Necunoscuta Felice della Rovere, fiica nelegitimă a Papei Iulius al II-lea, una dintre cele mai puternice femei ale Renașterii italiene

Felice della Rovere

Felice della Rovere, cunoscută și sub numele de Madonna Felice, s-a născut în 1483, dar data exactă nu este cunoscută, fiind fiica nelegitimă a viitorului Papă Iulius al II-lea. În tinerețe, tatăl fetei fusese membru al ordinului franciscan, apoi a devenit arhiepiscop de Avignon, fiind promovat de unchiul său, papa Sixtus IV. Mama lui Felice, Lucrezia Normanni, era născută în Trastevere, la Roma și probabil cei doi au avut o relație de scurtă durată. Felice a crescut alături mama ei și de doi frați, Domenico și Francesca, ambii născuți după căsătoria mamei sale cu un anume Bernardino de Cupis. Acest bărbat a fost bine recompensat de familia della Rovere și astfel micuța Felice a avut toate cele necesare pentru a duce o viață îndestulată.

Papa Iulius al II-lea

Copila și-a petrecut primii ani în Palazzo de Cupis aflat în Piazza Navona, fiind înconjurată de oameni de afaceri importanți, comercianți, avocați și secretari apostolici care le vizitau adesea casa. Felice a fost bine educată și a devenit o cititoare pasionată, lucru dovedit de vasta ei colecție de cărți și manuscrise valoroase. Tatăl ei natural i-a aranjat o căsătorie pe când avea 14 sau 15 ani, dar identitatea primului soț este necunoscută, fiind probabil din Savona sau Genova. Bărbatul a murit la începutul anului 1504 în circumstanțe necunoscute, iar experiența tristă a făcut ca Felice să ezite să se recăsătorească și a respins mulți potențiali miri, inclusiv pe Roberto Sanseverino, prințul de Salerno, un individ favorizat de tatăl ei.

După ce a devenit papa în 1503, Iulius al II-lea și-a propus să-i găsească lui Felice un al doilea soț, dar aceasta devenise o sarcină dificilă pentru că tânăra era acum fiica nelegitimă a unui papă, avea deja 20 de ani, ceea ce era considerată o vârstă critică în epocă și mai fusese căsătorită o dată, deci nu era virgină. În cele din urmă Iulius al II-lea a făcut o înțelegere cu Gian Giordano, fiul lui Gentile Virginio Orsini, liderul a două dintre cele mai puternice familii aristocratice din Roma. Partida era excelentă pentru Felice, pentru că astfel rămânea în capitală și era benefică și pentru tatăl ei, care voia să pună capăt luptei sângeroase dintre familiile Orsini și Colonna.

Gian Giordano era cu 20 de ani mai în vârstă decât mireasa sa și fusese căsătorit cu fiica nelegitimă a regelui Ferdinand I de Napoli, Maria D’Aragona din Napoli (care decedase) cu care avea trei copii: Napoleone, Carlotta și Francesca. Zestrea cu care Felice a intrat în această căsătorie a fost de doar 15.000 de ducați, iar tatăl ei a avut un comportamement surprinzător, interzicând orice petrecere pentru a sărbători evenimentul și refuzând să asiste la ceremonie.

Se pare că mariajul a fost nefericit, unii istorici susținând că Gian Giordano a batjocorit-o pe Felice pentru că era “fiica ticăloasă” a unui papă, dar dovezile sugerează că, de fapt, acesta a admirat “calitățile manageriale și abilitățile diplomatice” ale tinerei. În primii doi ani de căsătorie, Felice a avut ca principal obiectiv să nască un fiu care să-i garanteze statutul în familia Orsini și să-l excludă astfel pe unicul băiat al soțului său din mariajul precedent, Napoleone Orsini, de la conducerea familiei.

După o vreme papa Iulius al II-lea a făcut un efort de reconciliere și i-a invitat pe Felice și pe noul ei soț la Vatican la sfârșitul lunii iunie 1506. După această împăcare, suveranul pontif a chemat-o frecvent pe Felice la diferite petreceri la Vatican, deseori fiind singura femeie prezentă, iar participarea la aceste evenimente a ajutat-o pe Felice să obțină o poziție de putere în cadrul curții pontificale. În plus, Papa i-a dăruit bijuterii extravagante și sume importante de bani, inclusiv un obiect care avea să devină una dintre cele mai apreciate avuții ale sale: o cruce de diamant pe care papa o primise, la rândul său, de la Republica Veneția.

blankÎn timpul căsătoriei, Felice a devenit o femeie bogată, principala sa sursă de venit fiind moșia și castelul de la Palo, o proprietate pe care a folosit-o ca metodă prin care a crescut atât influența, cât și puterea familiei sale, stabilind aici una dintre reședințele papale și, în cele din urmă, a transformat locul în cabană oficială de vânătoare papală. Pe lângă exploatarea proprietăților, Felice a folosit și comerțul cu cereale ca sursă de venit, iar această o experiență economică a ajuta-o să se susțină atât în timpul căsătoriei sale, cât și după moartea soțului ei.

În 1510, în mijlocul Războaielor italiene, papa Iulius al II-lea a dorit să elimine prezența Franței din nordul Italiei, a dizolvat Liga Cambrai, care fusese înființată în 1508 ca o alianță anti-venețiană între Franța și Statele papale. În locul Ligii Cambrai, suveranul a înființat Liga Sfântă, formând o alianță între Statele papale și Veneția, dar excluderea Franței a determinat escaladarea tensiunilor între Iulius al II-lea și Ludovic al XII-lea. După ce papa a pierdut Bologna în fața Franței, acesta a fost de acord să negocieze cu Ludovic al XII-lea, negicieri la care a participat inclusiv soțul lui Felice, Gian Giordano Orsini.

Felice și Gian Giordano au avut 5 copii, dintre care 4 au supraviețuit până la maturitate, două fiice, Julia și Clarice, și doi băieți Francesco și Girolamo. La fel ca majoritatea femeilor nobile din secolul al XVI-lea, Felice a angajat bone cu pregătire medicală pentru îngrijirea lor, dar și ea s-a implicat în creșterea și educația copiilor. Unii membri ai familiei Orsini au considerat-o pe Felice o mamă vitregă malefică, pentru că moștenirile fiilor ei erau mai mari decât ale fiului vitreg, Napoleone, dar se pare că aceasta a fost, de fapt ,alegerea lui Gian Giordano. Alte surse spun chiar că Felice l-a simpatizat cu Napoleone și l-a rugat pe tatăl ei să-l numească șeful unei abații din Farfa.

Gian Giordano, soțul ei, s-a îmbolnăvit grav în septembrie 1517 și prin testament i-a oferit soției sale autoritatea de a acționa ca regentă a casei Orsini atâta timp fiii lor erau încă minori. Bărbatul avea să moară pe 11 octombrie la castelul său din Vicovaro, lăsând toate bunurile sale fiilor săi Francesco, Girolamo și Napoleone, dar numirea lui Felice ca regentă a transformat-o într-una dintre cele mai puternice figuri din Roma.

blank
Sacco di Roma

În 1527, când a început “Sacco di Roma” (jefuirea Romei și a Statului Papal de către mercenarii germani, spanioli și italieni, o culme a exceselor de violență a armatelor de mercenari scăpate de sub control), Felice nu se afla la Palatul Orsini, iar acest lucru probabil i-a salvat viața, pentru că reședința ei a fost una dintre primele atacate. Ea și copiii se aflau împreună cu mama sa, Lucrezia, și cu frații vitregi la Palazzo De Cupis din Piazza Navona când au început primele mișcări de protest și au decis că cel mai sigur ar fi să se împartă în două grupe și să fugă din oraș. Femeile s-au îmbrăcat în haine simple, și-au ascuns bijuteriile sub rochii și au mers la castelul închiriat al Isabelei d’Este, Dodici Apostoli, care a oferit refugiu unui număr de 1200 de nobile și 1000 de nobili din Roma, acesta fiind unul dintre singurele palate care nu au fost atacate. Cum însă și acest refugiu era nesigur, Felice a plătit pentru familia ei o răscumpărare, apoi a fugit către Ostia, de unde au luat o barcă spre Civitavecchia. Familia s-a despărțit din nou pentru că Felice dorea să fie cât mai departe de Roma pentru a-și proteja copiii de Napoleone, fiul său vitreg, despre care credea că ar putea folosi haosul evenimentelor ca o oportunitate de a-și ucide frații și de a revendica ceea ce el credea că este moștenirea sa de drept. Așa că Felice și copiii ei au mers să stea cu verii ei în Ducatul Urbino, unde a primit un palat pe dealul Fossombrone și de aici i-a ajutat pe nobilii rămași în Roma, trimitându-le bani și provizii.

blank
Sacco di Roma

Evenimentele violente cunoscute în istorie ca “Jefuirea Romei” s-au încheiat în 1528, dar Felice nu s-a întors imediat la Roma, pentru că îi era încă teamă de fiul ei vitreg, Napoleone, revenind acasă de-abia după ce forțele imperiale l-au alungat. Odată ajunsă în oraș, a refăcut moșia Orsini de la Monte Giordano și proprietatea ei de lângă Trinità dei Monti care fusese, de asemenea, jefuită și distrusă. “Sacco di Roma” schimbase însă semnificativ viața lui Felice și acum, pentru prima dată în viața ei, era săracă. Fiica papei Iulius al II-lea avea să moară în anul 1536, la vârsta de 52 sau 53 de ani.

blank
Fresca lui Rafael

Deși nu a fost identificat niciun portret oficial al lui Felice, cercetătoarea Caroline Murphy a identificat două lucrări care ar putea fi reprezentări ale tinerei. Una dintre ele este inclusă în fresca Liturghia din Bolsena, parte din Camerele lui Rafael din Apartamentele papale, lucrare care i-a fost comandată lui Rafael Sanzio de papa Iulius al II-lea în 1512. Scena descrie miracolul de la Bolsena, cel mai influent miracol euharistic, iar Felice ar fi femeia îmbrăcată în negru, îngenuncheată, cu privirea îndreptată spre Iulius al II-lea. O a doua operă i-ar aparține lui Sebastiano del Piombo, un alt pictor care a realizat multe lucrări în această perioadă, inclusiv un portret al unei femei necunoscute care ar putea fi Felice.

Deși în istorie ea este mai puțin cunoscută decât contemporanele ei – Lucrezia Borgia sau Isabella d’Este – cu siguranță Felice era o figură respectată în epocă, fiind una dintre cele mai puternice femei ale Renașterii italiene.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *