Ţara Românească respira în sfârşit liniştită, după a patra ocupaţie rusească. De doi ani se află pe tronul Moldovei Mihail Sturza. Au fost domni buni, gospodari pricepuţi, care, neasuprind poporul, au adus în Țările Române belşugul de odinioară.
Era linişte şi pace. Dăjdiile nu mai erau atât de grele, nici ruşii, nici turcii nu cereau plocoane. În acest scurt interval, ajutate de două recolte bune, finanţele Munteniei şi Moldovei se refăcuseră.
Domnii aveau sânge pămânean şi simţeau milă pentru ţările lor minunat de frumoase şi bogate.
Suntem la 25 Decembrie 1836. Un ger cumplit a îngheţat noroaiele care până mai ieri făceau să se înfunde căruţele până la osie pe nodurile înfundate ale Bucureştilor. Oraşul e în sărbătoare. Pe străzi, feciori cu făclii luminează goana caleştilor cu şase, opt şi zece cai înaintaşi. Sunt boierii invitaţi la masa cea mare de Crăciun de la Palat.
Dimineaţa fusese slujbă mare la Mitropolie. Domnul, îmbrăcat în frumoasa lui uniformă nouă de colonel de husari a Ţarului, Doamna şi beizadelele au luat loc în strană după ce au sărutat mâna Mitropolitului.
Toți boierii sunt de faţă. Puţini din ei mai păstrează straiele de modă veche cu giubele galbene, verzi sau roşii, după grad, şi caftane de atlas de Smirna.
Sunt câţiva care nu au vrut să se adapteze modei noi adusă de tinerii care şi-au făcut studiile la Paris şi Berlin. Nu şi-au lepădat nici “podoaba bărbăţiei”, frumoasa lor barbă, care unora le ajunge până la brâu. Ceilalţi, cei tineri, poartă jobene înalte, redingote strânse pe talie şi pantalonii atât de strânşi încât jupâniţele sunt silite să întoarcă ochii, sfioase. Iar în loc de barbă şi-au lăsat favorite, mustăcioare şi cioculeţe, parcă ar fi comedianţi!
Tot timpul slujbei, Domnul Alexandru Ghica a şoptit îndelung la urechea consulului rus. Ce se petrece? Vin iar muscalii? Sau nemţii dau semne de nelinişte? Capetele cu giubele, ca şi cele cu joben se apleacă îngrijorate.
— Nu-i nimica, îi linişteşte bârdăhănosul Vasile Lupescu, vistiernicul cel nou. Vodă îi povesteşte trimisului Ţarului ce daruri a pregătit de Crăcin.
După slujba care a ţinut tocmai bine de dimineaţă până la ora prânzului, Domnul, Doamna, beizadelele şi toţi boierii pleacă la Curte.
Îi aşteaptă acolo masa mare de Crăciun pe care o prezidează Domnul. Alexandru Ghica are un stomac delicat. De aceea abia gustă din vârful buzelor bunătăţile ce trec dinaintea lui pe masă. În schimb boierii (şi în special renumitul mâncău Grigore Iancu de la Craiova), consulul rus şi vistiernicul Lupescu fac cinste tuturor felurilor ce li se prezintă.
Şi nu e o masă tocmai uşor de digerat. Prânzul a început la ora 12 şi se sfârşeşte abia la 5 după amiază.
Întâi au trecut tot soiul de gustări cu o ţuică veche, pentru a stimula pofta de mâncare a comesenilor. Apoi ciorbele de potroace, sarmalele din toate soiurile: de purcel şi vacă, de pulpă de găină, de piept de gâscă, de măruntaş de vânat. Vin răciturile, cu nişte murături grozave. Apoi purceii de lapte, curcanii umpluţi cu castane, iepurii la frigare, cu viţel întreg cu burta plină de găinuşe, brânzeturile, plăcintele cele mai felurite, baclavalele, fiecare fel fiind însoţit de vinul nimerit, care se toarnă din carafe de pământ. Un adevărat ospăţ sardanapalic.
S-a întunecat. Soldaţii din gardă vin cu “Steaua” şi Vodă le umple basmalele cu galbeni. Apoi vine taraful de lăutari şi Domnul se retrage de la masă. Seara e bal la “Teatrul italienesc”, unde e şi Pomul de Crăciun!
Nu se mai mănâncă atât de mult ca la masa de la prânz, dar dansatorii găsesc bufetul mereu bine asortat până în zori, când săniile şi caleştile încep să ducă pe boieri acasă.
Prin casele mici de cărămidă şi de lut s-au aprins luminiţe, coşurile încep să scoată fum. Se pregăteşte al doilea ospăţ, care nu e mai sărac decât cel din prima zi. Şi aşa până la Sfântul Vasile, când încep alte ospeţe…
…Crăciunul acum 100 de ani!
Sursa: Ilustratiunea Română, 1936
