Olympe de Gouges, victima Revoluţiei franceze, a plătit cu capul pentru curajul de a cere drepturi egale pentru femei şi bărbaţi

Marie Gouze s-a născut pe 7 mai 1748 la Montauban, în sud-vestul Franței, mama ei, Anne Olympe Mouisset Gouze, provenind dintr-o familie burgheză, dar identitatea tatălui nu este certă, pentru că ea însăşi a mărturisit că nu e sigură dacă tatăl ei a fost soțul mamei sale, măcelarul Pierre Gouze, cu care aceasts avea deja trei copii, sau Jean-Jacques Lefranc, marchizul de Pompignan.

Se ştie că Pompignan fusese îndrăgostit de mama Mariei în adolescenţă, dar fusese trimis de familie la Paris. Tânărul se întorsese la Montauban în 1747, cu un an înainte de nașterea fetiţei. Pierre a fost recunoscut legal ca tatăl lui Marie, dar bărbatul nu a participat la botezul ei care a fost organizat a doua zi, pe 8 mai.

Mama ei, datorită banilor şi influenței familiei sale, i-a oferit o educație burgheză. Tânăra s-a căsătorit pe 24 octombrie 1765 cu un anume Louis Yves Aubry, împotriva voinței sale. Zestrea Mariei i-a permis soțului ei să-și înceapă propria afacere, iar un an mai târziu, pe 29 august 1766, s-a născut fiul lor, Pierre Aubry. În noiembrie Louis a murit, iar ea nu s-a mai căsătorit niciodată, numind instituția căsătoriei „mormântul încrederii și al iubirii.”

După moartea soțului ei, Marie Aubry și-a schimbat numele în Olympe de Gouges şi a început o relație cu Jacques Biétrix de Rozières, un om de afaceri din Lyon.

blankÎn 1768, bărbatul a fost de acord ca iubita sa să se mute la Paris cu fiul şi sora ei, i-a asigurat un venit constant şi tânăra a început să fie invitată la seratele doamnei de Montesson și ale contesei de Beauharnais.

Olympe și-a început cariera de scriitoare la Paris, publicând un roman în 1784 și apoi mai multe piese de teatru, și-a semnat operele “citoyenne” şi a devenit foarte cunoscută în lumea literelor. În 1788 a publicat volumul “Réflexions sur les hommes nègres”, prin care atrăgea atenţia asupra situației sclavilor din coloniile franceze.blank

Militantă pasionată pentru drepturile omului, Olympe a salutat izbucnirea Revoluției franceze cu speranță și bucurie, dar a fost în curând dezamăgită pentru că principiile egalităţii nu au fost extinse la femei. În 1791, ca răspuns la Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, ea a scris Déclaration des droits de la Femme et de la Citoyenne („Declarația drepturilor femeii și ale cetățenelor” şi în această broșură, au apărut, pentru prima dată, faimoasele cuvinte: “Dacă o femeie are dreptul de a urca pe eşafod, trebuie să aibă în egală măsură dreptul de a lua cuvântul în public.”

blankOlympe de Gouges s-au opus executării regelui Ludovic al XVI-lea al Franței, pentru că principiile ei morale erau împotriva pedeapsei capitale și pentru că ea era o adeptă a monarhiei constituționale, iar această poziţie i-a adus mânia multor republicani radicali. În decembrie 1792, când Ludovic al XVI-lea era pe cale să fie judecat, ea a trimis o scrisoare Adunării Naționale oferindu-se să îi asigure apărarea suveranului, iar acest lucru a provocat indignare în rândul multor deputați. Mai mult, a criticat deschisblank atitudinea lui Robespierre și, în mai multe scrisori deschise, a criticat violența și uciderea sumară a reprezentanţilor monarhiei.

Pe măsură ce efectele Revoluția franceze erau din ce în ce mai clare, Olympe a devenit din ce în ce mai vehementă în scrierile şi pamfletele sale. În 1793 a fost arestată din cauza afişului unei piese de teatru pe care o scrisese pentru că legea revoluției considera că oricine publică o carte sau un pamflet care ar încuraja restaurarea monarhiei comite o infracțiune capitală.

După arestarea scriitoarei, comisarii revoluţionari i-au percheziționat casa pentru a găsi dovezi împotriva ei şi, cum nu au găsit nicio probă incriminatoare, ea i-a condus de blankbunăvoie la depozitul în care își păstra manuscrisele. Aici comisarii au găsit o piesă neterminată intitulată “La France Sauvée ou le Tyran Détroné”, iar procurorul ei a considerat-o o probă suficientă pentru procesul care va urma.

Scriitoarea a petrecut trei luni în închisoare fără a avea dreptul de a avea un avocat, deoarece s-a considerat că e mai mult decât capabilă să se reprezinte singură. Prin intermediul prietenilor ei, ea a reușit să publice două texte: “Olympe de Gouges au tribunal révolutionnaire”, în care relata interogatoriile sale, și ultima sa scriere, “Une patriote persecute”, în care a condamna teroarea la care era supusă.blank

Pe 3 noiembrie 1793, Tribunalul Revoluționar a condamnat-o la moarte pentru încercarea de a restaura monarhia și a comandat execuţia ei. Ultimele momente ale Olympiei au fost descrise de un parizian anonim care a păstrat o cronică a evenimentelor:

„Ieri, la ora șapte seara, o persoană extraordinară, numită Olympe de Gouges, care deținea impozantul titlu de femeie de litere, a fost dusă la eșafod. S-a apropiat de locul condamnării cu o expresie calmă și senină pe față și a forțat călăul care o condusese în acest blankloc de tortură să recunoască că un asemenea curaj și o asemenea frumusețe nu mai văzuse niciodată. Femeia aceea se aruncase în Revoluție trup și suflet. Dar, după ce a realizat cât de atroce era sistemul adoptat de iacobini, a încercat să-i demaşte pe ticăloși prin literatura ei. Nu au iertat-o niciodată și a plătit atitudinea sa cu capul.”

Execuția Olympiei a fost folosită ca avertisment pentru alte femei active din punct de vedere politic. La ședința din 15 noiembrie 1793 a Adunării Naţionale, Pierre Gaspard Chaumette a avertizat un grup de femei care purtau bonete frigiene vorbindu-le de „imprudenta Olympe de Gouges, careblank a fost prima femeie care a înființat cluburi politice pentru femei, care a abandonat grijile casnice pentru a se amesteca în treburile Republicii și al cărei cap a căzut sub lama răzbunătoare a legii.”

Declarația Olympiei despre drepturile femeii și ale cetățenelor a fost reprodusă pe scară largă și a intrat în conștiința colectivă, iar cele peste 30 de piese de teatru şi numeroasele pamflete pe care le publicase şi care criticau dur comerțul cu sclavi sau vorbeau deschis despre divorț, căsătorie, închisorile datornicilor, drepturile copiilor nelegitimi şi libertatea femeilor au influenţat primele mişcări feministe europene.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *