Marie Eleonore a Albaniei s-a născut pe 19 februarie 1909 în orașul Postdam, fiind singura fiică a lui Wilhelm și a soției sale, prințesa Sofia de Schönburg-Waldenburg. Tatăl ei era nepotul reginei Elisabeta a României, în 1914 a devenit prinț domnitor al Albaniei și întreaga familie s-a mutat la Tirana, unde a fost întâmpinată cu mult entuziasm de localnici. După doar șase luni, noul suveran s-a confruntat cu o situație politică internă complicată și a fost nevoit să plece în exil în septembrie 1914. Inițial familia a locuit în Germania, Marie Eleonore a urmat un liceu de fete din München și a studiat un an la colegiul agricol din Hohenheim, apoi a făcut cursuri de economie și științe politice la universitatea din Berlin.
În 1925, părinții ei au primit invitația de a locui o vreme la București, la nepoata lor, regina Elisabeta a Greciei (fiica reginei Maria și a lui Ferdinand) și au rămas în România pentru tot restul vieții.
Pe 13 noiembrie 1937, prințesa Marie Eleonore și-a finalizat doctoratul la Berlin și după trei zile, pe 16 noiembrie 1937, s-a căsătorit cu prințul Alfred de Schönburg-Waldenburg. Tânărul cuplu s-a stabilit la München, dar mariajul s-a încheiat după doar patru ani, în momentul morții prințului Alfred. Rămasă singură în Germania în mijlocul războiului, Marie Eleonore a decis să li se alăture părinților ei în România, a început să lucreze pentru Crucea Roșie, iar în 1945 era o prezență constantă în cercurile intelectuale și culturale ale societății românești.
În această perioadă a întâlnit un tânăr avocat pe nume Ion Octavian Bunea, cu care a început o relație. După alegerile din 1946, Marie Eleonore și tatăl ei, prințul Wilhelm (mama ei murise în 1936, fiind înmormântată la Fântânele, lângă Bacău) s-au refugiat la Predeal, unde au locuit într-o casă închiriată.
Marie Eleonore și-a îngrijit tatăl până la moartea acestuia, pe 18 aprilie 1945, apoi s-a mutat la București, a primit o slujbă la Ambasada Britanică și s-a căsătorit cu Ion Bunea pe 4 februarie 1948.
În anii 1950, autoritățile comuniste au închis birourile de presă britanice și americane care se aflau în subordinea ambasadelor Angliei și Statelor Unite la București. Principesa Marie Eleonore, care devenise cetățean român prin căsătorie, era la acel moment unul dintre angajații Serviciului de presă al Legației britanice, a fost arestată de Securitate și a fost acuzată de trădare, sabotaj și spionaj în favoarea puterilor occidentale. Alături de ea, în „procesul bibliotecilor”, au fost arestate surorile Annie și Nora Samuelli, precum și Constantin Mugur, contabil la Oficiul de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, și Liviu Popescu Nasta, corespondent al „New York Times”, care a murit la închisoarea-spital Văcăreşti pe 6 decembrie 1956.
Eleonora a reușit, înainte de a fi reținută, să încredințeze o mare parte din bijuteriile familiei unor diplomați britanici pentru a le transporta în siguranță în Anglia, unde plănuia să ajungă și ea. Printre bijuterii se aflau, conform unor documente din Arhivele Britanice, o brățară de aur cu un diamant brun, o brățară de aur cu trei diamante, un medalion de aur sub forma unei potcoave decorat cu safire, o broșă cu diamante, monede de aur și tacâmuri de argint, bunurile ajungând în custodia Ministerului de Externe.
Prințesa Marie Eleonore a fost condamnată la 15 ani de muncă forțată, toate bunurile sale materiale au fost confiscate de stat, iar soțul ei, avocatul Bunea, a fost, de asemenea, condamnat la cinci ani de muncă forțată.
În 1956, după șase ani de încarcerare la
penitenciarul de femei de la Mislea, prințesa a fost transferată la Penitenciarul Miercurea Ciuc, unde a murit pe 29 septembrie, la doar 47 de ani, cel mai probabil din cauza condițiilor inumane de detenție, după ce se se îmbolnăvise de tuberculoză la începutul acelui an. Trupul ei a fost îngropat într-un mormânt nemarcat, aflat undeva în curtea închisorii. Soțul ei, avocatul Ion Bunea, a fost eliberat în 1955, a reușit să părăsească România comunistă în 1968 și în același an s-a prezentat la sediul Ministerului de Externe britanic, a primit bijuteriile și bunurile soției și s-a mutat apoi la Munchen, unde a murit în anul 1991.
