Ororile Revoluției franceze: Delfinul Franței a murit în condiții îngrozitoare

Ludovic Charles, Duce de Normandia, s-a născut pe 27 martie 1785 la Palatul Versailles și a fost fiul cel mic al regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și al Mariei Antoaneta. Fratele lui mai mare, Ludovic Joseph, Delfinul Franței, a murit în iunie 1789, cu puțin timp înainte de începerea Revoluției Franceze, astfel că băiatul a devenit noul moștenitor aparent al tronului, titlu pe care l-a deținut până în 1791.

Ca toți copiii familiilor regale, micuțul a fost îngrijit de un personal numeros, chiar regina numind guvernantele care îi supravegheau cei trei copii ai săi. Bona inițială a Delfinului a fost Yolande de Polastron, ducesa de Polignac, care a părăsit Franța în noaptea de 16-17 iulie 1789, la izbucnirea Revoluției franceze, fiind înlocuită ulterior de marchiza Louise Élisabeth de Tourzel, în timp ce Agathe de Rambaud a fost numită asistenta lui oficială. Timp de șapte ani, cea din urmă l-a îmbrăcat, l-a mângâiat și l-a certat, de multe ori ținându-i locul Mariei Antoaneta, ca o adevărată mamă.

Pe 6 octombrie 1789, familia regală a fost forțată de revoluționari să se mute de la Versailles la Palatul Tuileries din Paris și aici și-a petrecut următorii trei ani din viață. Regele, regina și copiii lor au fost supravegheați de gărzile naționale care încercau să-i umilească prin orice formă, Maria Antoaneta era în permanență înconjurată de paznici, chiar și noaptea, iar gardienii erau de față și în rarele momente când reginei i se permitea să-și vadă copiii. Pe 13 august, suveranii au fost închiși în Turnul Templului, iar pe 11 decembrie, când a început procesul regelui, Ludovic al XVI-lea a fost separat de familie.

A urmat execuția lui, pe 21 ianuarie 1793, iar pe 3 iulie, micuțul moștenitor a fost luat de lângă mama sa, fiind dat în grija unui anume Antoine Simon, un cizmar care a fost numit tutore al băiatului de către Comitetul Siguranței Publice. Bărbatul avea misiunea să îl transforme dintr-un fost prinț într-un cetățean al republicii.

Simon a inițiat reeducarea prizonierului folosind cele mai barbare metode ale vremurilor. Mai întâi l-a privat de somn, având obiceiul ca noaptea, după ce copilul adormea, să-l trezească și să-l înjure. Ludovic Charles a fost învățat să-și deteste familia și întreaga aristocrație, să-l hulească pe Dumnezeu, a fost forțat să bea și a devenit dependent de alcool, i-au fost aduse prostituate și a fost forțat să aibă relații sexuale cu ele, deși avea doar 8 ani, s-a îmbolnăvit de boli venerice și de tuberculoză și suferea de diaree cronică. În plus, era amenințat constant cu ghilotina. În cele din urmă, a fost pus să semneze o declarație prin care recunoștea că Maria Antoaneta îl învățase să se masturbeze și că s-a culcat cu ea, fiind pus să repete aceste lucruri la procesul suveranei și al mătușii. Mărturia lui, în lipsa oricăror altor probe, a fost folosită pentru condamnarea la moarte a reginei, care a fost ghilotinată pe 16 octombrie 1793.

După aceea băiatul a fost izolat într-o celulă a cărei ușă era baricadată precum cușca animalelor sălbatice și a stat aici timp de 6 luni. Micuțul Ludovic a murit de tuberculoză, în acea încăpere sordidă, pe 8 iunie 1795, la vârsta de 10 ani. La autopsie, s-a constatat că trupul copilului era acoperit de numeroase umflături și de râie, cauza morții fiind inaniția și scrofuloza.

Inima lui Ludovic Charles a fost scoasă pe ascuns și astăzi se află în Catedrala Saint-Denis de lângă Paris, alături de rămășițele părinților săi și ale tuturor regilor Franței, care au fost recuperate după ce fuseseră profanate si aruncate în gropi comune în timpul Revoluției franceze. Corpul Delfinului, aruncat pe 10 iunie 1795 într-o groapă comună de la cimitirul Sainte-Marguerite din Paris, alături de cele ale altor victime ale revoluționarilor, nu a mai putut fi identificat ulterior.