HomeMonarhiePovara celebrității: Sarah Churchill, fiica premierului britanic

Povara celebrității: Sarah Churchill, fiica premierului britanic

DS TW

Sarah Millicent Spencer-Churchill s-a născut pe 7 octombrie 1914 la Londra și a doua fiică a lui Winston Churchill, premier al Marii Britanii în două etape, între 1940 și 1945 și din nou din 1951 până în 1955, și a Clementinei Churchill. Copila a fost al treilea din cei cinci copii ai cuplului și a fost numită după Sarah Churchill, Ducesa de Marlborough, fiind educată la Notting Hill High School și mai târziu la North Foreland Lodge.

Tânăra s-a căsătorit în 1936 cu actorul britanic Vic Oliver, care era cu 17 ani mai vârstnic decât ea, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a alăturat Forțelor Aeriene Auxiliare ale Femeilor (WAAF), timp în care se spune că a avut o aventură cu ambasadorul Statelor Unite, John Gilbert Winant, care s-a terminat cu un scandal între cei doi. Sarah a divorțat de soțul ei în 1945, apoi s-a despărțit de diplomatul american, iar Winant a intrat în depresie și s-a sinucis în 1947.

Doi ani mai târziu, Sarah s-a căsătorit cu fotograful Antony Beauchamp, eveniment despre care nici măcar nu și-a informat părinții. Soțul ei devenise celebru pentru că fotografiase celebrități precum Vivien Leigh, Audrey Hepburn sau Charlie Chaplin, dar bărbatul a murit în 1957, după ce a luat o supradoză de somnifere.

Ultimul soț al fiicei fostului premier britanic a fost Thomas Percy Henry Touchet-Jesson, al 23-lea baron Audley, datorită căruia și-a găsit echilibrul, dar mariajul a durat doar un an, pentru că soțul ei a murit subit, la vârsta de 50 de ani.

Sarah Churchill a devenit cunoscută ca actriță pentru rolul ei din filmul “Royal Wedding” din 1951 și în același an a moderat propria emisiune la o televiziune din America. Au urmat alte câteva filme mai puțin cunoscute astăzi precum “Fabian of the Yard” și “Serious Charge”, apoi a jucat la Teatrul Liric din Hammersmith, Londra.

În anii ’50 actrița a început să aibă probleme cu băutura, fiind chiar arestată pentru că făcea scandal în stradă în mod repetat și și-a petrecut câteva zile în arest preventiv la închisoarea Holloway. Sarah Churchill a murit pe 24 septembrie 1982, la vârsta de 67 de ani, și a fost înmormântată alături de părinții săi la cimitirul Bisericii St Martin, Bladon, lângă Woodstock.

 

Galerie foto:

DS TW
Latest comment

leave a comment