AcasăMonarhieOlga din Kiev, patroana văduvelor și a convertiților

Olga din Kiev, patroana văduvelor și a convertiților

Sfânta Olga s-a născut probabil între anii 890–925 la Pskov, dar data nașterii ei nu este cunoscută cu exactitate. Conform Cronicii vremurilor trecute, istoria Rusiei kievene scrisă prin anul 1113 în Kiev, lucrare considerată una dintre sursele fundamentale ale interpretării istoriei timpurii a slavilor răsăriteni, Olga era de origine vikingă, însă nu se cunosc multe lucruri despre viața ei dinaintea căsătoriei cu prințul Igor I al Kievului și a nașterii fiului lor, Sviatoslav.

Igor era fiul și moștenitorul lui Ruric, fondatorul dinastiei Rurik și după moartea tatălui său s-a aflat sub tutela lui Oleg, care își consolidase puterea în regiune, cucerind triburile vecine și înființând o capitală la Kiev. Această federație a devenit cunoscută sub numele de Rusia Kieveană și se întindea pe teritorii care se află astăzi în Rusia, Ucraina și Belarus.

 

Drevlenii, un trib învecinat Rusiei Kievene, s-au alăturat acesteia în campaniile militare împotriva Imperiului Bizantin și au plătit inițial tribut, dar au încetat să facă acest lucru după moartea lui Oleg, dând în schimb bani unui comandant local.

În 945, Igor a pornit spre capitala acestora drevlenilor, Iskorosten, pentru a-i forța să plătească în continuare banii. De teamă aceștia au promis că vor începe să plătească, Igor și armata sa au plecat spre casă, dar pe drum s-a gândit că plata nu este suficientă. S-a întors din drum, de această data cu trupe mai puține, cerând un tribut mai mare, însă la sosirea pe teritoriul lor, drevlenii l-au ucis pe Igor.

Potrivit cronicarului bizantin Leo Diaconul, moartea lui Igor a fost un act groaznic de tortură prin care a fost „capturat, legat de trunchiuri de copaci și sfâșiat în două”.

După moartea soțului ei, în 945, Olga a condus Rusia Kieveană ca regentă în numele fiului lor, Sviatoslav, care avea la acel moment doar trei ani. Cronica vremurilor trecute descrie urcarea ei pe tron și răzbunarea sângeroasă pentru uciderea soțului său.

 

Drevlenii, încurajați de reușita lor, trimiseră douăzeci de negociatori pentru a-i transmite Olgăi propunerea de a se căsători cu cel care i-a ucis soțul, prințul Mal, dar ea le-a răspuns:

“Propunerea voastră îmi face plăcere, e adevărat că soțul meu nu se mai poate ridica din morți. Dar vreau să vă cinstesc mâine în prezența poporului meu. Întoarceți-vă acum la barca voastră și rămâneți acolo. Voi trimite mâine după voi”.

Când solii drevleni s-au întors a doua zi, au așteptat în afara curții, dar au fost luați pe sus și aruncați într-o groapă pe care Olga ordonase să fie săpată cu o zi înainte, fiind îngropați de vii.

Olga le-a trimis apoi drevlenilor un mesaj în care le spunea să trimită cei mai distinși reprezentanți ai lor la Kiev, pentru ca ea să accepte să meargă la Prințul lor cu toată cinstea cuvenită. Conducătorii tribului, care nu știau ce s-a întâmplat cu primii lor trimiși, au strâns o altă echipă de ambasadori, „cei mai buni bărbați care au guvernat țara”. Când aceștia au ajuns la curte, Olga le-a poruncit oamenilor ei să le facă o baie și i-a invitat pe bărbați să apară în fața ei după ce sunt curați. După ce au intrat în camera de baie, Olga a pus foc la ușă, astfel încât toți ambasadorii au murit incendiați.

 

Prințesa a trimis apoi un alt mesaj, de data aceasta cerându-le să pregătească mari cantități de pâine în orașul unde l-au ucis pe soțul ei, pentru că vrea “să vină să plângă la mormântul lui și să organizeze o sărbătoare funerară pentru el”.

Când Olga și un grup mic de însoțitori au ajuns la mormântul lui Igor, l-au plâns îndelung, iar drevlenii li s-au alăturat și au început să bea foarte mult. După ce gazdele s-au îmbătat, ea le-a ordonat oamenilor săi să-i ucidă. Potrivit Cronicii vremurilor trecute, cinci mii de drevleni au fost omorâți în acea noapte, apoi Olga s-a întors la Kiev pentru a pregăti o armată care să ucidă restul supraviețuitorilor.

Forțele kievene au câștigat bătălia, Olga și-a dus în final armata în Iskorosten, orașul în care soțul ei fusese ucis, și l-a asediat. Luptele au durat un an, dar nu au avut succes și prințesa s-a gândit la un alt plan pentru a-i păcăli pe drevleni. Ea le-a trimis un mesaj: „De ce continuați să vă opuneți? Toate orașele voastre s-au predat și s-au supus, astfel încât locuitorii își cultivă acum pământurile lor în pace. Vreți mai degrabă să vă înfometați decât să plătiți tributul?” Drevlenii au răspuns că se vor supune, dar că se tem că ea încă intenționează să se răzbune. Olga i-a asigurat însă că uciderea mesagerilor trimiși la Kiev, precum și evenimentele din noaptea comemorării lui Igor au fost suficiente. Apoi le-a cerut „trei porumbei și trei vrăbii pentru fiecare casă”. Drevlenii s-au bucurat de ideea ridicării asediului pentru un preț atât de mic și au făcut așa cum le ceruse prințesa.

Dar ea și-a instruit armata să lege câte o bucată de sulf înfășurată în bucăți mici de pânză de piciorul fiecărei păsări. La căderea nopții, le-a ordonat soldaților ei să dea foc cârpelor și să dea drumul păsărilor. Acestea s-au întors la cuiburile lor în oraș, iar consecința a fost incendierea totală a localității. După cum consemnează Cronica vremurilor trecute: „Nu a fost nicio casă care să nu fie arsă, a fost imposibil să se stingă flăcările, pentru că toate casele au luat foc în același timp”. În timp ce oamenii fugeau din orașul în flăcări, Olga le-a ordonat soldaților săi să-i prindă, ucigându-i pe unii și făcându-i pe ceilalți sclavi pentru supușii ei.

Femeia a rămas regentă a Rusiei Kievene cu sprijinul armatei și al poporului ei și a apărat orașul de pecenegi în timpul asediului asupra Kievului din 968.

După subjugarea dramatică a drevlenilor, Cronica vremurilor trecute povestește că Olga „a trecut prin regiunea cucerită însoțită de fiul ei, stabilind legi și impunând tribut”, a stabilit posturi comerciale, a strâns tribut de-a lungul râurilor Msta și Luga, a stabilit terenuri de vânătoare, posturi de graniță și a fondat orașe în întregul imperiul”.

 

În timpul campaniilor militare ale fiului ei, prințesa a rămas la conducerea Kievului, având reședința în castelul din Vîșhorod unde a locuit împreună cu nepoții ei.

În anii 950, Olga a călătorit la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, pentru a-l vizita pe împăratul Constantin al VII-lea. Odată ajunsă aici, prințesa s-a convertit la creștinism, iar Cronica vremurilor trecute dezvăluie detaliile procesului de convertire:

“Împăratul domnesc era Constantin, fiul lui Leon. Olga a venit înaintea lui și, când a văzut că femeia era foarte corectă și înțeleaptă, împăratul s-a mirat, a discutat cu ea și i-a spus că este demnă să domnească alături de el în orașul său. Dar Olga i-a răspuns că ea este încă păgână și că, dacă ar dori să o boteze, ar trebui să îndeplinească el însuși ritualul, altfel nu va accepta botezul, așa că împăratul, cu ajutorul Patriarhului, a botezat-o chiar el”.

Patriarhul i s-a adresat astfel: „Binecuvântată ești printre femeile Rusiei, căci ai iubit lumina și ai părăsit întunericul. Fiii Rusiei te vor binecuvânta până la ultima generație a urmașilor tăi”. El a învățat-o doctrina Bisericii și a instruit-o despre rugăciune și post, despre pomană și menținerea castității. Prințesa s-a înclinat în fața Patriarhului, spunând: „Prin rugăciunile tale, Sfinte Părinte, să fiu păzită de meșteșugurile și atacurile diavolului!” La botez a primit numele Elena, după numele mamei lui Constantin cel Mare, apoi patriarhul a binecuvântat-o.

 

După botez, împăratul a chemat-o pe Olga și i-a spus din nou că vrea să devină soția sa, dar ea l-a refuzat spunând: „Cum te poți căsători cu mine, după ce tu m-ai botezat și m-ai numit fiica ta?” Atunci el i-a oferit multe cadouri din aur, argint, mătase și a numit-o în continuare fiica sa.

Olga nu a fost însă prima persoană din Rusia Kieveană care s-a convertit la creștinism de la convingerile ei păgâne, la curtea soțului ei, Igor, fiind consemnați creștini care au depus jurământul la Biserica Sf. Ilie din Kiev încă din 945, însă ea a fost cea mai puternică persoană din Rusia Kieveană care a fost botezată în acea perioadă.

Cronica vremurilor trecute relatează că, odată sosită la Kiev, Olga a încercat fără succes să-și convertească și fiul la creștinism: “Acum ea locuia cu fiul ei, Sviatoslav și l-a îndemnat să fie botezat, dar el nu i-a ascultat rugămintea, deoarece pentru necredincioși credința creștină este considerată o nebunie. Ei nu o înțeleg, pentru că umblă în întuneric și nu văd slava lui Dumnezeu”.

Totuși, fiul ei a fost de acord să nu-i persecute pe creștini și, în ciuda rezistenței poporului, Olga a construit biserici la Kiev, Pskov și în alte părți. Conform Cronicii, Olga a murit din cauza bolii în 969, la scurt timp după asediul pecenegilor asupra Kievului. Când Sviatoslav a anunțat că intenționează să-și mute tronul în regiunea Dunării, Olga, grav bolnavă, l-a convins să rămână cu ea în ultimele sale zile de viață.

 

Cu toate că a dezaprobat credința mamei sale, Sviatoslav a respectat dorința Olgăi ca preotul ei, Grigore, să-i facă o înmormântare creștină. Mormântul ei a rămas la Kiev mai bine de două secole, dar a fost distrus de armatele mongolo-tătare ale lui Batu Han în 1240.

În momentul morții sale, părea că încercarea Olgăi de a face din țara sa un teritoriu creștin a fost un eșec, dar misiunea de creștinare a fost dusă la bun sfârșit de nepotul ei, Vladimir I, care a adoptat oficial creștinismul în 988, cu prilejul căsătoriei sale cu Anna Porphyrogenita, cunoscută ca Ana de Bizanț, fiica împăratului Romanos al II-lea.

În 1547, la aproape 600 de ani de la moartea ei din 969, Biserica Ortodoxă Rusă a numit-o pe Olga sfântă. Datorită influenței sale în răspândirea creștinismului, Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică Ucraineană și Biserica Greco-Catolică din Ucraina o numesc pe Sfânta Olga, „Întocmai cu Apostolii” și este considerată patroană a văduvelor și a convertiților.

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu