Moartea lui George Coșbuc, stins de durere după tragicul accident al unicului său fiu

George Coșbuc s-a născut pe 20 septembrie 1866, la Hordou, lângă Bistrița, fiind al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

Copilăria și-o petrece în satul natal, unde învață să citească la vârsta de 5 ani de la Tănăsucă Mocodean, cântăreț la biserică. Copilul începe studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna anului 1871, dar întrerupe cursurile după clasa I, din motive de sănătate. Din toamna anului 1873 este înscris la școala greco-catolică din Telciu, unde învață germana de la unchiul său, Ion Ionașcu, care era directorul școlii. În clasa a IV-a merge la Școala Normală din Năsăud, pe care o termină în 1876, apoi se înscrie la Gimnaziului fundațional greco-catolic din Năsăud.

blankÎncepe să scrie versuri, publică în paginile revistei Muza someșeană primele poezii, face traduceri din Friedrich Rückert, Sándor Petőfi și o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din cenușă.

În mai 1884 susține examenul de bacalaureat, apoi se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Franz Josepf din Cluj și începe să colaboreze cu gazeta Tribuna din Sibiu.

În noiembrie 1886, bolnav și având dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar câteva cursuri universitare.blank

Continuă colaborarea la Tribuna, iar Ioan Slavici, directorul revistei, își propune să îl aducă cu orice preț la Sibiu, în redacție, unde va ajunge în august 1887, pentru o perioadă de doi ani.

În această perioadă apare poemul Nunta Zamfirei, care este preluat în Convorbiri literare, în martie, 1890 și apoi citit la ședința Junimii, în București.

La insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă pe George Coșbuc la blankBucurești, unde ajunge la mijlocul lunii decembrie 1889 și îi oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Nemulțumit de birocrație, Coșbuc demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire.

În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului Constantin Sfetea, ambii copiii comerciantului înstărit Oprea Sfetea din Brașov și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.blank

În 1896 apare volumul Fire de tort, se tipărește, în traducerea sa, Eneida de Vergiliu, colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română.

La 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește pe poetul George Coșbuc în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor și primește conducerea revistei Viața literară, fiind numit și în postul de referendar în Administrația Casei Artelor.

blankUrmătorii ani și-i petrece la București, fiind prieten cu cei mai importanți scriitori ai epocii, iar din 1908 revine frecvent în locurile natale.

Lovitura destinului o primește în august 1915, când moare Alexandru, fiul său student, care avea doar 20 ani, într-un teribil accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează și încetează să mai publice.blank

Nicolae Iorga consemnează: „O mare nenorocire a atins pe George Coșbuc. N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, care să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.”

Pe 24 februarie 1918, avea să apară în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.

blankDupă trei ani de la moartea iubitului său fiu, pe 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București, la doar 51 de ani. “Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru …” spune Bogdan-Duică la înmormântare, iar Nicolae Iorga va publica un necrolog pe care îl încheie dureros:blank

„Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *