Povestea Tatianei Rachewskaia, studenta care s-a sinucis la Paris la 23 de ani. Era îndrăgostită de un medic român care i-a așezat pe mormânt “Sărutul” lui Brâncuși

Originea exactă a familiei Tatianei Rachewskaia nu este cunoscută. Zvonurile numeroase despre această tânără enigmatică spun că era anarhistă și a fost rudă cu Lev Tolstoi, iar revoluționarul bolșevic Ilya Ehrenbourg, care îi era prieten, îi face un mic portret în romanul The Years and Men: “Era sora camaradului meu, Vase. A fost în închisoare, apoi a plecat la Paris şi s-a înscris la facultatea de medicină”. Se știe că era născută pe 12 ianuarie 1887 la Lebedîn, un oraș din regiunea Sumî, în Ucraina de astăzi, fiica unui anume Nicolas Rachewsky și a lui Aimée Milovidoff.

Ajunsă în Franța, Tatiana s-a îndrăgostit de un doctor român, Solomon Marbais, de la care a început să ia lecții de limba franceză. Sora doctorului a fost cea care, într-o seară ploioasă de la sfârșitul lunii noiembrie 1910, în jurul orei 23, a găsit-o pe tânără spânzurată în camera ei închiriată într-un imobil aflat pe Bulevardul Port-Royal (o altă variantă este că s-a sinucis prin ingerarea de substanțe narcotice, cel mai probabil morfină). La acel moment doctorul Marbais a declarat, conform dosarului nr. 320150 că tânăra avea frecvent tulburări nervoase, mai ales în perioada premenstruală. Familia fetei a venit din Rusia pentru înmormântare și l-a cunoscut pe doctorul Marbais care a cerut permisiunea de a îi aduce tinerei un omagiu. Medicul era prieten cu Constantin Brâncuși, necunoscut la acel moment, unul dintre ucenicii celebrului sculptor Auguste Rodin. Marbais i-a oferit 200 de franci lui Brâncuși pentru “Sărutul”, una dintre versiunile inițiale pe care le-a realizat sculptorul român și, la mai puțin de un an după moartea Tatianei, a instalat opera în cimitirul Montparnasse, ca monument funerar.

Timp de aproape un secol, nimeni nu s-a interesat de sculptura aflată în cimitirul parizian. După ce în mai 2005 la casa de licitaţii Christie`s din New York s-a vândut “Pasărea în spațiu”, sculptura lui Brâncuși, cu 27,4 de milioane de dolari, șase necunoscuți au înștiințat municipalitatea Parisului că au drepturi de proprietate asupra mormântului Tatianei Rachewskaia din Montparnasse, declarându-se descendenți ai rusoaicei. Un negustor de artă numit Guillaume Duhamel, asociat cu casa de licitaţii Millon, îi reprezintă pe acești necunoscuți și el a susținut în instanță că deține o scrisoare a mamei Tatianei adresată lui Brâncuşi, iar această epistolă demonstrează că familia i-ar fi plătit direct sculptorului pentru “Le Baiser”.

blankÎn 2006, Guillame Duhamel a cerut să ia sculptura lui Brâncuşi din cimitir și să o înlocuiască cu o copie, având intenția să vândă originalul la licitație. Ministrul francez al Culturii de la acel moment, Renaud Donnedieu de Vabres, a clasat imediat opera drept “tezaur naţional”, ceea ce a însemnat interzicerea oricărei încercări de a o scoate de pe teritoriul francez, iar după patru ani, pe 21 mai 2010, prefectul regiunii Ile-de-France a înscris tot ansamblul mormântului Tatianei în categoria monumentelor istorice. Din 2018, statuia a fost închisă într-un cofraj de lemn la inițiativa lui Guillaume Duhamel, pentru protejarea operei de artă. O decizie a curții administrative de apel din Paris din 11 decembrie 2020 le-a oferit însă descendenților ucraineni ai Tatianei Rachevskaia dreptul de a recupera opera de artă.blank

Povestea medicului român pentru care s-a sinucis Tatiana este la fel de interesantă ca cea a statuii de pe mormântul tinerei. Numele lui Salomon Marbais apare în mai multe procese derulate în instanțele pariziene în perioada interbelică și după cel de-al Doilea Război Mondial.

“Eram bolnavă și sunt bine”, “Am fost declarată incurabilă și el m-a vindecat”, “Mă duceam la moarte sigură și numai lui îi datorez viața”. Pe 4 decembrie 1924, mai mulți martori au apărut în fața celei de-a 10-a camere a Curții De Corecție din Paris pentru a-l sprijini pe medicul român care era acuzat de încălcarea Legii serului prin utilizarea vaccinurilor fabricate de el fără a avea nici măcar o autorizație prealabilă. La proces au venit mai multe personalități medicale care au contestat validitatea științifică a serurilor doctorului Marbais și l-au acuzat de șarlatanism.

blankNăscut în România, la Ploiești, pe 21 sau 23 decembrie 1874, fost stagiar la un spital din București, Salomon Marbais emigrase la începutul anilor 1900 la Paris, unde a devenit preparator la Institutul Pasteur. În prima sa cerere de naturalizare scrie că a sosit la Paris în 1908, la sfatul profesorilor săi de la București. După Primul Război Mondial, în timpul căruia a lucrat la cercetarea vaccinurilor împotriva febrei tifoide și a tratat mai multe cazuri disperate de gripă spaniolă la Spitalul Cochin, a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din Paris în 1921 și și-a deschis un cabinet de liberă practică situat în Passy, în arondismentul 16 din Paris. Apoi a conceput un vaccin împotriva tuberculozei, dar nu a putut obține aprobarea acestuia de către autoritățile medicale, dar a continuat totuși să-l producă și să-l inoculeze pacienților săi în mod ilegal. În 1922, se spunea că doctorul are deja “o listă lungă și impresionantă de cure efectuate”, iar unii pacienți care s-au recuperat au o stare de sănătate foarte bună. Rezultatele sale surprinzătoare au atras o clientelă numeroasă venită din toată Franța, mai ales femei, dar și diverse personalități și chiar un deputat, iar aceștia plăteau sume impresionante pentru tratamentele miraculoase ale medicului.blank

Dar în vara anului 1924 au apărut primele plângeri împotriva practicii doctorului de origine română și a început o anchetă pentru fraudă și încălcarea Legii serurilor terapeutice din 1895. Medicul a fost dus imediat în închisoare, el a protestat susținându-și nevinovăția și spunând că este victima unui complot pus la cale de medici rivali, apoi a declarat greva foamei. Procesul medicului a avut loc în decembrie 1924, iar avocatul său, Joseph Paul-Boncour, un maestru al baroului, a adus mai mulți pacienți vindecați ai doctorului la tribunal, în fața judecătorului. Marbais a fost achitat în cele din urmă de acuzația de fraudă, instanța constatând că “multe leacuri justifică într-o anumită măsură eficacitatea remediilor sale constând în vaccinuri injectabile intravenoase”. Cu toate acestea, medicul a fost amendat cu 500 de franci pentru utilizarea vaccinurilor sale fără licență. În 1926, a fost complet reabilitat, toate acuzațiile împotriva sa fiind considerate false, dar, din cauza acestui episod, cererea sa de naturalizare ca cetățean francez a fost respinsă în 1924.

blankPovestea sa nu se termină însă aici. După ce a părăsit cabinetul din Passy pentru a deschide o clinică în Livry-Gargan, în apropiere de Paris, doctorul Marbais și-a reluat vaccinările și, după revizuirile Legii serului din 1934 și 1937, a depus o nouă cerere de aprobare pentru vaccinul său. A înregistrat însă un alt eșec, dar s-a ales și cu o plângere făcută de Ministerul Sănătății Publice, care l-a dat în judecată în 1938 pentru încălcarea legislației.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial regimul de la Vichy i-a interzis exercitarea profesiei de medic din cauza originilor sale străine, dar el și-a continuat ilegal activitățile medicale în Livry-Gargan pe tot parcursul ocupației naziste și a încercat, după încheierea războiului, să se înregistreze în Consiliul Național al Ordinului Medicilor, dar nu a reușit. În sprijinul său a venit declarația primarului din Livry-Gargan care a spus: “În timpul ocupației, doctorul a demonstrat patriotism, i-a ajutat pe prizonieri, pe opozanții regimului nazist, pe evrei și pe membrii grupului M4 din Livry-Gargan care erau vânați de Gestapo”, dar depoziția acestuia nu a avut niciun efect. A fost din nou acuzat pentru practică ilegală a medicinei și coruperea unui funcționar public în 1946 și 1947, a venit din nou la audieri cu pacienții săi care îl susțineau și a fost din nou achitat, dar cererea sa de naturalizare a fost iar respinsă.

În 1947, medicul și-a încercat încă o dată norocul la Ministerul Sănătății Publice pentru a obține aprobarea vaccinului conceput de el, fiind de această dată susținut de un “Comitet Național Marbais”, înființat la Lyon în iunie 1947 și de Asociația “Prietenii lui Marbais”, dar procedurile birocratice de autorizare au tergiversat până în 1953, iar evaluarea vaccinului său împotriva tuberculozei a rămas în curs de cercetare. Între timp, doctorul a fost din nou adus în fața celei de-a 16-a Camere Corecționale a Parisului pentru practicarea ilegală a medicinei, iar în 1954 Salomon Marbais a depus o petiție la Consiliul de Stat, cerând despăgubiri pentru “refuzul repetat și persistent” al Ministerului Sănătății de a efectua examinarea vaccinului său.

La vârsta de 67 de ani doctorul s-a căsătorit cu o tânără de origine algeriană, Selmia Ammam, în vârstă de 28 de ani, cu care va avea un băiat, și mai târziu, în 1952, ajuns la vârsta de 77 de ani, se va recăsători cu franțuzoiaca Marie Hélène Laniboire cu care va avea o fiică. În același an mai face o încercare de a dobândi cetățenia franceză, dar autoritățile au considerat că în situația sa personală nu a intervenit nicio schimbare față de momentul precedent, astfel că au decis să îl informeze, pe 10 martie 1952, că decizia de respingere a naturalizării din 18 februarie 1948 trebuie considerată definitivă.

Pe 11 iulie 1955, medicul de origine română a murit la vârsta de 80 de ani, fără să fi dobândit cetățenia franceză și fără să-și fi văzut vaccinul recunoscut, în ciuda faptului că aceasta era utilizat la acel moment de mai mulți medici francezi.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *