Pe 10 Mai 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a ajuns la București și a fost încoronat domnitor al României.
Unsprezece ani mai târziu, ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, în discursul său din Parlament ținut la 9 mai 1877, ca răspuns la interpelările deputaților Anastase Stolojan și Ștefan Fălcoianu, a spus: “Nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în față reprezentanței naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă (…) Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” și în aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României».
A doua zi, pe 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat pentru a-l felicita pe Carol I pentru cea de-a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi pentru a-l aclama în noua calitate de suveran independent.
Este ziua în care domnitorul a proclamat solemn independenţa, iar documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui. În aceeași zi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării, iar Carol I a instituit prima decoraţie românească – Ordinul Naţional ”Steaua României”.
În 1881, tot pe 10 mai, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Carol I al României.
