Modesta împărăteasă Teresa a celor Două Sicilii, supranumită “mama brazilienilor”, a murit de dorul țării sale adoptive

Teresa Cristina s-a născut pe 14 martie 1822, la Napoli, în Regatul celor Două Sicilii și a fost fiica Ducelui de Calabria care mai târziu a condus Regatul celor Două Sicilii ca regele Francisc I, mama ei fiind infanta Maria Isabel, fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei și sora mai mică a Carlotei a Spaniei.

Copila a devenit orfană la doar opt ani, pentru că tatăl ei a murit în 1830, apoi mama a neglijat-o după ce s-a căsătorit cu un tânăr ofițer în 1839. Teresa a fost crescută în izolare, într-un mediu îmbibat de superstiții religioase, intoleranță și conservatorism.

Vincenzo Ramirez, ministru al Regatului celor Două Sicilii s-a întâlnit la Viena cu un reprezentant brazilian care căuta, fără succes, o mireasă pentru împăratul său, tânărul Pedro al II-lea, iar perspectiva de a se căsători cu un împărat era o ocazie care nu tânăra nu trebuia să o piardă.

Guvernul celor Două Sicilii i-a trimis lui Pedro al II-lea o pictură care înfățișa tânără frumoasă, iar împăratul a fost încântat de portret spunând că femeia pare “o zână din basme”, dar, potrivit istoricului James McMurtry Longo, portretul nu era al Teresei Cristina, ci al altei domnișoare și, atunci când Pedro a descoperit realitatea, era prea târziu.

O mică flotă braziliană compusă dintr-o fregată și două corvete a plecat spre Napoli pe 3 martie 1843 pentru a o aduce pe noua împărăteasă în Brazilia.

blankEscadronul brazilian a revenit la Rio de Janeiro cu Teresa Cristina pe 3 septembrie 1843 și Pedro s-a grăbit să urce la bordul navei pentru a-și saluta mireasa, iar ducesa s-a îndrăgostit de soțul ei, care era înalt, bine proporționat, blond, cu ochi albaștri, la prima vedere, dar tânărul de 17 ani a fost în mod clar dezamăgit.

Unul dintre principalele scopuri ale acestui mariaj era asigurarea unui succesor, dar anunțul unei sarcini a împărătesei întârzia să apară, așa că oamenii au început să facă speculații punându-și întrebări legate de potența împăratului, deși adevăratul motiv era diferit: Pedro nu o plăcea pe mireasa sa și cei doi nu consumase relația.blank

În cele din urmă Teresa Cristina a cerut să fie trimisă înapoi în Italia, iar Pedro a cedat și relația lor conjugală a început, dar împăratul a continuat să-și trateze soția cu răceală.

Fratele mai mic al Teresei Cristina, Luigi, Conte de Áquila, care o însoțise pe sora sa în Brazilia, s-a căsătorit cu sora lui Pedro, Januária, dar împăratul și cumnatul său au avut o relație rece, iar la curte au apărut rivalități evidente între susținătorii regelui și cei ai fratelui împărătesei.

Curtenii i-au spus împăratului că Áquila complotează împotriva tronului, deși acest lucru nu era adevărat, iar în scurt timp legătura dintre cei doi a degenerat, s-au certat public și, pentru evitarea unui scandal, contele de Áquila și Januária au plecat din Rio de Janeiro spre Europa pe 23 octombrie 1844.

blankDeși mariajul cu Pedro a fost tensionat de la început, Teresa Cristina a continuat să încerce să fie o soție bună și cei doi și-au descoperit interese comune, ambii fiind preocupați de educația copiilor lor. După nașterea primului băiat, Afonso, în februarie 1845, împărăteasa a avut încă trei copii: Isabela, Leopoldina și Pedro.

În iunie 1847 a murit primul lor copil, Alfonso, iar după decesul fiului cel mic, Pedro, în ianuarie 1850 au rămas numai cele două fiice ca moștenitoare ale tronului. Deși Constituția braziliană permitea unei femei să succeadă la tron, curentul general de gândire era că doar un bărbat este capabil să exercite autoritate asupra întregii nații. Teresa Cristina era conștientă de obligația ei de a produce un moștenitor de sex masculin, dar împăratul era tot mai atras de alte femei care erau frumoase și inteligente și nu a mai avut nicio relație intimă cu soția sa.blank

Devotamentul Teresei Cristina pentru împărat a rămas ferm, deși se temea că avea să fie înlocuită, însă a continuat să apară cu împăratul în public, iar el a tratat-o cu respect și considerație, deși nu îi permitea nici măcar să-și viziteze fiicele decât în compania sa.

Împărăteasa a acceptat rolul ei din ce în ce mai restrâns și își ocupa timpul scriind, citind, brodând și participând la obligațiile religioase și proiectele caritabile ale curții. Era modestă, generoasă, amabililă, se îmbrăca și acționa discret, purta bijuterii doar în ocazii oficiale, dar părea în permanență tristă.

blankE adevărat că Pedro al II-lea se schimbase considerabil în perioada cuprinsă între plecarea lui Áquila și a Januariei în 1844 și nașterea ultimului său copil în 1848. Teresa Cristina a devenit geloasă după ce, pe 9 noiembrie 1856, Pedro a numit-o guvernantă pentru fiicele lor pe Luísa de Barros, Contesă de Barral, soția braziliană a unui nobil francez.

Luísa era fermecătoare, veselă, elegantă, sofisticată, bine educată și a câștigat atât inima lui Pedro, cât și a fiicei lui mai mari, Isabel. Atitudinea împăratului față e contesă a pus-o uneori pe Teresa Cristina în situații dificile, cum ar fi atunci când Leopoldina a întrebat-o pe mama sa de ce tatăl ei atingea picioarele guvernantei în timpul lecțiilor.

Fetele cuplului regal, Isabel și Leopoldina, s-au căsătorit cu Gaston de Orléans și August de Saxa-Coburg-Kohary la sfârșitul anului 1864, iar Contesa de Barral s-a întors în Franța un an mai târziu, în martie 1865.blank

Pe 7 februarie 1871, Leopoldina a murit de febră tifoidă, iar vestea decesului ei a devastat întreaga familie imperială.

Pedro a decis să facă o vizită în Europa împreună cu Teresa Cristina pentru a-și înveseli soția și pentru a-i vizita pe cei patru nepoți rămași de la Leopoldina, iar după această călătorie cuplul imperial i-a adus pe cei doi copii mai mari ai Leopoldinei în Brazilia. Pedro Augusto și Augusto au fost crescuți la curtea imperialî ca posibili moștenitori, pentru că fiica cea mare, Isabel, încă nu avea copii.

Pe 15 noiembrie 1889 trupele armatei rebele l-au detronat pe Pedro al II-lea ordonând întregii familii imperiale să părăsească Brazilia, iar căderea monarhiei braziliene a avut un mare impact asupra Teresei Cristina. Potrivit istoricului Roderick J. Barman, “evenimentele din 15 noiembrie 1889 au vătămat-o emoțional și fizic” pentru că împărăteasa iubea Brazilia și locuitorii ei și nu dorea nimic altceva decât să-și sfârșească zilele în țară. La vârsta de 66 de ani, suferind de astm cardiac și artrită a fost nevoită să plece din țară pentru a-și însoți soțul într-o călătorie de-a lungul Europei, petrecându-și ultimii ani ai vieții în locuințe străine și inconfortabile.

blankDupă o traversare a Atlanticului în care aproape tot timpul s-a simțit rău, Teresa Cristina și familia ei au ajuns la Lisabona, în Portugalia, pe 7 decembrie.

De la Lisabona cuplul imperial a plecat la Porto, iar pe 24 decembrie familia imperială a primit vestea că i s-a interzis oficial intre în Brazilia. Împăratul a scris în jurnal la 28 decembrie 1889: “Vestea a distrus voința D. Teresei Cristina de a trăi”.

În aceeași zi, în camera rece de hotel, fosta împărăteasă n-a mai putut rezista atacurilor de astm și la ora două după-amiaza a suferit o insuficiență respiratorie care a dus la stop cardiac.

Pe moarte fiind, i-a spus Mariei Isabel de Andrade Pinto: “Maria Isabel, nu mor de boală, ci de regret și păreri de rău!”, ultimele ei cuvinte fiind: “Mi-e dor de fiica mea și de nepoți. Nu-i pot îmbrățișa pentru ultima oară. Brazilia, țară minunată… acolo nu mă pot întoarce…”

Teresa Cristina a fost înmormântată la mănăstirea din São Vicente de Fora în apropiere de Lisabona, dar în 1922, rămășițele ei și ale lui Pedro al II-lea au fost aduse în Brazilia cu mare pompă fiind depuse definitiv la Catedrala Petrópolis în 1939.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *