HomeMonarhieMoartea tragică a prințesei Mafalda

Moartea tragică a prințesei Mafalda

DS TW

Prințesa Mafalda Maria Elisabetta Anna Romana de Savoia s-a născut pe 2 noiembrie 1902 la Roma și a fost cea de-a doua fiică a regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei și a soției acestuia, Elena de Muntenegru. În copilărie, a fost apropiată de mama ei, de la care a moștenit dragostea pentru muzică și arte și pe care a însoțit-o, în timpul Primului Război Mondial, în vizitele acesteia în spitalele militare italiene.

Pe 23 septembrie 1925, Mafalda s-a căsătorit cu Prințul Filip de Hesse, un membru loial al mișcării politice germane socialiste, la castelul Racconigi. Bărbatul s-a alăturat partidului nazist în 1930 și, atunci când Hitler a preluat puterea în 1933, a devenit guvernator de Hesse-Nassau. A servit în acestă funcție începând din 1933, dar zece ani mai târziu, în 1943 prințul a fost arestat și demis, iar anul următor a fost trimis într-un lagăr de concentrare, unde a rămas până când forțele americane l-au eliberat.

 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fuhrerul credea că Mafalda acționează împotriva eforturilor de război și a numit-o “hoitul negru al casei regale italiene”. La începutul lui septembrie 1943, prințesa a călătorit în Bulgaria pentru a participa la funeraliile cumnatului ei, regele Boris al III-lea și, în timp ce se afla la Sofia, a fost informată că Italia a capitulat, că soțul ei este ținut în arest la domiciliu în Bavaria, iar cei patru copii au fost duși într-un orfelinat de la Vatican. Gestapoul a ordonat arestarea ei oriunde s-ar afla, astfel că pe 23 septembrie Mafalda a primit un telefon de la căpitanul SS Karl Hass, care i-a spus că are un mesaj important de la prințul Filip de Hesse.

Disperată, a mers la Ambasada Germaniei în Bulgaria pentru a afla despre ce este vorba, dar imediat ce a pășit pe poarta ambasadei a fost arestată pentru activități subversive. Mafalda a fost, mai exact, luată ostatică, autoritățile naziste crezând că astfel îl pot convinge pe tatăl ei, regele Italiei, să nu se opună intereselor germane în război, a fost transportată la München pentru interogatoriu, apoi la Berlin și în cele din urmă a ajuns în lagărul de concentrare Buchenwald.

Pe 24 august 1944, aliații au bombardat o fabrică de muniție din interiorul lagărului. Cei mai mulți dintre cei 400 de prizonieri au fost uciși, iar prințesa a fost grav rănită, îngropată până la gât în moloz și a suferit răni grave la o mână. Condițiile din lagărul de muncă au făcut ca rănile să se infecteze, așa că personalul medical i-a amputat brațul, dar intervenția chirurgicală brutală a dus la o sângerare abundentă și nu și-a mai recăpătat cunoștința.

Moartea ei nu a fost confirmată oficial până în 1945, când Germania a capitulat. Soțul Mafaldei, prințul Filip, a supraviețuit până în 1980. Cel mai mare dintre copiii ei, Moritz, a fost șeful Casei de Hesse până în 2013, când a încetat din viață. Astăzi casa de Hesse este condusă de Donatus, nepotul prințesei, care este căsătorit cu contesa Floria Franziska Marie-Luisa Erika von Faber-Castell.

 

DS TW
Latest comment
  • Interesante articole!

leave a comment