călătorie a fost mediatizată ca o misiune diplomatică secretă în numele reginei. După vizita în Anglia, starea de sănătate a prințesei s-a îmbunătățit considerabil și a putut participa din nou la evenimentele de la curte, unde regina i-a acordat mai multă afecțiune, apreciind loialitatea ei. Cu toate acestea, în propaganda antimonarhistă a timpului, ea a fost portretizată în mod regulat în pamflete pornografice, sugerându-se că are o relație lesbiană cu regina.

În timpul Revoluției Franceze, prințesa de Lamballe se afla într-o vizită în Elveția cu contesa de Lâge, iar când s-a întors în Franța în septembrie, a rămas o vreme cu socrul ei la țară pentru a-l îngriji pentru că acesta era bolnav, și astfel nu a fost prezentă la curte în timpul Marșului Femeilor de la Versailles. Pe 7 octombrie a fost informată despre evenimentele de la Paris și s-a alăturat imediat familiei regale la Palatul Tuileries.

La Tuileries, ritualurile curții au fost restabilite până la un anumit nivel. Marie Therese a însoțit-o pe Maria Antoaneta la St. Cloud în vara anului 1790, și a participat, de asemenea, la Fête de la Fédération la Champ de Mars din Paris în iulie. Apoi a plecat din Franța la Dover, în Anglia, și după aceea a făcut un turneu care a cuprins Bruxelles, Aix-la-Chapelle, Spa și Bath, unde prințesa și-a scris testamentul, pentru că era convinsă că va fi omorâtă când se va întoarce la Paris.

Madame de Lamballe se afla la Tuileries în timpul demonstrației din 20 iunie 1792 și se afla în compania reginei când o gloată de protestatari a intrat în palat. Speriată, Maria Antoaneta a strigat imediat că locul ei este lângă rege, dar Madame Lamballe i-a răspuns: “Nu, nu, doamnă, locul tău este alături de copiii tăi!”, după care a tras o masă în fața ei pentru a o proteja de mulțime.

Prințesa de Lamballe, Prințesa de Tarente, Madame de Tourzel, Ducesa de Maillé, Doamna de Laroche-Aymon, Marie Angélique de Mackau, Renée Suzanne de Soucy, Doamna de Ginestous și alți câțiva nobili au stat alături de regină în timp ce mulțimea care trecea pe lângă apartamentul acesteia îi striga insulte.

Marie Louise și-a continuat serviciul în slujba reginei până la atacul asupra palatului din 10 august 1792. În această perioadă Lamballe s-a îmbolnăvit, a fost dusă la mănăstirea Feuillant și, deși Maria Antoaneta i-a cerut să nu se întoarcă, ea a ales totuși să revină imediat ce s-a simțit mai bine. Pe 19 august, ea, Louise-Élisabeth de Croÿ de Tourzel și fiica acesteia, Pauline de Tourzel, au fost separate de familia regală și transferate în închisoarea La Force, unde cele trei doamne au împărțit aceeași celulă.

În timpul masacrelor din septembrie, aproape toate închisorile în care se aflau apropiații familiei regale au fost atacate de protestatari, iar prizonierii au fost trimiși în fața tribunalelor populare, care i-au judecat și executat sumar, inclusiv pe femei și pe copii. Personalul închisorii în care se aflau cele trei doamne de onoare a fost foarte impresionat de violența scenelor care se petreceau sub ochii lor, astfel că le-au permis multor prizonieri să evadeze, în special femeilor. Din aproximativ două sute de femei, doar două au fost în cele din urmă ucise în închisoare. Pauline de Tourzel a fost scoasă din închisoare, dar mama ei, Louise-Élisabeth de Croÿ de Tourzel, și Prințesa de Lamballe erau prea cunoscute pentru a fi făcute dispărute.

Pe 3 septembrie, Madame de Lamballe și Madame de Tourzel au fost duse într-o curte interioară împreună cu alți prizonieri care așteptau judecata. În fața unui tribunal reunit în grabă, li s-a cerut “să depună un jurământ de iubire pentru libertate și egalitate și să jure că îi urăsc pe rege, regină și monarhia”. Prințesa a fost de acord să jure în numele libertății, dar a refuzat să denunțe regele, regina și monarhia. În acest moment, procesul prințesei s-a încheiat sumar cu cuvintele “emmenez madame” și a fost dusă imediat în stradă, fiind dată pe mâinile unui grup de bărbați care au ucis-o în câteva minute.

Există mai multe versiuni ale modului execuției ei. Unele variante susțin că a fost violată, iar sânii i-au fost tăiați. Cu toate acestea, nimic nu indică faptul că a fost expusă la mutilări sau atrocități sexuale, așa cum s-a susținut în poveștile senzaționaliste iscate din jurul morții sale. Unul dintre criminali, care a fost judecat câțiva ani mai târziu, a descris-o ca fiind “o domnișoară îmbrăcată în alb” și a povestit că a fost lovită la cap, iar în acel moment din coafura ei a căzut o scrisoare de la Maria Antoaneta pe care o ascunsese în păr, după care a fost înjunghiată foarte repede de mulțime.

Soarta rămășițelor ei a fost, de asemenea, subiectul multor povești contradictorii. Se pare că după moarte corpul ei ar fi fost dezbrăcat, eviscerat și decapitat, apoi capul ei ar fi fost atașat unei știuci cu care oamenii au defilat pe străzi țipând “La Lamballe! La Lamballe!’, chiar prin dreptul ferestrei Mariei Antoaneta, care a leșinat când a auzit ce oroare i s-a întâmplat prietenei ei. Mulțimea a încercat chiar să intre peste regina detronată pentru a-i înfățișa capul fostei ei prietene și confidente, dar a fost oprită de paznicii și ofițerii care o păzeau. Alte surse spun că capul a fost dus la o cafenea din apropiere și a fost așezat în fața clienților, cărora li s-a cerut să bea în cinstea morții sale.

Există mărturii care spun că trupul decapitat și capul au fost duse de mulțime la Palais Royal, unde Ducele de Orléans și iubita sa, Marguerite Françoise de Buffon, erau la cină. Ducele de Orléans ar fi comentat: “Oh, este capul lui Lamballe: Îl cunosc după părul lung. Să ne așezăm la cină!”  În cele din urmă, un agent, Pointel, a luat capul prințesei și l-a îngropat în cimitirul de lângă Spitalul Quinze Vingts, dar trupul ei nu a fost găsit niciodată.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *