O tragedie greacă. Aspasia Manos, rămasă văduvă chiar înainte de nașterea singurei ei fiice, și-a trăit aproape întreaga viață în exil și a fost nevoită să-și vândă mobila pentru a-și plăti datoriile

Aspasia Manos s-a născut pe 4 septembrie 1896 la Palatul Tatoi din Atena, fiind fiica cea mare a colonelului Petros Manos și a primei sale soții, Maria Argyropoulos. Fetița a fost numită după bunica maternă, Aspasia Anargyrou Petrakis, și a avut o soră mai mică, Roxane, care a devenit mai târziu soția atletului și industriașului Christos Zalokostas.

După divorțul părinților ei, Aspasia a plecat din Atena pentru a-și finaliza studiile în Franța și Elveția, iar când s-a întors în Grecia, în 1915, a locuit cu mama ei. La scurt timp, l-a întâlnit pe prietenul ei din copilărie, Prințul Alexandru al Greciei, la o petrecere organizată de maestrul Grajdului Palatului, Theodoros Ypsilantis. Descrisă de mulți dintre contemporanii ei ca fiind foarte frumoasă, Aspasia i-a atras imediat atenția prințului.

Renumit pentru numeroasele sale cuceriri feminine, Alexandru i s-a părut nedemn de încredere tinerei și, în plus, diferența de clasă socială împiedica orice relație serioasă între ei. Cu toate acestea, perseverența prințului grec, care a călătorit la Spetses în vara anului 1915 cu unicul scop de a vedea, i-a înlăturat orice urmă de îndoielă Aspasiei.

Îndrăgostiți unul de celălalt, cei doi s-au logodit, dar proiectul lor conjugal a rămas secret. Părinții lui Alexandru, în special regina Sofia, erau foarte atașați de convențiile sociale și considerau de neconceput ca unul dintre copiii lor să se căsătorească în afara regalității europene.

În timpul Primului Război Mondial, regele Constantin I a menținut Grecia într-o politică de neutralitate față de Imperiul German și de celelalte puteri ale Triplei Alianțe. Cumnat al împăratului William al II-lea, suveranul grec a fost acuzat însă că este pro-german și această situație a dus la o ruptură între suveran și prim-ministrul său, Eleftherios Venizelos, care era convins de necesitatea de a sprijini țările Triplei Antante.

În cele din urmă, regele Constantin a fost detronat în 1917 și înlocuit de cel de-al doilea fiu al său, Prințul Alexandru, considerat mai maleabil decât fratele său mai mare, Diadochos George.

În ziua urcării sale pe tron, pe 10 iunie 1917, Alexandru I i-a dezvăluit tatălui său relația cu Aspasia și i-a cerut permisiunea de a se căsători cu ea, însă Constantin i-a cerut fiului să aștepte până la sfârșitul războiului. În schimb, regele detronat i-a promis să fie martor în ziua nunții sale, astfel că Alexandru a fost de acord să amâne mariajul. Două zile mai târziu, Constantin și restul familiei au plecat în exil din portul Oropos, aceasta fiind ultima dată când Alexandru și-a văzut familia.

Tânărul rege s-a trezit complet izolat de Eleftherios Venizelos și de susținătorii săi, inclusiv prietenii săi au fost pur și simplu arestați, portretele dinastiei au fost scoase din palat și, uneori, noii miniștri l-au numit pe față “fiul trădătorului”.

Prizonier în propriul său regat, tânărul monarh a suferit mult din cauza separării de familie căreia îi scria în mod regulat, dar până și epistolele sale erau interceptate de guvern. În aceste condiții, singurul lui sprijin a fost Aspasia și a decis să se căsătorească cu ea, în ciuda sfaturilor tatălui său și a opoziției primului ministru.

Confruntați cu opoziția totală a guvernului, Alexandru I și Aspasia au hotărât să se căsătorească în secret. Cu ajutorul cumnatului Aspasiei, Christos Zalokostas, și după trei încercări, cuplul a reușit să fie căsătorit de arhimandritul Zaharia în seara zilei de 17 noiembrie 1919. După ceremonie, acesta a jurat să păstreze tăcerea, dar și-a încălcat repede promisiunea și a mărturisit întreaga afacere mitropolitului Meletie al III-lea al Atenei.

 

Conform Constituției grecești, membrii familiei regale nu erau obligați să obțină doar permisiunea suveranului pentru a se căsători, ci și a șefului Bisericii Greciei, iar scandalul care a izbucnit a fost uriaș. Deși căsătoria tânărului cuplu a fost recunoscută retroactiv ca legală, dar ne-dinastică, după moartea lui Alexandru Aspasia nu a avut niciodată dreptul de a fi recunoscută ca “Regina Elenilor”, fiind numită “Madame Manos”.

În cele din urmă, Eleftherios Venizelos a permis ca Aspasia și mama ei să se mute la Palatul Regal cu condiția ca mariajul să nu fie făcut public. Totuși, când scandalul a devenit prea mare, Aspasia a fost forțată să părăsească Grecia și a fost exilată, stabilindu-se mai întâi la Roma și apoi la Paris. Lui Alexandru I i s-a permis să i se alăture în capitala Franței șase luni mai târziu.

De-abia în vara anului 1920, Aspasia a primit permisiunea guvernului de a se întoarce în Grecia, locuind mai întâi în casa surorii sale, apoi la Palatul Tatoi și în această perioadă tânăra a rămas însărcinată.

Pe 2 octombrie 1920, regele Alexandru I a fost victima unui accident care s-a dovedit fatal. În timp ce se plimba în grădina domeniului Tatoi, un macac care aparținea administratorului podgoriilor palatului l-a atacat pe Fritz, câinele ciobănesc german al suveranului, care a încercat să separe cele două animale. În acel moment, o altă maimuță l-a atacat pe Alexandru I munșcându-l de picior și trunchi. Servitorii au alungat maimuțele, rănile regelui au fost imediat curățate și bandajate, dar în acea noapte Alexandru I a făcut febră mare. Rana i s-a infectat, a făcut septicemie, medicii au avut de gând să-i amputeze piciorul, dar totuși nu au făcut-o. Regele a fost operat de șapte ori, fiind îngrijit doar de Aspasia în timpul celor patru săptămâni de boală. Tânărul rege suferea teribil, iar strigătele sale de durere se auzeau în întregul Palat Regal. Pe 19 octombrie a început să delireze și și-a strigat mama, dar guvernul grec refuzase să-i permită reginei Sofia să vină în țară, deși aceasta a implorat de nenumărate ori autoritățile să o lase să aibă grijă de fiul ei. În cele din urmă, reginei Olga, bunica lui Alexandru, i s-a permis să călătorească singură la Atena pentru a fi alături de nepotul său, dar aceasta a sosit la douăsprezece ore după moartea regelui, pe 25 octombrie 1920.

Nici pentru înmormântare nu I s-a permis familiei regale să vină în țară, așa că Alexandru a fost condus pe ultimul drum doar de tânăra sa văduvă, Aspasia, și de bătrân regina văduvă Olga.

Însărcinată în patru luni în momentul morții soțului ei, Aspasia s-a retras la Palatul Diadochos din Atena. În Grecia, moartea neașteptată a lui Alexandru I a avut consecințe grave pentru că a ridicat problema succesiunii și chiar a supraviețuirii monarhiei. Pentru că regele se căsătorise fără permisiunea tatălui său și a șefului Bisericii Ortodoxe, copilul postum al cuplului era considerat nelegitim, așa că guvernul a decis să ofere coroana unui alt membru al familiei regale, tânărul prinț Paul, dar acesta a refuzat să urce pe tron.

Cum sarcina Aspasia se apropie de sfârșit, unii complotau pentru a pune copilul ei pe tron, dar schimbarea guvernului a dus la venirea la putere a premierului Dimitrios Rallis care l-a înlocuit pe Eleftherios Venizelos, iar domnia regelui Constantin I a fost curând restaurată.

La început noile evenimente nu au adus nicio schimbare în situația Aspasiei. Considerată intrigantă de o parte a familiei regale, în special de cumnata ei, Principesa Elisabeta a României, care o detesta, tânăra era suspectată că vrea să-și pună copilul nenăscut pe tron. Familia regală se temea mai ales de nașterea unui copil de sex masculin, ceea ce putea complica și mai mult situația politică.

Cu toate acestea, nu toți membrii familiei regale s-au purtat urât cu Aspasia. Prințesa Alice de Battenberg, mătușa lui Alexandru I, a ales să-și petreacă Crăciunul anului 1920 în compania ei și treptat regina Sofia, care anterior se opusese cu fermitate relației fiului său cu Aspasia, s-a apropiat de nora ei și aștepta cu nerăbdare nașterea primului nepot.

Venirea pe lume a micuței Alexandra, pe 25 martie 1921, a provocat o mare ușurare familiei regale. În conformitate cu legea salică, fetița nu putea revendica coroana și era puțin probabil să fie folosită pentru a submina dinastia. Regele Constantin I și regina văduvă Olga au acceptat să devină nașii copilului, dar nici Alexandra, nici mama ei nu au primit recunoaștere oficială.

Umilită de această diferență de tratament, Aspasia l-a abordat pe Prințul Christopher al Greciei și l-a implorat să intervină în numele ei. Emoțiat de argumentele nepoatei sale, Prințul a vorbit cu regina Sofia, care, în cele din urmă, și-a schimbat opinia. Sub presiunea soției sale, regele Constantin I a emis un decret prin care Aspasia a primit titlul de “Prințesă a Greciei și Danemarcei”.

După ce o lovitură de stat l-a forțat pe Constantin I să abdice în favoarea lui Diadochos George în septembrie 1922, iar o altă lovitură de stat l-a obligat pe noul rege George al II-lea și familia sa să plece în exil în decembrie 1923, pe 25 martie 1924 avea să fie proclamată a doua Republică Elenă, iar Aspasia și Alexandra au fost singurele membre ale dinastiei care au putut locui în continuare în Grecia.

Rămasă fără nici un ban, Aspasia și-a luat fiica și a ales să-și urmeze socrii în exil la începutul anului 1924. Cele două s-au refugiat împreună cu regina Sofia, care se mutase la Vila Bobolina din Fiesole, lângă Florența, la scurt timp după moartea soțului ei, în decembrie 1923. Regina văduvă, care o adora pe micuța Alexandra, a fost încântată de sosirea nepoatei sale, chiar dacă situația ei financiară era precară.

În 1927, Aspasia și fiica ei s-au mutat în Anglia, la Ascot, fiind găzduite de Sir James Horlick. Din puținele ei economii și cu sprijinul financiar al lui Horlick, Aspasia a cumpărat o mică proprietate pe insula Giudecca din Veneția.

În 1933 Aspasia a avut o relație romantică cu prințul sicilian Starrabba di Giardinelli, care a cerut-o în căsătorie, dar când tânăra era pe cale să-i accepte propunerea, acesta s-a îmbolnăvit brusc și a murit de febră tifoidă.

În 1935, George al II-lea a fost readus pe tron după un referendum organizat de generalul Georgios Kondylis, dar, deși mulți membri ai familiei regale au decis să se întoarcă în Grecia, Aspasia a ales să rămână în Italia, însă a revendicat, în numele fiicei sale, partea ei de drept din moștenirea lui Alexandru I.

Izbucnirea războiului greco-italian pe 28 octombrie 1940 le-a forțat pe Aspasia și Alexandra să părăsească Italia fascistă și cele două s-au stabilit cu restul familiei regale la Atena, dar când Grecia a fost invadată de armatele Germaniei naziste, cele două au plecat în Egipt și apoi Africa de Sud.

În toamna anului 1941, Aspasia a obținut permisiunea guvernului britanic de a se muta în Regatul Unit împreună cu fiica ei și s-au stabilit în cartierul Mayfair din Londra. Mai bine văzute decât în propria lor țară, prințesele s-au apropiat de verișoara lor, Marina, Ducesă de Kent. În 1942, Alexandra l-a întâlnit pe regele Petru al II-lea al Iugoslaviei la o gală a ofițerilor la Grosvenor House. Suveranul în vârstă de 19 ani se afla în exil la Londra, cei doi tineri s-au îndrăgostit și în cele din urmă s-au căsătorit pe 20 martie 1944, în ciuda opoziției mamei lui, regina Maria a Iugoslaviei (fosta Principesa Maria a României).

La scurt timp după terminarea războiului, pe 17 iulie 1945, regina Alexandra a dat naștere singurului ei copil, Prințul Moștenitor Alexandru al Iugoslaviei, în Suita 212 a Hotelului Claridge din Brook Street, Londra, care a fost transformată pentru această ocazie în teritoriu iugoslav de către premierul britanic Winston Churchill.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Aspasia a decis să nu se întoarcă în Grecia și a plecat la Veneția, pentru a trăi din nou pe insula Giudecca, unde și-a găsit casa parțial distrusă de război și a început să o reconstruiască. Însă de-a lungul anilor, situația ei financiară s-a deteriorat, iar în iarna 1959-1960, prințesa nu a mai putut plăti facturile la încălzire. A plecat din propria casă și s-a cazat în hotelurile Europa și Britannia din Veneția, apoi a fost forțată să-și vândă mobilierul și alte obiecte de valoare pentru a-și plăti datoriile.

Sfâșiată de soarta fiicei sale, care suferea de o depresie profundă după ce relația ei lui Petru al II-lea se deteriorase, Aspasia s-a îmbolnăvit grav. Prințesa a murit pe 7 august 1972, în Ospedale al Mare din Veneția, fiind înmormântată în secțiunea ortodoxă a cimitirului insulei San Michele de lângă Veneția. În ianuarie 1993, rămășițele ei au fost transferate în Cimitirul Regal din parcul Tatoi de lângă Dekeleia, la cererea prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *