Născut pe 11 noiembrie 1904 în localitatea Guberdin din județul Bihor, Blaziu Guban, de profesie pantofar, a intrat în tinerețe în mișcarea muncitorească, iar din anul 1923 a devenit membru al Partidului Comunist aflat în ilegalitate.
Inițial a fost președinte al Sindicatului muncitorilor pielari din Oradea, iar în anul 1933 s-a stabilit la Timișoara. Doi ani mai târziu şi-a amenajat un atelier lângă Gara Mică, în curtea unui imobil modest din oraș, laborator în care a realizat primele creme de ghete și vopsele de piele, după reţete proprii, punând astfel bazele unei mici întreprinderi, iar în 1937 a înregistrat la Registrul Comerţului numele „Uzinele Chimice Guban Timişoara“. Cu veniturile pe care le obţinea, spunea el, sprijinea Partidul Comunist.
În acei ani a fost arestat în repetate rânduri de agenții siguranței, iar după instaurarea comunismului tovarășul Blaziu Guban a devenit director al întreprinderii „Victoria“ din Timișoara și „cadru de nădejde” în comitetul regional, județean și municipal de partid. Era celebru în epocă, recunoscut ca un profesionist desăvârșit (se spune că prima pereche de pantofi dintr-o serie nouă o făcea cu mâna lui), dar avea și probleme. Nu înțelegea, de pildă, de ce încălțămintea produsă la Timișoara este vândută la export cu un preț sub cel al pieței internaționale și era iritat din cauza nenumăratelor ședințe la care era chemat la Centrală, la București, în loc să fie lăsat să-și vadă de treabă printre muncitorii lui.
„Fabrica asta, își amintea Blaziu Guban într-un interviu din 1970, n-a adus-o barza, n-a venit pe lume singură. În 1935, fabrica avea un singur angajat, muncitor, hamal, chimist, inventator, director, Guban. Uite aici (îmi scoate dintr-o mapă o poză) asta era toată fabrica. Un tânăr în halat, o masă într-o curte, câteva tuburi, câteva borcane, câteva cutii vechi de conserve cu vopsele și chimicale: Guban – cremă de ghete.
Din 1947, capacitatea de producţie s-a mărit de 850 de ori.
— Despre oamenii din fabrică?
— 90 la sută au învăţat pe locul de producţie. Am oameni care lucrează cu mine de 30 de ani. Acum sunt 2.200 de angajaţi.
— Mi-aţi arătat „fabrica“ din 1935. Vreţi să-mi spuneţi cum aţi început?
— Cum am învăţat de la bunicul. Era un om formidabil, tatăl mamei, Mihai Florian din Tinca. Făcea case, războaie de ţesut, tăbăcea piei, era dulgher şi se pricepea la făcut anilină. După ce s-a eliberat din armată s-a apucat să înveţe bine mai multe meserii. Când s-a întors la Tinca, ştia de toate.
— Ca şi dumneavoastră.
— Eu mai ştiu şi câte ceva în plus, spune Guban cu acelaşi surâs, jumătate complice, jumătate maliţios. De la bunicul am învăţat că, dacă vrei să conduci pe alţii, trebuie tu să ştii întâi foarte bine ceea ce-i ceri altuia să execute. Dacă te prefaci numai că eşti puternic, să ştii, te prinde imediat şi eşti pierdut. Aşa că am început ca muncitor, ca lăcătuş şi am învăţat secretul vopselurilor, tot de la bunicul…”
Pe lângă celebrii pantofi Guban, considerați cei mai eleganți și mai buni din țară, fabrica Victoria din Timișoara mai producea, în anii comunismului, cea mai bună cremă de ghete, lustre, lampadare, decoraţiuni din alamă bătută cu patină antică: amfore, vaze, tăvi, casete, sfeşnice, mase plastice, bijuterii, tapiserii pentru autoturisme și… saxofoane.
Atelierul creat inițial de el, arată documentele, a fost naționalizat în 1952. Fabrica al cărei director a devenit și căruia i-a dat numele a fost ridicată în același an și a funcționat, de-a lungul timpului, sub diferite nume, Fabrica Bela Breiner, Fabrica Victoria, cel mai îndelungat nume fiind Întreprinderea de Mase Plastice și Încălțăminte “Victoria-Guban”.
Producția de mase plastice a fost implementată în 1954 prin realizarea unei linii pentru stratificarea PVC-ului compact pe suport textil, completat, ulterior, cu utilaje de finisare. Producția de încălțăminte a început, în sistem meșteșugăresc, în 1959, prin dotări succesive și lucrări de dezvoltare, trecându-se ulterior la producția pe scară industrială a pantofilor și genților care inițial erau doar din piele naturală.
Întreprinderea a fost privatizată după 1990, 90% dintre acțiuni revenind salariaților și 10% – Fondului Proprietății Private V Oltenia. Treptat activitatea s-a restrâns doar la fabricarea pantofilor, iar astăzi se află în proprietatea unui grup italian și are magazine proprii în mai multe orașe din țară.
Blazius Guban s-a retras din activitate în 1976 și s-a stins din viață doi ani mai târziu, pe 8 iulie 1978, fiind înmormântat în cimitirul din str. Rusu Șirianu.
Văduva lui, Barbara, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, pe 1 iunie 2000. Fiul, inginerul Tiberiu Guban (născut în 1923), i-a călcat pe urme tatălui, a lucrat zeci de ani la Victoria-Guban și a obținut peste 20 de brevete de invenții și inovații, printre care cea mai cunoscută este considerată a fi pielea artificială, care avea să revoluționeze, în anii ’50, industria producătoare de pantofi, genți, produse pentru uzul gospodăresc. Inginerul Guban s-a stins din viață în noiembrie 2016.
